Fara catafalc, va rog!

Standard

Oricat am protesta stim din start ca pe lumea asta avem numai viza de flotant.Ne trimite Creatorul in misiune, ne da foaie de parcurs si indicatii de regie si ne lasa pentru scurt timp de capul nostru. Ca ,cica, avem liber arbitru… Apoi odata fluiera ca ne-am pricopsit cu un cartonas rosu si ne elimina din teren!Sau ne lasa pana ne expira contractul si ne spune hai, cauta-ti de drum spre loc cu verdeata, fara intristare si suspin!

Si n-ai incotro, e „game over” asa ca pui mainile pe piept si te duci.De fapt te duc altii ca tu ai ramas fara bucse si telescoape si nu mai ai nici certificat de inmatriculare, n-ai voie sa circuli pe drumurile publice.

Pana aici nici n-am ce comenta. Daca-i musai, cu placere! Ma ofticam daca ramanea vreunul nedus si cu prelungire de contract dar asa  n-am de ce sa protestez. Dar ce ma enerveaza pe mine rau (da’ rau de tot!) e ce fac altii dupa ce pui mainile pe piept. Tu stai cuminte intins intre dantele pe catafalc ca un exponat de la Antipa si toti curiosii vin sa-ti dea ocol, sa-ti studieze pantofii si sa faca pariu daca o sa-ti iasa sau nu viermusorul pe nas.Si nici bilet nu platesc pentru  spectacolul asta, prestezi gratis si-n folosul comunitatii, te multumesti cu fum de lumanare si floricele mici pe piept!Poate ai vrea si tu sa te descompui in intimitate, sa-ti emani mirosurile mai impachetat…Dar ce, te intreaba cineva ce vrei? Traditia e traditie si trebuie dusa mai departe!

Am avut de curand un deces in familie. A murit nasul meu de botez, om la aproape 80 de ani. Toata viata a muncit pe branci, nu s-a vaitat niciodata si mereu a fost pus pe glume. Un om care mi-a fost drag si pe care l-am respectat.  Am aflat de deces chiar la cateva ore dupa ce s-a intamplat;eram la serviciu si a venit o nepoata de-a lui sa ma intrebe daca stiu pe cineva care imbalsameaza sau, daca nu, sa-i fac rost de niste formol. Toate cunostintele mele despre imbalsamari sunt despre epoca lui Tutankamon si alea erau pe baza de rasini, deci nu se aplica. I-am dat niste formol si am sperat sa se descurce, sa gaseasca pe cineva…

Mai tarziu ma suna ca n-au gasit pe nimeni, ma roaga pe mine sa prestez. Ptiu, drace, numai de-astea nu facusem! nu ca as fi avut vreo jena, vreo teama de bantuire,pur si simplu habar n-aveam cum se procedeaza. Dar la cate a facut nasul pentru mine, macar atat sa fac si eu pentru el;el m-a introdus in lumea crestina prin botez, eu sa-l expediez in lumea de dincolo prin imbalsamare!

Intreb pe la unul, pe la altul, ma umple lumea de indicatii pretioase. ca nu e mare lucru sa bagi formol cu o seringa mare pe ici , pe colo, prin punctele esentiale…Aha, e un fel de acupunctura mai profunda, trag eu concluzia!

Imi iau inima in dinti si seringile in geanta si ma duc.Nasa in usa, ne bocim regulamentar, pasez buchetul de irisi cu regrete eterne si intram pentru ultimul omagiu.

Eu, cat pe ce sa intreb ce face nasu’! Bine, nu ma refeream la sanatate ci la dezintegrarea fizica, dar mi-am dat seama ca nu suna bine expresia si m-am oprit la timp.In casa un miros de ti se epila nasul instant. Mult formol!  Asta m-a ajutat mult, am reusit sa lacrimez cat sa demonstrez ca sunt foarte indurerata (nu ca n-as fi fost, dar eu nu plang la morti ci dimpotriva! la tata la inmormantare am tras o portie de ras cu sughituri, noroc ca nu s-a bagat de seama, se presupunea ca ma zgaltai de plans!)

O tanti matusalemica si solemna ca un shaman in exercitiul functiunii tragea formol dntr-un borcan si-l injecta pe nasu’ .Vreo doua kile i-a bagat, de nu mai putrezeste in urmatorul mileniu! Dar si pe mine m-a usturat gatul vreo doua zile, asa, in semn de respect…

Ideea e ca am ratat aceasta experienta a imbalsamarii, nu l-am putut cinsti pe nasu’ cu-n formol , asa cum ne cinstea el pe noi c-o tzuica oricand ii treceam pragul.

A treia zi, la funeralii, ne-am dus sa fim de fata la scoaterea sicriului din casa. am facut auditia aia sinistra cu „und’ te duci tu, Vasileee, din casa ta, din munca ta”, am stat smeriti sa se incoloneze  lumea dupa masina mortuara, am ramas ultimii si cand alaiul a virat stanga spre biserica noi am virat dreapta spre casa. Cred ca nasu’, plutind in spirit peste multime, s-a amuzat grozav…

mumii-150x150Deci, cum va spuneam, detest traditiile astea crestinesti cu tinut mortul trei zile pe masa, plimbat colive si alte ritualuri fara rost. Asa ca, Doamne, cand o sa consideri ca trebuie sa ma trimiti iar in lumea asta,ca poate mai sunt pisici captive prin copaci si femei nebune de mosit, te rog eu frumos, trimite-ma in alte locuri si in alte religii, nu ma obliga sa stau trei zile nemiscata pe catafalc. Ca daca ma gadila vreun vierme-n nas, eu ma scol si ma scarpin, sa stii!:))

Si cred ca rugamintea asta e valabila si pentru Mixy, ca nici ei nu-i place cu putrefactia la vedere

46 responses »

  1. Doamneeeee…. Doua nopti nu mai dorm acu…
    Nu as putea scrie despre asa ceva… si nu merg la nici o inmormantare,
    cred ca un prieten sau o cunostinta se viziteaza cand e viu… dupa ce moare
    trebuie sa lasi familia sa-l ingroape si tu sa-l pastrezi in amintire asa cum era cand traia.
    Nici la bunicul meu nu am fost la inmormantare, nici la vecina de peste drum si s-au facut foc si para copii ei ca nu am mers… dar nu m-a afectat in nici un fel, nu merg la asa ceva, nu simt nevoia !

  2. Nici eu nu merg la inmormantari. Desi unii spun ca asta e suprema politete, faci un gest pe care defunctul nu ti-l poate intoarce.:)) N-am nici o problema cu cadavrele, pot sa dorm linistita langa un mort, ca daca nu mi-a facut nici un rau cat a trait putin probabil sa incerce acum sa ma sugrume. doar ca mi se pare inuman spectacolul degradarii.Trupul e doar un ambalaj fara valoare, prefer sa omagiez spiritul si amintirile.Hai, somn usor, vise placute!:)

    • Bunicul meu se certa mereu cu bunica pe tema asta. El nu ştia cum să scape, ea nu ştia cum să-l tragă după ea pe la înmormântări. Şi spunea tot timpul „da ce tu, el vine la mine? No, nici eu nu merg la el”.
      Am reuşit să îmi pun în cap cea mai ţaţă mătusă dintre toate dintre mătuşile ţaţe atunci când am ripostat pentru că le dădea coate celor care stăteau pe lângă sicriu doar pentru că ea trebuia să facă poze cu defunctul. Am tăcut la prima, m-am uitat urât la a doua dar când a început să blităie şi din profil şi de sus şi de jos, am răbufnit! Pe bune, cât de sănătos să îţi fie capul ca să răsfoieşti un album cu astfel de poze?

  3. Adelinaaaa….parca ai scris gandurile mele , may doamna! Sa mor io! Pe mine m-au crezut beata pulbere , la inmormantare la mama , cand m-a umflat un ras de nu ma puteam opri….au zis ca am glojdit prea multa tuica.
    La tata , cand le-am spus unora sa isi ia dracu cururile si sa plece ca deja m-am saturat de ei , tot asa au zis , ca-s beata sau innebunita de durere.😀
    Si cand s-o dus al meu ,primul…vorba ta , noroc cu formolu’ , ca altfel intram in gura babelor de nu ma mai spala nici Pacificul.
    Imi repugna total ritualurile astea stramosesti.Nu vrei sa sti ce mi-am auzit cand am indraznit sa imi exprim opinia cu voce tare.Oricum , cum iti ziceam si alta data , ma fac sefa la cazanul 5 cu smoala cu bulbuci…deci faptul e consumat si pot rade la inmormantare in continuare.😀
    Io as fi fericita sa ma doneze in folosul studentilor la medicina…adica pentru progres si cercetare…dar nu cred ca se va putea. In plus , la cat de scumpe-s inmormantarile , nu stiu cum i-as convinge sa lase dracului pomenile si colivele , mai ales ca coliva nu imi place….are miros de mort.

    • La inmormantari am cam tras chiulul dar la parastase am grija sa ma duc cu o esarfa, ceva ce pot trage peste gurasa nu se vada ca lacrimile sunt de ras, nu de plans.Noi le spunem „parastas dansant” ca de obicei se lasa cu chef.De, trebuie omul sa-si inece cumva durerea! Si cum durerea stie sa inoate, se ineaca greu…:))

    • Mai bine mosteneam traditia dacica, mai veche si mai igienica, cu incineratul si cu rasul , sa plece spiritul cu voie buna spre zei…N-am nici o spaima de cadavre, pot sa dorm langa ele numai sa nu puta prea tare.🙂

  4. Cand a murit tatal meu erau 40 de grade la umbra. In apartament, la etajul trei, cu 100 de oameni in casa, cred ca erau 60 de grade. Cu toata imbalsamarea, mirosul te omora. Nu suportam sa mai stau acolo, desi mi-as fi dorit sa il privesc mai mult, sa ii pastrez intiparite trasaturile (de parca poti uita vreodata!).
    Deci clar, nu imi place sa stiu ca mortul sta atatea zile in casa.

  5. Nu merg la inmormantari. Ajut din umbra, daca e cazul, sustin apoi. Consider ipocrit sa se adune sute de oameni langa un cadavru, cand nu i-au dat nici macar un apel pe telefon cand era inca in viata.

    • Nu numai ca vin din ipocrizie dar se si uita ce le pui in farfurie, sa n-aiba o friptura mai mica decat a vecinului si sa le dai un prosop, ceva, la plecare.De parca le platesti deranjul.

  6. Mi se pare civilizat ca, după ce persoana decedată este pusă în sicriu, să se așeze și capacul. O fotografie așezată deasupra e suficientă, nu văd la ce mai folosește să vezi corpul neînsuflețit.
    Când a murit o persoană foarte cunoscută (parcă regizorul Sergiu Nicolaescu), lumea a fost nemulțumită că nu a putut vedea mortul, pentru că apropiații decedatului au procedat cum spuneam mai sus, adică foarte elegant. Culmea e că sunt nemulțumiți, de regulă, curioșii ”satului”, nu persoanele apropiate.

    • Cum sa-i pui capacul? Pai atunci cu mai cerceteaza ce sosete avea decedatul, daca i-au lasat sau nu verigheta si daca s-a umflat sau nu? Ce farmec ar mai avea inmormantarea? Eu as zice ca la inmormantari ar trebui sa se stranga darul mai ca la nunti, ca atunci e omul in necaz si are nevoie de ajutor.Dar probabil ca toata lumea ar constata brusc ca e foarte ocupata…

  7. Of, Adelina ! E clar: lumea virtuală gândește altfel decât lumea reală ! Îți dai seama că mamaie înghite cu noduri când îmi exprim părerile în gura mare, dar dacă i-aș arăta că am susținători în lumea virtuală, s-ar îneca de-a dreptul ! :))

    • Toate mamaile sunt la fel. Nici batranele din familia mea nu sunt incantate de mentalitatea noastra, deja isi fac probleme cine o sa le faca lor pomeni. Eu le zic sa-si dea anticipat, sa aiba cont deschis cand ajung „dincolo”…:)

  8. Nici mie nu imi plac traditiile respective. Ma deranjeaza si faptul ca la noi inca nu s-a trecut la ardere. Inca ne inmormanam mortii. Ceea ce necesita spatiu. In unele localitati, deja sunt mai multe cimitire decat spitale. Morbid.

    • Ba stiu cum e in Moldova. Dar e floare la ureche fata de Oltenia!Acolo omul viu e de chin si sacrificiu dar mortul e de mare fudulie.ZIci ca asta-i scopul lor in viata:sa aiba o inmormantare de pomina, macar 500 de prosoape sa dai! Si sa cante goarna trei zile…

    • Si daca ploua in ziua aia „saracu, cum i-a parut lui rau ca pleaca…” si daca e soare „ce om bun a fost tine Dumnezeu cu el sa vina lumea sa-si ia adio…”Si cum ai da-o mortul a fost cel mai bun om,s-a si uitat ca umbla numai beat si-si batea nevasta sau ca i-a dat cu toporul in cap unui vecin.Vorba aia:despre morti numai de bine!:))

  9. parerile mele sunt mai amestecate. de exemplu, in comunitatile mici se consira ca prezenta lumii la inmormantare inseamna ca mortul a fost un om bun si apreciat in comunitate. in plus am mai citit una alta despre ritul colivei la biserica, semnificatii, chestii, socoteli si nu cred ca m-ar deranja o coliva la inmormantare.
    pe de alta parte, tot circul cu cele 3 zile, cu „valeu, vasile unde te-ai dus, cui ma lasi, etc” sau circul implicat de cheltuieli (nu alea inerente, ci „cum sa nu faci aia sau ailalta,” „tre sa facem sa fie mai nu stiu cum ca la vecinu x”) zburleste pielea pe mine.
    in plus, nu vad de ce n-as putea sa aleg incinerarea, daca asa am eu chef. am chef sa ma imprastii prin lume, macar dupa moarte, daca nu prea pot calatorii in viata fiind.

    • Nici eu n-am nimic cu coliva. Ba chiar mi se pare cel mai bun desert, de dragul ei am vrut sa ma fac preoteasa, ca nu ma mai saturam.:) Da, coliva e un simbol al reinvierii, al bobului de grau pus in pamant care rasare si da rod, etc… Dar lumanari, prosoape, pomeni cu mese-ntinse, taxe la popi, taxe la cimitr, taxe cui duce crucea, cui duce apa ,cui duce orice e de dus ce simbolizeaza? Cred ca prostia speculata de biserica.Ca n-am auzit pe nimeni ca in amintirea si in cinstea mortului sa sponsorizeze un copil amarat sa faca scoala sau sa doneze la vreun spital sau azil…Incinerarea e igienica si asigura eliberarea rapida a spiritului, nu-l mai tine legat de un cadavru(zic specialistii, nu eu, ca nu ma prea pricep dar ii aprob)

  10. Le respectam din cauza lumii. A gurii lumii. Pe care numai pamantul…
    Eu cred ca decedatul ar trebui dus la o capela o zi, maxim doua, sa treaca pe acolo cine vrea…si gata. La ce-mi mai foloseste mie, cea din sicriu, toata nebunia de dupa? La nimic… si se chinuie si cei ramasi. Ca de fapt nimanui nu-i plac aceste obiceiuri. Dar exista o mare ipocrizie care nu lasa oamenii (rudele persoanei decedate) sa isi expuna parerile si sa actioneze in consecinta…

    • Mai exista babe care spun:ce daca trebuie sa cheltuie, lasa sa cheltuie ca si eu cati am ingropat!… N-ar fi mai civilizat sa ingropi mortul repede si sa lasi o „carte de condoleante” in care, cine vrea, sa vina sa lase un gand bun care sa ramana o consolare pentru familie?Nu le ajunge oamenilor durerea, trebuie sa mai satisfaca si pretentiile gloatei.

  11. Hai sa-ti spun!
    Aici se tine mortul 5 zile! Dar la frigider si este scos numai „la cerere”!
    Nici-o data acasa! Este interzis! Nu se fac pomeni! Nu se jeleste cu „bocitoare”! Slujba religioasa poate fi facuta în biserica, dar depinde acum de cat de credinciosi sunt, ptr ca se poate si fara preoti ci numai cu familia si prietenii care tin un mic discurs de adio. Acum nu îti închipui ca sunt reci ca stancile (desi sunt pe aproape!) dar au decenta. Nu se arunca pe jos si nici parul din cap nu si-l zmulg! Era sa uit! Tranzmiti condoleante si dupa aceea întrebi: – Unde se serveste cafeaua? Si gata! :))

  12. Eu sunt decis ca doresc sa fiu incinerat…insa mai am o dorinta…similara cu aia „la marginea marii”…desi nu e inspirata din poezia respectiva, ci pur si simplu stiu eu de mult de tot ca doresc sa mi se raspandeasca cenusa in Oceanul Pacific…problema e ca aceasta tevatura va fi deosebit de costisitoare, si cum eu am de gand sa nu las nimic mostenire, mai ales ca exista o sansa destul de buna ca ea sa revina de fapt statului unde voi apuca sa decedez, si nu stiu cat pot obliga eu un amploiat bugetar sa foleasca bani de la contribuabili sa-mi implineasca mie ultima mea dorinta…zau, ma tot framant din cand in cand de cate ori imi aduc aminte de asta ca inca nu am pus de o parte nici un banut pt acea inmormantare la care aspir…si exista sanse destul de bune ca sa fiu incinerat daca scriu pe undeva asta, insa de dus in Pacific nu cred ca se va deplasa nimeni sa-mi duca cenusa pe bani de contribuabil…si nu stiu daca s-ar putea efectua cumva prin posta, pt ca asa as avea cativa bloggeri de care stiu cu acces la Oceanul Pacific, si poate pot sa ma expediez lor, sau sa dau instructiuni sa fiu expediat lor, astfel incat sa poata sa azvarle ce-a mai ramas din mine de la ei, eventual asa de la geamul din masina in treacat, ca sa nu-i oblig sa plateasca si parcarea pe undeva sau sa ia un iaht pana in larg, acolo in acel ocean !..numai ca diferite tari au diferite reguli in legatura cu raspanditul cenusii asa la liber, si sunt asa de multe tari cu acces la Pacific…cred ca o sa-mi ia cativa ani buni sa studiez legislatia fiecareia legata de azvarlitul cenusii…pe urma sa vad daca cunosc vreun blogger in tara respectiva…e ceva ff complicat, dar macar asa pot sa-mi zic si eu ca activitatea de blogging mi-a folosit la ceva.

    • Ah, ce-am aflat ! Era gata gata ca unele insulite din Oceanul Pacific sa apartina Romaniei ! A exista un inginer si explorator roman numiat Bazil G Assan (1860-1918), care in 1896-1897 a calatorit pana dincolo de Cercul Polar, in Laponia si pana la Spitzbergen, si dupa aia, prin 1899, a pornit intr-o expeditie in jurul lumii, in directia catre est, fiind primul roman care chiar a calatorit in jurul lumii, iar la un moment dat cand se afla in Pacific, fiind chiar imbarcat pe o nava romaneasca la acea vreme, NMS Elisabeta, plus cu autorizatie de la regele Carol 1, a dorit sa ia in posesiune mai multe insulite din Pacific care efectiv nu erau ale nimanui, insa din cine stie ce motive, probabil din lipsa de sprijin financiar bugetar necesar ulterior, acest proiect nu a mai fost finalizat. Dl Assan s-a multumit sa conduca apoi in Bucuresti automobilul cu nr de inmatriculare nr 1, iar mai apoi s-a retras in Elvetia, unde a decedat.

      • P.S. Ha ! Ha ! Ce-am mai citit ! Cica printul Valentin Bibescu, sotul scriitoareai Martha Lahovary-Bibescu, si-a luat si el masina la vreo 2 ani dupa ce si-o luase Assan pe prima din Romania, si a vrut sa capete el nr de inmatriculare 1-B pe care il avea Assan pana atunci, dar Assan s-a opus, si prefectul a gasit solutia, i-a dat lui Bibescu nr 0-B !!

      • Daca ai sti ce m-am chinuit sa aflu cine a fost oare acest prefect atat de istet la aritmetica la vremea conflictului Assan-Bibescu ! Poate ii dedicam si un articol omagial pe blog daca aflam cine era !

  13. Pingback: Și a fost săptămâna I ! | Graffiti-uri pe pereţii "Gării pentru doi"

  14. Pingback: Scorpio a câștigat! | La Fée Blanche

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s