Domnul Goe reloded

Standard

In urma cu vreo trei ore am asistat fara sa vreau la o scena de familie care mi-a pus nervii la  grea incercare.Eram la serviciu si cabinetul meu are ferestrele spre aleea cu banci din curtea spitalului.O familie, destul de numeroasa a venit in vizita la un bolnav si stateau de vorba chiar pe banca din fata geamului meu deschis( la mine aerul este conditionat de deschiderea simultana a usii si ferestrelor).Discutia lor era doar un zgomot de fond pe care urechea abia il percepea, nu deranja si nici nu mi-a atras atentia pana a inceput personajul principal sa-si dea in petic.Personajul era un ciutan de vreo 6-7 ani cu mai multa energie decat un reactor nuclear si cu mai multi decibeli  decat sirena salvarii si a politiei la un loc.

Si de unde nici nu apucasera oamenii bine sa-l intrebe pe pacientul vizitat cum se simte, ce tratament face si alte politeturi, s-a pornit urgia.Plodul nabadaios cand urla ca din gura de sarpe de trebuiau si ceilalti sa strige , sa se poata auzi intre ei, cand urla o cucoana, probabil mamitzica lui, incercand sa-l astampere.

_ Cristi, nu te mai cocota pe spatarul bancii, c-o sa cazi!

-Cristinel, mama, da-te din strada, ca vine salvarea si te calca!

-Cristi, lasa cateii in pace, nu-i mai necaji, ca te musca!

Am rezistat greu asaltului fonic, eram chiar pe punctul sa inchid fereastra, cu riscul de a face o sauna, ca-mi facuse timpanele praf istericul ala mic.Dar cand am auzit de catei, eu, mare iubitoare de animale, m-am ridicat de la birou sa vad ce se intampla. Ma  uit prin fereastra intredeschisa si vad o aratare de plod, parca din desenele animate alea hidoase japoneze: un breton care-i acoperea ochii, tuns cu ciobul, niste urechi de nu-ti mai trebuie parabolica pentru bulgari si o gura suie din care atarna o limba ca o pendula nehotarata in care ureche  sa intre, asa se invartea ca o elice.  Un monstrulet, ce mai! Si mai scotea si sunete, niste urlete si onomatopee pe care nu i le acopera nimeni. Doamna care am presupus a fi ma-sa statea relaxata pe banca, cu tigara intre degete si doar in certa, destul de blajin, sa nu se expuna la pericole. Dar pericolul unei surzenii permanente la care eram noi supusi nu merita luat in calcul? Macar sa-i fi bagat un calus in gura, daca nu si sa-l lege de banca! Sau, mai bine, sa-l sechestreze in masina pana terminau vizita…

Si da-i si urla plodul si fugi pe alee, printre masini si topaie cocotat pe toate bancile.Pana si-a gasit si victime, niste bieti catelusi aciuati prin curtea spitalului si care s-au invatat sa cerseasca de mancare pe langa banci.Ei veneau dornici de joaca, Frankensteinul ala mic ii tragea ba de coada, ba de urechi.Cu cat schelalaiau bietele animalute mai tare, cu atat crestea si satisfactia psihopatului minor.

Cand eram  pe punctul de a exploda si sa-i tin seninei mame o scurta prelegere despre cum i-as intoarce eu odrasla la origini  si as mai si sigila originile alea care zamislesc cretini, face bunul Dumnezeu dreptae si ma scuteste si pe mine de un conflict care nu stiu cum s-ar fi terminat, ca eu eram numai una si ei erau multi;Se intoarce unul din cateii agresati si-l apuca pe plod de picior cu toata forta dintisorilor lui de lapte. N-a fost o rana mortala, cred ca si-a rupt un dintisor, dar l-a speriat pe micul hingher care s-a pus pe niste urlete si mai asurzitoare, cu strigaturi si injuraturi pe care eu nu le auzisem pana acum in repertoriul nimanui( omul cat traieste , invata, chiar si de la un rapsod precoc).

Sare ma-sa repede, scapa si tigara, sare tot neamul sa linisteasca puradelul care mai tare se da in spectacol si se victimizeaza.

_ Lasa, ca prindem noi javra, il omoram cu pietre, il calcam cu masina…Si alte amenintari de astea la adresa catelusului care fugise de cum a scapat din mainile cretinelului. Asta ca sa nu cumva sa am dubii cu cine seamana plodul asa inteligent si inimos!

Daca as fi avut la indemana vreo piatra sau alt obiect contondent pe care sa-l sacrific merita sa fac un exercitiu de aruncare la tinta.Nici nu conta pe cine nimeream, un cucui ar fi meritat fiecare. Dar mi-am recapatat repede stapanirea de sine( adica stapanirea de mine) si doar am deschis fereastra larg si i-am strigat pe catei sa le arunc ceva de mancare, in timp ce familia de nebuni pleca grabita spre masina iar cucoana ii tinea mana la gura plodului sa mai atenueze  decibelii.

De, mamitzo, daca nu ti-ai dresat maimuta, trebuia s-o lasi acasa!

17 responses »

  1. Bag sama, matale ieşti fericită, că doară criminalu’ ăla mic nu putea prinde rădăcini sub fereastra ta, da’ ce ne facem cu maimuţoiu’ din curticică, ăla care vrem, nu vrem, urlă zilnic de nu putem dormi, nici zi, nici noapte, că văz că nu-i închide nimeni gura aia mare cât o şură? F’o suluţie, ceva, prin rafturile cele cu diagnostice?

    • Parafa n-am nici eu, ca sunt doar asistenta, dar o seringa mare cu tranchilizante pentru elefanti as putea utiliza.Nu-mi place reculul dar cred ca m-as descurca si cu o pusca cu luneta:))

  2. Sunt unii copii din astia mici care probabil au beneficiat de prea multe rasfaturi. Partea proasta e ca se reflecta si in comportamentul lor de oameni maturi.

  3. Eu nu stiu daca ma rabda inima sa stau prea mult pe margine. Javrele astea cu doua picioare, chiar si cand au doar cativa anisori, ma fac sa ma transform din doamna in altceva.

  4. Nu cred ca as fi putut ramane in umbra, cum ai facut tu. Sigur le-as fi zis ceva…ceva sa-i fac sa se simta.
    Urasc genul asta de tandem: parinti-copii razgaiati.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s