Amar, muscate si sictir

Standard

A fost o zi neasteptat de frumoasa.Credeam ca va ploua, asa cum plouase pana noaptea tarziu dar m-am trezit cu soarele in geam.Si cu un telefon de la mama:”Desteptarea, ca mergem la plimbare!” Eu am zis ca sunt deja desteapta, ceea ce era o minciuna, ca inca mai cascam cu galbenusul neinghitit…

Si am plecat la un rascolit de tarabe in Obor in cautare de comori.N-am avut noroc, n-am gasit nimic interesant. Am plecat cu transpiratia siroind pe spate sub haina cam groasa si cu un gust amar al contemplarii saraciei absolute.

saracimijlociuCat de necajit poate fi un om care insira pe un ziar, la vanzare, niste robineti ruginiti, niste pantofi scofalciti si rupti in talpa si niste martisoare coclite? Sau batranica ce face „negot” cu gheme de lana din plovare desirate si niste gentute din tineretea ei interbelica?

Cumpar uneori carti. Sunt titluri interesante chiar daca hartia e ingalbenita si coperta si-a pierdut demult luciul, iar pretul e cat al unui covrig . Cumpar si „bijuterii” banale(uneori am gasit si de argint) sau obiecte decorative mai batrane decat mine. Ei, da, am o pasiune pentru vechituri si nu mi-e rusine sa recunosc!Plus ca negocierea are un farmec aparte, imi creste increderea in puterea mea de convingere. Intreb:

-Cat costa asta?

-Zece lei!(cam asta-i pretul de pornire pentru orice)

-Zece lei la mall, dar aici e in obor, deci se schimba mercurialul.Imi dai factura, bon fiscal si garantie?

De obicei pretul coboara brusc la cinci lei si produsul se achizitioneaza cu trei!:))

Dar azi n-am cumparat nimic. Nici nu mi-a iesit in cale ceva care sa ma tenteze si parca nici nu-mi ardea de negociere cu amaratii aia care abia scoteau bani de-o paine.

La intoarcere am oprit intr-o localitate aflata in drum, fost orasel industrial. Curatel, dar cu patina saraciei la vedere. Am intrat putin in piata, pretul legumelor aproape dublu fata de obor, n-am luat nimic.Cand sa iesim din piata se agata de noi ca scaiul un ciutan cam de vreo 9-10 ani imbracat modest spre jerpelit:

-Tanti, da-mi doi lei sa-mi iau „napoltanee”!

Imi continui drumul fara sa-i dau atentie, din principiu nu dau bani cersetorilor oricata mila mi-ar inspira. Dar ciutanul stia una si buna:

-Tanti, da-mi doi lei sa-mi iau napoltanee! Tanti, da-mi doi lei sa-mi iau napoltanee!…si tot asa, la nesfarsit, fara pauza de respiratie, fara semne de punctuatie.

Primul lucru remarcat a fost schimbarea de marketing.Ca de obicei se zice „un leu sa iau o paine!”. Dar poate nu stiu eu obiceiul si tariful locurilor!…

l-am lasat sa-si continue repertoriul si am intrat intr-o florarie dugheana care comercializa plante.Un domn foarte amabil si bun cunoscator intr-ale horticulturii m-a convins sa cumpar niste muscate pitice si curgatoare la preturi foarte tentante (7-8 lei) si niste panselute vesele.Mi le-a pus frumos in ladita sa le pot transporta in siguranta, i-am platit si am iesit.

In fata usii micul cersetor isi facea numarul, cu aceeasi replica de papagal vorbitor si sacaia niste femei iesite dintr-o alimentara. O clipa m-a mustrat constiinta ca am dat atatia bani de niste buruieni si nu i-am dat si lui pentru niste napolitane. In timp ce asezam ladita cu grija in masina prind cu coada ochiului o miscare iute de Speedy Gonzales.M-am gandit ca cineva, enervat de atata insistente, i-o fi dat vreo palma dupa ceafa sau a aruncat cu ceva dupa el.Sau poate s-a dus fericit sa-si ia „napoltanee”…

L-am urmarit cu privirea.S-a oprit glont pe terasa unei carciumi din piata la masa unui tigan borat colector de taxa caruia i-a pus in palma ceva, probabil banutii obtinuti si a fugit inapoi in fata alimentarei, unde avea repartitia pe post. Asadar banii nu erau pentru „napoltanee” ci pentru bautura oachesului!

M-am indignat, am zis niste urari de bine pentru jigodia care sta la baut supraveghind  cersitul unui copil, m-am felicitat ca am instincte bune si n-am cotizat si eu pentru inca o cinzeaca la „patron”, m-am urcat in masina si am plecat.Am ajuns acasa cu o senzatie de sictir pentru lumea din ce in ce mai saraca si indobitocita din jur. Apoi m-am uitat ce flori frumoase mi-am luat si mi-a trecut…

Anunțuri

39 de răspunsuri »

  1. Cand locuiam in oras, vesnic gaseam o batranica in fata magazinului de paine, batranica ce intotdeauna cerea bani pentru paine.
    Iti starnea sentimente normale de compasiune, de mila…pana cand am vazut intr-o seara, cum un burtos (ce parea ca era fi-su), a coborat dintr-o masina nemteasca si a luat-o pe batranica, cu tot cu incasarile de peste zi.
    Viata bate filmul, asta e clar

  2. Prin zona mea este o bătrânică,lumea zice că are vreo 80 de ani, vine cu nişte flori de grădină într-o găletuţă şi nişte legături de verdeţuri (pătrunjel, ţelină, mărar). La ea totul e la juma’ de preţ faţă de alţii. Şi trecătorii cumpără, uneori lasă doar banii (uneori peste preţul cerut), „uitând” de produse (unii nu chiar toţi) iar la insistenţele doamnei (pentru că e o doamnă, chiar dacă mai simplu îmbrăcată dar curat, pedant şi mai ales după acea privire demnă…, sărăcia nu a putut să-i ia şi asta) îi spun că le-au pus deja în plasă şi iuţesc pasul. Ea nu cerşeşte, indiferent unde a dus-o soarta şi-a păstrat mândria de om şi refuză să coboare la un stadiu inferior, în care alţii se complac. Anu’ ăsta n-am văzut-o încă, pesemne, e încă devreme, n-are cu ce să vină, iar cu mâna goală nu o să vină…

    • Singurul caruia i-am dat intotdeauna bani era un batran dus cu pluta , bunic care intretinea doi nepoti cu handicap psihic grav(au ei o gena defecta se pare!) si care nu facea decat sa stea prin centru pe un gardut de piatra si sa spuna tuturor „buna ziua”. Ii dadea lumea bani, il cunosteau ca din banutii astia cumpara mancare la copii.Dar nu statea cu mana intinsa, nu cerea, nu agasa pe nimeni. ..

    • S-ar putea sa te refuze, el are plan de incasari nu de rontait napolitane.Avem si noi in oras niste familii de tigani cu multi copii, parintii stau pe banca la tigara si cafea si puradei se tin dupa oameni milogindu-se sa le dai bani. Si in fiecare an piranda vine si mai adauga un puradel pe lista!

  3. Le-am trăit si eu acum pe toate trei, citindu-ți rândurile. Colindatul pe la magazine second hand e si pasiunea mea. Caut si carti dar si „unitate” peste care nu dai la siturile lungi cu produse standard de la malluri. Iar dacă (de cele mai multe ori) nu cumpăr nimc, plec totuși de acolo măcar cu un gând nou ori un motiv de inspiratie neasteptat. URA pt cei care au pofta si curaj sa se… deconecteze (Uite ce valente noi a dobândit cuvântul asta!)

    • Cred ca ar fi trebuit sa ma fac arheolog la cat imi place sa scotoesc prin vechituri!:))Nici nu conteaa cegasesc, cautarea e tot farmecul. Doar ca raman din ce in ce mai socata de ce scot amaratii la vanzare:mostre de ruj, umerase, pixuri, jucarii imbacsite sau papuci desperecheati dar si statuete de bronz, vederi si fotografii vechi, monede, insigne, picturi…E o lume ciudata si pestrita…Sunt si multi hoti care vand mafa noua dar furata la preturi de nimic, sa scape repede de ea; pe astia nu pot sa-i sufar!Si sunt multe animalute care se vand din portbagajul masinii, de astea mi-e tare mila, le-as lua pe toate…

  4. Pe Podul Paralelelor, asta e numele podului, sta mereu un batranel cu flori sau fructe de vanzare Arata vai si amar de ele, la fel ca batranelul, dar nu ma pot rabda sa nu cumpar. 🙂

    • Oare chiar sunt ale lui sau cineva se foloseste e imagine lui ca sa adune niste bani? Ne emotionam si nu ne punem intrebari, scoatem banutul, il dam cu mila si trecem mai departe.Ce e in urma nu mai stim…

  5. Înainte le dădeam bani puştilor de genul ăsta, că mă gândeam că poate mai iau şi vreo bătaie că nu şi-au făcut targetul pe ziua respectivă. De le o vreme chiar m-am săturat de ei şi nu le mai dau bani, nici nu le mai cumpar napolitane, dar tot eu sunt aia care rămân cu un sentiment de vinovăţie că poate chiar i-o fi fost foame şi eu nu i-am dat nimic.

    S-a deschis sezonul la muşcate? Ce bine! 🙂

    • Incearca varianta:am doar o hartie de un milion, ai sa-mi dai rest? S-ar putea sa ai surpriza chiar sa aiba.:)) Tocmaiasta sespeculeaza,sentimentul nostru de vinovatie ca noi avem ceva mai mult decat ei. Este in Ploiesti un cersetor cu un picior amputat, cerseste de o viata, are vad bun in centru si in fiecare seara depune in contul lui din banca o suma frumusica, mult mai mult decat castig eu la serviciu.
      Am cumparat muscate dar mi-e teama sa nu inghete, e inca frig.Poate cu o floare se face (in sfarsit!) primavara!:))
      Bun venit in vizita! vezi, de-aia am luat muscate, ca asteptam lume noua!:)))

  6. Eu nu dau bani. Eu cumpar napolitane si le dau napolitane.
    Si eu am o pasiune pentru vechituri. In Franta nu lipsesc de la nici un targ. Anul trecut parca am cumparat o Biblie veche de 150 de ani cu 5 euro.

      • Nu avem cersetori! Daca cersesc îi salta politia! Trebuie sa faca ceva ca sa castige un ban, sa cante sa jongleze cu mingiute sa… sara sotronul, dar nu au voie sa cersasca asa cum se face în RO Franta sau Italia.

  7. Eu nu mai dau bani la nici un cersetor. Este o retea de infractori si am decis ca macar eu sa nu ajut la imbogatirea lor. Daca am face toti la fel ar cam disparea astia de pe strazi.

    • Dar la aia care spala parbrize in intersectie le dai? Ca eu si pe aia am pica… Cand e timp ploios si ai parbrizul murdar nu e nici unul sa curete, ca doar n-or sa stea ei in ploaie, dar cand e soare n-ai loc de ei, imediat iti murdaresc parbrizul! Si sunt niste namile de ar putea sapa santuri toata ziua…

  8. Viata este de o veselie trista … sau tristete vesela ? Ne inveselim si ne intristam indreptandu-ne spre … altceva. Intalnim oameni care ne inveselesc, care ne intristristeaza, care ne revolta. Uneori vrem totul, uneori vrem doar „atatica”, uneori vrem ACUM, IMEDIAT, alteori vrem fara sa mai conteze cand, doar sa fie …
    Sunt oameni buni, sunt jugodii, sunt monumente de omenie, sunt gramezi de samavolnicie.
    Uneori iti vine sa spui din toata inima „Iti multumesc !”, alteori iti vine sa spui din toti rarunchii „Hai sictir !” …
    La ce bun toate astea ?

    Trist este ca dispare increderea. Nu mai ai incredere in autoritati, nu mai ai incredere in vanzatori, nu mai ai incredere in lideri politici, nu mai ai incredere in etichete, nu mai ai incredere in vorbe … nu mai avem incredere nici in cersetori.
    Sictir !

  9. Daca am pune la suflet toate mizeriile ce ne izbesc sufletul zilnic, am innebuni repede. Te revolti, incerci sa iei atitudine dar realizezi ca nu poti schimba lucrurile…Singura sansa sa trecem prin viata nealterati grav cred ca a ramas hazul de necaz. E un ras mai mult un ranjet dar macar destinde fruntea pentru o clipa. E drept, te poti racori si injurand dar risti sa-ti iei si un pumn in gura, asa ca mai bine radem.
    De incredere nu prea mai putem vorbi, e atata minciuna in jur ca nu se mai vede adevarul nici cand ne impiedicam de el. Ipocrizia a devenit o adevarata arta iar suspiciunea e normalitatea.Ni se promite ca ni se vada ceva si apoi ni se mai si ea din ce aveam. Da, sictir!

  10. Nu stiu daca e un lucru bun sau nu , insa nici eu nu dau bani unor astfel de cersetori insistenti , chiar si copii. Ma scot din minti cu insistentele si ,desi imi doresc sa trec mai departe , uneori ii mai reped ca sa ma lase in pace.
    Unora le-am cumparat ce au cerut si cum am facut doi pasi sa plec , au dat la gunoi.
    Si noua ne place sa mergem in piata de vechituri.Din pacate acolo , in piata , trebuie sa platesti o taxa ca sa poti vinde robinetii vechi sau gheme de ate din pulovere desirate…asa ca oamenii mai sarmani , nu preau au sanse in piata , iar pe langa piata , ii cam alearga gardienii publici.
    Pe vremea cand inca exista magazinul Terra in Timisoara , am cumparat o floare ,o Aloe , de la o batranica ce vindea puieti de flori replantati , in coltul trotuarului de la acest mare magazin , langa o statie de benzinarie. Mi s-a rupt sufletul , pur si simplu..si am cumparat , la vremea aceea , puiul de Aloe pe care batranica il vindea cu 2,50 lei , cu 25 de lei.Iti scriu si ma uit cu coada ochiului la Aloea mea , crescuta din puiul de acum 9 ani , este o ditai tufa de floare viguroasa… 🙂

    • Deci ai facut o investitie buna, dureaza de 9 ani, s-a amortizat cheltuiala! Din suflet ai dat, din suflet a crescut! Am avut si eu o aloe batrana, avea cam vreo 15 ani, era uriasa. O tineam pe hol, nu era pretentioasa la frig. Iarna trecuta am vrut sa o dau cuiva bolnav de cancer care cauta o astfel de planta matura.Dar chiar in noaptea aceea a fost ger si am gasit-o dimineata degerata. Prin cate geruri trecuse si nu patise nimic! Acum cred ca n-a vrut sa plece din casa ei, a vrut sa moara pe holul meu…

      • Exact,exact! Asa am patit si eu cu Aloea mea…cate geruri a indurat si prin cate a mai trecut….chiar iarna trecuta ramasesera numai doua bete uscate din ea si domnul imi spunea sa o arunc , la ce tin putreziciunea aia? Daca ai vedea cum arata acum , nu ai zice ca a fost doar doua bete putrezite….Si da , recunosc sincer , o iubesc enorm….pur si simplu o iubesc enorm.Pe Aloe si pe cei trei cactusi dragi mie….sunt ca si niste copii ai mei. 🙂
        Mi se intampla intotdeauna ca floririle care le primesc si…cum sa spun?…nu le simt , sa se usuce.
        Cred ca da , am luat Aloea cu drag si a fost data cu drag…. 🙂

  11. Cand locuiam la Deva mergeam in fiecare sambata dimineata (pe timp de vara) in piata de vechituri, cel mai des mergeam cu seful meu de la ziar care era si el pasionat de carti vechi si de bibelouri :))) stia sute de modele de bibelouri si le cauta 🙂 si el cand vedea batranei care isi vindeau de prin casa saracia, cum ar fi pantofii vechi, cutiute, suruburi, robinete, mereu le cumpara cu cat cereau pe ele si apoi dupa ce ajungeam in oras le arunca la cosul de gunoi…
    Odata l-am intrebat de ce nu le da mai bine 500 lei (erau banii aia vechi si bancnote de 500 lei cu Brancusi ) cadou si gata, si el zice ca nu vrea sa-i umileasca…
    Asa ca mai bine cumpara tot ce aveau (daca nu depaseau 500 lei, asta erau banii saptamanali de cheltuit cu ei ) de vanzare chiar daca nu-i trebuiau obiectele !

    • Nu credeam ca sunt atatia oameni amatori de scotocit printre „gunoaie”. Dar aflu acum ca multi au pasiunea asta. Si e bine ca astfel se recuperaza niste lucruri relativ valoroase care altfel s-ar arunca.Pacat ca nu prea mai sunt anticariate sau „consignatii”, cum erau inainte.

  12. uite ca am mai dat peste un colectionar prezent in blogosfera! asta-mi place! eu adun orice obiecte care au o mica valoare. De la carti vechi, pana la ceasuri mecanice si de la documente pana la bancnote. Cameruta mea din care scriu zilnic pe blog arata mai degraba a muzeu si nu a camera de licean. Bine, poate seamana putin si cu una a vreunui elev, ca de, harta aia veche in rusa, ce atarna pe perete, se incadreaza in tiparul impus de minister…

    • Cum? In loc sa umbli dupa tzoale de firma si gadgeturi tu umbli dupa vechituri?:))Esti atipic pentru generatia ta.Dar vei avea niste colectii grozave cand vei ajunge in floarea varstei! Asa am inceput si eu cu monede si bancnote, cu fotografii vechi si pietre semipretioase neslefuite. Acum am evoluat spre margelute si cercei.:))

  13. Ei, na, si tu esti antica 😛 Pai toata lumea stie ca banii se duc la taticutu copilului, pentru asta ii folosesc tiganii petoti copiii pe care ii vedeti cersind ! Unul din motivele pentru care urasc tara asta sunt tiganii, dar in fine….

    Apropo de adevarata saracie…. Stim cu totii cine sunt vinovatii. Dar crezi ca lor le pasa ca batranii aia de-abia daca fac bani de paine pentru o zi, ca incearca sa vanda ce mai au si ei PENTRU A SUPRAVIETUI INCA O ZI IN TARA ASTA ?! Ei na, nici poveste ! Daca exista IAD, desi nu cred, le doresc sa arda in „flacarile” vesnice pentru ce genocid au produs in randul romanilor !

    • Cum adica sunt „antica”? Ca n-am fost la spectacole cu gladiatori si nici n-am facut control vamal pe podul lui Apolodor din Damasc!:))
      Si exista iad…pentru cei ce se trezesc cu groaza ca n-au ce pune copiiilor pe masa sau n-au bani de medicamente cat sa mai supravietuiasca inca o saptamana…Iar la votare merg sa le dea bilet spre rai celor ce le semneaza condamnarea!
      Bun venit in vizita!

  14. Umblu si eu prin locuri din astea…asa ca tovarasi ai cati vrei 🙂
    Cersetoria ma enerveaza. Am dat acum ceva vreme 1 leu unor copii (dar a fost o altfel de conjunctura)…dar nici pana atunci nu mai dadusem nimic de ani de zile.

    • Tu nu ai dat pomana, ai platit sedinta foto!:))E adevarat ca e groaznic sa n-ai nici un venit si se gaseste greu de munca dar cersetorii fug de munca, e mai comod sa intinda mana decat sa ingrijeasca un batran sau un copil sau sa sape un sant, sa taie niste lemne sau sa mature prin parc…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s