De prin Tara Fagarasului

Standard

Am promis ca va povestesc cate ceva din concediul meu. N-am fost in locuri exotice, in Alpi era aglomeratie, prin Himalaia batea vantul, asa ca m-am oprit mai aproape, la poale de Fagaras. N-o sa va povestesc de Transfagarasan, cred ca l-ati vazut , sau daca nu, gasiti date despre el pe Goagal, va spune el mai in de-amanunt.Cand l-am parcurs prima oara mi s-a parut si mie spectaculos, dar acum nu m-a mai impresionat asa tare.Singurul lucru nou au fost parapantistii, destul de multi, pe care i-am invidiat pentru senzatia zborului la asa altitudine.

Primul obiectiv vizitat a fost Manastirea Brancoveanu, de la Sambata de Sus. Nici despre ea n-o sa va dau date, intrebati tot la Gogu.O sa va spun ce mi-a placut mie in mod deosebit, dincolo de arhitectura brancoveneasca, de liniste si multe aranjamente florale.Colectie de icoane m-a lasat rece, nu gust imagistica religioasa, mai ales cea de arta naiva.De ce sa reprezinti ceva ce nu stii cum arata, numai asa, cu valoare de simbol, sa aiba unii unde bate matanii si pupa cu ardoare?Parca una din cele 10 porunci era ” sa nu-ti faci chip cioplit si sa nu te inchini la idoli”…Mie mi-a placut mai mult lacul cu pastravi, asa pesti prietenosi n-am vazut in viata mea, sa vina la mal sa le dai mancare, ca la

rate.Sau, hai sa las modestia la o parte, veneau  gramada sa ma salute, se raspandise zvonul ca am ajuns in zona;autografe nu mi-au cerut…:)))Pe malul lacului e un ansamblu alcatuit dintr-o masa cu scaune de piatra si e foarte relaxant sa stai acolo si sa admiri pestii. Mi-a mai placut un altar aflat in padurea din fata manastirii, ridicat de Arsenie Boca,”ingerul Ardealului”.Desi altarul e ridicat pe o esplanada de beton, nu au taiat nici un copac, ei sunt incorporati in ansamblu, umbresc altarul intr-un mod foarte natural, e mai uman si mai divin in acelasi timp decat o biserica obisnuita. In spatele manastirii, la vreo 2 km.se afla izvorul lui Arsenie Boca, cu o apa foarte placuta la gust care poate fi pastrata nealterata timp de multe luni. Si acolo e un altar, nepazit de nimeni dar bine intretinut si cu o ” cutie a milei”  lasata nesupravegheata dar din care nu fura nimeni.Parca nici n-ai fi in Romania!

Nici de Arsenie Boca nu va povestesc aici, n-am nici timp nici spatiu cate ar fi de povestit.Dar daca veti avea curiozitatea sa cautati despre viata si opera lui, veti avea surprize placute si poate veti gasi si raspuns la multe intrebari, nu neaparat religioase.

Daca tot am luat-o cu cele sfinte, va spun ca am mai trecut pe la o manastire, Bucium se cheama, total izolata, unde nu era nici tipenie de om si cu toate astea preotul isi tinea constincios slujba, singur in fata altarului.Asta da credinta si constiinta!Doar Dumnezeu ii semna condica de prezenta.

La Sinca Veche am vizitat o biserica rupestra.Nu era nici un ghid, n-am avut cui cere date, dar parerea mea e ca initial nu a fost un lacas crestin ci unul pagan, ceva ca un

observator sau calendar, caci lumina intra sub un anumit unghi printr-o fanta aflata in mijlocul tavanului grotei si pe podea exista o piatra centrala, pe care acum era fixata o cruce mare de lemn. Ansamblul se numeste „Templul Ursitoarelor”, deci tot o denumire pagana.Mi s-a parut foarte interesant, e prima data cand am vazut asa ceva, dar am avut ghinionul de a da peste un grup numeros de yoghini , tot intr-o meditatie, de nu aveai loc de ei.Unii stateau impietriti si se uitau inlauntrul lor, ca aveau ochii inchisi, altii cu niste reflectoare puternice si niste scule foto speciale, cica pozau „sfere de lumina”.M-am benoclat si eu la instantaneele alea, am tras concluzia ca sunt doar particule de praf in miscare ascendenta.Si cred c-am tras si pe nas vreo particula de-aia mai consistenta, ca brusc am simtit ca mi s-au dilatat sinusurile si s-au lipit narile.Doamne, oi fi aspirat vreun duh malefic sau mi-or fi implantat ursitoarele alea iar vreun cip in cap, sa ma monitorizeze?!Ei, asta e, daca reusesc ele sa descifreze ce-am eu in cap, le dau si-un premiu.Sa cerceteze cat or vrea, numa sa nu-mi deranjeze circuitele, sa incep sa prind si posturi straine.Deci daca maine postez ceva in aramaica sau malgasa veche, sa stiti de unde mi se trage…

Peste deal, facand parte din acelasi ansamblu, se afla Manastirea  Rupestra, o constructie inedita.Cobori in parcare, o iei frumos pe aleea cu pietris fin, ocolesti din spate cladirea si cand ajungi in fata ei…zici ca ai intrat in alt film: e o cladire precum cele asiatice, japoneze mai exact, cu prispa larga de lemn negru lacuit, cu multe flori, cu tavane joase tot din lemn.Biserica propriu-zisa e cat o sufragerie mijlocie, foarte simpla si cu un miros imbatator de crini.M-a impresionat placut, emana puritate, bun-simt si evlavie adevarata.Chiar si magazinul de obiecte religioase era ingropat sub o movila, fara indicator si usa deschisa nici nu l-ai fi zarit.Niste maicute senine,binevoitoare, parca coborae din rai.Cam asa cred ca arata si raiul, daca o fi existand…

Si ca sa inchei apoteotic partea evlavioasa si ecumenica, va spun ca am vazut si un monstru de catedrala, in orasul Fagaras, neterminaa de multi ani, netencuita dar cu cupola poleita proaspat de-ti ia ochii.Cred ca e cea mai inalta constructie din oras, o vezi din orice colt te-ai afla, un fel de Turn Eiffel de provincie, pare o caricatura intr-un oras destul de saracacios, plin de case de amanet si pravalii cu chinezisme.O fi credinta mai mare daca e cupola mai inalta, mai aproape de Dumnezeu?

Cam asta e partea religioasa a concediului meu,parte pe care am inclus-o in traseu pentru valoarea istorica si inedit, nu pentru post si rugaciune.E drept ca slujbele le auzeam vrand-nevrand, ca rasuna statiunea de difuzoarele de la manastire, trecea Cuvantul Domnului si prin termopane…Si cred ca atarna greu Cuvantul asta, avea calorii multe, de m-am ingrasat, ca papanasi si cozonac sarbesc n-am prea mancat…:))))

Anunțuri

24 de răspunsuri »

  1. Interesant periplul tau religios. Si eu vizitez astfel de locuri pentru ineditul lor (daca exista si de multe ori chiar da) dar si pentru ca unele chiar sunt frumoase. Ca de crezut…si eu cred foarte mult. Tocmai azi, printr-o coincidenta, si eu sunt foarte „reliigioasa”.
    Mi-a placut pe unde ai fost, fotografiile sunt foarte sugestive si reusite. Si mai ales, e minunat ca se pot admira la rezolutie destul de mare.

  2. Pingback: Îmi pusesem în gând… « freestar9

  3. E prima data care aud ca un preot sa tina slujba fara enoriasi, foarte profund, cred ca e unul dintre putinii preoti care chiar sunt in slujba Domnului. Cat despre celelalte locuri pe care le-ai vizitat, din cate ai spus par frumoase. Si app, ghidul e o „specie” rara prin Romania :))

  4. E foarte frumoasă zona, o ştiu. Când am fost ultima dată (acum trei ani) era încă „sălbatică”. Erau într-adevăr multe construcţii noi (hoteluri, vile, viluţe), dar locul îţi oferea senzaţia că te poţi rupe de nebunia oraşului, a vieţii. Să nu-mi spui că s-a aglomerat. 😦

    • Acum e maiaglomerat ca in Pipera:)). Dar in jur e tot salbaticie si timpul parca s-a oprit in loc.Ce m-a frapat e numarul mare de troite, mai dese ca bornele kilometrice.Astia au o voluptate a rastignirii, zau …:))

  5. Vom fi un popor cu mai multi oameni dastepti cand toti vom trai ca danezii,elvetienii,suedezii si vom implementa modelele lor.UE vrea o ROMANIE medievala si o piata de desfacere usor de manipulat.

  6. Am gasit si eu in primavara imagini cu niste biserici rupestre prin judetul Buzau. Le am pe lista de prioritati. 😉
    Dar nu te mai amagi cu pestii aia, ca nu iti cereau autografe. Aia erau pirahna, asteptau sa aluneci in bazinul lor.
    Mi-ai facut o pofta cu papanasii aia…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s