Cand ingerii vegheaza

Standard

Sunt zile in care totul merge prost.Oricat te-ai stradui esti urmarit de ghinion, n-ai nici o sansa de izbanda.Dar sunt si zile in care esti tentat sa crezi ca soarele a rasarit doar pentru tine, ca te vegheaza cohorte de ingeri.

Hapi m-a inspirat sa scriu si eu despre o astfel de zi in care m-am simtit iubita de zei.

Ma mutasem de cativa ani aici, departe de briza marii care imi accentua crizele de astm pana la paroxism.In primii trei ani cartea mea de munca mersese, mai cu poticneli e drept, la firma in care eram actionari.Nu luam nici un ban, nu voiam bani nemunciti, doar sa nu-mi pierd vechimea.Dar faptul ca nu mai lucrasem in domeniul medical imi afecta autorizatia de libera practica fara de care nu puteam profesa.

Tot batusem la poarta spitalului in cautarea unui job conform pregatirii mele.N-as fi vrut sa lucrez la un medic de familie unde sa scriu hartoage si atat, eventual sa mai iau vreo tensiune sau sa injectez vreo vitamina. Dar am incercat si acolo; nu ma voiau, eram prea calificata, prea batrana , prea greu de fraierit cu un salariu minim  si pretentii maxime. Cautasem inclusiv ceva de ingrijire de animale, orice, numai sa nu stau acasa si sa astept inca vreo 3-4 pana iesea cineva la pensie de la maternitatea de aici. Spaga n-am vrut sa dau, am avut naivitatea sa cred ca voi reusi pentru ca merit, nu pentru ca sunt generoasa.

Si cand sperantele erau din ce in ce mai mici si incapatanarea mea de a nu „cotiza’ din ce in ce mai mare, aflu ca una din asistentele de la neonatologie este bolnava, va sta pensionata macar un an pentru ca avea cancer la san.Tragedia unora, norocul altora!

M-am prezentat iar la spital si am cerut permisiunea doctoritei sefe de sectie sa ma lase sa fac o perioada de voluntariat. In curand se implineau 5 ani de cand nu profesasem si ar fi trebuit oricum sa trec printr-un stagiu de pregatire de 3 luni si o evaluare pentru a-mi putea reinoi autorizatia de libera practica.

Sefii m-au primit, eu mi-am facut treaba, colegele m-au asimilat de parca eram de-a lor de o viata si intr-o zi m-au chemat sa ma inscriu la concurs pentru ocuparea postului. Postul era de cu totul alta specialitate, dar daca il luam ma puteau apoi detasa acolo unde era nevoie de mine.

Ca sa-mi depun dosarul imi trebuia autorizatia vizata la zi. ca sa-mi vizez autorizatia trebuia sa fiu angajata in sistem! Cerc vicios…Sa-mi ratez sansa?

Cu mult tupeu dat de disperare m-am dus la medicul de familie unde ma inscrisesem si care mi s-a parut un om foarte rezonabil si i-am spus sa ma angajeze azi, sa ma dea fara maine, dar musai sa-mi dea adeverinta ca acum sunt salariata lui. Si mi-a dat! Cea mai scurta angajare din viata mea a durat o zi!:)

Cu adeverinta fluturand m-am dus unde trebuia sa-mi iau autorizatia.Doamna de acolo m-a inteles(n-am mintit-o, i-am spus exact cum stau lucrurile) dar tocmai pleca in concediu, putea sa-mi elibereze documentul peste…doua saptamani.Si mie imi trebuia a doua zi! A fost mai mult decat draguta, m-a trimis sa ma plimb vreo 2 ore pana obtine ea toate avizele, n-a vrut sa primeasca nici macar o cafea si fix peste doua ore aveam tidula, eram autorizata in toata regula! Asta cu o saptamana inainte sa-mi expire cea veche, deci in intervalul legal de cinci ani!

Epuizata de alergatura si emotii m-am intors spre casa si am coborat din microbuz in fata unui magazin de second-hand in care nici nu stiu de ce am intrat, ca nu era in plan.Acolo mi-am gasit o uniforma de spital nou-nouta(pe care o port si azi, ca-mi aduce noroc), ca tot ramasesem eu fara costume albe de atatia ani.

Si am zis:la cat m-a ocrotit azi Dumnezeu nu se poate sa n-am noroc pana la capat!

A doua zi mi-am depus dosarul complet(si certificatul medical tot in ultima clipa l-am luat), mi-am luat biografia de concurs, care era de cu totul alta specialitate decat a mea, deci complet straina si m-am pus pe invatat. Nu-mi faceam mari iluzii, stiam ca sunt vreo 17 dosare, ca jocurile erau oarecum facute, ca unele candidate erau la a treia incercare(si cotizatie) deci erau favorizate…

M-am dus senina la examen.Cand sa intru mi-a sunat telefonul, aveam un mesaj. Era de la Sotu’:”te iubesc! bafta!”

A fost! Am luat 10!In curand fac cinci ani de cand lucrez aici…

30 de răspunsuri »

  1. Ma emotionat povestea ta! Poate si ora tarzie ma facut mai sensibila, dar ai avut întradevar un îngeras pe umar!
    Draga mea, sa porti toata viata pe umar acest îngerasi! Numai noroc si buna voie!
    Somn usor maine si garda usoara acum! 🙂

    ps, Mai ai din prajitura? 🙂

    • A fost unul din momentele in care am simtit ca nu sunt parasita de toti, ca nu trebuie sa ma acresc si sa ma inegresc in cerul gurii numai fiindca avusesem ghinion pana atunci si ca, atunci cand pot, sa pun si eu umarul la norocul altuia.
      Multumesc, se pare ca voi avea o garda linistita, pacientii mei viseaza frumos cu burticile pline.Da, mai am prajitura, ca nu era sa mananc o tava intreaga(sunt eu de capacitate cilindrica mare, dar nici chiar asa:)).
      Somn usor tie!

    • O sa vina si la tine o zi in care n-o sa-ti vina sa crezi cum lucreaza zeii pentru sansa ta!Cu cat vine mai greu, cu atat o vei aprecia mai mult.
      Oare cati din oamenii mei mici vor ajunge intr-o zi cu adevarat oameni mari?:)

      • Multi, multi! Eu asa zic. Mereu le invidiez pe toaaate doamnele care lucreaza pe langa oamenii aia mici si proaspeti…sa ii vezi intrand in lumea asta e ceva pretios!

  2. Incredibila istorie. As vrea sa știu dacă nu ai avut si un vis premonitoriu, cu câteva nopți înainte. Mie mi s-a intamplat ce va intro-un fel asemanator. Exact dupa absolvirea facultatii s-a slivered un post la o biblioteca dintr-o localitate invecinata. Era bun, dar m-am abtinut sa-l solicit pt ca, cu o noapte înainte visasem ca exista o alternativa si mai buna. Si intr-adevăr, după o săptămâna s-a eliberat un post dintr-o localitate aflată doar la un sfert de ora de mers cu mașina de locul unde locuiam eu. (Fapt imposibil de anticipat, întrucât omul care lucra acolo ocupase locul abia cu vreo câteva luni mai înainte). Am solicitat postul respectiv, l-am obținut si lucrez acolo chiar si in ziua de astăzi!

    • Cred ca vise avem toti doar ca n-avem curaj sa ne incredem in ele!Eu, cu logica am cam dat gres asa ca am ajuns la concluzia ca e mai intelept sa ma las calauzita de impulsuri.Cand stau in adormire si nu stiu in ce parte s-o iau parca ma zmuceste cineva de mana si ma impinge pe un drum.cand analizez mult si cu argumente o iau gresit.:)Si nu cred in coincidente!De-asta ai ajuns si tu acolo unde ti-era locul.

  3. pfoai… super povestea 🙂 e unul dintre cele mai bune articole pe care le-am citit recent. chiar mi-a placut. poate am si eu bafta ca a ta sa castig macar la loto daca serviciu nu =)

    • Daca as sti cum sa influientez ingerii sa castig la loto zau ca as da o spaga generoasa!Cum ar fi sa opreasca intr-o zi cineva la statia ta si sa-ti zica ca are nevoie de tine intr-un post de director, cava?Ce te costa sa visezi?Poate ca se impresioneaza si ingerii…:))

    • Pe fiecare dintre noi cineva il iubeste, acolo sus.Dar si cand ma penalizeaza…:)
      Acum nu stiu daca chiar asta mi-am dorit dar era cea mai buna varianta la timpul acela, nu vreau sa fiu carcotasa si nerecunoscatoare.

  4. Astfel de exemple ar trebui sa fie ca un talisman. In mod normal si in mare masura functionam prin autosugestie. Iar cand, in diferite circumstante si impinsi de un curaj ce nu face parte din lumea asta ne spunem ca va fi bine si avem acea credinta pozitiva, se intampla minuni. Asta e o atitudine noemala. Insa…celalalt isi baga prea des coada si ne trezim ca spunem si credem ca „un rau nu vine niciodata singur”, ca nu meritam, ca nu se poate. Si ajungem ca ne luptam cu noi insine si obositi de lupta, nu mai avem energie sa credem si sa speram.

    • Eu, de fel, nu sunt prea tupeista,ba chiar as spune ca sunt timida.Dar cand imi ajunge cutitul la os sau stiu ca e o cauza importanta parca nu mai sunt eu, am curaj si peseverenta cat sapte! Poate e un mod de a-ti forta norocul, dupa deviza „un shut in fund, un pas in viata”. Disperarea iti arata de ce esti cu adevarat in stare.Cand ti-e bine si comod devii lenes si fara idealuri…

  5. Ai facut si tu pasul potrivit cu voluntariatul iar de acolo- Cel de Sus te-a ajutat. Stiu ca multi nu sunt de acord cu acest „tip de ajutor” dar eu cred in el, e opinia mea………..

    • Multi promit ca daca or sa dea de bine or sa se revanseze fata de divinitate, dar uita repede. Nu divinitatii trebuie sa-i rasplatesti binele ci celor mai necajiti ca tine. Toti putem fi pentru o clipa ingeri pazitori pentru un suflet necajit.

  6. Dumnezeule mare ! Adelina , tu ai facut treaba mare in scaldatoare la botez , fata draga! 😀
    Radem ,glumim ,dar povestea ta m-a emotionat…e greu de crezut , insa citind mesajul sotului tau , mi-au dat lacrimile…Clar ai un inger bun care te tine in bratele sale! Sa fi sanatoasa si sa ai putere de munca! Si uite cum orice fapta buna are un ecou bun ce se intoarce catre infaptuitorul sau…tu ai ajutat niste oameni , neconditionat de rasplata….si ai primit inapoi bunatate si ajutor nesperat!

    • Si cele mai urate tot spontane sunt, parca te loveste fulgerul din senin.Totul e sa nu te carbonizeze de tot, sa poti renaste din cenusa.Daca nu speri la bine nici n-o sa-l ai.Daca-l ai trebuie sa-l pretuiesti.

  7. Pingback: Cu mâinile mele îi calc în picioare | Iubesc Viaţa

  8. Era randul tau sa se aseze lucrurile, probabil ca se stransese destula datorie cat sa mai dea si inapoi :). Unii se nasc cu datorii de sus, altii trebuie sa si le castige aici. Pentru altii, insa, randul vine intr-o viata viitoare.

    • E si asta o consolare cand n-ai noroc pe lume:ca vei fi recompensat in viata viitoare!Dar eu chiar cred in asta si mai ales in pedepsele din viata viitoare(sau in cea de acum pentru pacatele din cea dinainte)

  9. Eu zic ca dincolo de noroc, ai avut si munca ta. Cata lume se duce sa ceara: fac voluntariat? Nu te-ai lasat lovita de birocratie, de un act cerut: ai fost sincera si ai cerut ajutorul celor in masura, si ai primit.
    Bravo pt ambitie si curaj, bravo ca ti-ai urmat visul in care ai crezut, bravo pt faptul ca ai dus un lucru inceput pana la capat.

    • Sa spun drept cam altele erau visele mele dar eram la un moment al realitatii nu al visarii.Nu prea mint, prefer o sinceritate brutala unei diplomatii neconvingatoare si cred ca lumea a vazut ca se poate baza pe mine.Acum astept sa se deschida un centru pentru cainii vagabonzi si sa ma duc voluntar acolo.Asta chiar mi-e un vis drag.:)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s