Intre vultur si capusa

Standard

Oamenii, la fel ca toate celelalte vietati, respecta niste reguli din natura. Ne laudam ca suntem fiinte superioare, ca functionam pe baza liberului arbitru si ca suntem in varful piramidei trofice. Bai, ce tari si mari suntem!

Dar comportamentul nostru e adesea  ca al unei vietati unicelulare sau nevertebrate. Liberul arbitru il folosim doar cand alegem de care tigari fumam, de cele  care cauzeaza cancer sau de cele care cauzeaza impotenta!Si ne folosim neuronii doar ca un lest, sa nu ne zboare capul de pe umeri de usurel ce e.Sau ca sa contemplam realitatea fara sa intelegem nimic, pe principiul :”ce faci , bade, sezi si cugeti? No, iaca numa sed!”…

Sunt oameni darji care infrunta viata drepti in picioare, nu se apleaca in fata sabiei care ameninta sa le taie capul, nu se indoaie dupa cum bate vantul. Le e greu, se chinuie, strang din dinti si nu abdica de la principii, nu se umilesc pentru favoruri. Dar acestia sunt din ce in ce mai putini si felul lor de a fi, chiar daca ne starneste admiratia, ne descumpaneste, nu-i putem imita.Ei sunt un ideal de independenta, ei asigura progresul si inaltarea spirituala.

Sunt oameni care stiu ca nu pot razbate singuri , isi cunosc limitele si aptitudinile, nu se amagesc cu vise de cai verzi pe pereti. Se multumesc cu putin, atat cat pot ei face sau se asociaza mai multi punand in comun si resursele materiale si priceperea.Si mana de la mana, idee de la idee, implinesc un ideal comun. Aceasta se cheama simbioza si e un mod in care natura si-a asigurat supravietuirea.

Sunt oameni de plastilina, moi si usor de modelat. Unii se lasa modelati din comoditate sau servilism, altii se auto-modeleaza dupa cum au interesul. Duc ipocrizia pana la mimetism perfect, se camufleaza in peisaj sau se insereaza sub pielea unui personaj mai viguros si-si inoculeaza incet dulcea otrava anastezica ce le asigura un trai facil.Acesta e parazitismul, forma suprema de profit.Cat timp gazda e suculenta parazitul nu se deslipeste , pare cel mai fidel colaborator; cand gazda e epuizata poate fi parasita pentru ceva mai „rentabil”.

Toata stima pentru cei ce pot renunta la o parte din putinul lor pentru a trai in simbioza cu ceilalti! Tot dispretul pentru cei ce isi infig ghearele de capuse lenese in venele celor ce trudesc sa realizeze ceva!Iar celor ce-si rup coatele si genunchii sa ajunga in varf de unii singuri, plecaciune!

citat

25 de răspunsuri »

  1. Si de ar fi singurele stereotipuri umane …mai sunt si combinatii si permutari intre cele scrise de tine mai sus si ies chiar si ambitiosi din plastelina sau plasteliniciosi cu orgolii… 😉

    • Eu m-am referit la tipurile care ies clar in evidenta, le pui eticheta de cum ii vezi. Cu cei amorfi sau hibrizi e putin mai greu, te poti pacalii pana ii cataloghezi.Si sigur ca unii pot avea momente de cotitura cand se pot schimba radical si sa te surprinda!Ca doar nu suntem clonati dupa doar trei tipare!:))

      • Asta cu clonatul e grele rau….mai ales cand treaba e transmisibila genetic..si aici vorbesc din cele de zi cu zi…caci am exemplare asemenatoare genetic pana in cele mai mici amanunte chiar la servici…este atat de surprinzator sa vezi tusea si junghiul…

  2. Am incercat sa vad unde ma incadrez eu, si am ajuns la concluzia ca sunt un parazit care isi recunoaste limitatiile, insa totodata nu se asociaza cu alti paraziti sau macar alti oameni pt a indeplini ceva util pt societate, sau macar pt grupul respectiv, pt ca viseaza in mod nerecomandabil sa fie vultur independent.

    • Un parazit care constientizeaza? asta e chiar o specie rara, cei mai multi paraziteaza instinctiv, nu constient.Daca ii intrebi zic ca au si ei un rol important, ca fara ei nu se poate, nu exista echilibru in natura. Si nici nu cred ca esti un parazit, ca banuiesc ca nu traiesti din pensia bunicii. Poate esti doar un vultur ratat sau cu rau de inaltime!:))

  3. Aropos de asta: ” Le e greu, se chinuie, strang din dinti si nu abdica de la principii, nu se umilesc pentru favoruri.” Speci asta pe cale de dispariţie chiar sperie omul „normal”
    Am cunoscut un cardiolog de un profesionalism desăvârşit. La el apelam şi noi medicii când aveam câte o problemă. Cu toate astea, nu era printre cei mai căutaţi doctori din oraş. Şi ştii de ce? Pentru că vea un „defect”: nu „primea”. Dar chiar nu „primea” deloc, nici măcar flori sau ciocolată. Ei bine, asta inspira neîncredere pacienţilor. „Adică, cum nu ia spagă şi el ca toată lumea! Ceva e în neregulă cu el. Doamn-feri, ăsta ar fi în stare să descopere că de fapt n-am nimic la inimă şi am nevoie doar de un concediu medical.”

    • Stiu ca e o specie rara cea a medicilor care nu primesc atentii. Am avut norocul sa cunosc si eu cativa.Din pacate cred ca modelul asta nu se mai fabrica… Am patit-o si eu sa inceapa mama sa planga ca i-am refuzat „recunostinta” dupa o reanimare, deci e clar ca nu e bine coplul ei, ii ascund ceva…Nici nu stii cum sa mai procedezi.Si nu-i inteleg pe pacientii care incearca sa fraiereasca medicul spunand povesti cu lesinuri si spasme; nu e mai cinstit sa spui ca vrei sa stai 3 zile acasa ?Eu spun din start:sa va spun povestea catastrofala sau cea reala?De ce sa pierdem timp?

  4. Nu stiu daca sunt un invingator, insa cred ca sunt un luptator. Iar daca am pierdut vreodata, mereu m-am ridicat si am mers mai departe. Poate pentru ca sunt un optimist inucrabil 🙂

  5. Sincer, nu ştiu dacă sunt optimist sau pesimist, un învingător, nici măcar dacă sunt un luptător veritabil, uneori am impresia că sunt independent, alteori nu prea mai sunt convind de asta… Oricum, nici nu prea contează, important (zic eu) este să te poţi privi dimineaţa în oglindă fără să pleci capul, chiar dacă nu există nicio sabie deasupra lui…

  6. Wow, ce poza „martiala” ti-ai pus!:))
    Unii inving moartea luptand cu o boala grea, altii inving ziua de azi luptand cu saracia. Cred ca e o victorie oricum, atata timp cat te zbati sa nu te lasi doborat. Sigur, toti vrem sa ajungem in varf dar asta nu se poate, daca ne-am inghesui toti acolo n-ar mai fi varf ci baza unei piramide rasturnate…

      • Poate daca noi, baza anonimilor cinstiti, ne-am mai scutura din cand in cand la unison poate ca micile trepidatii ar mai zdruncina si varfurile…Dar noi suntem disciplinati si individualisti, nu miscam in front.

    • Exact, Adelina draga. Problema noastra e ca suntem niste moluste fara coloana vertebrala. Probabil comunismul e de vina ca din cauza acelor restrictii, am ajuns sa nu ne pese de propria viata, sa nu ne pese, ca uite, tinerii, cei seriosi, ca mine, nu prea au unde lucra, in 2013….

  7. Vorba Vienelei, o mixtură mă văd și eu și probabil așa e majoritatea dintre noi. E un echilibru destul de fragil între vultur și căpușă, e un metis monstruos pe care încercăm să-l dregem sau să-l mascăm.

  8. Am momente cand par slaba si momente cand par foarte puternica…
    De fapt sunt puternica dar, ca fiecare om normal, am indoielile mele. Care daca n-ar exista m-ar face inumana cred… Sunt clar in prima categorie…

    • Eu prefer anonimatul, nu sufar de vedetism. Doar atunci cand ma enerveaza tupeul si nesimtirea unora simt brusc nevoia sa dau din coate sau cand e un caz de forta majora; atunci ma surprind si eu ce repede gasesc solutii extreme si pot sa trec orice obstacol.In rest cam stau pe margine si carcotesc, ca mai toata lumea, pana apar provocarile…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s