Calea , adevarul si viata

Standard

Nimanui nu-i place sa fie singur .Cand nu gasesti un umar pe care sa plangi , nici o vorba buna , nici un sprijin , iti indrepti privirea spre cer , macar acolo speri sa fie cineva sa te asculte . Fiecare avem o relatie cu Dumnezeu , macar una de negare daca nu altceva . Nu sunt o persona habotnica , nici macar religioasa , dar  am sentimentul apartenentei la un plan divin si simt o legatura cu astralul ( ca doar sunt peste  , cel mai bramburit semn al zodiacului ). N-as putea spune ca apartin unei religii , faptul ca am trecut printr-o cristelnita cand eram sugar , fara sa mi se explice de ce si fara sa mi se ceara acordul , nu cred ca presupune in mod automat ca as fi crestin ortodox . Mi-am cautat o ideologie religioasa de care sa ma atasez , dar n-am gasit, mi-au ramas prea multe intrebari fara raspuns . Dar mai caut .

Nu de religii voiam sa vorbesc , asta e un subiect prea serios pentru a fi tratat intr-o postare pe blog , ci de lacasele de cult prin care am trecut . Nu prea m-au interesat bisericile , decat ca locuri si monumente istorice  , latura spirituala  am atins-o mai putin . Dar m-a frapat diferenta de lacase in functie de apartenenta la o religie sau cult si in functie de populatia zonei .

Nu-mi plac bisericile ortodoxe (daca ar citi soacra-mea , m-ar dezmosteni ), sunt sumbre, intunecoase , reci prea incarcate de picturi . Si prea departe de Dumnezeu ! Te fac sa te simti stingher  , ai vrea sa iesi cat mai repede, sa scapi de fum de lumanari si miros de tamaie .Iar slujba ( atat cat am avut eu rabdare sa ascult ) e o plictiseala maxima .Nu inteleg de ce trebuie sa-mi spuna acelasi lucru de 3-4 ori , nu sunt nici surda , nici oligofrena . Spalare de creier , ce mai !Si mai trebuie sa ai si conditie fizica sa stai ore in sir in picioare , ba sa mai faci si genuflexiuni …Nu e de mine , zau .

Cand am fost in Ardeal am vizitat pentru prima data catedrale catolice .Si mi-au placut , e altceva ;spatioase , luminoase , parfumate , primitoare . Te asezi pe o bancuta si stai in tihna de vorba cu Dumnezeu . Am vazut femei trecand de la piata , lasandu-si sacosele la intrare ( si nu le fura nimeni !) , ducandu-se sa faca o rugaciune scurta , sa ceara sau sa multumeasca pentru ceva si plecand apoi senine spre casa , sa puna mancarea pe aragaz . Firesc , asa cum faci o vizita scurta unui prieten ! Unele catedrale aveau muzica in surdina , mirosea mai ales a crini iar vitraliile cerneau o lumina calda . Cred ca Dumnezeu trecuse pe acolo , doar ca n-a zabovit prea mult , o umbra de fast si ipocrizie plutea in aer .

Am vazut bisercile de lemn din Maramures si mi s-au parut mult mai umane dar si mai impunatoare decat domurile evului mediu .Lemnul inca pastreaza caldura mainii celui ce l-a cioplit iar turla acea semeata mi s-a parut cea mai frumoasa rugaciune , parca si Dumnezeu s-ar stradui s-o atinga cu un deget , ca in pictura celebra din Capela Sixtina .Ce m-a frapat a fost faptul ca , pe cat de inalta e turla , pe atat de joasa e intrarea in biserica.  Am intrebat localnicii de ce e asa si m-au lamurit :in casa domnului se intra cu capul plecat , smerit, nu cu frunte sus .Paradox maramuresean : credinta inalta , smerenie si mai inalta .Si multe flori. Nici o pictura nu poate intrece in frumusete un boboc de trandafir !Am vrut sa merg la o slujba , m-am dus cu noaptea in cap , cum se face pe la noi , de parca ar fi la inaugurare la un supermarket. Nimeni .Cand dadeam sa plecam neintelegand de ce nu e slujba ,vine  un maramuresean in costum popular ( ca numa asa  se vine la biserica ) , il intrebam ce se intampla si omul ne spune ca la ei slujba incepe mai tarziu , oamenii isi hranesc  mai intai animalele, apoi vin , nu se cuvine sa lasi animalul flamand acasa si sa vii la rugaciune , e timp pentru toate dar nu trebuie sa sufere animalul pentru credinta ta , nici lui Dumnezeu nu-i place asta . Asa am mai invatat o lectie  : nu poti fi aproape de divinitate , lasand un animal in suferinta !

Am vizitat multe manastiri si catedrale, unele mi-au lasat un gust amar , s-au transformat mai mult in spatii comerciale , nu e nici urma de evlavie in ele, sunt mai mult niste muzee sau tarabe de obiecte religioase kitchoase  iar accesul e permis chiar in tinuta de shtrand ( la altele gasesti la poarta fuste si basmalute iar tinuta este foarte stricta , barbatii in pantaloni scurti trebuie sa se infasoare si ei in fuste lungi ). Iar preotii sau calugarii de acolo sunt mai mondeni ca mine, ba am vazut maicute care cred ca si-au facut ucenicia vanzand seminte pe stadioane , dupa limbaj .

Am vizitat si geamii , n-am asistat la slujba dar am ascultat muezinii chemand la rugaciune . La musulmani e de apreciat simplitatea , lipsa de icoane si obiecte de cult (cine l-a vazut pe Dumnezeu , sa-L poata picta ?) si regulile de igiena .Toti se descalta , dar nimanui nu-i put picioarele , caci mai intai se face spalarea rituala . Femeile stau separat , dupa un paravan , dai cu capul de pamant in directia Mecca , asculti jelania aia de inima albastra  si pleci acasa mai linistit .(ba poti la fel de linistit sa-ti legi de brau o centura cu dinamita , caci Alah te  asteapta cu cele 1000 de fecioare )

In periplul  meu „ecumenic” am vazut si invatat multe , multe mi-au mers la suflet , multe m-au dezamagit .Dar cel mai drag loc  in care am fost , in care Dumnezeu e prezent clipa de clipa ,  e o bisericuta mica , cat o bucatarie comfort sporit, sapata cu dalta in munte , la Namaesti. Legenda spune ca numele i se trage de la spusele  apostolului Andrei , care trecand  pe aici si negasind pe nimeni  ar fi rostit „nemo est ” , nu e nimeni ! Cand am intrat in pestera aceea mica , parca s-a oprit timpul in loc .Trei pelerini stateau intepeniti intr-o rugaciune muta, fara sa clipeasca macar , ca niste  statui vii. Iar piatra cu urme de dalta mi s-a parut cea mai valoroasa opera de arta , mai presus de orice icoana  . N-am indraznit nici sa fac o fotografie , lumina blitzului mi s-ar fi parut o blasfemie in incremenirea aia de timp si de timpuri . Acolo am simtit si eu ca Dumnezeu mi-a pus o mana pe umar si nu m-a incovoiat ci m-a inaltat .

Acum stiu ca nu trebuie sa-l caut  pe Cel De Sus , oricum s-ar numi el , nici in ziduri marete de catedrale , nici in sclipiri de vitralii , nici in matasuri de tapiserii si nici macar in vorbele unui preot , de orice cult ar fi el . Scrijelitul unei dalti in stanca si o floricica plapanda tasnita din roca dura sunt cea mai frumoasa rugaciune  .Iar o raza de soare ce-ti mangaie tampla  e cel mai adevarat raspuns …

2 responses »

  1. E sensibila treaba cu religia, eu deobicei incerc sa n-o abordez.
    Diferentele astea de „design” ale bisericilor in functie de rit tine mult si de puterea financiara.
    Normal ca la catolici gasesti banci, bolte inalte, camere spatioase, lux, orga si asa mai departe.
    Cand noi ne bateam cu turcii, spaniolii aduceau aurul din America.

  2. Pingback: Luptă pe viaţă şi pe moarte | Iubesc Viaţa

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s