Tag Archives: tarani

Scrisori pe foi de praz

Standard

steag-OlteniaPai ma dusei si ma-ntorsei de la Olt. E ora cam tarzie si eu sunt cam ostenita dupa petrecerea de Florii, am mintea tulburata de fum de gratare, de usturoi din saramura si de bere cu Cola(ca n-am avut cu lamaie) dar parca am o mancarime in deget care nu-mi da pace. Nu cred sa fie raie olteneasca deci sigur e o pofta mare de scris!Ca am restante…

Periplul meu in Tara Prazului a fost scurt dar plin de invataminte, de uimiri si de impresii confuze. Sper ca in postarile viitoare sa vi le impartasesc si voua, poate descoperim impreuna miracolul oltenesc.

Daca poporul japonez are robotei eficienti ce pot depasi orice rutina, un fel de perpetuum-mobile in orice activitate, poporul roman are olteni! Oamenii astia sunt setati pe miscare continua, n-au stare nici sa stea la masa pe indelete, tot timpul au ceva important de facut.Si mai important decat orice e pamantul. Atata indarjire in a da cu sapa din zori si pana dincolo de asfintit, atata patima si chin pentru o recolta de subzistenta si atata ardoare in a pune lucrul campului in orice fila din calendar, chiar si in cele cu cruce rosie oranduite repausului si rugaciunii n-am mai vazut. Soacra mea are aproape 80 de ani si poate manui sapa zi-lumina ca si cum asta ar face parte din functiile vitale are organismului ei macinat de ani si de boli. “Sapa e condeiul meu” zice ea si nimic nu-i e mai drag decat sa-si plimbe condeiul pe camp. Si ca ea sunt toti, tineri sau batrani.Eu, spre rusinea mea de om traitor de ceva ani la tara, inca nu pot sa fac diferenta intre sapa, lopata si cazma, dara-mi-te sa le mai si folosesc!

Nu e mare beneficiul din agricultura, nu cred ca se gandeste cineva la profit dar asta le asigura traiul, asta e asigurarea lor de viitor. La oras s-au inchis fabrici, au ramas oamenii someri si multi s-au intors la sat. Nici la scoli nu prea se mai inghesuie tinerii sa mearga, au sentimentul unei cheltuieli inutile care nu le va aduce nici un castig.Diploma nu tine de foame, setea de carte seaca din zi in zi si munca la camp le acapareaza existenta.Copiii se nasc haraziti sa duca “condeiul” parintilor(adica sapa) mai departe si putini mai indraznesc sa aiba altfel de vise decat cele legate de pamant…Si zambetele sunt din ce in ce mai putine iar ridurile din ce in ce mai adanci!

Cand treci cu masina prin satele din sud prima impresie e ca ar fi parasite, toti cei in putere sunt pe camp doar cei foarte batrani si nevolnici mai sprijina bancile pe la porti supraveghind vreo capra sau vreo oaie la pascut. Femeile par niste ninja, invesmantate in negru(ar fi un sacrilegiu sa porti o palarie mai alba de soare!), cu basmalele trase pe frunte, cu “gumari” in picioare.Greu le ghicesti varsta, ai fi surprins sa aflii ca nu toate sunt suratele lui Matusalem precum par.Le admir pentru rezistenta si harnicie dar le condamn pentru resemnarea la care s-au condamnat singure. Oare care o fi fost ultima lor bucurie? Ca le-a laudat lumea coliva la biserica, ca le-a fatat capra doi iezi sau ca fata lor cea mare a fost petita de un baiat bun din sat, cu stare si cateva hectare de pamant?…

Oltenia e un paradox. Zona bogata cu oameni saraci, pamanturi rodnicesi oameni cu sufletul din ce in ce mai sterp. Recunosc spasita ca e singura regiune din tara unde n-as putea trai, nu pot sa ma adaptez la modul lor ancestral si primitiv de trai si la mentalitatea ce le-a conferit din nastere stofa de martiri.Cu o oarecare exagerare as spune ca singura diferenta intre Oltenia si lagarele de munca naziste este ca aici ai o bucata de paine in plus si chiar un pahar de zaibar. In rest condamnarea e pe viata iar viata e doar existenta si atat…

Cam atat azi, sa nu incep sa devin patetica. In numarul de maine urmeaza partea amuzanta, perle de cultura, gandire si limbaj. Ceva din ciclul “Ce vraji a mai facut soacra-mea”.Ca soacra-mea nici nu tace dar si face!…:))