Blazonul saraciei

Standard

Nici unul dintre cei ce ma onorati cu o vizita nu cred ca v-ati nascut intr-un palat de clestar.Dar nici nu cred sa va fi cautat vreodata mancarea prin tomberoane.Cei mai multi sunteti oameni normali, cu un venit la limita, decent sau oarecum indestulator.Cred ca toti ati avut momente de ascensiune si momente de declin, chiar financiar vorbind.

Banii n-au intotdeauna aceasi valoare;uneori poti da senin 100 de lei pe niste margele sau un bilet la spectacol, alteori suta de lei e hrana familiei pentru o saptamana…

Am avut si eu epoca de glorie cand luam masa de seara numai la restaurant, tuseam daca nu-mi canta menestrelu’ la ureche cat ingurcitam friptura.Dar stiu foarte bine si cum e sa faci cheta pentru banii de paine.Cand treci de pe un taler pe altul al balantei incepi sa vezi lucrurile mai clar, ti se schimba perspectiva dar si modul de a aprecia banii.

M-am nascut intr-o familie normala, modesta chiar, in care singurul venit in casa era salariul tatei.Cand am plecat la liceu o treime din venit se ducea pe plata caminului si alte cheltuieli cu scoala mea.Niciodata nu ceream bani de acasa, cat aveam, atat cheltuiam, apoi inghiteam in sec.Noroc cu bunicii care imi mai trimeteau in secret, fara sa stie unul de altul.Bunica aduna fise de 1 leu si de 3 lei intr-o sticla de lapte ascunsa intr-o soba in care nu se facea focul.Cand se umplea sticla, schimba maruntisul la „cooperativa” si imi trimetea o suta de lei.Bunicul era tehnician sondor, avea salariu frumusel si-mi mai „scapa” la 2-3 luni vreo 3-4 sute de lei.Atunci era sarbatoare, faceam cinste la toata lumea.Sau imi cumparam ceva „de fitze”, cum ar fi pantofi Guban.Cu prima pereche de Guban am defilat tot orasul cu ei in maini, ca pe manusi, de fudula ce eram.:))

Dar cand nu mai aveam nici un leu si  mai erau doua saptamani pana imi veneau banii de acasa cel mai rau nu era faptul ca nu-mi permiteam nici un covrig , ci daca mi se rupeau ciorapii.Nimic nu mi se parea mai jenant si mai umilitor decat sa umblu cu ciorapii carpiti!Acesta a fost primul simbol al saraciei pe care l-am perceput in viata mea.Si mi-am jurat ca atunci cand voi avea propriul salariu, cand nu voi mai depinde de bunavointa sau  posibilitatea limitata a altcuiva, sa nu port niciodata ciorapi carpiti.Si n-am purtat! Mai bine cu picioarele goale decat cu ditamai cusatura pe picior…

Mai tarziu, pe la sfarsitul Epocii de Aur, cand totul era limitat si pe cartela, cel mai tare ma stresa cand se termina zaharul si trebuia sa beau cafeaua amara.Mai inainte, cand o beam asa fiindca faceam economie de calorii, nu ma deranja.Dar cand gustul amar mi-a fost impus de niste constrangeri pe care le asociam cu saracia ,zaharul a devenit un simbol al prosperitatii iar lipsa lui era pecetea unor vremuri  pe care n-as vrea sa le mai traiesc vreodata.Pentru nimic in lume nu mai beau cafea amara, parca m-as intoarce in timp! Mai bine nu mai beau deloc…

Au urmat vremuri mai bune, a iesit soarele si pe strada mea.Doar ca n-a tinut prea mult, cum a rasarit asa a si apus.Oameni „de bine”, cei apropiati si cei „de sange”,au mai dat odata cu mine de pamant, sa nu mi se urce naivitatea si increderea in oameni la cap.Si m-am trezit iar pe fundul prapastiei, fara servici, cu rata mare la banca, cu copil in facultate, fara a avea cui cere un sprijin.Nici n-as fi cerut, n-am stat in viata mea cu mana intinsa la generozitatea cuiva.Imparteam venitul familiei la banca, trimeteam lui Copilu’ cat sa supravietuiasca  printre straini, plateam utilitatile la casa si ne mai ramaneau de trai zilnic cam doua milioane jumate.Ce lista de cumparaturi sa faci, de unde sa mai tai sa iti ajunga? Gasisem o portita de scapare in a cumpara de la un depozit en-gros din Ploiesti  cate un bax de pulpe americane congelate, era cea mai ieftina oferta de carne de pe piata, altceva nu ne permiteam.Puii aia aveau un gust nu tocmai bun, dar mirosul era oribil, parca fierbeam antibiotice si chimicale.A orice mirosea, numai a carne nu.Degeaba inventam retete, degeaba puneai usturoi si alte arome.Mirosul acela n-o sa-l iut niciodata, il simt si acum in nari.Ceva a morga, farmacie,combinat chimic si detergent de wc, asa cocktail imi parea.

Bine ca perioada asta n-a durat foarte mult, in trei luni eram iar pe linia de plutire.Sotu’ isi gasise un job bun iar eu m-am angajat la spitalul din Valeni.Ne-am lins ranile(chiar daca nici acum nu s-au cicatrizat pe deplin) si am iesit invingatori.Acum gustul amar al tradarii il asociez cu gustul  coclit al saraciei intruchipat de pulpele americane congelate.

Nu stiu ce imi rezerva viitorul, de cate ori voi fi pe val si de cate ori sub val, stiu insa sigur ca nu mai pun gura pe pui americani congelati!Mai bine rod pingele de bocanci…

Nu mi-e rusine de tot ce am scris. Nu mi-e rusine nici sa recunosc ca n-am avut numai lapte si miere in viata, ba a fost si fiere din belsug.Pentru mine acesta au fost simbolurile vremurilor de rastriste.Blazonul saraciei(sau saraciilor) mele cuprinde o pereche de ciorapi remaiati manual(suna mai bine decat carpiti!), o cafea amara si o pulpa de pui american plin de steroizi si congelata!

Voi ati purtat vreodata un astfel de blazon?

25 responses »

  1. Impresionant!… Si nu m-a busit nici plansul, nu sunt nici ironic. Pur si simplu, e greu de comentat la un asemenea articol. Si e greu de pus pe hartie un raspuns care sa se ridice la inaltimea provocarii tale…

    Oricum, insa, un lucru e sigur: n-ai nici cel mai mic motiv sa te rusinezi de ceea ce ai scris. In fata cu ciorapii remaiati si in familia cu pulpe pe pui americane la masa se regasesc multi.

    • Unii nu recunosc, altii cand depasesc situatia vor sa uite.Eu vreau sa tin minte aceste repere, sunt amprente ale vietii mele.Poate o sa povestesc si cum in perioada pulpelor congelate am primit cadou un ceas cu diamant(bine, unul mic-mic, dar diamant!:))pe care l-am purtat ca amuleta multa vreme, cred ca si acest dar m-a ajutat sa trec prin perioada neagra…

  2. Draga mea draga, trebuie sa te mandresti ca nu ai stat cu mana întinsa si nici afara din casa nu va dat nimeni! Cu acel putin pe care l-ati avut ati stiut sa va gospodariti! In ceea ce priveste ciorapii….. se poarta si pe aici, e modern nu ai vazut-o pa Gaga pe scena? :))
    Crezi ca noi astia care traim afara, traim numai cu lapte si miere? Cand unul cade la pat celalalt trebuie sa duca lumea pe umeri si sa nu o lase jos, nici noi nu avem cui ne plange! Sunii care se întorc în Romania si se lauda ca au niste salarii astronomice si ei muncesc cu ziua prin santiere nici pe aia sa nu îi credeti, ca mint! Cu ochii mei am vazut romani dormind pe sub banci în parc în Milano. Asa ca nu stii nici-o data ce îti este scris sa faci în viata, eu consider ca trebuie sa tii capul sus si sa nu te lasi aratat cu degetul, mai ales de straini!

    • Gaga asta sa-mi plateasca drepturi de autor.:)) Sunt convinsa ca viata in occident e si mai grea, vesticii sunt si mai reci si mai nemilosi decat romanii.Si cea mai grea incercare in viata e cand intervin probleme grave de sanatate.Cand doi cai trag la o caruta grea si unul schioapata celalalt trebuie sa traga cat doi, plus grija pentru cel in suferinta.Romanii sunt fitzosi si snobi, cred ca e un atac la demnitate sa recunosti ca esti, sau ai fost sarac. Dar lectia ta poate ajuta pe altcineva si important e sa razbati, nu sa te jelesti si sa ramai ingenuchiat.

    • Copilu’ a lansat o moda care dainuie si acum , dupa multi ani din painea cu parizer mancata cu colegii in parc in loc sa mearga la un local. Dar asta a fost mai putin din saracie, mai mult din teribilism si au adoptat-o chiar si cei care veneau cu limuzine de lux la scoala.:)

  3. mda, clar, tot in epoca de aur cind mai spre sfirsit tata aducea de la serviciu o bucata de slana … Nu stiu de unde naiba facea rost de ea! Si taia cite o bucatica din aia, o prajea, si o aveam pe post de carne. Deci mai mult mirosul!🙂

  4. Cu cateva zile inainte de salariul mamei, in liceu, aveam in frigider o bucata de branza (ingalbenita) pt 3 persoane.
    In facultate mi-a adus un coleg o bucata de sunca (eu nu mananc sunca) si mi-era atat de foame incat am mancat-o pana mi s-a facut rau.
    Si tot la facultate am invatat ca supa facuta cu o ceapa (una singura) este extrem de gustoasa.
    Stii ca mi-am dat seama acum de ce am slabit in facultate 15 kilograme??????
    Merci, Adelina, esti o dulce🙂

  5. A…da
    Cred ca aveam vreo 21-22. Parintii mei divortasera proaspat, mama nu avea servici, eu eram in facultate in alt oras dar si munceam ca sef de statie la (nu spun la ce). Ma mutasem cu mama in chirie, eu plateam tot plus taxele la facultate (de stat , indeed). Tata devenise alcoolic iar eu mi-am pierdut jobul din cauza unui politist care e mare sef si acum🙂 Imi facuse avansuri , eu m-am dus la serviciu si am spus tuturor, colega si subalterna mea era cuplata cu el. L-a sunat in fata mea tipa, nu inainte de a-mi spune „ia-ti adio de la post”

    In aceesi zi, seful meu a fost chemat de respectabilul politist iar eu am fost trimisa in concediu.
    Mi s-au dar toti bani , mi-au platit inclusiv concediul doar ca sa scape de mine.
    A…am uitatsa spun ca prietenul meu ma parasise chiar atunci.N-a fost de vina el, imi scotocise in telefon si-a gasit niste mesaje dragute care nu-i erau adresate tocmai lui. Ei, ale tineretii valuri.

    Am suferit si mi-a fost greu. Foarte greu. A durat vreo 3-4luni pana am reusit sa-mi gasesc alt servici

    Astazi ar trebui sa le multumesc tuturor celor care m-au umilit si si-au batut joc de munca mea atunci, cand eram la pamant…..

    • Nici eu nu-mi mai urasc dusmanii, nici nu-i mai dusmanesc.Acum imi zic ca au avut si ei un rost in devenirea mea, daca atunci mi-ar fi fost mai bine poate ca acum mi-ar fi mult mai rau. Totul e sa iti inveti lectia.
      Povestea ta e interesanta, ar trebui sa o scrii, in stilul tau dulce-amar.Eu m-am gandit ca o sa mai pun povesti de-astea pe tapet, poate folosesc cuiva.Sau poate ii plictisesc pe toti..:)

      • Nu o scriu tocmai pentru caracterul ei personal.
        Nu vreau sa fiu foarte identificabila🙂

        Sigur ca acum vad partea buna din toata suferinta de atunci. Dar in momentul in care ti se intampla o nedreptate si ai impresia ca toti se evapora in jurul tau, e cumplit!

      • Cel mai cumplit e cand nedrepteatea ti-o fac cei apropiati, cei pe care i-ai ajutat sa iasa din noroi.Nici o fapta buna nu ramane nepedepsita! Si sunt oameni care trebuie neaparat sa se razbune pentru ajutorul primit.Sa te lupti cu ei la nesfarsit? pentru ce sa consumi energie si de ce sa-ti inveninezi sufletul mai mult decat este deja? Mai bine ii scoti definitiv din viata ta, atunci ramane mai mult aer de respirat si se elibereaza locul pentru oameni mai buni.Aproape ca te invidiez pentru anonimatul tau🙂

      • Pe „doamna” care „m-a servit” atunci nu cred ca am iertat-o. Nu pot pur si simplu s-o iert pentru rautatea si nerusinarea de care a dat dovada.
        Ii eram sefa. I-am crescut salariul. I-am imprumutat pana si sutienul meu intr-o zi, avea o prezentare (pe o scena la o casa de cultura) si venise cu un sutien negru sub camasa alba de matase. Arata penibil
        Ii imprumutam rujul bixtonimul , ii dadeam sfaturi despre cum sa se poarte si sa arate ca o doamna. Pentru ca lucra (si)in cadrul unei primarii, dansa iar 4 ore la noi

        L-a sunat in fata mea si i-a spus cum am vorbit despre el. Il facusem libidinos pe marele poltist, eu, o mucoasa…..
        Mda…

  6. Un shut in fund, un pas in fatza! Daca ramaneai sefa „doamnei” azi nu erai unde esti.Crezi ca iti era mai bine acolo?Esti o mucoasa care a ajuns departe, asta e cel mai important.Eventual poti sa-i trimiti un sutien cadou, in amintirea vremurilor de demult.Dar sa fie marimea 100D!:))sa-i ajunga de doua caciulite…

  7. Trec si am mai trecut prin perioade grele. Acum trec prin una chiar oribila…dar nu vreau sa ma plang. Incerc sa trec peste cu curaj.
    Asa ca, nu-ti face probleme, postarea ta…parca pe alocuri as fi scris-o chiar eu…

    • Daca n-am trece si printr-o perioada „neagra” poate ca n-am sti sa pretuim ce avem cand iesim la liman.Daca acum inoti in ape tulburi inseamna ca malul e aproape, e de ajuns si un pai sa-ti dea curaj.

  8. Doar de doua ori in viata am dus-o rau de tot… cand am fost la scoala speciala pentru copii cu handicap de la Jucu Cluj, uneori nu ajungeam la mancare decat odata la 2 zile… toti cei care nu puteam merge ne taram pe jos si asteptam la coltul bucatariei sa se arunce cojile de cartofi in cos ca sa le mancam noi… uneori ne prindeau cei de la bucatarie si ne loveau cu matura..ori puneau furtunul cu apa pe noi… cojile erau pentru porci… noi nu aveam atatea drepturi cat aveau ei…

    Mancarea de la bucatarie toata se fura, o duceau acasa cei de la bucatarie… uneori portarul sau cei de la bucatarie ne aruncau cate un mar ori o ceapa de pe geam si apoi priveau cum ne batem pentru ea… saptamanal cate unul dintre copii mureau… erau unii mai slabi numai piele si os…

    A doua oara in viata cand am dus-o greu a fost cand mi-a cazut acoperisul… am luat bani imprumut si mi-am cumparat tigla pentru casa si lemn… nenea care mi-a dat banii mergea cu mine in fiecare luna la posta cand venea pensia si imi lua aproape toata pensia… nu-mi permiteam sa cumpar decat varza ca era 1 leu kg… si paine..uneori, 5 luni de zile am trait asa… dupa 2 luni de zile fara carne deloc am cumparat o pulpa de pui… nu uit niciodata ziua aceea cand mancam si plangeam de bucurie…

    Dupa ce mi-am terminat datoria s-a schimbat legea si banii pentru persoanele cu handicap ai platea primaria comunei… si cum primaria comunei era in faliment… nu a avut de unde sa ne de-a… 6 luni nu am mai primit nici un ban.. dar aveam o prietena la Deva care imi mai trimitea mancare de la ea… mi-am vandut din casa tot ce am avut pe mancare… mi-am vandut radioul, televizorul, paturile, oglinda… chiar si masa din casa si cele doua scaune… atunci a fost a doua oara in viata mea cind am fost in pragul sinuciderii… dar din lasitate nu am facut-o… din prea multa lasitate..

    Apoi mi-a cazut tavanul de la casa… si iar era sa trec plin clipe de cosmar… insa deja o cunoscusem pe Carmen din Germania si ea cu sotul si cu prietenii ei m-au ajutat sa trec cu bine peste acea problema si de atunci a inceput sa-mi fie mai bine…

    • Povestea ta e ingrozitoare.Saracia mea temorara a fost curat huzur fata de chinul tau.Asa inveti ca intotdeauna e loc de mai rau, ca trebuie sa te bucuri de putinul pe care il ai.As vrea sa citeasca randurile tale „duducutzele” de 18 ani care vor sa se sinucida din amor si inghit trei pastile de algocalmin, de parca n-ar stii pe unde trece trenul daca tot s-au saturat de viata.Si as vrea sa te mai citeasca copiii rasfatati care stau cu mana intinsa la parinti la 20-25 de ani, fiindca nu-si gasesc un job pe masura aspiratiilor si blazonului lor si nu accepta un salariu minim pe economie ca nu le-ar ajunge de perfum si tigari.Daca tu te sinucideai lumea ar fi fost azi mai saraca cu un suflet mare.Ma bucur ca lasitatea de atunci te-a impiedicat si ma bucur ca te-am cunoscut!

  9. Am asistat la o discutie care inca ma face sa rad. Ea, abia intoarsa din Spania, cu ifose de femeie care a dat de bani, ii spune in piata sotului ca nu vrea sa cumpere nu stiu ce bucata de carne, ca nu este gustoasa. El, nervos si umilit, incepe sa tipe:
    -Acum, ca te-ai intors din Spania cu 100 de euro in portofel, nu iti mai place orice caren? Ai uitat cand mancai capatani si gheare de pui? :))

  10. Pingback: Suparari de luni | O zeama de cuvinte

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s