Diamante si noroi

Standard

Cadouri de Craciun

A inceput luna cadourilor.Pentru unii e mare bucurie, pentru altii o corvoada.Iar pentru napastuitii sortii o luna ca toate celelalte in care trebuie sa-si dramuiasca fiecare leu, nu-l asteapta pe Mosul decat in vis si atunci nu cer decat sanatate si sa fie feriti de rele.

Nu cu multi ani in urma am avut si eu o perioada dificila in viata, despre care am mai scris, cu o oarecare jena, recunosc.”Oameni de bine”, rude apropiate, au facut in asa fel incat bugetul familiei s-a injumatatit brusc.N-ar fi fost o nenorocire, doar ca asta s-a intamplat in momentul in care aveam o rata substantiala la banca, copil in facultate la sute de kilometrii distanta, iar eu nu aveam serviciu. Ce momente sublime sa astepti sarbatorile!

Faceam liste de cumparaturi cu strictul necesar, apoi incepeam sa fac taieri de pe lista, caci nu ne incadram in buget.Asa am descoperit cat de strict poate fi „strictul necesar”.Si lista nu cuprindea in nici un caz daruri de sarbatori.

Din vremurile bune ramasesem cu abonament la revista Reader’s Digest, de unde cumparam uneori si carti,cam scumpe, e adevarat, dar foarte interesante.Si tot ei ne trimeteau periodic si cataloage de produse.Intr-unul din cataloage, chiar inainte de sarbatori, am vazut un ceas de mana deosebit.Nu sunt adepta ceasurilor de mana, mai ales a celor scumpe, gasesc ca poti afla cat e ora si de la telefonul mobil sau de la un ceas de plastic de 10 lei.Dar ceasul acela elegant, placat cu aur si care avea si un diamant adevarat incastrat in cadran, mi s-a parut  deosebit.Ei, sa nu va inchipuiti ca avea vreun diamant cat oul de bibilica, nici vorba, era o aschiuta de diamant, iti trebuia privire de vultur sa-l zaresti.Dar se cheama ca era diamant!:)

L-am admirat indelung, am zis ca mi s-ar potrivi si…atat.Am aruncat pliantul intr-un sertar, suparata in primul rand ca nu-mi puteam comanda nici o carte.De ceas am uitat instantaneu, costa mai mult decat lista mea lunara de cumparaturi.Si nici nu intra la singura sectiune admisa la cheltuieli, adica la „strictul necesar”.

Dupa un timp am primit un colet.Era de la Reader’s .Am crezut ca e o greseala, ca doar nu comandasem nici o carte.Nu era nici o greseala, era ceasul pe care il admirasem eu in catalog! Mi-l comandase Sotu’, cadou de sarbatori, sa-mi insenineze tristetea si sa mai stearga din noroiul in care ma afundasem.Ca l-a platit in rate, ca a fost un efort financiar pe care unii, rautaciosi, l-ar fi catalogat drept snobism, mai putin conteaza.Am apreciat enorm gestul, dar mai ales semnificatia lui:”chiar daca unii ne-au bagat in kkt, noi tot de diamant suntem”!

Am purtat ceasul zi de zi, nu ieseam niciodta pe poarta fara el. Devenise amuleta mea si chiar cred ca mi-a purtat noroc. In scurt timp ne-am redresat financiar, atat eu cat si sotul meu ne-am gasit joburi si am inceput sa ne stergem cenusa de pe aripi si sa ne inaltam iar. Gustul amar al tradarii l-am uitat mai greu, in rest am luat totul ca pe o lectie din care am invatat ca nu trebuie sa depinzi niciodata de altii si nici sa ierti si sa-i acorzi din nou incredere cuiva care ti-a infipt odata un cutit in spate. Dar asta e alta poveste…

Eram nespus de mandra de ceasul meu, nici nu purtam vreo alta bijuterie ca sa nu-i stirbesc din personalitate.Partea aprope hilara a povestii e ca limbile ceasului erau atat de mici incat nici nu le distingeam bine, ma uitam tot la mobil sa vad cat e ora.Deja stiau toti cunoscutii ca nu vad bine si intentionat ma intrebau foarte des cat e ceasul.Eu il aratam cu mandrie si le raspundeam”da’ uite ce diamant frumos are, straluceste la fel la orice ora”!:)

Intre timp mecanismul japonez al ceasului s-a oprit fiindca avea totusi o baterie, nu un perpetuum-mobile.Si i-am si facut o mica fisura pe cadran cand l-am lovit intr-o zi in poarta.Dar, chiar daca acum sta ferecat in caseta de bijuterii, a ramas tot talismanul meu.De va fi sa mai alunec iar intr-o prapastie, oricat noroi m-ar acoperi, el ma va ajuta sa ies deasupra.Fiindca sunt, totusi, din cea mai dura roca,diamantul!

16 responses »

  1. Adelina…frumos gestul sotului, Cred ca a fost ceva chiar deosebit fiindca te-a ajutat sa iesi putin din pasa proasta.
    Sa stii ca intr-o situatie asemanatoare cu a ta de atunci ma aflu si eu acum. N-am chef de nicio sarbatoare, de cumparat cadouri…de nimic. Nu ca m-as omori dupa sarbatori, ca nu ma omor dupa ele… Dar cand stii ca mijloacele sunt limitate…e foarte greu. Stiu ca ma intelegi…

    • Cadoul dat atunci face mai mult decat daca azi mi-ar da luna de pe cer.Gestul potrivit, la momentul potrivit, iti poate servi drept lectie toata viata.Stiu foarte bine ce inseamna sa strangi cureaua la maxim, sa simti ca ai vrea sa ti-o strangi de gat si gata…sa scapi de toate supararile.Dar dupa ce iesi la liman iti dai seama ce ai fi pierdut renuntand.Si in bezna cea mai adanca tot gasesti un licurici sa-ti arate calea.A trebuit atunci, in perioada aceea grea, sa merg la o aniversare(desi nu-mi doream deloc) si nu imi permiteam nici cel mai ieftin cadou.Asa ca am copt o prajitura cu fructe, incropita din ce aveam prin casa si am dus-o pe aceea.N-am vrut sa merg cu mana goala dar nici sa gasesc o scuza in saracia mea temporara si sa nu merg,asa ca am gasit o solutie.Sunt convinsa ca vei trece cu bine, chiar daca greu, peste momentul asta.trebuie doar sa crezi cu tarie ca e doar un moment, nu toata viata de de acum inainte!Anul viitor, inainte de sarbatori, ne vom etala diamantele!

  2. Foarte frumos spus, Adelina, diamantele stralucesc si in noroi, nimic nu le poate stirbi stralucirea !
    Facem parte din casta invingatorilor, acesta este destinul nostru sa nu ne resemnam niciodata pana la final !

    Sotul tau e un om deosebit cu suflet bun, si om extrem de norocos pentru ca te are alaturi !

    • Eu sunt cea norocoasa, pentru ca am un umar de care sa ma sprijin cand imi fuge pamantul de sub picioare!Daca au fost momente cand m-am gandit la renuntare imediat mi-a venit in minte si faptul ca unii s-ar bucura sa clachez, sa ma stie ingenuchiata.Asta mi-a dat forta sa ma ridic, sa nu dau dusmanilor satisfactia de a se bucura de necazul meu.Asa cum nici tu n-ai sa dai cuiva satisfactia asta!Si daca ne gandim la noi ca la niste diamante nu o facem din vanitate, pentru stralucire, ci la duritate si la rezistenta.

  3. Imi place teribil sa citesc povestea a doi oameni care se iubesc si se sprijina enorm!
    Ce ne-am face noi Adelina de nu ar fii iubirea? Sa-ti traiasca sotul si sa ai sarbatori tare fericite anul acesta!

    • Asa-i ca am fost norocoase amandoua?Si daca e numai iubire si nu e si incredere si sprijin la greu, tot nu-i mare lucru. Pasiunea poate ca se estompeaza dar fair-play-ul trebuie sa rezise, o familie e mai mult decat un cuplu ocazional.Sarbatori fericite si tie alaturi de familie!

  4. Modestia e unul din defectele mele!:)Cu stralucirea stau mai prost, dar cu rezistenta inca stau bine.Cat or sa ma mai tina balamalele…Desi am auzit ca diamantele nu-si pierd nici valoarea nici proprietatile nici dupa ce le ingropi.:)

  5. Eu nu aveam un sot langa mine, sa ma sprijine cand am fost injunghiata de familie. Mi-am strans copilasul mai tare la piept si am mers mai departe, cu fruntea sus. El a fost talismanul care mi-a purtat noroc.

    • E cel mai pretios talisman, iti da curaj si putere sa infrunti orice! Dar si un sot de nadejde e mare lucru daca ai aproape, se impart greutatile la doi si se suporta mai usor.Deci si tu ai o familie „iubitoare”…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s