Pe cand locuiam la bloc aveam la etajul trei , sub mine, o vecina ai carei copii plecasera sa-si faca un rost il lumea larga, profitand de deschiderea de dupa Revolutie. Fata era casatorita in Norvegia, iar baiatul stabilit in Canada. Si pleaca vecina sa-si viziteze baiatul. Dupa o luna, la intoarcere, stam de vorba si de povesti la o cafea.
-Am vazut niste magazine mari, mari de tot, cat niste hale uriase, cu rafturi cu marfa cat pana la etajul doi si umbla lumea printre rafturile astea ca pe niste stradute, cu niste carucioare ca niste roabe.Ba unii treceau cu niste masinute, niste motostivuitoare…Si era muzica si cald, trbuia sa-ti dai paltonul jos…Si unii nici nu plateau cu bani, doar aratau niste cartoane si atat…
Imi screm eu imaginatia, tot nu reusesc sa vad cu ochii mintii rafturile cat doua etaje si pline cu de toate, cand eu stiam cum era la alimentara din colt, trei lulele pe doua rafturi.Si cum naiba sa umbli cu o roaba printre rafturi, nu doar cu cosuletul de plasic pe care il stiam eu?Si sa mai asculti si muzica! Pff!
Peste putin timp s-a deschis si la noi Metro!:))
Tot vecina umblata prin lume imi povestea ca a vazut restaurante unde comanzi si cumperi direct din masina, nici nu te dai jos, iti iei pachetul si mananci acasa.Zau? pai cand fac aia mancarea pe care am vrut-o eu?Ca eu stiam de „impinge tava”, de „Gospodina”, de lacto-bar…Dar sa opresc masina la o fereastra si sa-mi dea imediat pachetul cu mancare, n-auzisem…
Peste putin timp am vazut primul McDonald’s!:))
Un cunoscut a plecat la inceputul anilor ’90 sa-si cumpere masina din Germania.Au plecat mai multi, cu o Dacie prafuita, urmand sa se intoarca fiecare la volanul unei limuzine.Undeva, pe o autostrada occidentala, au oprit sa faca plinul. In timp ce stateau langa pompa, au avut o mare dilema; au observat ca usa de la intrarea in Peco-ul lor nu are nici clanta, nici maner si ca se deschide cand ajunge cineva in fata ei si spune ceva.Ce naiba sa faca ei, daca nu stiu „parola” si nici n-au de ce clanta sa se agate? In cele din urma si-au facut curaj si s-au apropiat de usa.Care s-a deschis automat, inainte de a deschide vreunul gura!Mare minune, uite ca i-a cunoscut ca sunt straini, i-a primit si fara parola…
Apoi a aparut si in Mangalia primul hotel cu usa cu senzori de prezenta.:)) Spre incantarea lui Copilu’, care era mic si ne spunea de cate ori ieseam in oras „mergem si la usa fermecata?”si care se simtea fericit ca ditamai usa dubla se deschide larg in fata lui.
Acum am auzit ca, dupa experientele reusite pe animale, vor sa monteze cip-uri de identificare si copiiilor la nastere.Tarziu, nenica! Aici v-am luat-o inainte demult! Ca mie mi-au implantat martienii un cip in deltoid acum vreo 10 ani, odata cu un vaccin antigripal si functioneaza bine si acum!Ei, da, mai interfereaza uneori cu plombele dentate si nu receptionez prea corect mesajele, dar asta e vina lor, ca n-au service eficient, stau prost cu depanarea…Tocmai mi-au transmis ca Apocalipsa e pe bune, da’ n-am inteles exact cand…:))
:)))) Am avut noroc ca nu am avut vecine care sa iasa din sat afara atunci dupa „revolutie”…
si am descoperit singur minunile 😀 🙂
Asa? Fara pregatire psihologica inainte? Puteai sa ai un soc.:)))
pai mai bine soc, ca ala trece, dar cum sant eu lipsit de imaginatie cine stie ce-mi puteam imagina cand auzeam povestile… ca pe mine m-a uimit pana la lesin doar explicatiile despre oalele sub presiune si nu le-am putut intelege decat in momentul in care am vazut una pe viu… de conservele cu cheita nu mai zic ca zi si noapte ma gandem cud dracu baga yala in cutia de conserva de peste ….
Sa-ti spun un secret: si eu am oala sub presiune, dar n-o folosesc, ca am auzit odata ca a explodat una si s-a infipt capacul in tavan.Deci…mai bine fara presiune!:))
Stii ca aici în special în Amsterdam, daca frecventezi un anumit club îti implanteaza un chip sum pilelea de pe brat? Intrii mai usor si în caz de ceva stiu de unde sa te ia! Eu una ma opun chestiei astea! Sper sa mor pana se va ajunge obligatoriu le asa ceva!
Bine ca nu e obligatoriu la intrarea in cofetarii!:) Ca esti sau nu de acord, cred ca va avea mai putina importanta daca asa se va decide nu te intreaba nimeni.Si parca poti sa stii ce naiba contine o plomba dentara?!
Hai zat cu cipurile lor, ce, suntem vaci, sa ne puna crotale? Dupa aia o sa vrea sa dam si norma de lapte, te pomeni! :))
Noi, mai cu mot, o sa dam laptisor de matca!:))
Pingback: colţul cu vechituri – 30 « Colţu' cu muzică
Iunie 2006, Intuneric in America, la usa unui super-market hard-discount, zgaindu-se la americanii nevinovati care-si luau carucioarele din parcare, nu inainte de a baga o fisa de 25 de centi intr-o fanta miraculoasa.
Need I say more? 😀
Deci tu ai suferit socul mai devreme si la el acasa!:))) Dar cand auzeai ca se scot banii din perete, te puteai gandi la un bancomat?Eu nu puteam sa intelg cum naiba or sa vina mai multe canale tv. printr-un singur cablu fara sa se amestece.:)))
Nu stiu, poate unde pe mine m-a cam fascinat SF-ul si in filmele americane am vazut si priceput cu anticipatie totul…nu m-a mirat aproape nimic, niciodata. Nu cred sa fiu anormala :))
Daca mi s-ar fi spus ca o sa ma duc la serviciu plutind pe presul de la usa, pricepeam si eu, ca am citit 1001 de nopti! Dar la SF-uri nu prea m-am bagat.:)
Ne implanteaza telefoanele direct pe creier si degeaba vom spune ca noi nu vrem sa platim abonamente. 🙂
Cat despre apocalipsa…deja suntem imuni la amenintari. 🙂
Pai atunci cum vorbim? Zicem numarul cu voce tare sau vorbim telepatic? Si cum ne mai intercepteaza serviciile?:))
Eh, atunci nu vom mai avea secrete. 🙂
oare când vom putea să ne teleportăm? asata mi-ar place cel mai mult
Si daca ni se combina celulele, din greseala, la teleportare? N-ai vazut filmul „Musca”?:))
nu mă omor eu după minunile tehniciste, dar acum ceva ani, prin Zurich fiind mă uitam şi eu ca viţelul la poarta nouă la un automat de bilete (de tren), neştiind ce să fac cu obiectul respectiv. până la urmă tot la ghişeul de bilete am fost nevoit să apelez, că era doar pentru cfr-ul lor intern…
Mie mi-a luat ceva timp pana am inteles cum functioneaza plata la parcarea de la Otopeni.:)
aaa…da, uitasem, nu vreau cipuri, că nu vreau să ştie oarecine când sunt sub duş, de cânt fals au ba şi tot soiul de alte minuni. să şi le introducă undeva ăi de le-au inventat; şi nu spui unde, că am obrazul mai subţire 😉
Sa nu ni le introduca noua, credulii care gandim ca sunt supozitoare cu antiinflamatoare.:)
da… si aveam volan pe dreapta cand au introdus (prin ’92-’93) bariera. fiind pe dreapta, n-am luat bonul respetiv… dupa 4 ore da explicatii ca-s provinciala si habar n-aveam ca trebuie sa iau acel bon sa platesc la plecare nr de ore…
nu stiu cum o mai fi acum…
E tot pentru volan pe stanga!Cica suntem xenofobi, nu-i primim pe britanici la noi,ei ne-au inchis piata muncii, noi le inchidem parcarea aeroportului.Sa-si mai dea fundurile jos din Rollsuri…:)
eram minoritara (cu volanul!), femeie la volan si fata in fata cu noutatea occidentala. si cu buletin de Mangalia! si subcontractorii Otopeniului la inceput!
nu ti-ai mai schimbat ma fata antichitatea aia?
marele cap vorbitor de pe nurplex nu e multumit… prepra o echipa sa vina sa-ti schimbe cipul. cu unul model 72ns21, ultuml model…
:))Da, mai, unul care incorporeaza si antena de bulgari!Si sa umble putin la acordu’ fin, ca aud Al Jazeera cu interferente si nu stiu cand e ora de rugaciune.:)
Eu am fost profund impresionat cand am vazut prima data chestii din alea care-ti usuca mainile la baie… Aveam vreo 9-10 ani si eram la un popas la ceva benzinarie. Mare minune…
Si daca nu-ti plasai mainile in locul corect si nu pornea zbarnietoarea, nu te gandeai ca nu te-ai spalat bine, ca mai trebuia sa dai cu sapun, de-asta nu te usuca? ca eu asa credeam…:))
Astea m-au mirat si pe mine cel mai tare, cand s-a intors sora mea din Grecia si mi-a povestit cum tinea mainile intinse, asteptand sa sufle vantul cald, sa le usuce. :))
President, nu?
tot mai frumos era Scala, chiar fara usa SF…
Aha! Cunoscatoare…:))Ce de tort am mai mancat eu la Scala, ca n-aveau prajituri asa ca luam un tort, il taiam in 4 si-l mancam acolo.:))
da. localnica! cred caa fost primul loc in care am vazut „executam torturi la comanda”… nu aveam FB sa-l aratam lumii!
Imi pare bine de cunostinta si de vizita! Mai poftiti pe la noi sa depanam amintiri, cu torturi sau fara.:))
vizitatoare a „casei” sunt de ceva timp…
cat despre amintiri… si pe alea imi vine sa le tin ascunse la cum e orasul acum!
Eu cred că vor să ne rărească …(sîntem prea deşi?)de aia treaba cu cip-ul şi tot de acolo şi apocalipsa 🙂
Adica unii vor primi cip-uri de eutanasiere?Sa mor eu daca mor cand vor ei!:))
Pingback: Un nou El Dorado | Iubesc Viaţa
Adelina mi-ai adus aminte de o faza bestiala cand ai pomenit de oala cu presiune. Cand eram mica avea si mama una, si intr-o zi s-a gandit taica’meu sa-i faca o surpriza mamei si sa faca o ciorba de a ei preferata…ciorba de salata (se face in Transilvania). De unde nu stiu, l-a palit ideea geniala sa o faca in oala cu presiune si nu numai adta, dar a si uitat-o pe foc. Tot asa, capacul s-a infipt in tavan cand a explodat si toti peretii din bucatarie erau plini de salata verde fiarta. 😆
Deci e adevarat ca se poate sa-ti ramana capacul infipt in tavan! Eu am crezut ca e o exagerare.Dar tot i-am luat frica.:)