Cand Cenusareasa are noroc

Standard

E o vorba romaneasca care spune” la barza chioara ii face Dumnezeu cuib”.Multe berze chioare, schioape, cu aripa franta sau cu ciocul rupt se sting fara sa le stie nimeni.Dar sunt si din cele nascute sub o stea norocoasa care, desi pornesc cu stangul in viata, au parte de o carare luminoasa.Da, uneori Dumnezeu compenseaza un inceput dureros cu o reusita uimitoare. Acum urmeaza una din multele povesti din viata de spital.Ce sa va fac, daca as fi fost astronaut v-as fi povestit cum e cu atractia gravitationala pe luna, cum poate falfai steagul american acolo desi nu exista nici un fel de curenti de aer sau cum, desi au fost doar doi oameni in prima expeditie aselenizata, imaginea unui al treilea se vede bine reflectata in masca unuia dintre titularii elogiati de istorie.Ei, dar cum cariera mea se desfasoara pe pamant, intr-un loc deloc romantic, nu pot sa va dau luna de pe cer, ci doar mici stelute norocoase. V-am mai spus ca am lucrat ani multi la maternitatea din Mangalia.Acolo era cap de linie pentru trenuri si multe suflete in deriva ajungeau sa nasca acolo, departe de locul natal si de cercul de cunostinte care le renegau.Prea multi copii nedoriti veneau pe lume acolo, fara prea multe sanse la un viitor senin.Inainte de ’89 soarta ii ducea spre un orfelinat, daca se eliberau locuri.Altii traiau cu anii prin spital, in grija tuturor, pana isi gasea un loc de popas, de obicei tot un camin de copii.Trista copilarie, cand esti copilul nimanui!

Vorbim uneori cu dispret despre animale fara sa realizam maretie gestului unei matze jigarite care isi poarta puiul in gura din tomberon in tomberon pentru a-i da ceva de mancare.Si ii spunem Om unei femei in putere care isi arunca puiul in tomberon, fara sa priveasca in urma, daca mai traieste sau nu.

Intr-o zi ne-a adus politia un nou-nascut gasit in tren, intr-o geanta.Era o fetita sanatoasa si frumoasa, iar mama n-a fost gasita.Vestea s-a dus repede, s-a dat si la televizor.Si a venit o doamna care a insistat sa infieze copila, fara ca macar s-o vada,Am intrebat-o de ce isi doreste cu atata disperare tocmai copilul acesta despre care nu se stie nimic si dupa ce ne-am conversat indelung mi-a marturisit ca in urma cu multi ani, pe cand era eleva, a abandonat si ea un copil intr-o maternitate, neputand sa-l creasca si gonita de acasa.Acum era profesoara, sotul tot profesor, aveau de toate , doar copii n-a mai putut avea.A considerat ca si-a primit pedeapsa pentru pacatul din tinerete si ca  acum i se face un dar, dar si o datorie sa ia acest copil aruncat.Si l-a luat! Viata inceputa ca un bagaj nedorit intr-o geanta abandonata in tren a continuat frumos , cu perspective minunate.

O femeie cam cretina, alcoolica si dintr-o familie de TBC-isti, a lasat o fetita in maternitate, n-a fost chip s-o convingem sa o ia acasa, mai avea vreo trei abandonati.Copila era cam uratica, negricioasa, nu prea lua in greutate, un copil tarat as putea spune.Dar a facut o pasiune pentru ea o doctorita ce locuia in incinta spitalului.Sotul ei, tot medic, nu putea avea copii iar ea a refuzat sa aiba un copil numai al ei sau sa se desparta.A pus ochii pe mogaldeata tuciurie si s-a hotarat s-o infieze, desi noi o bateam la cap ca face o greseala, ca va avea numai probleme cu acest copil..Ea nu si nu,pana a luat-o.S-au mutat imediat in alt oras si n-am mai stiut nimic de ei. Peste cativa ani doctorita a venit in concediu pe litoral si a venit sa ne viziteze, de mana cu o printesuca frumusica, foarte bine educata si sociabila, crescuta cu guvernanta, vorbitoare de engleza si franceza, cu lectii de pian si balet si care citea cursiv, desi nu mergea inca la scoala. A fost prima data cand a trebuit sa recunosc ca educatia este mai importanta decat genetica.

Cineva a lasat un nou-nascut pe scara unui bloc.Era frig, copilul era infasurat doar intr-o camasa albastra ponosita, daca nu l-ar fi auzit vecinii plangand, ar fi inghetat pe ciment, in fata usii unde fusese lasat.Vizavi de usa aceea era un cabinet de obstetrica, cred ca acolo a intentionat sa-l lase cine l-a lasat, dar a incurcat usile.Peste doua zile o femeie a venit intr-un suflet sa ne roage s-o lasam sa vada copilita.Femeia venea direct din Turcia, acolo locuia cea mai mare parte din an, acolo avea afeceri, dar la usa apartamentului ei fusese lasat copilul.De multi ani se straduia sa aiba un copil, cheltuise o avere, dar fara rezultat.Acum ii spusese la telefon o vecina de intamplare si venise val-artej, credea ca asta e sansa ei, raspunsul la toate rugaciunile. A infiat fetita.A revenit peste cateva luni fiindca auzise ca am pastrat camasa aceea rupta in care fusese adus copilul si voia sa ma roage sa i-o dau ei, era singura legatura a copilului ei cu lumea din care a venit.Dar camasa, care statuse multa vreme prin magazia noastra, n-am mai gasit-o , cineva o aruncase.Fetita era o minunatie de copil. cel mai vesel si mai zambitor copil pe care l-am vazut, avea de toate, dar mai ales avea niste parinti topiti dupa ea.Cenusareasa a devenit printesa, a fost de ajuns ca zana buna sa atinga dovleacul cu bagheta magica si sa-l transforme intr-o trasura.

Dar nu toate povestile au happy-end.Niste oameni disperati sa aiba un copil au luat in plasament o fetita, pana se definitivau actele de infiere, formalitate destul de complicata, mai ales daca nu exista un consimtamant al mamei. Doctorita mea ii vizita des, erau cunostinte apropiate, supraveghea si copilul.Dupa cateva luni a observat mici nereguli, ca ramanea cu privirea in gol si fara reactie, ca avea niste crize de absenta temporara.A incercat sa-i avertizeze pe parinti dar acestia au refuzat sa creada, copilul lor trebuia sa fie perfect, ba chiar s-au suparat pe sfaturile medicului.Dar dupa scurt timp au fost nevoiti sa accepte realitatea, copilul lor avea epilepsie, incepea sa faca deja crize…Ce au facut?L-au dus inapoi, actele de infiere nefiind definitivate, au putut renunta la custodia temporara. Ca pe o pereche de pantofi de a carei calitate nu esti multumit…

Astea au fost doar cateva exemple.Povestile sunt multe, sunt povesti de care ma bucur sa le spun.Acei copii abandonati, care cresc multa vreme prin maternitati, sunt cei mai cuminti, linistiti si putin pretentiosi copii.Nu plang, nu cer prea multa atentie, mananca tot fara mofturi si asteapta…Trebuie sa aiba si ei un inger pazitor, niste ursitoare bune care sa-i calauzeasca in viata.Ratusca cea urata ascunde de multe ori o lebada.

Toti avem o menire in viata, poate ca nu intotdeauna o constientizam, poate ca nu e ceva maret, poate e doar sa scapam un catel schiop de la inec, sau sa ajungem sa ne donam inima cuiva care va face lucruri cu adevarat marete.E minunat cand stim care ne e vocatia, iar daca nu stim, ar trebui sa cautam, sau macar sa avem rabdare sa asteptam sa ni se dezvaluie misterul.

Voi? Cat veti mai purta hainele de Cenusareasa?…

29 responses »

  1. Cred ca ai vazut o gramada de „cenuserese” si „printisori” nefericiti…
    Ma crezi ca eu asi vrea sa adopt un copil dar la varsta mea nimeni nu îmi mai aproba. E absurd ptr ca e consider ca ar primii mai multa dragoste decat acolo închis într-un spital sau casa de copii!
    Esti un suflet bun Adelina…

  2. Nici eu nu pricep porcariile astea de interdictii, cu infierea preferentiala in tara> De ce sa-i refuzi o sansa unui copil, sa-l ti prizonier intr-o tara care nu-i ofera nimic?Dar pe femeile care-si abandoneaza copii le-as pedepsi aspru, nu au nici o scuza, nici pe cea a saraciei.

    • Sunt de acord cu tine, cel putin pentru mine nimic nu ar echivala dragostea mamei!
      Dar daca nu îl iubeste? Este un subiect asa de sensibil. Adevarul este ca traim într-o lume nebuna. Unele plang ca le-a murit pisoiul, (eu de ex) altele plang ca pot face copii si altele trec prin viata ca rata pri apa, nimic nu se leaga de ele dar copii pot face cu duiumul pe care îi arunca ca pe pisoi si vin proaste ca mine de îi culg…… la pisoi ma refer!
      O lume nebuna, nebuna de legat!

  3. Ii admir pe oamenii care adoptă copii. Cresterea unui copil, mai ales dacă nici măcar nu e al tău, implica responsabilitate si multă iubire de…dăruit.
    Cât despre cele care-şi abandonează copilul nu le înţeleg, mai ales in ziua de azi…

    • Nu cred ca poate intelege cineva, e o atrofie pana la disparitie a celui mai elementar instinct, cel matern.Cunosc familii care au proprii copii si cu toate astea au mai infiat, sa dea o sansa unui copil chinuit si sa-i multumeasca Domnului pentru ca ei au fost norocosi.Astia oameni!

  4. Adelina, nu esti in vacanta…inca ?🙂
    M-au impresionat povestile cu copiii. Am facut si eu practica la Pedi si tare mi-a placut.
    Stii cumva daca s-au mai simplificat acum procedurile de adoptie? Erau tare, tare complicate si citisem de o noua lege dar n-am mai urmarit subiectul

      • Asta chiar ca e o prostie!
        Pai asa incurajeaza ei adoptia?
        Fara suparare dar eu ca tanara femeie nu as adopta un rom doar pentru ca e next pe lista
        Si nici unul trecut de-o anumita varsta.
        Oricum, nu stii ce-ti rezerva viitorul si cum se vor purta dar o alegere dupa „feeling” trebuie sa fii capabila sa faci😦

      • adelina, singurul copil car enu poate fi ales, este copilul primit de asistentele maternale. Acestea o fac ca meserie, nu in scop de adoptie, sunt angajate de asistenta sociala, au cursuri, sunt urmarite etc. Pot primi la ora 2 de noapte un copil.oricare, si bolnav, si sanatos, poate sa le ramana si 1 luna, sau cativa ani, si acestia sunt copii cu situatie incerta. Adica ne-adoptabili, sau fara acte, sau… sau sau.

    • din aprilie 2012, s-au simplificat. Adica copiii pot fi declarati adoptabili mai repede, ba si romanii stabiliti in strainatate pot infia.
      Dar inca e destula munca pana la adoptie. Dosare, verificari, evaluari, pregatiri(venit, anealize medicale, evaluare psihologica, recomandari de la vecini/colegii de munca etc).
      Problema mare este ca nu sunt copii declarati adoptabili, mamele fug din spital, sau nu vor sa declare pe propria raspudnere la judecator ( nu stiu daca mai merge la notar) ca renunta la copil.
      Prioritatea este de gasire a familiei pt a re-integra copilul.
      Apoi, adiministratia sociala cauta copil dupa cerintele familiei, ei decid compatibilitatea!. Se prezinta 1-2-3 dosare familiei, familia alege. Familia incepe sa viziteze copilul, cateva vizite in cateva saptamani, pana ajunge copilul in familie.
      Adoptia se termina peste 2 ani.

      Toti pasii astia sunt in favoarea copilului. Regulile sunt internationale!!!! nu inventate de romani, sunt reguli care urmaresc sa fie bine copilului… atat. Problema mare este ca e greu sa decizi un copil adoptabil, pt ca multe familii sarace lasa copilul in spital 1-2 luni, revin sa il ia, etc. deci acolo parintele nu e decazut din drepturi parintesti; apoi angajatele de la serviciul social am impresia ca uneori fac intentionat sa o lalaie… si spun ca sunt platite prost. etc.
      Si nu in ultimul rand, sunt multi copii de etnie abandonati, si majoritatea familiilor cer spre adoptie…copii blonzi cu ochi albastri.

      • Esti foarte documentata! Asta e problema, ca multe mame fug si nici nu declara copilul, nu-si dau nici un consimtamant. Exista metode mai „neortodoxe” de a adopta mai repede un copil,cred ca le cunosti mai bine ca mine.Nimeni nu vrea sa astepte 2 ani si sa-si complice existenta cu mama naturala a copilului.

      • am vrut sa adopt. Si inca visez, dar realitatea e mult mai proasta acum.

        Da, cunosc de metodele ne-ortodoxe. Legea din aprilie 2012 franeaza asta: cere testul ADN al tatalui+copil !!! Adica sotul nu mai poate adopta orice copil, unde zice din proprie initiativa: e al meu…e al meu…. Au ramas metodele ne-ortodoxe cele mai ne-ortodoxe posibil existente.

      • a, pt mine, solutia mai simpla este cea gasita in Germania: cutia de bebei. Exista in 1-2 locuri in tara cutii calde. Mamicile ce vor sa abandoneze copiii, ii lasa acolo. Nu ii mai lasa in strada, pe ciment, in tren…Acei copii primiti incognito primesc imediat id, acte si drept de adoptie! In 1 luna(o luna cat dureaza actele dar si analizele medicale), pot ajunge in casa unei familii, care ill doreste cu adevarat.

      • Multumesc pentru informatii!
        Stii cumva daca tot internationala este si aceasta regula care nu te lasa absolut deloc sa alegi?
        Adica – daca eu (sa zicem stagiara) gasesc un copil parasit intr-o maternitate si-l vreau pe ala si incerc sa gasesc mama si sa fac toate demersurile ca acel copil sa devina adoptabil, nu mi-l dau mie, pur si simplu (chiar daca si eu ca „familie” primesc ok si sunt cu actele in regula?)

      • tu ca un cadru medical si daca faci actele ai sanse sa alegi. Pt ca deja compatibilitatea dintre tine si copil se face.
        Dar (parerea mea) este ca tu pornesti cu premisa gresita. Dupa cum puseshi intrebarea.

        deci, sa ma explic. Eu consider ca adoptia este doar in interesul copilului. Eu, ca persoana dornica de adoptie, cu suflet mare si generos cu unprea prin de dragoste si sentimente care dau pe de laturi, caut sa ofer asta. Tot ce fac este pt binele copilului, copilul e cel tre sa primeze. Deci, in locul tau, as spune: in timpul ce eram stagiar/voluntar, m-am apropiat de un copil, care ma adora si eu il ador. Martori; cadrele medicale etc. Demersul il pornesti de aici: copilul e apropiat de tine, tu de el. Apelezi la asistentul social de langa maternitate/spital, si incepi demersurile – nu ai dreptul sa facit us ingura totul pt ca lupta e murdara. Nu se doreste in cazuri din astea sa ai contact direct cu familia copilului pt ca sunt unii care in ultimul moment se razgandesc, cand aud ca ar fi doritor, si nu din dragoste de copil ci din ideea de a te mulge de bani!!!

        Etc.
        (din discutile cu cadre medicale implicate direct/indirect in procese de adoptie)

      • Faci o analiza psihologico/morala pe baza unei presupuneri. Eu sunt o persoana curioasa care a pus o intrebare pornind de la premisa ca ai niste informatii utile si varificate. Le ai.
        Mai departe- e doar fantezie, ma intereseaza strict cadrul legal, nu o radiografie😉
        Multumesc

      • Hapi, am fost cam dura, dar ti-am explicat cum vad cei de la asistenta sociala.
        Daca asta ti se pare greu, stai sa vezi cele 2-3-4 refuzuri de dosare…. conditii scoase de sub pres, de care nimeni nu a auzit etc care prima data mi s-au parut ingrozitoare.
        Apoi am inteles de ce fac asta. Pt ca astfel multe familii au abandonat dosarul de adoptie, ca nu erau pregatite, sau convinse, sau dornice sa porneasca aceasta lupta!!!
        Adoptia inseamna mult mai mult decat: eu vreau. Inseamna in primul rand copilul, dar si acel NOI VREM, Sunt cazuri in care procesul de adoptie s-a oprit din motive independente. Sunt cazuri de : dez-adoptare!!!
        Sunt cazuri in care copilul nu s-a integrat in noua familie.
        Sunt cazuri in care, familia adoptaroare,lovita de presiunea societatii, celor din jur, a familiei extinse dar si gradinitei/scolii, au dat inapoi.

        In anii in care am ezitat si discutat ideea de adoptie, am invatat ca daca vreau cu adevarat, apoi tre sa iau atitudinea calului: capul jos, pornesc cu toata forta inainte, nu bag in seama vocile de lateral, nici bici, nici mancare. INAINTE.

        Pt ca aici vor citi si oameni care chiar vor sa adopte, in plus le atrag atentia de bagajul psihologic al unui copil adoptabil. E f.greu.

        A. si inca un lucru. Multa lume sare sa adopte fara sa fie pregatita de asa ceva. Adoptia e o decizie crunta, mult mai grea decat decizia de a face un copil. Unii iau decizia asta din depresia cauzata de ne-implinirea maternitatii, copilul adoptat nu tre sa fie rezolvarea la asta… din contra,va fi si mai rau pt mama care a pierdut a x-a sarcina etc.
        La fel, pot sa ceara de ex.: venit minim pe familie. Unii au renuntat, ca nu il au, bombanind ( ca tine, da?!?, gandeste-te la asta), dar altii si-au cautat inca un job si au venit cu acel extra-venit pt a demonstra ca ei POT si vor sa faca totul pt acel copil.

        Si astea sunt cateva din lucrurile care imi aduc aminte … intre timp au trecut multi ani peste mine, am un copil, si ideea de adoptie s-a subtiat.

  5. Pingback: Leapsa muzicala | Probiu.ro

  6. Frumos scris si emotionanmt articol. Si eu m-am gandit de multe ori la infiere dar din pacate, pentru noi nu este posibil. Nu intru in detalii de ce, dar are legatura cu religia sotului. Ca sa compensam, sustinem un orfelinat intr-un orasel mic in Iraq, cat ne permite punga actualmente.

  7. Radeai tu de mine, dar uite ce povesti frumoase poti aduce la lumina. Cred ca am mai povestit despre colega mea, cea care, dupa ce a infiat o fetita, s-a imbolnavit de cancer. Viata nu este mereu roz, dar putem incerca sa o facem mai frumoasa.

  8. Frumoase povesti si, mai ales, frumos spuse.
    Niste vecini ai mei, neputand avea copii, au infiat unul acum aproape18 ani. Se infiau mai usor atunci, au aranjat cu fata care l-a nascut, o fata fara niciun rost, parasita de ala care o nenorocise. L-au infiat, copilul cam parea soi rau, cel putin pana acum cativa ani, era un copil foarte agitat, dar s-a linistit intre timp. Toata familia il consideră al lor. Ce mi se pare interesant e ca desi toata strada stie, numai copilul nu stie ca el e de fapt infiat, ca nu e copilul lor natural… Nimeni, si aste e de apreciat, nimeni nu i-a spus. Parintii adoptivi, chiar am discutat cu tatal intr-o zi, sunt hotarati sa-i spuna ca nu e al lor, cat de curand, desi, nu le va fi usor. Dar ei considera ca asa e corect.
    Povestile pe care le-ai spus sunt din cele fericite, ca si asta de la mine. Dar cele mai multe sunt cele nefericite…

  9. Pingback: Leapsa paranormala | Probiu.ro

  10. Pingback: Leapsa furata | Probiu.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s