De ceva vreme ma gandesc sa postez niste povesti adevarate de viata care ar putea folosi ca lectie multora. Dar le intorc pe toate fetele, le imbrac in haine de camuflaj, le mai cosmetizez si cu toata astea imi dau seama ca nu le pot spune. Caci ele vizeaza personaje din anturajul meu, mai apropiat sau mai indepartat, oameni care s-ar simti lezati afland ca am scris despre ei. Sa le cer acordul? Nu cred ca ar intelege ca o postare pe blog( mai ales blogul lui neica-nimeni ca mine) e altceva decat un articol de ziar, nu are nimic defaimator sau compatimitor. Oamenii nu vor sa-si vada viata pusa pe tapet, chiar daca nu e nimic urat aratat acolo.
Am apucat sa incep acest blog folosindu-mi numele real , jumatate ca nu-mi e teama sa asum ce scriu( mai ales criticile si injuraturile) si jumatate ca nu m-a dus capul sa-mi aleg un pseudonim la adapostul caruia sa pot aduce in prim-plan orice poveste, fara teama ca as jigni sau leza pe cineva, oamenii nedandu-si seama ca e vorba chiar de ei.As fi putut scrie despre vecinul diliu fara sa ma gandesc ca-mi va sparge geamurile sau omori pisica, despre colegii de munca fara teama de a ma trezi ca trebuie sa-mi beau cafeaua singura fiindca ma evita toti, despre unele neamuri cel putin ciudate fara sa ma trezesc cu citatie la tribunal…Si mai ales as fi putut spune acele povesti profunde pe care unii mi le-au incredintat ca pe niste secrete de nedivulgat vreodata; dar nu le pot trada increderea, oricat as incerca sa camuflez identitatea lor.Cand un om isi pune sufletul in palma ta nu poti strange pumnul si sa-l strivesti, chiar daca ai cele mai bune intentii, chiar daca o faci ij cel mai delicat mod cu putinta. Ei, da, n-am patrafir, dar am adunat in timp multe spovedanii cutremuratoare, lucruri care scoase la iveala poate ca ar face rau sau macar ar zgandari niste rani dureroase.
Si uite asa ma vad nevoita sa renunt la unele articole pe care le scriu doar in mintea mea dar nu le pot arata. Ma limitez sa scriu mai mult despre mine( chiar fara sa ma cosmetizez, ca doar nu -mi vine nimeni in petit) sau sa inventez mici povestioare in care sa strecor putin din multul pe care nu pot sa-l spun. Sau sa vorbesc despre necunoscuti, cei intalniti tangential si care nici nu stiu de existenta mea si a maretului meu blog.
Uneori ma gandesc daca n-ar fi mai bine s-o iau de la capat( ca tot nu sunt departe de linia de start) cu alt blog, sa semnez Eminentza sau Pupaza din 3 si sa spun absolut tot ce-mi trece prin cap. Nici eu nu stiu cum e mai bine, cred ca si voi v-ati lovit de dilema asta: a scrie sau nu o poveste cu riscul de a supara pe cineva si a va strica o relatie .
Mi-e totusi greu sa abdic de la ce am scris pana acum, n-am semnat anonime in viata mea,chiar si cand am avut de semnalat nereguli m-am semnat cu nume si prenume, cu datele de identitate la vedere, sa pot fi gasita pentru lamuriri si injuraturi. Asa ca raman , deocamdata, aceeasi adelinailiescu care va asteapta sa-i cititi povestioarele seci sau amuzante, cu promisiunea ca pe alocuri voi insera si miezul fierbinte al adevaratelor povesti ce trebuie spuse.Pe eminentza si PupazaDin3 le gasiti pe alte site-uri…de jocuri:)).
O zeama de cuvinte 
Cele mai interesante povesti din viata mea sunt cele depre oamenii care imi citesc blogul sau care ar putea sa o faca, doar pentru ca le place sa scormoneasca internetul. Deci, trebuie sa ma abtin. De nenumarate ori am regretat faptul ca am ales sa semnez cu numele real. :))
Alege-ti acum, un pseudonim, nu trebuie sa schimbi blogul.Cati cunoscuti te citesc?
Sa stii ca daca as fi mers cu numele real, blogul meu n-ar fi avut nici un sfert din pulsul de sinceritate pe care il are astazi!Nici un sfert din umorul si tristetile imbracate in haine de gala,
Ma citesc poate vreo 8 cunoscuti. Dar asta e. Trebuie sa ma accepte asa cum sunt eu.
Si daca imi spune cineva mai indepartat „hei, ti-am citit blogul” zambesc si spun ca de fapt n-am zis niciodata ca Hapi e……..adevaratul meu nume
Tu esti mai curajoasa ca mine.Eu inca sunt incepatoare, o sa ma orientez in timp.Probabil ca intr-o zi o sa semnez Mama Ranitilor:))
ia scrie tu despre mine, sa vezi ce succes ai sa ai :))
Ia scoate banu sa vezi ce biografie de inalta clasa iti fac:))
O persoană care afișează ceea ce este , cred că este liberă sau se simte liberă de orice
constrângeri.
Si daca zice rau de Nasu, ce pateste?:)
Exact ce nu imi place
Sa revin sa spun „te rog, cauta-.ma in spam ” 🙂
Am fost gazda neprimitoare din prima, te-am invitat la spa…m.Nici mie nu imi place cand patesc asa ceva, am senzatia unei respingeri, desi stiu ca nu e voita.Sper sa nu se mai repete, o fi blogul meu complexat de vizita unor „vedete”:))
Ha., ha, e buna asta :)))))
Eu ti-as sugera sa mai scormonesti putin in imaginatie si sunt sigur ca ai sa gasesti o gramada de lucruri ce pot fi spuse fara a simti nevoia unei masti.
Da, tu poti fi un exemplu, sinceritatea ta merita toata lauda.
Draga mea, la mine nimeni dintre cunoscuti nu stie ca am un blog. Nici macar cei din familie. Am reusit pana acum sa ascund acest lucru. Si n-am de gand sa le spun. Din fericire, niciunii dintre cei din jurul meu nu citesc bloguri. Deci sper sa raman un fel de anonima mult timp 🙂
Scrie sub pseudonim, relatari reale dar schimba numele celor implicati, poate si locatiile, daca te temi ca cineva cunoscut iti va citi articolele si se va simti tradat sau expus.
Nu vreau sa ranesc pe nimeni, fiecare are dreptul sa-si poarte secretele si durerile neimpartasite.Doar ca unele povesti chiar merita spuse, ca o lectie pentru ceilalti.Si le-am spus si eu ori de cate ori am simtit nevoia.
Anonimatul virtual are beneficiile lui. De multe ori ne vine in ajutor.