Se iubeau mult.Nu mai erau chiar foarte tineri, casnicia lor trecuse de mult de luna de miere. Aveau tot ce le trebuie si multa armonie in familie. Un sigur lucru le lipsea:un copil. Mersesera prin doctori, prin spitale, facusera toate investigatiile posibile, incercasera tot ce li s-a recomandat.N-au precupetit nici timp nici bani sa-si indeplineasca cea mai mare dorinta, aceea de a fi parinti.
Si cand nu mai aveau nici o speranta aproape, cand se gandeau ca poate ar trebui sa infieze un copilas, s-a intamplat minunea:Ea a ramas insarcinata! Toti ingerii din ceruri s-au bucurat pentru ei si nu existau oameni mai fericiti pe pamant.
Sarcina mergea bine, burtica se rotunjea din zi in zi si viitoarea mamica se simtea minunat, mai bine decat oricand in viata.La toate controalele medicul ii anunta ca vor avea un copil sanatos. Dar El era din ce in ce mai palid si mai slabit.Nu prea lua in seama nici ametelile nici usoarele greturi, ba chiar glumea ca a preluat el partea urata a sarcinii. Dar intr-o zi, mergand cu sotia la medicul de familie, acesta i-a sugerat sa faca si el niste analize.De gura sotiei a acceptat. Au mers la policlinica, au recoltat analizele, le-au luat in aceasi zi si au mers la medic sa le interpreteze. Ea era in perfecta stare de sanatate, sarcina ii pria de minune, El…ceva nu era in regula, rezultatele erau dubioase. Doctorul i-a dat sa repete testele. Aceleasi rezultate. Verdictul? O forma foarte agresiva de cancer, o leucemie galopanta!
Cerul s-a prabusit peste ei.Cand credeau ca au intrat in cea mai frumoasa perioada a vietii lor, cum sa accepti asa ceva? El a inceput terapia. Multe internari, chimioterapie greu de suportat, starea sanatatii deteriorandu-se din zi in zi. Ea isi oprea cu greu plansul, lacrimile de bucurie s-au transformat in lacrimi de suparare si neputinta.Aproape ca s-au mutat cu totul in spital. El, topit ca o lumanare ce abia mai palpaie, Ea veghindu-l tot timpul.Si rugandu-se pentru o alta minune.
In ziua in care El a cazut in inconstienta pe Ea au apucat-o durerile de nastere, cu vreo 2-3 saptamani inainte de termen. Stresul si oboseala isi spusesera cuvantul.Au internat-o la maternitate dar lucrurile n-au mers ca la carte, la un moment data doctorii s-au temut atat pentru viata ei cat si pentru a pruncului. Au decis sa-i faca de urgenta cezariana. Tarziu in noapte, dupa ore nesfarsite de chin, a venit pe lume un baiat frumos si sanatos ce a trezit tot spitalul cu tipetele lui viguroase. Mama, la limita dintre viata si moarte, nici n-a putut sa-l tina in brate, doar si-a lasat lacrimile sa curga in voie cand l-a auzit. Ca erau lacrimi de bucurie sau de durere, numai ea stia…
Spun cei ce-l vegheau pe El ca aproape de miezul noptii s-a petrecut ceva ciudat;desi in coma, pe obraz i-au curs lacrimi si parca ar fi zambit.Poate stia si El ca a devenit tata! Spre dimineata a plecat spre zari albastre,linistit si fara chinuri. Rezistase din toate puterile cat sa poata avea baiatul lui doi parinti vii trecuti in certificatul de nastere. Asa cum si fiul se grabise sa vina pe lume cat sa prinda ultima suflare a tatalui sau, ca o binecuvantare…
Ea a stat doua zile in reanimare.Nici vorba sa se poata da jos din pat, era foarte slabita, abia isi putea imbratisa puiul pentru cateva clipe.Dar in ziua inmormantarii sotului ei s-a rugat cu cerul si pamantul de medici sa-i permita sa mearga la inmormantare.A semnat toate actele si-a asumat toate riscurile, a platit o salvare privata si s-a dus sa-si conduca omul drag la groapa.Au dus-o aproape pe brate pana la mormant.Nici o lacrima nu i-a curs.Poate ca era sedata, poate ca secase izvorul lacrimilor…A aruncat un pumn de pamant peste cosciug, si-a luat ramas bun si a plecat.Petre al ei cel bun era in ceruri sa vegheze.Petrisor cel mic era la spital si isi astepta mama…
Uneori in viata platesti un pret prea mare pentru o dorinta .Soarta iti da un dar nepretuit dar iti ia altceva, la fel de drag, in schimb.De ce nu le putem avea pe toate?
Ai mare dreptate! Si eu ma întreb destul de des, de ce unii au „de toate” iar alti daca vor ceva trebuie sa li se ia altceva! Chiar nu pot pricepe! Am renuntat sa mai cer….
Si eu cand cer ceva zic”nu-mi da , Doamne, ce vreau, ci ce merit, dar ajuta-ma sa merit mai mult!”
Viata se împleteste cu moartea si invers, iar în cariera ta e ceva curent, la care asisti zilnic… c’est la vie et la mort… Nu vom avea niciodata raspunsuri valabile, satisfacatoare, logice la întrebarile (noastre) existentiale.
– – –
@”De ce nu le putem avea pe toate?…” – exista un raspuns-întrebare retorica: pai daca le-am avea pe toate, un’ le-am stocka?!…
===
sanatate, curaj si optimism!
Poate ca daca am fi prea fericiti si am obtine usor ce vrem, ne-am plictisi…Si nici n-am mai aprecia ce avem.
Niciodata nu le putem avea pe toate…
Totusi femeia din povestea ta s-a ales cu ceva…ceva foarte pretios.
Cel mai grav e cand oamenii nu au chiar nimic…pierd tot. Fiindca se intampla si asa ceva.
Pe mine m-ar interesa ce ar fi raspuns daca ar fi fost intrebata pe care din cei doi si-l doreste mai mult si la care ar putea renunta.Bine ca nu ea a trebuit sa aleaga…
Daca le-am putea avea pe toate, n-am mai fi capabili sa apreciem ceea ce avem.
Asa gandesc si eu!Dar ar fi mai bine daca unele lucruri nu le-am avea si gata decat sa le avem cu pret asa de mare.
trist 😦
…dar adevarat.
… Ce mai poate fi spus ?…
De spus e mai simplu, de trait e mai greu.
Subscriu la ce spune Melanie….
Dar n-ai vrea sa incerci macar sa vezi daca poti stoca mai mult?mai mult bine, desigur.
Viata pare nedreapta uneori si noi nu avem puterea sa schimbam anumite lucruri.
Am avut si eu o colega care a luptat ani intregi sa infieze un copil si, la cateva luni dupa ce a reusit sa aduca fetita acasa, i-a fost descoperit un cancer. Nu stiu ce s-a mai intamplat cu ea. Acum cateva luni parea sa fie mai bine.
Vezi ce pret imens platesc unii pentru a-si indeplini un vis? E nedrept…
si… e pe bune? 😐
Desi e rea, e pe bune! Una din multele drame pe care le intalnesti in spital…
Its like you read my mind! You appear to know a lot about this, like you wrote the book in it or something. I think that you can do with a few pics to drive the message home a bit, but instead of that, this is great blog. A great read. I will certainly be back.
eu am reusit sa plang la acest material, nu stiu daca am mai facut-o vreodatat citind ceva. te pup
Eu am invatat sa nu mai plang cand ma lovesc de povestile astea.Sau macar sa n-o fac cu martori, sa nu-mi stric reputatia de :dura”…
e mai mult decat dureros e sfasietor nu doresc nimanui sa treaca prin asta,
dar din pacate trec
iubita mea va muri din aceiasi cauza din spusele medicilor aproximativ 3 sapt
si nu stiu daca voi putea face ce imi cere ea
dumnezeu imi va lua singura comoara pe care o am si viata nu mai are rost
nu mai lacrimi sa plang caut disperat o solutie pe tot internetul
dar speranta ma moare incet…
As vrea sa pot sa-ti dau un raspuns sau macar o speranta. Dar cine sunt eu sa vand iluzii?
De atatia ani pe holuri de spital am invatat un lucru: exista minuni si trebuie sa credem in ele pana in ultima clipa! Eu am vazut minuni si cred in ele. Doctorii lucreaza cu statistici dar viata unui om poate trece dincolo de niste cifre de prognostic.
Si daca va fi sa fie cum zic medicii si nu poti s-o ajuti cu nimic atunci cred ca trebuie sa faci ce isi doreste ea.Poate fi o obligatie mai mare decat sa indeplinesti ultima dorinta a unui om care n-o sa te mai roage niciodata altceva?
Nu cred ca o sa gasesti solutii pe internet, poate doar motive sa intelegi de ce se intampla ceea ce se intampla.E si asta o slaba consolare caci nimeni nu traieste degeaba si nici nu moare degeaba, toate au un rost doar ca noi nu-l intelegem.
Daca as putea sa te ajut cu ceva… 😦