Banul si eseul

Standard

pusculitaCopilaria in ziua de astazi e mai dificila.Prea multe tentatii, prea multe discrepante sociale, prea putine resurse financiare.Toti copiii vor tableta, asa cum au colegii lor.Si telefoane smart, chiar daca nu stiu ce sa faca cu ele.

Ce simte un copil cand i se spune ca nu sunt bani de jucarii cu telecomanda sau bicicleta ? Sau cand se intorc colegii din vacanta povestind ce „misto” a fost la Disneyland in timp ce el a batut mingea pe maidan, la bunici?Un om mare intelege ca e bun si un Logan daca nu-ti permiti un Mercedes, dar un copil? Ce valoare au banii pentru el?

Nu vreau sa par a da lectii, nu sunt atoatestiutoare, vreau numai sa va prezint o varianta de cum poti face un copil sa pretuiasca banul si sa-i inteleaga valoarea.Buna sau rea, asa am procedat pe vremea cand eram mama de copil mic si doritor de toate cele.

Cam de pe la varsta gradinitei i-am spus ca are si el un fond propriu alocat.Niste bani de „pachetel” sa zicem.I-am spus ca suma cuvenita(nu mult, vreo 2-3 lei parca) o poate primi zilnic sau saptamanal si o foloseste cum vrea. Initial isi cerea banii in fiecare saptamana, apoi ii cerea la inceputul fiecarei luni.De multe ori prefera sa renunte la mici bucurii ca sa-si stranga fonduri suplimentare pentru lucruri mai valoroase.Nu stiu sa fi ramas vreodata fara bani, era un ‘bancher’ foarte chibzuit!:))

Apoi, cand a trecut de clasa a cincea si am vazut ca ii cresc nevoile si ca nu e un risipitor am decis sa-i marim „alocatia”.Si i-am propus doua variante, dupa modelul real al castigarii banului in societate; ori mici treburi casnice remunerate(in afara celor obligatorii, care nu se negociau) ori munca intelectuala, respectiv un „eseu’ saptamanal pe o anumita tema si a carui evaluare se va converti in bani.Adica daca e de nota 5 primeste 5 lei, daca e de nota 10, primeste 10 lei.Si nefiind el un harnicut din fire a ales varianta intelectuala!:))

La sfarsitul unui caiet mai voluminos am scris un cuprins de 50 de titluri cu subiecte de cultura generala, diverse teme. Si am facut si 50 de biletele cu numere puse in mod traditional intr-o caciula.In fiecare duminica seara extragea un bilet ce desemna tema pentru saptamana urmatoare. Cum se documenta, ce scria, era treaba lui, pana in duminica urmatoare nu il intrebam nimic.Atunci urma evaluarea. Si pentru obiectivitate maxima corectam separat si eu si tata-sau si faceam media celor doua note. Dupa care urma convertirea in lei!:))

Avand in vedere ca pe atunci nu exista netul de unde sa te inspiri documentarea era pe bune doar din lecturi.Si chiar era constiincios!Si cu multa imaginatie…Imi amintesc ca unul din subiecte era ‘roata’ si ma gandeam ca nu prea o sa aiba ce scrie, o sa scapam ieftin cu finanta.Dar el a scris o antologie umoristica de la inventarea rotii pana la roata de cascaval!:))

Mai tarziu, pe la sfarsitul liceului marturisea ca acest ritual al „eseurilor”(ca treabuiau sa se numeasca cumva mai pompos, nu?) i-a prins foarte bine.Nu numai pentru ca a inteles ca banii nu vin din cer ci se castiga prin munca ci si pentru ca a invatat sa se documenteze, sa lege idei, sa improvizeze unde avea verigi lipsa.

El zice ca a fost o metoda buna. Eu zic la fel.Voi ce ziceti?

Anunțuri

30 de răspunsuri »

  1. Îhî. Păi dacă sunt învățați de micuți că toate plăcerile se obțin prin efort atunci nici așteptările lor nu pot fi mai mari decât ceea ce știu că-și pot permite. Dar este drăguț când îi vezi că se străduiesc să se autodepășească. În momentele acelea parcă îi vezi cum cresc și se maturizează.

    • Sigur ca nu-si pot satisface toate micile placeri cu banutii de buzunar dar ideea e sa-i vezi ca se straduiesc sa si-i merite, nu asteapta numai cadouri.Daca vor trai cu iluzia ca totul li se cuvine, trebuie numai sa ceara, nu vor reusi sa treaca peste momentele cand chiar nu-ti permiti nici un fel e mofturi…Copiii care bat din picior la parinti ca vor ceva nu vor sta niciodata pe picioarele lor.Iar parintii nu-i vor putea tine in brate toata viata.

  2. Sigur ca a fost o meotda buna, dar s-a si potrivit caracterului copilului, care a fost dispus sa le faca si chiar atras de aceste teme, care cu siguranta au avut numai si numai efecte pozitive asupra lui.

  3. Buna? Geniala!
    Sa stii ca nu multi parinti care au timp si chef sa-si culturalizeze copiii – mai intalnesti astazi

    Eu am iubit limba romana si am invatat repede si mi-.a fost usor pentru ca citeam foarte mult! Invatam , retineam expresii din carti, comparatii, hiperbole si toate procedurile stilistice. La scoala cand invatam definitiile, imi era usor
    Nu e la fel cand cauti pe calculator.

    E ca si cand ai invatat medicina de pe net (cum multi fac azi) dar nu ai vazut niciodata, n-ai lucrat cu bolnavii, nu-ti imaginezi in mintea ta anumite functiii, organe, aparate

    • Cei mai multi parinti nu au nici timp nici motivatie sa se ocupe de educatia copiiilor, cred ca asta e misiunea scolii.Iar scoala e din ce in ce mai superficiala. Nu e rau ca acum gasesti mai totul pe net, referate gata facute; asa economisesti timp dar uiti sa gandesti, nu poti sa gasesti singur solutii, astepti totul de-a gata, cu un simplu click.Daca ar pica netul pentru o saptamana in intreaga lume ar fi o catastrofa.ma uit numai la medicii care sunt dependenti de tehnica, de posibile diagnostice generate de un calculator dar care nu stiu sa interpreteze niste semne clinice simple, cum ar fi culoarea pielii sau mirosul respiratiei.Tehnica e buna dar experienta omului e esentiala!

  4. Mergea atunci, acum există wikipedia. Am încercat și noi, pentru cărți citite, munci remunerate și a ajuns la concluzia că face voluntariat pentru noi. La 12 ani vindea limonadă. Nu i-a convenit. La 13 a început să facă brățări handmade și să distribuie cosmetice. Nu-i mai place nici asta. Și-ar deschide un hotel de câini, dar n-are fonduri :))

    • Cartile vor deveni un fel de vestigii arheologige, se vor gasi numai prim biblioteci si muzee. SAu in loc de bibelouri pe raft, neatinse de nimeni.Nici nu stiu copiii de azi cat pierd indepartandu-se de lectura! Si asta se vede in primul rand in saracia limbajului si in simplificarea exprimarii.

  5. Asa da, zic eu. Sincer, azi nu se mai poate face asa cv. Desi eu mi-as dori sa fac aceeasi chestie atunci cand voi avea copii..Dar nu stiu, ma cam indoiesc..Oricum, o sa incerc..

    • Copilul trebuie invatat de mic ca e o onoare si o datorie sa-ti folosesti neuronii.Si ca banul castigat prin propria munca e cel mai valoros.Din dorinta de a-i proteja multi parinti fac din copii lor niste inadaptati si niste neputinciosi.

  6. Cred că şi „adulţia” de azi e dificilă din aceleaşi motive – tentaţii, discrepanţe sociale, vezi că „băieţii deştepţi” îşi permit totul fără nici o consecinţă, iar tu tragi de bani de la rată la alta.
    A fost o metodă de nota 10 care îi va fi de folos fiului vostru pe toată viaţă. Ar fi bine dacă şi alţi părinţi ar prelua metoda, aşa că voi share-ui pe Facebook articolul ăsta 🙂

    • Ce simpla era viata cand beam toti aceeasi bere, imbracam aceleasi haine de la Apaca, aveam aceleasi apartamente cu chirie! Acum suntem intr-o continua concurenta, visam mereu sa avem ce are vecinul…Dar poate ca noi am putea avea discernamant pe cand copiii nu pot, ei doar tanjesc dupa ciocolata sau jucaria colegului. De-asta cred ca e foarte important sa inteleaga valoarea banului.
      Imi povestea cineva despre fetita ei de 5 ani care intreba la toate magazinele sau cofetariile unde mergeau daca nu vor sa o angajeze si pe ea, chiar daca e copil, ca trebuie sa aduca si ea bani in casa, nu doar mama si tata! E tragic dar e si o dovada de intelepciune.

  7. Îmi place mult ideea. Enorm! Să știi că voi încerca, numai să mai crească. Am avut și eu, și încă mai am, diverse tentative de-a o face conștientă de realitatea înconjurătoare, una dintre ele e descrisă aici: http://d-alesabinei.blogspot.ro/2011/10/imi-cumparati-si-mie-ceva.html. 🙂
    Acum o lună m-a anunțat că ”numai ea nu are telefon mobil din clasă”. i-am spus că de-l vrea, să muncească pentru el două luni. Și prin muncit mă refeream la o oră de exerciții suplimentare la germană și una la matematică. Dar fără s-o tot bat eu la cap, că sfârșim prin a ne enerva reciproc – eu că o cicălesc, ea că-i delăsătoare. Buuun. A durat vreo trei zile, după care telefonul n-a mai fost interesant. Acum, îl vrea din nou. Tocmai ieri am revenit la discuția de atunci. Azi se uită fără griji la TV, teme n-are, exerciții suplimentare n-are… E mică, știu, trebuie s-o ajut să vrea, dar observ, oarecum îngrijorată, că nimic pe sfânta lume n-o interesează cu adevărat. Macho mă liniștește, spunându-mi că va fi bine, dar eu din fire sunt mai neliniștită, așa. Și tânără, bien sûr! 🙂
    Cred c-am mai vrut să zic ceva, dar am uitat, voi reveni când îmi amintesc! 🙂

    • O sa vrea ceva mult, cu siguranta! Eu apreciam la fi-miu ca nu voia nimicuri, voia chiar lucruri importante.Si daca era urgent se imprumuta la noi apoi isi platea datoria. Iar ca sa-si stranga bani renunta la micile bucurii, chiar si la pachetul de la scoala.

  8. Metoda a fost foarte buna, dar sa stii ca nu merge la orice copil. Al meu a preferat mereu sa renunte la ceea ce isi dorea, daca era constrans sa munceasca pentru acel ceva. Sau poate nu m-am priceput eu sa il manipulez. :((

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s