Un suflet sa-mi invioreze noaptea

Standard

Un sfert din noptile vietii mele le-am pierdut prin spitale.Nu ca bolnav, adica la asternut, ci trepidand de colo -colo ca asistenta. Au fost ture in care am topait de pe un picior pe altul fiindca nu aveam timp sa dau o fuga pana la wc si am regretat ca n-am in sectie si pampers marimea XXL.Sau cand am inadit cafele baute in rate, fara sa apuc sa savurez o ceasca pana sa dau de zat.Dar au fost si ture lejere, cand nici un girofar de ambulanta nu mi-a batut in geam si nici o barza nu ne-a batut la usa. Mai ales acum, cand natalitatea nu e in scadere ci in prabusire vertiginoasa, garzile au devenit mai lejere. Si de cand cu sistemul rooming-in , unde nou-nascutul sta langa patul mamei, nici vigilenta mea nu mai e suprasolicitata. In ritmul asta incep sa cred ca e posibil sa apuc si pensia…:))

Sunt nopti in care copiii dorm linistiti vegheati de ingerasi pazitori, mamele dorm epuizate dupa alaptare, nu bate nici o urgenta la usa, moasele isi intind si ele varicele pentru scurt timp…Cred ca si portarul motaie cu capul pe masa in ghereta lui. Numai eu, cu obiceiuri proaste si cu defect de fabricatie, stau planton la biroul din reanimare, fie cu laptopul in fata, fie cu o carte cand pica netul. E ciudat cand e liniste, parca lipseste ceva, ma plimb tiptil prin sectie sa vad ca n-a murit nimeni, doar au tacut toti.Deschid fereastra sa aud macar cum latra cainii prin curtea spitalului, dar si astia s-au dus la somn cu vise ciolanoase. Aproape ca ma plictisesc in singuratatea mea…

Dar Dumnezeu mi-a auzit tristetea. Mi-a trimis un suflet sa-mi tina de urat sa-mi coloreze noaptea alba.

De doua nopti ma viziteaza, aproape ca ne-am imprietenit. Cand l-am vazut prima data am crezut ca am vedenii din cauza singuratatii.I-am prins miscarea cu coada ochiului , dar pana sa ma edific a disparut.Poate mi s-a parut, n-ar trebui sa beau atata cafea…Dar nu, el ma spiona jucaus dupa un dulap.Zgomotul l-a dat de gol, cred ca lua lectii de step.Cand a iesit in mijlocul salonului am avut primul impuls de a ma urca cu picioarele pe scaun. Apoi l-am masurat si cantarit din ochi si mi-am dat seama ca nu e periculos.Era doar un biet soricel, nu avea mai mult de 5 centimetrii, coada ce era de el. Ne-am studiat reciproc, eu m-am ridicat sa-l salut dar el a zbughit-o pe sub usa si a disparut,Am ramas iar singura…

Noaptea trecuta a venit iar. Nu l-am vazut cand a intrat, cred ca era deja in cabinet si ma astepta.Poate ii fusese dor de mine.A iesit dupa un dulap si m-a privit cu ochi mici si curiosi.Eu iar am sarit sa-l salut, am luat chiar si o rigla (sa-l masor, evident, nu sa-l ranesc!)Dar el a fost mai iute ca mine si s-a ascuns dupa dulap. In linistea poetica a noptii am inceput eu sa dau cu rigla pe sub dulap, sa-l induplec sa iasa. Nici vorba, cred ca voia sa ne jucam ascunselea.Pai tot eu sa pun ochii? Ia mai pune-i si tu si sa ma ascund eu…

Daca am vazut ca nu-l induplec asa, ba mai am putin si dau desteptarea in tot spitalul, am schimbat tactica.Am deschis usa cabinetului si l-am somat:

-Bai, 4×4, iesi, pune-ti coada pe spinare si tai-o,altfel jar mananci! Acu bag pisica in reanimare, sa vezi tu joaca…

Si, culmea, m-a ascultat! A iesit docil de dupa dulap, m-a privit cu o privire necajita in care am citit un ocean de reprosuri si a iesit pe usa. Nu stiu unde s-a dus, am stat putin sa ascult de unde va tasni primul tipat de femeie fricoasa care confunda soricelul de 5 cm cu crocodilul de 5 metri.Liniste.deci chiar a plecat in lume…

Ce inima haina am avut si eu, sa-l alung asa, cand el venise sa-mi ceara prietenia(nici n-am apucat sa-l intreb daca are cont pe face-book).Puteam sa-l astept si eu cu niste ciocolata…Sau macar cu poseta deschisa, sa-l invit la mine acasa unde sa-l omenesc cum se cuvine…Ce s-ar mai fi bucurat Yeti sa nu vin cu mana goala de la munca!:))

Asta e, am pierdut un prieten! Sper sa nu ma pedepseasca Dumnezeu ca ar refuzat un sufletel de companie si sa-mi trimita cine stie ce aratare fioroasa.Oricum , un crocodil nu cred ca incape pe sub usa…Dar ielele oare incap?

Anunțuri

17 răspunsuri »

      • Sper ca nu plangi cu capul pe masa ca a murit „Emmanuelle”……
        Acum chiar nu mai are cine sa întarate pustimea în „Private lessons”….
        Vezi, de aia nu se mai nasc asa multi copii! 🙂

  1. une e sufletul tău de bun samaritean? of, of, ce inimă haină, să trimiţi biata creatură în bezna nopţii, unde o pasc atâtea primejdii… poate tura viitoare îţi trimite nenea ăla de sus vreun urs polar sau un tigru; asta aşa, ca să te pedepsească 😉

  2. Pingback: colţul european – 28 « Colţu' cu muzică

  3. Cont de Facebook n-ai nici tu :)) Ce inima ai avut sa-l gonesti? Ia sa-mi dai adresa sa-i spun lui Yeti ce sansa de a papa un soarece bun a ratat!
    Apropos de asta, eu am dus un soricel acasa, prin primavara asta, devreme. Nu stiu de unde a intrat, nu de la serviciu ca acolo nu erau. Dar cand am ajuns acasa a sarit din sacosa. Fusesem pe la piata, pusesem sacosele jos, prin piata, ma gandesc ca de acolo…n-avea de unde de altundeva… 🙂

    • Mai, mama ranitilor, faci adapost de animale comunitare?:))Cred ca Yeti ar fi ras de mine ca vin cu asa prada modesta, fata de el care aduce foarte des vanat serios, cu pene sau blana si le lasa ofranda pe scari.Cumva tot m-a pedepsit Dumnezeu, ca azi noapte am avut ceva cotorogeala in pod.Dar e posibil sa fi fost veverite(imi fac si eu curaj!)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s