Arhivele lunare: octombrie 2012

Cat dureaza dragostea?

Standard

Grea intrebare…Putini afla raspunsul.

Si mai putini sunt cei ce traiesc varianta perfecta.Cum e dragostea perfecta? Cred ca asa:

Reclame

Migrene(rimate si ritmate)

Standard

Se spune ca sub teasta ar fi mult cenusiu;

La mine-i doar cenusa plus 2-3 grenade

Si-n fiecare tampla imi huruie-un burghiu

Din cel cu varful bont ce-n os abia mai roade.

De orice logic gand azi ma declar inapta

Si mintea-mi zamisleste doar planuri criminale

Cum scurt pare-a fi drumul de la idei la fapta

Va recomand:mai bine sa nu-mi iesiti in cale!

Dac-as putea si soarele l-as stinge

Ca prea imi bate-n geam si-mi explodeaza-n pleoape.

Cam cum sa zac in pat, dar fara a-l atinge?

Cum sa-mi pun perna-n cap fara s-o simt aproape?

Nimica nu-mi convine, doar poate-un glont in tampla

Prin orificiu-mi curga nervii siroi pe perne

Inca-i departe iarna, nici crivatul nu sufla,

N-am incotro…declar deschis sezonul de migrene!

Si pan’ la primavara, cand s-or topi nametii,

In rime pulsatile imi voi trai durerea.

La coltul verde-al ierbii s-or potoli piticii

Sa intre-n hibernare pan’ ce le-o veni vremea…

*****

Nu am probleme sa tricotez cuvinte,

Din ele pot oricand sa incropesc o zeama.

Daca migrena imi face vraiste-n minte

Si rima-i schioapa.Nu ma luati in seama!…

Neinteresant! Nu cititi!

Standard

Liniste deplina.Parca as lucra la morga, nu la maternitate…Desi e sectia plina,desi au fost si azi doua nasteri, nu se aude nici un scancet.Doamnee, ce pacienti bine educati am!Si cum respecta ei orele de odihna,mancai-as eu pe ei, de puradei! Ca sa fiu sincera, cam toti asculta de indemnul”mucles,mo”!, ca n-am decat pirande.Una si-una, negre toate, daca stingi lumina nu le mai gasesti, dai cap in cap cu ele,ca nici dintii nu le stralucesc, ca nu prea au.Pentru cafele si tutun nici nu le trebuie, tigari cu oase inca n-am vazut.Viitor de aur tara noastra are!Haoleooo!

Una din ele, clienta veche, ca e la a patra fatare, pardon, nastere,are mult tupeu si multi decibeli.Ieri a certat-o o colega de-a mea ca pleaca din spital, la un chiosc peste strada, sa bea si ea o cafea cu barbat-su si restul de patru plozi.Atata i-a trebuit, ca ce era la gura ei nici nu va pot reproduce.N-o mai scotea pe biata moasa, fata finuta dealtfel, din „romanca baloasa” si”mucoasa”.Ca ea e amarata, s-a dus sa-si ia o paine, ca moare de foame in spital, ca ce treaba avem noi cu tigarile ei, asta e numai problema ei si nu se poate lasa, lasa ca nu moare plodu’ din cateva tigari…Abia am potolit-o si i-am zis ca in 10 minute ii fac iesirea din spital, la cerere, nu o tine nimeni cu forta, ca doar n-am rugat-o eu sa vina sa ne onoreze cu prezenta.Colega de noaptea trecuta la fel s-a certat cu ea, ca sta numai afara la tigari si-i urla copilul in salon.Si tiganca i-a spus verde-n fata ca nici nu poate s-o sufere, sa fie clar!:))Ce a mai bocit biata colega, ca nu-i e draga pirandei…:)))Eu cred ca sunt privilegiata, ma aflu in gratiile tuciurei, ca se ridica si in picioare cand intru in salon.Reverente nu stie sa faca…:)))Si ia uite cum am facut-o eu vedeta pe nevasta lui Nae Tiganu!Ca va si interesa…

Dar asta e fauna din sectie ,pe astea le am, cu astea defilez.Bine ca e liniste, cred ca plozii dorm drogati de nicotina, se vor trezi pe la ora 4 cand ar fi timpul sa-si ia o noua portie de drog.

E asa de liniste ca ma enerveaza pocnitul tevilor de calorifer sub influienta agentului termic, care agent mai are putin si da in clocot.E clar, iar s-a imbatat fochistul si a uitat sa opreasca centrala.Nu-i nimic, mai dam drumul la geamuri sa incalzim si curtea spitalului…

Nici prietenul meu, soricelul, n-a mai venit.Mi-o fi citit managerul blogul, ca vad ca a adus firma de deratizare si a lasat niste chestii de prins soareci.Dar inca nu s-a prins nimic, pesemne ca soricimea a fugit ca refugiatii din zonele de razboi.

Asta e , sunt singura, nici tanara, nici nelinistita…Mai beau un Pepsi Lemon(ca bere cu lamaie nu e voie in timpul programuui), va mai plictisesc pe voi, mai ascult o simfonie la tevile de calorifer si trece noaptea…Pai nu ies eu la pensie peste 15-20 de ani sau cat naiba mai ma obliga astia sa stau in campul muncii…Pana atunci o sa fiu destul de chioara sa vad toate tigancile blonde si destul de surda sa nu mai aud nici plozii, nici daca explodeaza tevile de la calorifer.Da’ blog tot o sa am si pe voi tot o sa va plictisesc,na!:)))

21 de grame

Standard

Desi eram obosita dupa o zi de munca in care am ajutat la crestera sporului demografic, am stat pana la miezul noptii sa revad(a patra oara) un film deosebit,”21 de grame”.L-ati vazut? As fi curioasa sa stiu cum l-au vazut altii, poate sunt prea subiectiva cand il consider deosebit.

Prima data mi s-a parut ciudat, am facut un exercitiu de vointa sa rezist pana la jumatate, apoi unul de mare ambitie sa vad finalul, caci ma intriga faptul ca nu inteleg nimic.Ma gandeam ca e o ecranizare a unui psihopat sau macar a unui regizor beat care a incurcat scenele.Caci asta era impresia: un film turnat cap-coada si apoi tocat marunt si amestecat.Un puzzle in care privesti piesele minuscule dar nu poti ghici imaginea finala pana nu le-ai legat unele de altele.O panza de paianjan care te tine captiv.

As vrea sa va povestesc filmul,pentru cei ce nu l-au vazut, doar ca nu cred ca as putea.Secventele par a nu se lega unele de altele, iar daca v-as povesti de la sfarsit spre inceput, cat sa intelegeti, n-ar mai avea nici un farmec.

Ideea e ca totul e imprevizibil in viata, in orice clipa cineva ne poate schimba destinul, in bine sau in rau, ca oricat te-ai stradui sa-ti faci ordine in viata si sa-ti programezi totul vine un moment care iti rastoarna toata scara de valori, toata siguranta zilei de maine.Asculti la telefon, prin mesageria vocala, vocea sotului care vine spre casa, auzi copii cum rad alergand dupa un porumbel , zambesti cu gandul la bucuria lor si in clipa urmatoare un alt telefon te anunta ca au fost loviti de o masina, fetitele au murit iar sotul e in moarte cerebrala.Cu un ultim gest rational iti dai acordul ca inima lui sa fie donata.

In alt plan e viata celui care astepta aproape fara speranta un transplant de cord. Si viata celui care a produs accidentul, un fost puscarias care tocmai il descoperise pe Dumnezeu si se straduia sa-si rascumpere toate greselile si sa duca o viata exemplara.Fiecare cu drama lui, cu lumea lui si aparent fara nimic in comun.

Nu, n-are rost sa povestesc filmul, ar parea prea ieftin.Dar va recomand sa-l vedeti, oricat de ciudat vi s-ar parea la inceput.Merita! Poate nu atat pentru actiune, cat pentru marele semn de intrebare care iti ramane in minte la final:Cine imi schimba mie soarta?

V-ati trezit vreodata dimineata cu gandul ca azi va intra in viata cineva care sa schimbe totul?In foarte bine sau in foarte rau…Sau ca ziua de azi va fi cruciala? Castig marele premiu la loto sau ma calca o masina…

Si de ce se cheama filmul „21 de grame”? Pentru ca s-a constata ca toti pierdem in greutate fix 21 de grame in clipa mortii.Atat cantareste sufletul nostru:21 de grame!

Poti sa crezi ca tot ce ai trait cantareste doar atat?…Ca in 21 de grame sunt sute de variante de destin?…

Pesti de gradina

Standard

Titlul nu e metaforic ci cat se poate de concret.Din specia asta fac parte pestii din maaarele meu lac.N-au crescut pe arac si nici in copac dar au fost adunati din gradina.Pe bune!Sa va povestesc…

Cand ne-am mutat la casa, oameni care am locuit o viata la bloc(numai eu, ce e drept) am gasit in spatele casei o gradina de legume. Initial am vrut sa facem si noi putina agricultura eco dar ne-am dat repede seama ca n-are rost.Pamantul nu e rodnic, e chiar foarte pietros, cred ca in mezozoic trecea pe aici vreun rau cu albia plina de bolovani. Plus ca eu nu mi-am descoperit vocatia de legumicultor. Asa ca am desfintat toate culturile si am pus gazon.Cand ai trait printre betoane ti-e dor de iarba si culori.Am pus si niste garduri vopsite in valuri de trei culori(portocaliu, galben, galben -alb) , ceva straturi de flori, niste lampi solare, un foisor, un balansoar, alte nimicuri din pietre si radacini de copaci spalate de rau. Asa s-a nascut „zona de agrement”.:))

Dar sotul meu , cu nostalgia anilor petrecuti pe mare, a vrut si un lac, asa ca a facut unul cu folie speciala, arteziana, pietre si tot dichisul.Si a aparut Ligheanul Pacific!Sigur ca au aparut si primii chiriasi, cateva broaste cu vocatie de tenori si primadone.Au urmat anonimii brotacei din cor si ne-am ales cu un concert in toata regula seara de seara.Dar lac fara pesti? n-are nici un haz…

Tot amanam sa mergem sa cumparam niste pesti, pana ce intr-o zi vine vecinul de peste drum cu o galeata in care se aflau vreo 10 pesti maricei.

_De unde i-ai luat, vecine?

-Din gradina!

-Cum din gradina, ca tu n-ai nici un helesteu?!

-Zau ca i-am adunat dintre cartofi!

Si ne povesteste omul.Cu o zi in urma fusese o ploaie torentiala scurta dar abundenta, o rupere de nori care facuse sa curga pe drum si prin curti un paraias.Vecinul care sta peste drum si putin mai sus de noi are in curte un vechi helesteu, ramas din averea fostului mosier Filipescu ce isi are castelul sus, pe deal(acum e transformat in sanatoriu, dar inca arata foarte frumos).De pe deal a venit o mica viitura ce a facut sa i se reverse apa din helesteu, cu pesti cu tot, dincolo de gardul vecinilor aflati mai la vale. Vecinul Dudu, cel venit cu galeata, a iesit dupa ploaie sa vada ce stricaciuni sunt prin gradina.Porumbul era bine, rosiile inca pe araci, fasolea la locul ei, ardeii in picioare, cartofii…Ei, printre cartofi misca ceva in baltile ramase. Cand s-a uitat mai bine a vazut ca e plin de peste printre cuiburi.Fiindca tocmai avea musafiri i-a chemat afara la cules, ca nu pot sa-i zic pescuit.Bucurie mare pe copii.

Cand si-au dat seama ca pestii cei mari au ramas prinsi in gard, era deja tarziu, se prinsese si proprietarul helesteului de cele intamplate si venise sa-si recupereze  pestii aflati pe inventar.Deci domnu’ Dudu a ramas numai cu pestii mai mici, prea mici pentru o saramura.:))

Asa ca omu’ si-a luat recolta adunata in galeata si a venit sa ne populeze noua lacul!I-am promis ca il invitam la o partida de pescuit cand vor mai creste…

De atunci au trecut cativa ani.Pestii sunt bine, mersi, au crescut si s-au inmultit in buna convietuire cu broastele.Cand le-am schimbat prima data apa, in apa proaspata si limpede pestii zburdau ca niste delfini, noi ne bucuram de bucuria lor si chiar ne gandeam sa-i dresam, sa deschidem un „pestinariu”.Noroc tot cu domnu’ Dudu, venit intamplator, care ne-a taiat elanul.

-De unde ati pus apa? Cumva de la retea?

-Normal,ca avea debit suficient!

-Scoateti repede apa, ca are prea mult clor, astia nu se bucura, ci trag sa moara!

Si da-i si scoate apa val-vartej, gata cu zbenguiala.Pe vreo doi n-am reusit sa-i reanimam, restul au scapat.De atunci le punem numai apa din fantana, chiar daca suntem privati de spectacolul cu tumbe si giumbuslucuri .:))Nu mai stiu exact cati sunt ,nu le-am mai facut recensamantul din primavara.Dar sunt atent monitorizati de Yeti, nu cred sa fi evadat vreunul.Sunt maricei, sanatosi si destul de prietenosi.Doar sa nu ma intrebati ce specie sunt, stiu doar ca sunt pesti de gradina!:))

Un suflet sa-mi invioreze noaptea

Standard

Un sfert din noptile vietii mele le-am pierdut prin spitale.Nu ca bolnav, adica la asternut, ci trepidand de colo -colo ca asistenta. Au fost ture in care am topait de pe un picior pe altul fiindca nu aveam timp sa dau o fuga pana la wc si am regretat ca n-am in sectie si pampers marimea XXL.Sau cand am inadit cafele baute in rate, fara sa apuc sa savurez o ceasca pana sa dau de zat.Dar au fost si ture lejere, cand nici un girofar de ambulanta nu mi-a batut in geam si nici o barza nu ne-a batut la usa. Mai ales acum, cand natalitatea nu e in scadere ci in prabusire vertiginoasa, garzile au devenit mai lejere. Si de cand cu sistemul rooming-in , unde nou-nascutul sta langa patul mamei, nici vigilenta mea nu mai e suprasolicitata. In ritmul asta incep sa cred ca e posibil sa apuc si pensia…:))

Sunt nopti in care copiii dorm linistiti vegheati de ingerasi pazitori, mamele dorm epuizate dupa alaptare, nu bate nici o urgenta la usa, moasele isi intind si ele varicele pentru scurt timp…Cred ca si portarul motaie cu capul pe masa in ghereta lui. Numai eu, cu obiceiuri proaste si cu defect de fabricatie, stau planton la biroul din reanimare, fie cu laptopul in fata, fie cu o carte cand pica netul. E ciudat cand e liniste, parca lipseste ceva, ma plimb tiptil prin sectie sa vad ca n-a murit nimeni, doar au tacut toti.Deschid fereastra sa aud macar cum latra cainii prin curtea spitalului, dar si astia s-au dus la somn cu vise ciolanoase. Aproape ca ma plictisesc in singuratatea mea…

Dar Dumnezeu mi-a auzit tristetea. Mi-a trimis un suflet sa-mi tina de urat sa-mi coloreze noaptea alba.

De doua nopti ma viziteaza, aproape ca ne-am imprietenit. Cand l-am vazut prima data am crezut ca am vedenii din cauza singuratatii.I-am prins miscarea cu coada ochiului , dar pana sa ma edific a disparut.Poate mi s-a parut, n-ar trebui sa beau atata cafea…Dar nu, el ma spiona jucaus dupa un dulap.Zgomotul l-a dat de gol, cred ca lua lectii de step.Cand a iesit in mijlocul salonului am avut primul impuls de a ma urca cu picioarele pe scaun. Apoi l-am masurat si cantarit din ochi si mi-am dat seama ca nu e periculos.Era doar un biet soricel, nu avea mai mult de 5 centimetrii, coada ce era de el. Ne-am studiat reciproc, eu m-am ridicat sa-l salut dar el a zbughit-o pe sub usa si a disparut,Am ramas iar singura…

Noaptea trecuta a venit iar. Nu l-am vazut cand a intrat, cred ca era deja in cabinet si ma astepta.Poate ii fusese dor de mine.A iesit dupa un dulap si m-a privit cu ochi mici si curiosi.Eu iar am sarit sa-l salut, am luat chiar si o rigla (sa-l masor, evident, nu sa-l ranesc!)Dar el a fost mai iute ca mine si s-a ascuns dupa dulap. In linistea poetica a noptii am inceput eu sa dau cu rigla pe sub dulap, sa-l induplec sa iasa. Nici vorba, cred ca voia sa ne jucam ascunselea.Pai tot eu sa pun ochii? Ia mai pune-i si tu si sa ma ascund eu…

Daca am vazut ca nu-l induplec asa, ba mai am putin si dau desteptarea in tot spitalul, am schimbat tactica.Am deschis usa cabinetului si l-am somat:

-Bai, 4×4, iesi, pune-ti coada pe spinare si tai-o,altfel jar mananci! Acu bag pisica in reanimare, sa vezi tu joaca…

Si, culmea, m-a ascultat! A iesit docil de dupa dulap, m-a privit cu o privire necajita in care am citit un ocean de reprosuri si a iesit pe usa. Nu stiu unde s-a dus, am stat putin sa ascult de unde va tasni primul tipat de femeie fricoasa care confunda soricelul de 5 cm cu crocodilul de 5 metri.Liniste.deci chiar a plecat in lume…

Ce inima haina am avut si eu, sa-l alung asa, cand el venise sa-mi ceara prietenia(nici n-am apucat sa-l intreb daca are cont pe face-book).Puteam sa-l astept si eu cu niste ciocolata…Sau macar cu poseta deschisa, sa-l invit la mine acasa unde sa-l omenesc cum se cuvine…Ce s-ar mai fi bucurat Yeti sa nu vin cu mana goala de la munca!:))

Asta e, am pierdut un prieten! Sper sa nu ma pedepseasca Dumnezeu ca ar refuzat un sufletel de companie si sa-mi trimita cine stie ce aratare fioroasa.Oricum , un crocodil nu cred ca incape pe sub usa…Dar ielele oare incap?

Multumesc!

Standard

Am terminat de impartit daruri celor din blog-roll.Nici pe ceilalti nu i-am uitat, trebuie sa-i rasplatesc si pe ei ca mi-au facut onoarea de a ma accepta, chiar pe termen scurt, in viata si in timpul lor.Dar nu pot sa ma joc de-a Mos Craciun la nesfarsit, trebuie sa mai fac si pauza, altfel ma transform intr-un bazar de suveniruri.

La sfarsitul acestui maraton al darurilor nu-mi ramane decat sa va multumesc inca o data pentru lectiile de viata pe care mi le dati si pentru ca va obositi ochii citindu-ma.

Toti avem cate ceva de invatat, suntem profesori unii altora.Si nu suntem singuri…