Arhivele lunare: iulie 2012

Pregatiri de miting

Standard

Mi-ai dat, Doamne, paine-amara

Bugetar trudind din greu

Azi te rog cu-ntreaga tara:

Scapa-ne de pedeleu!

Si pe Base ia-l la tine

Ca  e expirat, saracu”

Doar asa sa traim bine

Altfel pe toti ne ia dracu”.

BLESTEM DE BUGETAR

Cin” se ia cu mine bine

Trag din greu si azi si maine

Cine-ncearca sa ne minta

Sa-i atarne limba fripta.

Cine munca ne-a furat

Sapte ani sa zaca-n pat.

Cin” ne-a luat din leafa-un sfert

Vedea-l-as cu maini pe piept.

Cine pensia ne-o taie

Sa sta-n smoala pan la…brau.

Si cin” ne-o mai da afara

De blestemul asta piara.

Base, avem cutitu-n os

Duminca te dam jos!

Du-te dupa flota-n larg

Suspendat sus la catarg!

Mielu

Standard

L-am gasit intr-o dimineata la coltul casei, sub o tufa de trandafiri. Am crezut ca e periculos si mi-am chemat sotul sa ia masuri, sa inlature lighioana. Sotul l-a luat si l-a aruncat departe, intr-o gradina. A doua zi de dimineata era in acelasi loc. Am repetat operatiunea de evacuare fortata. In dimineata urmatoare era tot acolo. Devenise un  ritual sa constat zilnic  prezenta lui. Cei apropiati spuneau ca ar fi alt exemplar, nu poate fi cineva atat de incapatanat. Dar eu stiam ca e tot el, incepusem sa-l cunosc si ca sa le dovedesc tuturor ca am dreptate l-am marcat cu o dunga rosie pe spate aplicata cu oja. Asa s-au convins si scepticii cu cine au de-a face, ba l-au zarit si prin imprejurimi seara, cand pleca si el in treaba lui. Am hotarat sa-l adopt, era pacat sa-l tot alungam din locul pe care el il considera „acasa”. Deci trebuia sa poarte un nume! Fiindca venise in curtea noasta chair in ajunul Pastelui, i-am zis Mielu. Daca exista un caine pe care-l cheama Calu, de ce n-ar exista si un arici pe care sa-l cheme Mielu? Caci asta era, un arici.

Daca tot am zis ca e al meu mi s-a parut normal sa-l si hranesc.Cand il gaseam ghemuit sub tufa de trandafiri puneam ceva carnita langa el. Daca ma intorceam peste scurt timp il gaseam in aceeasi pozitie dar carnea nu mai era. Carcotasii radeau de mine si dadeau vina pe motan ca s-a invatat sa-i servesc masa langa culcusul ariciului. Dar eu o tineam una si buna ca a mancat Mielu. Niste prieteni veniti in vizita au lasat camera video montata pe un trepied indreptata spre arici si eu am lasat mancarea, ca de obicei.Cand ne-am uitat la inregistrare l-am vazut pe Mielu cum se face ca doarme in prezenta mea si cum zvacneste ca o sageata spre bucata de friptura imediat ce plec. Deci am avut dreptate, Mielu avea all inclusiv!Asa ca am insistat sa stau langa el dupa ce-i lasam mancare.La inceput sfios, apoi din ce in ce mai cu tupeu, Mielu s-a obisnuit sa-mi manance din palma. Doar eu aveam acces in preajma lui fara sa se faca ghem si sa-si zburleasca tepii. Am reusit sa-l iau in palma, nu se mai infoia sa ma intepe, ba ma lasa sa-i scot si capusele de pe burta.

Vecinii imi spuneau sa-l gonesc, ca mananca gaini, nu e bun pe langa casa omului. Ma umfla rasul la gandul ca as putea sa-l vad pe Mielu,nu mai mare decat palma mea, alergand cu o gaina in bot. M-am documentat si am aflat ca, de fapt, el e chiar folositor, mananca rozatoare mici si insecte.Si era si tare dragut cu ochisorii ca doua margele si boticul lung si intr-o continua adulmecare. Ca orice arici, Mielu avea si el tabieturi, dormea toata ziua si pleca la crepuscul la vanatoare.Probabil avea si el demnitatea lui de a nu primi totul de-a gata, sa mai curete imprejurimile de soparle si soricei.Dar se intorcea punctual dupa fiecare plimbare, la culcusul lui in care isi indesase ierburi si frunze, adica il mobilase complet.

Dar intr-o dimineata nu l-am gasit .Am zis ca l-or fi retinut ceva treburi prin vecini, lasa ca vine el mai tarziu… Nici mai tarziu n-a aparut. Si nici in zilele urmatoare.Degeaba l-am cautat prin toate locurile prin care il mai vazusem, degeaba am intrebat vecinii care-l cunosteau si ei dupa dunga rosie de pe spate…Dus a fost…

Multa vreme am iesit la poarta scrutand departarile si oftand intrebator : un” te-ai dus tu, Mielule?

Daca va intalniti cumva cu un arici cu dunga rosie sa stiti ca e prietenul meu, Mielu si sa-l serviti cu o bucata de piept de pui la gratar ca sigur nu va refuza.

Fapt divers:mitinguri pro si contra

Standard

S-a lansat o noua moda, cea a mitingurilor. E un fel de club in are liber, o excursie cu autocarul pe banii partidelor.Daca tot nu mai avem bani sa iesim cu prietenii la o bere, la o tabla, hai macar la un fluturat de steag si o lozinca, mai socializam si noi… E bine ca iese lumea in strada sa-si sustina un crez, pro sau contra, dar as vrea sa cred ca o fac din propria initiativa, nu chemati, sponsorizati sau obligati de cineva. Daca ceva nu-ti convine , te simti nedreptatit, ai o convigere ferma, iesi si spune ! Striga! Protesteaza, cat mai ai acest drept!

Pe de alta parte nu stiu ce-o fi in capul organizatorilor care aduna lumea la pranz, in plina canicula. E mai dramatic daca lesina cate o baba? Mitingul nu avea aceeasi valoare daca se facea mai pe seara, pe racoare? Sau nu se mai prindea prim-time-ul?

O sa ma duc si eu la un miting, marti, dar la o ora rezonabila, la ora18. E drept ca m-as fi dus si daca era programat la 12 fix, nu puteam sa lipsesc tocmai eu, protestatarul de servici. Daca pretul demiterii lui Base ar fi insolatia mea pe trei zile, as fi de acord, e un pret mic si merita.  Dar cred c-o sa fiu mai eficienta si cu mai multi decibeli in voce la o temperatura sub 35 de grade, vor iesi strigaturile mai puternic.

V-ati prins, nu-i asa, daca ma duc la un miting pro sau contra?

Fapt divers: Cimitirul de asfalt

Standard

Cum deschizi televizorul te izbeste cate o drama rutiera. Ultima de acest fel s-a petrecut in Mamaia, o masina de lux abia cumparata a intrat cu viteza intr-un stalp de iluminat, pe care l-a si facut bucati si s-a dat de cateva ori peste cap. Rezultatul cascadoriei? Soferul mort iar cei trei pasageri raniti grav. Bineinteles ca erau tineri, erau bauti si petrecusera noaptea in club. Teribilism si inconstienta. Si, probabil, snobismul care ne caracterizeaza de a ne etala bunastarea materiala  si ciumecaria de a sfida orice lege-chiar si pe cea a bunului simt-avand convingera ca noua nu ni se poate intampla nimic rau, noi suntem favoritii zeilor. Daca ar fi fost niste bugetari modesti , cu bani doar de un Pegas sau un Tico, acum ar fi fost linistiti acasa. E mai de fala sa o mierlesti intr-un Porche decat sa te bucuri de viata intr-un Logan?

Daca toti cei morti in accidente auto ar fi ingropati pe marginea soselelor, cimitirele ar fi mult mai aerisite iar noua nu ne-ar mai trebui bariere de protectie caci am avea un parapet de cruci.

Fapt divers: Soarta de bugetar

Standard

Bai, nu ma mai joc! Adica unii la mare, altii la pescuit, altii la teatru si eu la munca. Si sambata si duminica! Viata-i asta? Pe unii ii bate briza si pe mine ma bat sefii la cap. Unii in slapi pe balta, altii echipati corespunzator in spital. Unii traiesc actul de creatie in loja, la teatru, altii  asista rezultatul actului de procreatie in sala de nasteri.  Unii beau bere la gheata, altii apa de chiuveta infestata cu enterococ…Dar ca sa nu ma apuce disperarea, depresia si gandul negru al sinuciderii cu furadan, ma consolez cu faptul ca luni voi veti avea niste bani in minus in potofel iar eu vreo suta in plus pe statul de plata, caci cam atat e sporul de sarbatori legale. Cam cata bere o sa-mi iau de banii astia ? Asa-i ca deja muriti de ciuda ?:)

Tot raul spre bine?…

Standard

De vreo doua saptamani am ramas fara vaccin BCG.Ramasesem de la sfarsitul lunii trecute , cand expirase cel aflat in stoc, dar ne-au adus 5 fiole din alt judet. Acu s-a terminat si asta. Deci copiii pleaca din maternitate nevaccinati contra tuberculozei. Ne-am mai confruntat cu situatia asta in urma cu doi ani, cand a fost sistata activitatea institutului Cantacuzino. Dupa vreo 6 luni in care nu s-a vaccinat nimic a inceput importul vaccinului fie din Bulgaria, fie din alte tari. Atunci m-am revoltat, mi se parea o crima sa privezi nou-nascutii de aceasta masura profilactica. Acum pot sa spun ca m-am bucurat de lipsa asta si sper sa dureze cat mai mult.

Intre timp am cautat sa ma documentez cat de eficienta e vaccinarea, daca e sau nu un beneficiu pentru populatie.Mai auzisem niste controverse dar am crezut initial ca  vin de la niste Gica Contra permanent in contratimp cu societatea. Dupa ce am studiat cam tot ce am gasit in domeniu-si pro si contra-fara sa mai tin seama de tot ce mi se inoculase in timpul scolii si de-a lungul activitatii profesionale, m-am cam ingrozit.

In Europa civilizata nu se face nici un vaccin pana la varsta de un an si nu exista obligativitatea niciunei vaccinari, totul e la latitudinea parintilor. Ei decid la ce e cel mai expus copilul lor si pentru ce trebuie sa-i asigure imunitate. La noi, in primele trei zile de la nastere, nou-nascutul primeste doua vaccinari: antihepatitica si antituberculoasa. Si desi vaccinam in draci tot ce misca si respira, avem cel mai mare procent de tuberculoza! Atunci unde e protectia ? Fiecare vaccin introdus in organism, de orice natura si prin orice mijloc de fabricatie s-a obtinut, determina o reactie imunologica si creaza anticorpi care mai tarziu pot neutraliza sau atenua o boala.

Dar daca intr-un interval de timp asa de scurt noi bombardam un organism tanar cu asa cocktail de vaccinuri, cam ce raspuns imunitar vom obtine ? Pana la un an copilul esta stimulat sa  produca anticorpi pentru hepatita, tuberculoza, difterie, tetanos, tuse magareasca, rujeola, rubeola, oreion, gripa…Poate , daca am fi roboti am reusi cu niste setari corespunzatoare sa raspundem corect la toate provocarile acestea. Dar nu suntem. Si asa am obtinut generatii intregi de copii cu sensibilitati marcate la orice factor de mediu, doborati de cele mai banale boli si cu imunitate redusa, aproape zero. Daca vaccinul BCG e asa de eficient, cum apar colectivitatile in care se imbolnavesc zeci de copii fiindca doamna educatoare a facut TBC si l-a imprastiat cu generozitate la toata gradinita? Si e vorba de o vaccinare recenta , in primii ani de viata, deci teoretic ar trebui sa avem o eficienta maxima. Dar sa-l vaccinezi pe copil la nastere ca sa nu faca TBC la 20-30 de ani?! Vaccinam si zicem ca ne-am facut datoria. Dar cu celelalte cauze favorizante( mizerie, frig , alimentatie proasta,alcool, tutun) ce facem? In grija cui le lasam? Si nici la capitolul hepatita nu stam mai bine; cat timp nu am aflat ca s-a inventat sapunul, nu avem nici o sansa sa ne mai imbunatatim statistica.

Va aduceti aminte de isteria cu gripa aviara? Ce mai umbla lumea sa se vaccineze, ca aflase ca se poate muri din cauza ei ? Pai si de gripa banala se poate muri; se poate muri si de o alunita zgandarita si de o intepatura de albina… Ce facem, ne vaccinam de orice? Dar de o caramida picata in cap nu ne vaccinam?  Am vrea sa se scoata vaccinul impotriva cancerului pulmonar, am plati oricat pentru el dar nu suntem dispusi sa renuntam la o tigara!  Sa vaccinam fetitele impotriva cancerului de col uterin! Pai vaccinul contine doar vreo trei tulpini virale iar cancerul poate fi dat de vreo 17! Deci unde e protectia? Si de unde stim ce efecte secundare vor aparea in viitor ? Ne transformam copii in niste cobai fiindca nu avem rabdare sa vedem statistica altora. Umbla vorba-n targ ca si SIDA a aparut la noi in urma unor vaccinuri de import din anii 85-86…Oricat am fi de optimisti trebuie sa recunoastem ca vaccinurile au si reactii adverse iar un organism tarat poate reactiona anapoda. Eu sunt fericita posesoare a unui nodul in deltoid pe care l-am achizitionat in urma unui vaccin antigripal acum vreo zece ani ; uneori se indureaza si ma mananca iar eu fac haz de necaz si ma laud ca mi-au implantat extraterestrii un cip si ii fac periodic revizia.:)

Daca aveti de gand sa plecati intr-un safari in Africa mi se pare normal sa va vaccinati pentru malarie si alte boli tropicale , caci noi nu avem nici un fel de imunitate pentru asa ceva . Dar daca plecati trei zile la pescuit in Delta va vaccinati ? Ca si acolo sunt tantari…

Cred ca industria farmaceutica isi freaca palmele multumita cand vede goana noastra dupa imunizari miraculoase. De ce sa ma vaccinez antigripal, cand pot sa beau zilnic ceaiuri cu lamaie si sa port sosete de lana, sa ma protejez? Si daca o sa am ghinion sa-mi stranute unul in fata in tramvai , asta e; o sa-mi curga mucii si-o sa ma doara capul vreo trei zile si-o sa-mi treca. Fara vaccin, fara antibiotice…Pentru mine cel mai bun tratament cand organismul meu clacheaza e un somn indelungat, o greva generala de doua zile la asternut, cu patura-n cap si gata! Uitati-va la animale cat sunt de inteligente si ce conduita terapeutica de bun simt au atunci cand sunt bolnave: se retrag intr-un ungher ferit, refuza sa manance, nu vor sa le dai atentie si-si lasa organismul sa lupte cu boala. Noi, cum facem un 37,5 dam fuga la farmacie si ne indopam cu antibiotice de teama sa nu facem mai tarziu 39. Dar febra e artileria grea a organismului la invazia de microbi, nu trebuie intotdeauna combatuta!

Asta cu abonamentul la farmacie e o alta discutie, acum vorbeam doar de vaccinuri, cele in care am crezut atatia ani si pe care acum le reneg caci n-am vazut unde-i beneficiul. Sa nu fiu carcotasa pana la capat uite, recunosc ca eficienta vaccinarea antipoliomielitica, statistica spune ca poliomielita ar fi azi o boala eradicata in Romania. Dar restul isi vor dovedi in timp, daca se vor face analize serioase si obiective, efectele negative. Nu-mi permit sa dau nimanui sfaturi dar eu am decis pentru mine sa nu ma mai vaccinez niciodata, pentru nimic, oricat de obligatoriu ar fi.Dar in prag de iarna, cand vor bantui gripele, ganditi-va de doua ori inainte de a da navala la medicul de familie sa va vaccinati antigripal; e posibil sa scapati cu o forma mai usoara, sa va curga nasul numa doua zile in loc de trei dar si sa va pricopsiti cu ceva elemente din tabelul lui Mendeleev inoculate discret sub piele. Ca martienii nu pun cipuri chiar la oricine, au si ei niste standarde…:)

Dar ce fata frumusica are mama !

Standard

Eu sunt Miss Modestie ! Nu-mi place sa ma laud si ma fastacesc cand ma lauda altii. Cu greu imi recunosc meritele.

_Vai, ce inteligenta sunteti!

_Ei, lasati, ca inca  nu l-am invatat pe Goagal tot ce stiu, cu accelerarea particulelor mai am ceva probleme.

_Vai, ce bucatareasa buna sunteti!

_Ei, lasati, s-a nimerit sa nu ard azi mancarea. Sa va servesc un triferment, asa, profilactic…

_Vai ce gospodina sunteti!

_Ei, lasati, nici chiar asa, aveti grija sa nu va impiedicati de coltul covorului ca e ridicat din caiza gunoiului bagat dedesubt.

_Vai, da” ce bine aratati!

Ei, aici nu mai pot sa ma eschivez, trebuie sa recunosc realitatea. Sunt frumusica, ce mai!

Ce bucle blonde matasoase, ce ochi superbi, de albastru-Voronet, ce iti atrag privirile chiar neumbrite de rimel! Ce ten fin, fara riduri, ce dinti imaculati nealterati de cofeina sau nicotina! Si zambetul e ca din reclame…Ei,cu talia mai am ceva probleme, nu sunt chiar dimensiunile perfecte, dar coapsele sunt ferme, nici urma de celulita. Si nici nu ma avantajeaza pozitia asta, as spune ca nudul nu e chiar de Play-boy, dar totusi imi scoate in evidenta glezna fina si fesele bine arcuite, Si sunt si cam pudica, uite cum mi-a aparut roseala in obraji. Dar de ce  sa ascund toate darurile pe care mi le-a harazit natura.?Asta-s eu, am ceva de diva asa cum stau intinsa pe pledul rosu de catifea.

Ma uit la mine cu un ochi foarte critic dar trebuie sa recunosc ca-mi place ce vad. Sunt sigura ca v-ar placea si voua, carcotasilor ! Ca ce-i frumos si lui Dumnezeu ii place.

Ce mai, mama are o fata tare frumusica! Si in poza asta de la botez arat superb, sunt chiar seducatoare .:)

Si azi, dupa patru decenii, sunt la fel de irezistibila, doar dentitia de lapte s-a schimbat! Restul rezolva photoshop-ul. Si ce nu-i perfect e din cauza pixelului albastru…:)

Leapsa ceferista

Standard

Bine ca nu m-ati intrebat de avioane , iahturi sau submarine .Ca trenuri am mai vazut …

Vine leapsa de la Vienela , via Probiu si se duce in directia…unde vreaea , ca e democratie . Deci :

1) Cand ai mers ultima data cu trenul ? Mergi frcvent ?

M-am urcat intr-un tren ultima data cam acu 12-15 ani . Pe peronul garii am mai fost , doar sa-mi conduc sau sa-mi recuperez musafirii . Asta cat de frecven este ?

2) Cum ti se pare mersul cu trenul ?

In vremuri stravechi , pe cand circulam cu CFR-ul mi se parea naspa rau .Faceam cam 8 ore de la Mangalia la Ploiesti si mai stateam cam 4 ore in sala de asteptare , noaptea , sa iau primul tren spre Valenii de Munte .Stiti ce misto e noaptea intr-o sala de asteptare ? pitoresc…

3) Cand ai apela la tren in defavoarea  masinii?

Oricand , in alta tara , niciodata la noi .

4) Ai mers vreodata cu nasu” ?

Normal ,e mai palpitant asa .

5) Stii noile denumiri ale trenurilor ?

Daca nu le cheama  Tantza , Marioara sau Costica  , nu la stiu si nici nu ma intereseaza , nu vreau sa fim intimi , lasa sa ne stim doar din vedere .:)

Iau vreun premiu ca am dat asa raspunsuri  documentate ?

As da-o si eu mai departe , ca cica asa e sanatos , dar cercul meu de cunostinte e destul de restrans , asa ca daca-i face cu ochiul cuiva , sa se serveasca , e la liber .:)

Pestisorul de aur

Standard

Zi senina ,fara canicula , leneveala maxima … Stau sub o salcie si invat o rama sa-noate . si ca sa n-o pierd , o tin legata de-un carlig de undita . Si astept… Trece o ora , rama s-a plictisit de inotat , eu m-am plictisit de asteptat , aproape ca atipesc . Cand tocmai alunecam spre lumea viselor , mi se smuceste undita in mana . Ma trezesc brusc si sar in picioare . Vad pluta trasa spre stufaris , ma gandesc deja ca o sa mi se rupa firul , ca imi evadeaza rama , ca am ratat masa de pranz … Trag cu putere dar fara spor , aproape ca ma duc gramada in lac. Ma sprijin intr-o radacina de salcie , ma incordez ca Hercule la toate cele  zece munci ale sale  si sunt hotarata sa nu scap monstrul . Ca doar n-o fi vreo balena de lac… Sau monstrul din Marea Sargaselor …Desi nu luasem mic-dejunul campionilor ,bausem doar o cafea , reusesc sa scot prada din apa . Nu era nici un monstru ci o fatza de vreo 10 centimetrii , doar ca arata ciudat , stralucea  de-ti lua ochii. Smulg aratarea din carlig , il arunc in galetusa si ma holbez mai indeaproape , sa ma dumiresc  din ce material o fi de atarna asa de greu , mai sa-mi rupa mainile .

_ Om bun, lasa-ma sa plec , ca ma asteapta copilasii acasa .

Nu pot sa cred asa ceva , un peste care vorbeste ! Ma uit in jur sa vad daca nu-mi face cineva o gluma , n-o fi vreo camera ascunsa …

_Frumoasa domnita , suflet generos , indura-te si elibereaza-ma , ca am familie grea , a fost productie mare de icre anul asta .

Deci nu visez , n-am facut insolatie , dihania chiar vorbeste , ba se pricepe si la diplomatie , ma ia cu linguseli.Si atunci imi pica fisa : am prins pestisorul de aur ! Aha , nu degeaba m-am intalnit cu un cosar in drum spre balta ! Dreg vocea , sa nu par impresionata  :

_Mi se pare mie sau esti chiar Pestisorul de aur ?Credeam ca sunteti o specie mai inteligenta , nu puneti botul la niste rame amarate …

_ O, stapana , e criza si pe la noi , ne descurcam si noi cum putem . Fii buna si da-mi drumul . ca nici nu sunt comestibil…

_De ce ti-as da drumul ? Asa , degeaba , fara nici o negociere ? Parca era pe baza de trei dorinte indeplinite , asa scrie la carte …

Ba ca nu poate , ba ca trei sunt prea multe , imi indeplineste numai una , ba ca e cam anemic si nu mai are putere… Cu mine si-a gasit el sa negocieze ? Nu m-au convins pe mine jandarmii , care erau si inarmati , daramite un peste pricajit ! Ori-ori ! Ori trei dorinte , ori tigaia incinsa si copilasii orfani !  In cele din urma accepta sa-mi indeplineasca cele trei dorinte , dar sa i le spun repede si sa-l eliberez ca deja se cam incalzeste apa in galeata si nu reactioneaza bine la dezechilibre termice .

_Mai intai , sa-mi editezi o carte , ca asta am visat mereu dar n-am gasit sponsor .

_ De care carte , stapana ?

_ Una mai  citita ca Harry Poter  si mai groasa ca pagini aurii, una care sa fie lectura obligatorie si sa stea lumea la coada s-o cumpere mai ca la tigai la deschidere de supermarket .

-Asta  se face , zi-o repede pe urmatoarea , ca deja mi s-au incins branhiile .

_ Sa-mi faci o casa pe gustul meu , nu de-aia de neam -prost ca a lui Videanu , ci una cocheta , un living si trei dormitoare , o biblioeca si-un birou unde sa-mi scriu eu urmatoarele carti , o sera si-o piscina si un garaj cu trei locuri .

_Doar atat ? Fara sala de dans , sala de concerte ?

_ Fara , bre , ca sunt afona  .Sau , hai , fa-mi si-un atelier de pictura , da’ vezi sa bata lumina cum trebuie , sa nu-mi umbresti capodoperele .

_ Gata , e ca si facuta si asta . Zi repede si ultima dorinta , ca ma parasesc puterile .

Ma gandesc ce ma gandesc , am cam multe dorinte , nu  stiu pe care s-o pun prima . Al naibii peste , nu putea sa-mi indeplineasca si el macar zece , cifra rotunda ? Alta data trebuie sa negociez mai drastic, ma las eu fraierita de toti guvizii…

_ Bine , mai pestisor , ultima dorinta e sa ma plimb , sa vad lumea , toate locurile pe care le-am visat .

_Asta e mai grea , e kinetica , trebuie sa-mi dai itinerarul ca sa se indeplineasca .

_Pai zi asa : piramidele din Egipt , Marele  Zid Chinezesc , Machu-Pichu…

_Stapana , nu poti sa le asezi in ordine , dupa longitudine , ca prea ma alergi dintr-o parte in alta pentru rezervari ?

_ Bai , pestic , taci si noteaza , eu iti zic cum imi vin in minte , faci tu itinerariul pe urma . Deci : Louvre , Ermitaj , Alhambra…

Si fiindca intepenisem stand in genuchi langa galeata cu pestisorul de aur , ma ridic sa-mi dezmortesc picioarele si dictez mai departe invartindu-ma de colo pana colo..

_Pune si Taj mahal, Singapore , Capul Bunei Sperante , Bariera de corali…

Si nu stiu cum naiba fac si ma impiedic de o radacina ,tocmai la bariera de corali si ma intind pe jos cat sunt de lunga (sau de lata )  si pic cu nasul fix intr-o baliguta proaspata . Scap o vorba de duh , ridic nasul din materia organica urat mirositoare si vad galeata rostogolindu-se pana pe marginea baltii si pe pestisor sarind sprinten in apa , mai ca Serghei Bubka  la prajina . Vad cum se imprastie cerculetele la suprafata apei si undeva in larg o inotatoare dorsala sclipind zeflemitor in aer , ca un deget mijlociu ridicat a urari de bine .

Nu stiu daca a batut vantul sau chia s-a auzit un hohot de ras dinspre lac . Fi-mi-ar Bariera de corali , nu puteam sa ma opresc la Alhambra ? As fi fost un om realizat , romamcier de succes si cu o casa de vis . Cum strica prea multa calicenie ! Si sa mai ai incredere  in cuvantul unuia poleit cu aur !

Prost o fi ala de mai vine cu undita pe balta  ! De acu , numa cu harponul , nene , ca pestii astia sunt periculosi  si trebuie sa negociezi dur cu ei !

Un fel de leapsa ” intelectuala „

Standard

Ce-si face omul cu mana lui , lucru manual se cheama ! Zic eu sa ma dau interesanta si intelectuala si ii lansez o provocare lui Probiu sa facem o leapsa pe tema comunicarii si a folosirii corecte si eficiente a cuvintelor . Nu mai bine vorbeam de ploaie , de luna , de stele ?…si amicul sus mentionat  ( fi-i ar sinapsele neuronale sa-i fie , ca ciudat mai reactioneaza ) imi tranteste un cuvant de ma lasa pe mine fara cuvinte : mancurtizat !  Initial am crezut ca ma injura , da” nu-i sta in caracter , asa ca nu pot sa refuz provocarea . Ca uite asa mai invatam si noi cate ceva , nu bloguim asa , de fraieri .

Termenul  ” mancurt ” isi are originea in opera lui Cinghiz Aitmatov , scriitor  kirgaz  si se refera la procesul de inrobire a unui om liber , de transformare intr-un sclav lipsit de personalitate , rob al unui sistem totalitar  ce-i poate dicta orice , chiar uciderea propriei mame . Cuvantul a circulat mai ales in limba rusa si in limbile fostelor republici sovietice dar a ajuns si in vorbirea occidentala .  Eu pe romaneste i-as zice indobitocire , chiar daca nu suna prea frumos  dar ilustreaza din ce in ce mai bine realitatea pe care o traim .  Am uitat de Eminescu , nu suntem in stare sa luam bac-ul , facem foamea , ne multumim cu ajutoare sociale fiindca ne e lene sa muncim , asteptam pomeni , nu avem atitudine , nu avem coloana vertebrala si refuzam sa gandim . Mai bine injuram de plagiat decat de minciuna , bataie de joc si taiere de salariu . Astea le-am uitat , acu tremuram de frica Europei si a Merkelitei  sa nu ne taie viza . Mai bine fara viza , dar cu stomacul plin . Si cu demnitate !  Doar ca n-o sa ne taie nimeni , nimic , asa ne duc unii cu presul , sa stim cum sa votam la referendum .  Eu stiu cum o sa votez , ca inca nu m-au mancurtizat de tot !

Daca ma apuc sa scriu pe tema asta , nu ma opresc curand , dar nu asta era scopul comunicarii, sa fac eu propaganda . Trebuia doar sa iau leapsa cu ‘ Mancurtizat ” Ete , am luat-o . Si i-o dau si eu lui Probiu . Claudiu , Vienelei si marelui Spanac .  Bafta , abia astept sa-mi imbogatesc vocabularul ! Dati si voi exemple de mancurtizare …