Miracolul cu dungi

Standard

copil cu mingeAveam vreo 5 ani. Toata vara mi-o petreceam pe plaja insotind grupurile succesive de rubedenii ce veneau  in vizite prelungite. In cele trei camere de bloc gradul de ocupare a spatiului era de 100%. Plecam pe plaja cu noaptea in cap, sa vedem rasaritul soarelui din mare si sa prindem „ultravioletele”. Asa ziceau cei mari, dar eu suspectez ca scopul real era ca magazinele nu deschideau asa devreme si mai scapau si ei de milogeala mea in fata fiecarei vitrine…

Cu o zi inainte fusesem foarte modesta, nu folosisem santajul sentimental decat ij scopul achizitionarii unei mingi. Bunicul fusese fericit ca a scapat asa ieftin, imi cumparase imediat mingea, sa ma scoata cat mai iute din magazin. Ce mi-o fi trebuit mie minge, nu stiu! Ca niciodata n-am priceput care e scopul acestui obiect, eu din fotbal nu ma pricep decat la fault si la spart seminte…

Asa ca in ziua aceea mi-am luat cu mandrie mingea cea verde la plaja cu scopul nedeclarat de a-l umili pe Pele! Am senzatia ca multi turisti si-au scurtat sedinta de bronzat din pricina atentatelor teroriste cu minge. La prima ora plaja era destul de goala, puteam alerga in voie, dar pe masura ce se aglomera se restrangea si spatiul meu de joc. Zbura nisipul pe cearsafuri mai vijelios decat o furtuna in desert. Unde pica mingea, de acolo trebuia sa dau urmatoarea pasa. Pica pe revista unei cucoane? Pai sa-si stranga revista, ca imi aluneca slapii pe paginile ei! Am daramat sticla cu bere a unui nene? Pai sa-si tina sticla in mana, nu s-o lase in seama gravitatiei!

Si uite asa mi-am facut de cap pana ce mingea mea s-a apropiat de mare. La inceput mi-a placut ca improscam cu apa, nu cu nisip.Dar treptat mingea mea a inceput  sa se indeparteze de mal dusa de curenti. Am urmat-o putin, dar cand apa mi-a trecut de genuchi n-am mai indraznit sa ma avant mai departe.Am inceput sa plang, sa cer ajutor. Dar conspiratia mondiala a functionat perfect, nimeni n-a miscat un deget sa-mi aduca   minunea verde inapoi. Ba cred o rasuflare de usurare a strabatut  litoralul! Ei, o fi fost doar briza…

Am urmarit mingea cum trece printre oameni, cum depaseste geamandura si se pierde in zare. Atunci m-am intors la cearsaful meu, am cazut cu fata-n jos, intr-o „silentio stampa” mormantala si am zacut asa pana ce au inceput sa-mi pocneasca basicile pe spate.Am stat ca strutul, cu capul in nisip si-am jelit cu vorbe(in gand) ca o bocitoare profesionista, patrunsa de drama mea existentiala  ce capata conotatii mistice (caci eram la varsta marilor hituri „Inger, ingerasul meu” si „Tatal nostru”)

„Off, Doamne, de ce mi-ai luat mingea? Ca era mingea MEA, luata de bunicul fiindca am fost cuminte.De ce m-ai pedepsit, Doamne? Am fost obraznica si am improscat lumea cu nisip? Pai  Tu esti de vina, ca ai pus nisipul pe plaja si n-ai pus gazon…Ca l-am lovit in plex pe nenea ala namolit tot? Pai de unde sa stiu eu ca nu stie sa faca stop pe piept…Ca am speriat-o pe tanti aia de stata cracita cu fata-n sus? Pai am crezut ca sta asa ca sa apere mai bine la poarta, de-aia am shutat… Acu, Doamne, o sa dai mingea mea unui alt copil mai cuminte? Off, off…”

La amiaza am plecat spre casa imbracata doar intr-un prosop ud, ca altceva pielea mea nu suporta.N-am vrut sa vorbesc cu nimeni, m-am retras sa-mi consum drama mai departe in dormitor, acompaniata de niste frisoane si intrerupta de reprize de rastit la wc; nu stiam ca Dumnezeu pedepseste si cu insolatie…

Spre seara s-a intors tata, care fusese la pescuit. Nu avea mare pasiune pentru asta dar il invitasera niste prieteni cu barca si acceptase ca pe o plimbare mai mult. Nu mai stiu cat peste a adus, daca era prins de el sau cumparat de la cherhana. Stiu sigur ca pescuise o minunatie de minge, pe care mi-o aduses mie! O minge maaaare, gonflabila, cu dungi galbene si verzi! Toate durerile mi-au trecut instantaneu. Eram fericita ca l-am induiosat pe Dumnezeu , care m-a iertat pentru obraznicie si mi-a trimis ca simbol al armistitiului acea minge fantastica, cea mai mare pe care o vazusem eu (mai tarziu am citit in Biblie ca Dumnezeu trimite semn de pace un curcubeu nu o minge, dar la 5 ani  nu aveam de unde sa stiu asta!)

N-am luat niciodata mingea gonflabila la plaja de teama sa nu plece si ea in larg. Nici prin casa nu ma puteam juca, la orice shut dadeam un „strike” printre bibelourile mamei.Asa ca mingea si-a gasit locul pe sifonier, unde a ramas pana ce a inceput sa se desumfle putin cate putin. N-am considerat-o niciodata o jucarie ci un dar de la Dumnezeu. Asa ma invatase pe mine strabunica: daca esti rau, Dumnezeu te pedepseste dar daca te caiesti sincer te iarta si te rasplateste! Cainta mai puternica decat o insolatie si-un spate jupuit de piei n-am mai patimit de-atunci…

Voi cand ati vazut prima data un semn divin intr-o intamplare banala?

Anunțuri

28 de răspunsuri »

  1. Zi merci ca nu ma aflam pe plaje ca sa vezi ce urecheala îti trageam, de desunflai singura mingea pana sa te pedepseasca al de sus! 🙂
    Cred ca si-a aratat „milostivenia” ptr ca tot se jupuise pielea de „dracusor” de pe tine! 🙂 🙂

    • Dracusorul isi schimba piele dar naravul ba! Daca erai si tu pe plaja ce fotbal incingeam! Nimeni nu pleca „nestantzat” acasa…Doar ca ar fi fost mai greu sa se pescuiasca doua mingii in larg in acelasi timp.Ca are si Dumnezeu cota de miracole limitata.:))

  2. Eu uram sa ma dea cu namoale. Si ce mai plangeam cand ma vedeam asa neagra.
    Dar ce era enervant… starneam un val de ” Ooooo, lasa ca trece; te spala mamica si trece!”
    Fiecare cu traumele ei din copilarie :))))

  3. cred că mie primul semn divin mi s-a arătat sub formă de pază de coastă, pe vremea când aveam vreo 6 ani şi împreună cu frate-meu, călare pe o saltea, era cât pe ce să ieşim din apele româneşti 🙂

  4. cand sa-mi termin cafeaua pe fundul paharului aparuse un chip. mnustiu al cui.. al lui isus, al mariei. era un chip in orice caz.
    asta stiu eu ca e un lucru divin pentru ca e. cati oameni stii sa mai fi avut un asemenea semn divin, probabil pe nimeni. 🙂

  5. Eram in a 4-a saptamana de armata cand m-am imbolnavit suficient de grav (septicemie) incat sa stau in spital 30 de zile si inca o luna de concediu medical. Daca ar fi sa cred in miracole as spune ca divinul m-a rasplatit cu 2 luni in minus la cea mai cumplita, traumatizanta psihic, stupida si imbecila experienta existentiala, Armata RSR 🙂

    • Atunci cu mine a facut un miracol si mai mare, de m-am nascut fata nu baiat! Dar tot am facut ceva pregatire militara, sunt ditamai sergentul in rezerva.Daca ma inscriu in partidul care trebuie pot sa fiu avansata si colonel!:))

  6. Probabil că este un miracol divin faptul că mă aflu în viaţă în ţara asta în care nu eşti în siguranţă nici pe trotuar, nici în spital, niciunde.
    Dar ce zi de pomină ai avut dacă şi acum ţii minte toate detaliile 🙂

    • Asta e un miracol colectiv, ne vizeaza pe toti.Deci Dumnezeu ne iubeste!:))
      Tin minte asa de multe lucruri incat ar trebui sa-mi upgradez memoria, deja nu mai am unde stoca amintiri; de-aia uit pe unde imi las lucrurile si ce treburi mai am de facut.:)

  7. Eu le numesc minuni, cred in ele si sunt convinsa ca se intampla permanent.
    Nu_mi amintesc acum cand am facut o astfel de interpretare dar cateodata si un simplu vis poate sa aiba o actiune speciala asupra psihicului, sa te motiveze sa faci nsite alegeri sau sa continui sa mergi pe un anumit drum…..

  8. Daca n-am primit niciodata un semn din asta divin sa insemne oare ca nu m-as fi cait niciodata pentru cate o prostioara facuta?
    Glumeam.
    Adelina, problema e ca mi-au fost „luate” diverse chiar si cand n-am facut nimic… 😦

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s