Memorii seismice

Standard

Azi a dat strechea in toata lumea! care mai de care vrea ceva, are o urgenta, vrea sa-i acorzi atentie, sa-i rezolvi o problema, sa-i dai niste date, sa-i dai niste acte, sa-i dai intaietate…Sa-i dai dracului pe toti, asa iti vine! dar nu poti, zambesti, accelerezi si incerci sa rezolvi totul cat mai rapid.Bine ca n-am radar pe sectie, altfel sigur incropeam de o amenda!

Acum ma bucur de o cafea si de un moment de liniste pana aterizeaza urmatoarea barza.Stand pe scaun dupa atata maraton simt ca-mi trepideaza picioarele, am o „nervaciune-n trup”, cum ar zice cineva.Si imi aduc brusc aminte ca azi e 4 martie, 36 de ani de la cutremurul din ’77!

cutremur_1977_c_orVi-l mai amintiti? Sau nu erati nici pe planseta de proiectare la vremea aceea?Eu mi-l amintesc perfect, aveam cam 9 ani.Ne uitam la televizor la un film bulgaresc(ca n-aveam HBO pe-atunci!), era ora 21:20.mai intai au aparut puricii alb-negru la televizor apoi a inceput zdruncinarea.ne-am prins repede ca nu e de la traficul de pe bulevard, mai ales ca ferestrele zdranganeau asurzitor si incepusera sa cada cartile din biblioteca.

Cand tata a strigat „e cutremur!” mama cred ca deja coborase un etaj tipand ca din gura de sarpe.Am iesit si eu, in pijamale, cu niste papuci incaltati la intamplare dar foarte mari.Nu intelegeam ce e zarva asta, de ce toti vecinii mei alearga pe scari .Vecina de alaturi fugea in furou si cu un cojoc scurt, barbatesc pe umeri strigandu-l pe barbate-su care se incapatana sa caute pe sub biblioteca  capul unei statuete sparte in cadere.Alta vecina alerga de-i zburau bigudiurile pe scari…

In fata blocului se auzea un vuiet sinistru parca toata marea stata sa se pravale peste noi. Cineva a zis ca nu-i bine sa stam langa bloc, daca se prabuseste ? Toti, ca o turma, am zbughit-o pe spatiul verde din mijlocul bulevardului.Ce plansete, ce jale desi nimeni n-avea nici o zgarietura!Cocktail de isterie si panica!

Am stat ce am stat pana am inghetat.Tare m-as fi intors in casa dar nimeni nu parasea tarlaua. Tata si alti barbati voiau sa urce dupa haine si paturi , dar femeile nu-i lasau, ca daca mai vine o replica si-i prinde sub daramaturi…

Din cand in cand cineva mai simtea cate o zgaltaiala, cred ca de la tremuratul de frig si iar se instala panica.Cred ca am stat cateva ore afara pana ce a plecat cel mai curajos. Apoi turma a inceput sa se risipeasca si am urcat si noi la etajul patru.

Eu am adormit imediat, nu mai puteam eu de cutremure, mi-era somn si frig, eram necajita ca n-am prins nici finalul filmului.Dar inainte de a ma aseza in pat mama m-a pus sa ma imbrac gros, cu haine de strada, sa pot fugi in caz de cataclism.

In zilele urmatoare am vazut dezastrul la televizor(atat cat lasa la vedere cenzura vremii). Magnitudinea seismului fusese de 7,4 grade, se prabusisera o multime de cladiri, Bucurestiul era plin de moloz.Cred ca numarul real al victimelor nu se cunoaste nici acum, posibilitatile de interventie si salvare erau limitate, nu existau oameni antrenati pentru astfel de catastrofe.Noroc cu armata, cu sportivii si cascadorii, cei care si-au riscat si chiar pierdut viata pentru salvarea unor victime.

Si printre victime e de ajuns sa-i enumar pe Toma Caragiu, Alexandru Bocanet, Doina Badea…Plus alti i600 de oameni mai putin celebrii…

Zeci sau sute de cladiri afectate de seism, expertizate mai apoi si decorate cu celebra bulina rosie au ramas la fel de subrede, doar cosmetizate cu un strat de var, gata sa se naruie la prima zgaltaiala mai serioasa.Urmatorul cutremur mare, cu o magnitudine peste 7 se apropie, nu mai poate intarzia mult.Nu vreau sa ma gandesc ce voi vedea atunci la televizor si nici sa citesc sumbrele statistici.

Va mai amintiti cum ati perceput ultimul cutremur? Sunteti pregatiti pentru urmatorul?

Fie cum o fi numai tzunami sa nu aduca!:)

46 responses »

  1. io-s cacat pe mine cand vine vorba de cutremure fata…
    altimul cutrenur de l-am simtit a fost asa ca o zdruncinatura mica. acu 2 ani. nu vreau sa mai simt vreunul. adica sa nu mai fie!

  2. Doamne fereste de o calamitate!
    Daca acum e atat de greu, cand toate functioneaza bine, cele…naturale, bineinteles, nu vreau sa ma gandesc cum ar fi daca ne-ar lovi vreo urgie.

      • Sper ca prin asigurare te gandesti la rezerve de apa si mancare si lumanari. Pai nici in conditii normale firmele asiguratoare nu despagubesc, darmite in cazul unei calamitati?

  3. La ultimul cutremur m-am panicat ca naiba. Acasă stau la etajul 1, dar la muncă sunt la ultimul, clădire veche, cu scări largi…fără scăpare. Și mai e și cea mică, pt care sunt responsabilă.
    Aș fi crezut că ești mult mai tânără, ai un spirit foarte alert și viu.

    • Ultimul cutremur m-a prins la munca.n-a fost cine stie ce zgaltaiala, dar ne-am pregatit pentru o eventuala replica si am exersat cu o colega cum sa ne ascundem sub biroul vechi si rezistent ca o cazemata.Partea proasta a fost ca locul era stramt, nu incapea decat una, niciuna nu voia sa se scarifice asa ca am ajuns la concluzia ca singura solutie e sa ne bagam doar capetele sub birou si sa ne lasam fundurile afara, ca sunt de bine”captusite”.:))
      Pai sunt foarte tanara, am copilarit pe ulita cu Matusalem da’ bunicii nu i-am cunoscut!:))

  4. Pe mine nici familia nu ma credea cand ziceam ca imi amintesc cutremurul🙂
    ca ziceau ca eram prea mic (sant nascut in 74 ) dar adevarul este ca imi amintesc totul ca si cand ar fi fost ieri… si faptul ca s-a intrerupt emisiunea la tv si cum se misca lustra la noi in casa…

  5. pe 4 martie 1977, parintii erau proaspat casatoriti. Eu m-am nascut dupa 11 luni. Evident, imi amintesc povestile de groaza.
    Dar imi amintesc cutremurul din ’86, noaptea, dormeam bine.
    Si ala din 91-92, la pranz, eram la ora de biologie.
    Si vreo 2, acum 2-3 ani nu l-am simtit, acum 8-9 ani la 12 noaptea – s-a leganat putin patul.
    Aici nu sunt cutremure.

    Dar ce imi amintesc mereu: panica mamei din ’86, tipetele isterice, copii speriati din 91-92, lumea panicata etc. Ce aveti,frate, cu astea??? e un cutremur, cum am invatat (bine) in scoala, e un fenomen normal, cand sunt mici si multe e mai bine, pauzele mari prevestesc un cutremur mai puternic ce va veni. Toti murim….

    • I-ai vazut pe japonezi ce firesc reactioneaza, fara panica, fara isterie? La ei cred ca asta e cheia supravietuirii, sa n-o ia la fuga de nebuni pe scari cum se face la noi.
      In ’86 eram deja la munca, e drept ca foarte tanara si cand am vazut mamicile din pediatrie cum fug fara sa le pese de copiii lasati in patuturi am iesit in hol si am tipat la ele. ,le-am facut de doua parale sa le fac sa se intoarca.Instinctul de supravietuire e mai tare decat instinctul matern.

  6. Fara cutremure, ca imi este groaza de ele.
    In cel din 1986 era sa mor. Nu de la cutremur, ci de la un tablou care era sa-mi pice fix in cap.
    De atunci, bunicii mei s-au lecuit de pus tablouri (cu geamuri) langa pat

    • Vezi ca se poate invata o lectie din orice catastrofa?🙂
      Mie de cutremure nu prea mi-e frica in schimb am o groaza teribila de tzunami(desi n-am vazut niciunul in realitate, cel putin nu in viata asta.)

  7. Îmi amintesc acel cutremur. Pentru mine, care locuiam atunci la Miercurea Ciuc, deşi sperietura a fost mare, în oraş nu s-a lăsat cu victime omeneşti. Totuşi îmi amintesc că blocul nostru, din panuri mari, a prins să joace – fiecare perete în altă direcţie. Noroc că noi tocmai aveam cărţile împachetate pentru că urma să ne mutăm, şi aşa că n-au căzut cărţile din bibliotecă, dar a căzut ceasul cu pendulă pe care-l aveam de la străbunicu. De atunci nu mai merge. S-a oprit la acea oră fatidică pentru alţii. Despre filmul de la televizor ştiu doar că nu era unul bun… Printre alţii care au pierit – a fost şi un tânăr, Corneliu M. Popescu, care deşi avea doar 19 ani când a murit, este considerat a fi cel mai bun traducător al lui Eminescu în engleză.

    • Nici pe litoral nu a avut o intensitate prea mare dar nu eram noi obisnuiti cu asa ceva, a fost spaima mare. Dar aici unde locuiesc in prezent, aproape de zona Vrancei a fost destul de sinistru insa casa in care stau acum a rezistat cu brio, fapt care imi da curaj la urmatorul cutremur.

  8. In 77 nu eram dar pe urmatoarele mi le aduc aminte prea nasol🙂 Traiam intr-un bloc de caramida si se auzeau caramizile cum scrasnesc una pe alta in pereti. Plus bunica-mea care incepea sa urle rugaciuni semi-bocite. Ce sa mai…sper cand o veni sa ma prinda la 2 Mai ca acolo poa’ sa vina si 30 de centimetri de tzunami in gradina la o adica🙂

      • E acilea bunica! Am dus-o si asta vara sa isi vada 2 Mai-ul unde a crescut. Un tzunami in cel mai bun caz ne scapa gradina de vitza de vie in plus :))) Noroc ca nu traim pe la ocean, intr-o mare d-asta mica…merge sa ne cutremure. Mamica, odata am visat ca eram sus sus pe deal in 2 Mai si venea un tzunam d-asta care era cu 30 de metri mai inalt ca dealu’ pe care stateam…mama ala a fost cel mai horror vis!

      • Sa nu mai visezi visele mele, da? Ca eu am monopol pe cosmarurile cu tunami! Si am locuit o viata langa 2 Mai…:)
        Ei, daca ai bunica langa tineesti in siguranta, are cine face rugaciuni.Roag-o sa bage si una mica la final pentru aia de nu mai au bunice.:)

  9. Matusalem,ai? Pai avem aceiasi varsta, ca si eu eram de 9 ani. Decretei, de!?!? Iti mai aduci aminte linisteaia aia de vreo 30 de secunde cand ne-am miscat de la stanga la dreapta? Dar huruitul cand a inceput zgaltaiala sus-jos?… Hai ca ma pui la treaba. Nu voiam sa scriu despre asta, dar diseara ma produc in lumina reflectoarelor🙂

  10. Eu stateam in foptel si ma uitam la bulgarescul film. Si-au pornit purecii, si-a inceput sa se balangane candelabrul in forma de umbreluta…mama a aparut in cadrul usii foarte mirata: oare ce se intampla? Cred ca e cutremur, mama, mi-am dat eu cu presupusul, hlizindu-ma. Hai nu te mai prosti, s-a uitat ea chioras la mine, de parca eu as fi zgaltait tavanul si podeaua.
    Dar pe casa scarilor se auzeau clar tropaieli si murmure, tanti Zoe incepu-se sa croncane ceva ascutit… ochii mamei s-au rotunjit incredibil de tare, apoi, intr-o vreme a zis cu voce alarmata: cred ca e cutremur!
    Pana sa ne hotaram ce sa facem s-a terminat totul.
    Cu inconstienta insolenta a celor 14 ani ai mei am inceput sa hâțân fotoliul : a fost asa faaain, eu mai vreau!
    A doua zi am inceput sa aflu dimensiunile dezastrului.

    • La tine a fost ca la Toparceanu:”ce sa fie?ce sa fie? atrecut acceleratul!”:))
      cand esti copil n-ai notiunea de catastrofa sau cataclism pana nu patesti personal ceva grav, care sa te doara.Si fi-miu in 91 n-avea nici o teama, el voia sa-si adune jucariile care cadeau de pe rafturi, nu intelegea de ce il tin sechestrat in tocul usii.
      ce am aflat noi in zilele urmatoare a fost doar o mica parte din adevarata nenorocire, cred ca adevarul nu-l stiu decat cei aflati la fata locului.Sa speram ca nu vom mai vedea asa ceva…

  11. Eram la Pitesti-ville, la etaju’-4, în camera mea… au cazut vaze, bibelouri si praf s-au facut, ba m-am întepat într-un ciob, o taietura de vreo 2cms în talpa dreapta! Mi-amintesc de-acea panica generala… Nu mi-e teama de seisme, tsunami sau eruptii vulcanice, dovada: am fost de 4 ori în Japonia si-n Taiwan, si-am revenit recent din Costa-Rica…🙂 Nu-s fatalista, ci realista: daca-i sa dai ortu’ popii, n-ai nevoie sa te urci într-un avion, sa escaldezi un vulcan sau sa te scalzi în Pacificul japonez…🙂 Carpe diem & gaudeamus igitur!🙂

    • Deci tu ai dat jertfa de sange la cutremur, chiar daca a fost doar din talpa!
      nu sunt nici eu fatalista, daca e sa ma pocneasca un tzunami ma va gasi oriunde.Parca nu-i totuna daca mori de un tzunami sau ca te-ai impiedicat in papuci si ai dat cu freza de bordura? Eu mi-am rupt piciorul doar coborand din pat…:))https://adelinailiescu.wordpress.com/2012/10/04/franturi-de-fracturi/

  12. Ca ne e frica de ele mai mult sau mai putin…daca e sa vina, vin. Ce putem face?
    Eu nu stau sa ma gandesc. De fapt, cred ca nu mi-e chiar frica desi o neliniste exista. Imi aduc aminte de unul de prin ’86 parca si unul de prin ’90… La cel din ’86, era dupa miezul noptii, am trezit toata casa si i-am tras afara pe fereastra pe toti :)) Din fericire stam la casa.

  13. Pe vremea aia eu nu eram nici pe planşeta de planificare, cum ai spus.
    Aici, în Baia Mare nu sunt cutremure, dar când locuiam în Iaşi am prins câteva micuţe. Unul a fost mai puternic şi s-a lăsat cu nişte ţigle căzute.
    Dar nu m-am panicat niciodată. În schimb ai mei, care fuseseră în Bucureşti în ’77 şi au pierdut cunoştinţe şi colegi atunci, se panicau de fiecare dată.

  14. Aveam 7 ani la cutremurul din ’77. De atunci am ramas cu o groaza de nedescris fata de cutremure. De nimic nu imi este frica pe pamant cum imi este de natura care nu poate fi controlata, de miscarile haotice ale pamantului.
    La ultimul cutremur am inceput sa plang necontrolat. Noroc ca era Mihai langa mine si el nu se teme, ramane mereu calm si lucid. :))

      • La primul cutremur stateam la etajul trei. Si daca tot am ramas speriata si am recunoscut asta la tine pe blog, afla ca atunci cand danseaza pamantul eu nu mai stiu unde sunt si ce trebuie sa fac. Imi e totuna ca stau la parter sau in varful unui zgarie nor. :))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s