Intre fantezie si minciuna

Standard

Tuturor ne place sa ne laudam cu reusitele noastre, sa ne punem in evidenta calitatile. Nici nu cred ca e rau, atata timp cat nu intrecem masura.Modestia nu e intotdeauna o virtute.

Defectele le trecem cu vederea, incercam sa le camuflam. Lucrurile de care nu suntem foarte mandri preferam sa ramana nespuse.Dar o penitenta periodica poate ar fi indicata, o recunoastere publica a unui viciu sau pacat ne poate aduce macar propria iertare daca nu si  pe a celorlalti.

Asa ca-mi iau inima in dinti, incerc sa ma feresc din calea pietrelor si sa-mi scot petele de pe constiinta la lumina.Marturisesc: am avut ca viciu minciuna.Dar o minciuna destul de dezinteresata, uneori ridicata la rang de arta. n-am mintit  ca sa obtin niste foloase.Am mintit ca sa-mi salvez pielea sau ca sa-i oftic pe unii lipsiti de imaginatie.

Prin clasa a doua, satula si plictisita deja de scoala, am mintit acasa ca „tovarasa” e plecata la Bucuresti, la „congres’, deci doua zile nu facem ore asa ca o sa ma duc pe la gradinita, la fosta educatoare de care mi-era dor. Ai mei m-au crezut, eram convingatoare cand minteam si se nimerise fix in perioada de congres PCR (acolo auzisem eu cuvantul!).Dar a treia zi m-am trezit cu tovarasa acasa, venise sa vada daca sunt grav bolnava si daca trebuie sa ma ajute sa recuperez lectiile. Ce bataie a urmat nu va mai povestesc…

Prin clasa a sasea l-am mintit pe medic ca sunt bolnava si inapta de efort fizic deci imi trebuie scutire medicala pentru orele de sport. Aveam ceva probleme de sanatate dar nu cat sa nu-mi permita sa alerg doua ture de tern dar mie mi-era lene sa alerg asa ca…am mintit. Si n-am mai facut ore de sport pana la finalul liceului.

Pe la 17 ani, locuind in internat cu regim drastic de penitenciar, am invatat sa mint la fel de natural precum respiram.Altfel cred ca o luam razna respectand toate regulile lor absurde. Am plecat intr-un weekend la Costinesti cu prietenul meu care sarbatorea cu clasa lui acolo sfarsitul liceului.Am spus ca ma duc acasa sa-mi aduc niste lucruri necesare si mancare. Cand m-am intors luni dimineata, cu doua sacose pline de iarba de pe marginea  santului(ca trebuia sa arat ca o eleva cuminte venita cu bagaje de acasa!) pedagoga ma astepta sa-mi dea sacosele aduse de cu seara de un unchi, tot de acasa! Am imbrobodit-o eu cumva ca unchiul era plecat de doua zile, ca e sofer de tir si abia aseara a ajuns la mine si ai mei nu stiau ca o sa ajung si eu acasa si…

Pe cand eram la inceputul prieteniei cu Sotu’ el a trebuit sa se interneze intempestiv la Spitalul Militar din Constanta. M-am dus sa-i fac o vizita protocolara si am descoperit la poarta puhoi de lume care era oprita la intrare, caci spitalul era in carantina. Inca nu se nascuse soldatul cu arma-n mana care sa ma opreasca din drum asa ca i-am fluturat rapid pe sub nas o legitimatie (care era de fapt un abonament de autobuz!) si i-am spus cu tupeu ca sunt doctorita Iliescu de la Sanepid si am sotul internat, rog sa fie anuntat in sectie ca am venit.Si am trecut ca Voda prin loboda prin multimea aia neputincioasa! Atunci a fost jumatate premonitie, jumatate minciuna:doamna Iliescu am ajuns, doctorita nu!:))

Apoi m-am plictisit sa mint. Nu mai avea haz, stiam ca pot fi convingatoare in orice spun.As fi putut convinge orice sceptic ca am fost rapita de extraterestrii si mi-au implantat un cip deci acum vorbesc perfect malgasa veche;si chiar as fi vorbit-o, stiind bine ca interlocutorul nu stie nici malgasa, nici latina nici alte limbi moarte!

Nici nu mai tin minte cand am spus ultima minciuna serioasa. Gasesc ca e complicat nu sa minti ci sa tii minte ce ai mintit.De ce sa-mi incarc eu memoria? Si ce adevar as avea eu de ascuns? Ori traiesti ca un mitoman toata viata pana ce minciuna iti devine o a doua realitate, ori spui intotdeauna adevarul.

citatAdevarul e intotdeauna acelasi. Si e simplu si eliberator. Uneori doare(si cand il spui si cand il asculti) dar el poate cicatriza o rana, pe cand minciuna o adanceste.Unui om drag nu-i poti rasplati loialitatea cu minciuna si fatarnicie. Unui nemernic nu merita sa-i acorzi efortul de a-l minti.

Pot sa glumesc, sa fiu ironica sau chiar sarcastica, sa fac o farsa dar nu sa mint. Cred ca mi-am epuizat cota de minciuni alocate, sunt nevoita sa fac tovarasie numai cu adevarul.Ca imi tai uneori craca de sub picioare  si nu stiu sa imbrac minciuna in diplomatie, asta e, ghinionul meu! Sa mor eu daca va mint!!Sa mori tu daca nu ma crezi!:))

Anunțuri

27 de răspunsuri »

  1. pai de ce n-ai ajuns ma medic?
    vezi daca minti cu nerusinare?
    te-a dat Hipocrate ăla la o parte
    – Nu ba, pe iliasca aia n-o vreau doctorita. minte cu nerusinare. daca vine unu la ea si ea zice ca ala moare maine? cand ala saracu moare azi?

  2. Cei care au multa imaginatie sunt cei mai mari mincinosi. Si tu ai imaginatie nu gluma. Ca ai renuntat sa minti e un merit si mai mare. Si ai dreptate, cei dragi nu trebuie mintiti iar netrebnicii nu merita osteneala sa tii minte minciunile care ar fi cazul sa le insiri. 🙂

  3. Pe prima nu o punem la socoteala. Partidu’ i-a facut pe atat de multi sa minta si atat de zdravan incat mica ta smecherie cu „congresul” este absolut nevinovata. Poate ca ai profitat de existenta partidului, dar ai fost o „profitoare” demna de toata iertarea pe langa alti profitori.
    Nici a doua nu este cine stie ce – noi ne faceam scutiri „la greu” – lipseai o zi, aduceai o scutire. Cand am lipsit „pe sarite” nu am mai putut sa aduc scutire continua asa ca am adus una in care zicea ca am nu mai minte ce sindrom nevrotic care ma apuca doar din cand in cand (nu le-a dat prin cap niciodata sa puna in paralel „crizele” mele si orele de matematica ca sa vada ce concidenta …). Asa ca ai fost printre multii care „tranteau” scutiri. Nu se pune …
    Aia cu „sunt dr. Iliescu” pare sa fie tare „grea”. Dar doar pare, eu o vad mai repede ca pe o „mana destinului” : ai devenit „Iliescu”, nu ? Asa ca nici asta nu se pune.
    Alea mici de zi cu zi ? Hai ca alea nu se pun ! Ar insemna ca suntem, cu totii niste mincinosi. Ca doar nu o sa-i raspunzi iubitei, la intrebarea „Iubi, crezi ca m-am ingrasat ?” cu „Da !” … sau nu sa-i raspunzi sefului, la intrebarea „Este ca am dreptate ?” cu „Bai esti de o prostie rara” … sau, daca ai o problema, nu o sa-ti ingrijorezi mama cu „Mama, mi-e greu” asa ca o sa-i raspunzi cand te intreaba cum iti merge cu „Ma simt bine, mama” … si nici nu a sa-i comunici cuiva apropiat ca doctorul a spus ca nu are vreun rost sa il opereze … sunt atat de multe minciunile astea.
    Asa ca : sau nu exista ceva care sa iti fie reprosat sau trebuie sa incolonam cu totii in grupa care nu o sa prinda un bilet catre „lapte si miere”.

    • La ce frumos ai argumentat tu aproape ca ma simt mandra de minciunile mele.:)Stiu ca toti gasim niste scuze mai indepartate de adevar cand suntem la ananghine dar astea sunt niste „minciuni nevinovate”, nu cred ca sunt trecute la catastiful cu pacate.

  4. N-aş prea spune că cele povestite de tine sunt minciuni, mai degrabă „mijloacele” prin care ai reuşit să atingi un scop, o victorie, dacă vrei… şi la război ca la razboi, orice mijloace sunt permise 😀

    • Ei, am mai si pierdut razboaie! si unele minciuni nu prea mi-au folosit, ba chiar am luat si ceva bataie.La propriu!Dar de ce o incasam de-aia cautam o mincina mai „fabuloasa”.Macar sa merite bataia…:)

  5. 1. aia cu scutirea de orele de sport mi se pare cam grava, si e si mai grav cum ai reusit sa obtii scutire toti anii aia pana la sfarsitul liceului, adica nu e atat vina ta, cel putin nu la incepout fiind totusi in clasa a 6-a, dar totusi ce pazeau parintii + mai ales cat cred ca a fost raspunzator si cel care ti-a dat acele scutiri si asta mi se pare si mai grav, ca e totusi de nivel de plagiat din ala Ponta in care totusi ff egal raspunzatori sunt si conducatorii comisiei de doctorat care au acordat acel grad de studii total fara nici o baza.

    2. dupa ce m-am racorit dand vina pe diversi, mi-am permis si eu cateva sentimente de vinovatie fata de toate minciunile pe care le-am zis si eu la viata mea, si in cazul meu chiar si din alea pt castig personal egoist, de obicei de vreun favor special, desi nu cred ca am avut vreodata imaginatia sa-mi treaca prin minte sa mint ca sa-i oftic pe altii, nici macar asa la nivel de farsa de obicei simpatica si permisa de 1 aprilie…pur si simplu nu sunt de loc creativ ! Plus mint prost, adica de obicei mi-a reusit numai pt ca nu era atent nimeni la mine si/sau nu-i pasa, dar daca orisicine s-ar uita chiar si 2 secunde la mine cand spun vreo minciuna, ar putea sa-si dea seama pe loc ca mint !

    • P.S. Am si zis „Te iubesc” in mod mincinos de vreo 2 ori ! Insa m-am cait sincer dupa aceea + chiar am invatat din greseala mea in mod cu adevarat reabilitativ sa evit sa mai zic asa ceva ff des, just in case sa nu se demonstreze vreodata, chiar si din gresala, ca nu ar fi adevarat !

      • Asta cu „te iubesc” nu prea e minciuna.De obicei te ia valul si asa simti pe moment, deci exista o oarecare sinceritate.Abia dupa ce trece valul realizezi ca ai exagerat.:)

    • Eu minteam cu talent, eram convingatoare. Sa vezi cand i-am povestit unui sofer de autobuz superincarcat ca trebuie sa ma ia neaparat, sa ma tina si-n brate daca alt loc nu e, numai sa ajung urgent la destinatie, ca e mama grav bolnava in spital, abia a operat-o si poate nici nu o mai prindem in viata , eu si sora-mea(era de fapt o colega de liceu!) si nu putem astepta autobuzul urmator…Asa de sincer mi-a tremurat barbia ca l-am convins, mai era putin si-i dadea jos pe toti numai sa ne faca rost! Si noi mergeam de fapt la o nunta!:)

  6. Pingback: Un film, un principiu. Despre viaţă… | Gară pentru doi

  7. Ce-a mai tare la minciuni persoana intilnita de mine este un vecin care ma minte in fata… inventand intimplari la care am participat si eu … desi uneori nici nu ma nascusem cand s-a intimplat presupusa intimplare ! 😀 😀
    … Si pe locul doi o fosta prietena pe care am vazut-o intimplator in piata din Deva si fara sa ma arat am sunat-o sa vad daca e libera sa merg sa ne intilnim si mi-a zis ca este la serviciu si nu poate iesii la poarta sa ne vedem ca nu o lasa sefii… si ea era la 50m de mine cumpara ceapa !

  8. Nicioodata n-am inteles de ce scutiri la scoala… In fine, mie mi-a placut sportul. Si daca lipseam de la scoala si o ora aveam impresia ca am pierdut ceva extrem de important.
    Am lipsit in toata scoala, pana in clasa a 12-a de trei ori: in clasele mici a trebuit sa merg vreo 2 ore cu mama la un control medical, o zi am fost foarte racita cam prin clasa a 9-a iar prin clasa a 11-a am fost la dentist. Asa ma programase, nu stiu de ce nu se putuse altfel…
    Nici nu prea pot minti…am facut-o destul de rar, de nevoie. Desi am vazut ca talent as fi avut, fiindca am fost crezuta imediat. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s