Au facut impreuna primii pasi in viata.Au chinuit aceeasi minge visand cine-l va intrece primul pe Maradona.Au ciopartit petice de material si au imbracat papusi cu gandul la podiumurile de moda…
Au carat impreuna ghiozdanele la scoala, au impartit aceeasi banca, acelasi pachet de biscuiti.Au copiat aceleasi teme…
Au vazut la cinema aceleasi filme.Mai intai stand chirciti in primul rand si tinandu-se de mana la scenele infricosatoare, apoi mai in ultimele randuri, fiecare de mana cu altcineva dar razand la aceleasi glume, suspinand la aceleasi drame…
Au trecut prin liceu si facultate cu aceleasi emotii, tocind aceleasi cursuri, impartind pachetele de acasa si ultimii bani de buzunar…
N-au avut nimic personal, totul era pe din doua.N-au avut secrete, n-au avut invidii…
S-au trezit deodata oameni mari, fiecare cu un alt drum in viata.Ceea ce parea un bulevard lung cu doua benzi paralele s-a transformat intr-o intersectie de la care fiecare a virat brusc in alta directie.N-au mai avut aceleasi bucurii, n-au mai trait aceleasi spaime, fiecare cotropit de griji personale:familie, job, datorii la banca, parinti bolnavi, bani, case, masini, vacante…
La inceput s-au mai revazut de cateva ori, rar si mai mult intamplator. Apoi n-au mai simtit nevoia sa se vada si nici sa-si vorbeasca.Si s-au pierdut in lume!
Prietenia e vesnica doar cand esti tanar.De la o varsta vesnicia devine relativa.
Inca mai ai prietenii din copilarie? Esti norocos!
Nu-i mai ai? Esti normal! Si nu esti singurul…
O zeama de cuvinte 
De acord, asa functionam. Chiar daca ii iubim pe acesti prieteni vechi, nevoia de a-i vedea scade si simtim asta perfect normal, din dragoste pt ei consideram ca trebuie sa le lasam libertatea sa se indeparteze.
Uneori ii iubim mai mult in amintiri decat am face-o daca pastram relatiile.
Amintiri, că bine zici! Toţi aleargă după bănet şi sunt preocupaţi să-şi crească copiii şi să îmbătrânească frumos şi demn. Le respect dorinţele.
Chiar daca nu ne vedem ptr ca ea este în Romania ne sunam si chiar destul de des, cel putin o data pe luna! Prietena mea de cand aveam 5 ani, colega de banca din generala si vecina pana am plecat. Ma mandresc ca o am si este înca prietena mea!
Norocoaso! poate tocmai faptul ca s-a asternut atata distanta intre voi v-a facut sa nu va indepartati, sa nu rupeti puntile.Gandul ca aici exista un suflet drag iti face bine, parca n-ai plecat detot…
Am trei prietene pe viață: una din clasa a III-a – locuiește tot în București, una din clasa a VI-a – locuiește în capătul celălalt al țării, una din clasa a IX-a (inclusiv colegă de facultate) – acum locuiește în străinătate. Restul sunt cunoștințe mai mult sau mai puțin apropiate, amici, prieteni de familie, rude.
Cred că sunt norocoasă.
Trei?? Esti cel mai norocos om din lume!Si de invidiat…
Nici eu nu-s norocoasa…am avut doua prietene , atat..pe care le iubesc si acum si tare mi-as dori sa le revad si sa vorbim….dar orgoliile ,viata , departarea si drumul fiecareia…nu cred ca ma vor lasa sa fac asa , vreodata. 😦
Tu ti-ai dori sa mai vorbiti dar probabil ca n-ati mai avea ce…V-ati uita lung una la alta si v-ar parea rau ca v-ati intalnit si sunteti altfel decat va asteptati.In cel mai fericit caz ati depana niste amintiri si v-ar cuprinde tristetea si mai tare.
Ai lovit fix unde inca doare 😦
Multi avem durerea asta, chiar daca n-o recunoastem.
Prietenii mei din copilarie sunt imprastiati in lumea larga.
Ne intalnim rar, dar nu incetam sa ne dam de veste unii altora atunci cand ne vine dorul unii de altii. 🙂
Cat timp va mai leaga dorul mai aveti niste punti pe care sa va intalniti…
Din copilarie nu mai am, dar din adolescenta da. Una si buna.
Nu trebuie sa fi impartit si biberonul, doar niste zile de demult in care v-a fost rau sau bine impreuna.
Am avut doar unu in copilarie… si rau ! 😀 😀
Ca in scenariile americane cu politistul rau si politistul bun? Daca el era cel rau deducem cine era cel bun.:)
N-am prieteni din copilarie. N-am avut ca asa s-a intamplat, nu ma potriveam cu nimeni in aspiratii si gandire.. Abia de la liceu mi-am gasit prieteni. Si la facultate. Cu aceia si azi sunt prietena ca si atunci. Dar am vreo 4 prieteni cu totul… Cred ca sunt un om normal. 😉
Cred ca patru prieteni noi fac cat un prieten vechi, e un schimb convenabil.:))
si la mine drumurile s-au despartit. Prietena apropiata din copilarie, colega de banca s-a casatorit in facultate – eu nelinistita am umblat prin viata/lume mai mult 🙂
Mai am insa o verisoara, chiar daca prioritatile si viata si drumurile s-au indepartat, dar perioadele cand am fo alaturi, momentele grele – ne-au legat.
Cat timp ai in fata cui sa-ti deschizi sufletul si cineva te asculta intr-un capat de lume nu te simti singur. Si daca iti mai da si un sfat bun, o incurajare, deja esti norocoasa!
sunt!!!
Eeee, aici ai dreptate draga mea ! Ce ni s-au mai despărțit cărările !
Mă uitam la tata zilele trecute, l-a sunat un prieten pe care nu l-a mai văzut de vreo 5 ani. Era grena în fălci de emoție, mă temeam să nu-l doboare momentul 🙂
Era grena de bucurie si emotie sau de nervi si indignare? Tu cum reactionai in locul lui?
Grena, ca o fată mare prinsă… în emoții. Firește că aș fi reacționat ca și el, doar de-aia sunt fii-sa!
Nu mai am prieteni din copilărie. Ne-am răcit unii de alţii. Pe cei din liceu aproape că i-am uitat. Mai ţin minte câţiva din facultate. Dar fiecare am luat-o pe alt drum.
Cum ziceai, se întâmplă că e normal
Daca ei s-au risipit a ramas locul vacant pentru prietenii noi…
Vezi, iar nu mă încadrez! Nu-s nici norocoasă, nici normală! 🙂 Îi mai am, pe unii, dar…! Iar după dar ar trebui să urmeze un articol lung, cât o zi de post!
„Dar”-ul acesta spune mai mult decat un articol lung cat tot postul.Cred ca ii mai ai in agenda, mai putin in inima…
Nu doar ca ma bucur in sfarsit afland ca sunt normala, dar am dat articolul tau si unei prietene, sa il citeasca.
Felicitari si multumesc! Nu cred ca este nevoie sa spun mai mult.
Unii peeni vin si pleaca, sunt importanti intr-un moment anume dar apoi isi urmeaza propria cale, nu putem sa-i impaiem sa-i pastram langa noi.Nu, nu e nevoie sa spui mai mult.