Arhivele lunare: aprilie 2013

Absenta motivata

Standard

Am lipst doua zile din online. Dar cer motivarea absentei, am fost plecata din garnizoana. A facut o vizita scurta la Pitesti. Acu’, sa ma dau spirituala, trebuie sa va intreb daca stiti diferenta dintre Pitesti si Ploiesti. Si daca n-o stiti v-o spun eu: in Ploiesti poti sa te pitesti dar in Pitesti nu poti sa te ploiesti!:))

Un prieten de familie a aniversat o cifra rotunda si am fost sa-l sarbatorim. Pai da, sa dea de baut si sa-i mancam tortul, sa simta ca a imbatranit! Despre aniversare nu va povestesc. Nici cam ce amintiri au avut de depanat doi barbati a caror varsta insumata e de un secol  si a caror prietenie dureaza de vreo trei decenii pana la cinci dimineata si nici de cate beri au avut nevoie sa-si spele diamantele de la rinichi…Si nici cum e sa dormi intr-un apartament de bloc de la etajul unu vis-a-vis de o statie de autobuz dupa ce de zece ani te trezeste doar latratul lui Max care numara stelele.Maxule, ma bucur ca nu esti troleu si ca faci si pauze!

simfonia alelelorPitestiul nu m-a dat pe spate. Ar fi trebuit sa mergem saptamana viitoare cand se desfasoara Simfonia Lalelor dar nu-i nimic, am vazut cum se pregatesc lalelele de festival, ca erau abia imbobocite. Am vazut si fantana arteziana cu lumini. Mi-au placut ziua porumbeii si noaptea maidanezii foare prietenosi. Daca mergi cu masina pe strazi fara sa te uiti decat in fata, pe carosabil, poti sa-ti inchipui ca esti pe strazile din San Francisco, ca toate sunt in panta,deci e musai sa ai frane bune.Am viztat si mall-ul, probabil foste hale industriale dupa aspectul exterior. Si nici interiorul n-a fost prea impresionant, doar targul de nunti ce i-a salvat imaginea.

La terasa din centru nu aveau inghetata asa ca n-am avut incotro, daca n-au vrut sa ma racoreasca m-am incins cu un capucino cu coniac(muuult coniac!). Si cu covrigi calzi buni! Da, erau si caini si covrigi dar trebuia sa-i asamblezi singur daca voiai sa vezi simbolul abundentei!:))

Ca suvenir mi-am luat niste oua slefuite din piatra (eu, ca si Sisif, am o dambla sa car pietrede peste tot!)si niste oua din plastic colorate. Oua de oua n-am luat…

Azi ne-am intors. Am plecat pe o vreme posomorata, ne-am intors pe o primavara stralucitoare si la doua ore dupa ce am ajuns a inceput ploaie si vijelie!Bine ca am reusit sa facem un gratar.

O constatare de pe traseu: autostopistele prestatoare de servicii orgasmice de langa Ploiesti sunt mult mai atragatoare decat cele de langa Pitesti! Si echipate mai corespunzator! Despre tarif nu stiu sa va dau informatii dar am auzit ca accepta si bonuri de masa! :))

Gata, trec la lecturat blogrollul sa vad ce ati mai facut in ultimele doua zile.

Fara catafalc, va rog!

Standard

Oricat am protesta stim din start ca pe lumea asta avem numai viza de flotant.Ne trimite Creatorul in misiune, ne da foaie de parcurs si indicatii de regie si ne lasa pentru scurt timp de capul nostru. Ca ,cica, avem liber arbitru… Apoi odata fluiera ca ne-am pricopsit cu un cartonas rosu si ne elimina din teren!Sau ne lasa pana ne expira contractul si ne spune hai, cauta-ti de drum spre loc cu verdeata, fara intristare si suspin!

Si n-ai incotro, e „game over” asa ca pui mainile pe piept si te duci.De fapt te duc altii ca tu ai ramas fara bucse si telescoape si nu mai ai nici certificat de inmatriculare, n-ai voie sa circuli pe drumurile publice.

Pana aici nici n-am ce comenta. Daca-i musai, cu placere! Ma ofticam daca ramanea vreunul nedus si cu prelungire de contract dar asa  n-am de ce sa protestez. Dar ce ma enerveaza pe mine rau (da’ rau de tot!) e ce fac altii dupa ce pui mainile pe piept. Tu stai cuminte intins intre dantele pe catafalc ca un exponat de la Antipa si toti curiosii vin sa-ti dea ocol, sa-ti studieze pantofii si sa faca pariu daca o sa-ti iasa sau nu viermusorul pe nas.Si nici bilet nu platesc pentru  spectacolul asta, prestezi gratis si-n folosul comunitatii, te multumesti cu fum de lumanare si floricele mici pe piept!Poate ai vrea si tu sa te descompui in intimitate, sa-ti emani mirosurile mai impachetat…Dar ce, te intreaba cineva ce vrei? Traditia e traditie si trebuie dusa mai departe!

Am avut de curand un deces in familie. A murit nasul meu de botez, om la aproape 80 de ani. Toata viata a muncit pe branci, nu s-a vaitat niciodata si mereu a fost pus pe glume. Un om care mi-a fost drag si pe care l-am respectat.  Am aflat de deces chiar la cateva ore dupa ce s-a intamplat;eram la serviciu si a venit o nepoata de-a lui sa ma intrebe daca stiu pe cineva care imbalsameaza sau, daca nu, sa-i fac rost de niste formol. Toate cunostintele mele despre imbalsamari sunt despre epoca lui Tutankamon si alea erau pe baza de rasini, deci nu se aplica. I-am dat niste formol si am sperat sa se descurce, sa gaseasca pe cineva…

Mai tarziu ma suna ca n-au gasit pe nimeni, ma roaga pe mine sa prestez. Ptiu, drace, numai de-astea nu facusem! nu ca as fi avut vreo jena, vreo teama de bantuire,pur si simplu habar n-aveam cum se procedeaza. Dar la cate a facut nasul pentru mine, macar atat sa fac si eu pentru el;el m-a introdus in lumea crestina prin botez, eu sa-l expediez in lumea de dincolo prin imbalsamare!

Intreb pe la unul, pe la altul, ma umple lumea de indicatii pretioase. ca nu e mare lucru sa bagi formol cu o seringa mare pe ici , pe colo, prin punctele esentiale…Aha, e un fel de acupunctura mai profunda, trag eu concluzia!

Imi iau inima in dinti si seringile in geanta si ma duc.Nasa in usa, ne bocim regulamentar, pasez buchetul de irisi cu regrete eterne si intram pentru ultimul omagiu.

Eu, cat pe ce sa intreb ce face nasu’! Bine, nu ma refeream la sanatate ci la dezintegrarea fizica, dar mi-am dat seama ca nu suna bine expresia si m-am oprit la timp.In casa un miros de ti se epila nasul instant. Mult formol!  Asta m-a ajutat mult, am reusit sa lacrimez cat sa demonstrez ca sunt foarte indurerata (nu ca n-as fi fost, dar eu nu plang la morti ci dimpotriva! la tata la inmormantare am tras o portie de ras cu sughituri, noroc ca nu s-a bagat de seama, se presupunea ca ma zgaltai de plans!)

O tanti matusalemica si solemna ca un shaman in exercitiul functiunii tragea formol dntr-un borcan si-l injecta pe nasu’ .Vreo doua kile i-a bagat, de nu mai putrezeste in urmatorul mileniu! Dar si pe mine m-a usturat gatul vreo doua zile, asa, in semn de respect…

Ideea e ca am ratat aceasta experienta a imbalsamarii, nu l-am putut cinsti pe nasu’ cu-n formol , asa cum ne cinstea el pe noi c-o tzuica oricand ii treceam pragul.

A treia zi, la funeralii, ne-am dus sa fim de fata la scoaterea sicriului din casa. am facut auditia aia sinistra cu „und’ te duci tu, Vasileee, din casa ta, din munca ta”, am stat smeriti sa se incoloneze  lumea dupa masina mortuara, am ramas ultimii si cand alaiul a virat stanga spre biserica noi am virat dreapta spre casa. Cred ca nasu’, plutind in spirit peste multime, s-a amuzat grozav…

mumii-150x150Deci, cum va spuneam, detest traditiile astea crestinesti cu tinut mortul trei zile pe masa, plimbat colive si alte ritualuri fara rost. Asa ca, Doamne, cand o sa consideri ca trebuie sa ma trimiti iar in lumea asta,ca poate mai sunt pisici captive prin copaci si femei nebune de mosit, te rog eu frumos, trimite-ma in alte locuri si in alte religii, nu ma obliga sa stau trei zile nemiscata pe catafalc. Ca daca ma gadila vreun vierme-n nas, eu ma scol si ma scarpin, sa stii!:))

Si cred ca rugamintea asta e valabila si pentru Mixy, ca nici ei nu-i place cu putrefactia la vedere

Viata dupa moarte

Standard

fotografie-tulburatoare-pe-facebook-55-000-de-like-uri-pentru-un-copil-bolnav-2044290Am vazut o stire la televizor care mi-a dat fiori. Un copil de nici trei ani a murit intr-un accident casnic. Nu s-a insistat pe aceasta drama ci pe urmarile ei. Familia, desi socata, a gasit puterea de a cere prelevaera de organe pentru posibile transplanturi. Asta chiar m-a emotionat.N-au vrut sa duca un ingeras in mormant ci sa-l inalte la cer, sa nu se iroseasca.

Din nenorocirea unei familii alti trei copii au primit o sansa la viata. Ficatul i-a fost transplantat unei fetite de 7 ani care facea dializa de vreo trei ani. In ciuda varstei era micuta si firava, astfel ca ficatul i s-a potrivit perfect. Rinichii vor merge la doi adolescenti de vreo 13-14 ani, la fel de plapanzi.Din pacate inimioara oprita brusc a micutului s-a risipit caci transplantul de cord este sistat in Romania de vreo doi ani…Si cati nefericiti n-or fi ateptand cu sufletul la gura o inima noua, singura sansa sa mai traiasca si ziua de maine!

Ceva a inceput sa se schimbe in mentalitatea romanilor. Nu mai sunt asa reticenti si supusi unor conceptii retrograde cum ca trebuie sa te prezinti la judecata de apoi cu inventarul de organe complet. Au inteles ca moartea cuiva drag inseamna viata pentru altcineva drag altcuiva. Si cand aceasta bariera incepe sa se ridice se lasa alta, mai apasatoare:programul de transplant de …ceva e sistat! Si atunci moartea devine o dubla povara, o dubla revolta.

O mama cu sufletul facut tzandari de durere poate spune:inima puiului meu sa duca mai departe viata altui pui si bucuria altei mame! Si vine statul, cu bugetul facut monede de doi bani de nepasare si zice: se sisteaza pana la noi ordine!…Si doua vieti se sisteaza…

Intre vultur si capusa

Standard

Oamenii, la fel ca toate celelalte vietati, respecta niste reguli din natura. Ne laudam ca suntem fiinte superioare, ca functionam pe baza liberului arbitru si ca suntem in varful piramidei trofice. Bai, ce tari si mari suntem!

Dar comportamentul nostru e adesea  ca al unei vietati unicelulare sau nevertebrate. Liberul arbitru il folosim doar cand alegem de care tigari fumam, de cele  care cauzeaza cancer sau de cele care cauzeaza impotenta!Si ne folosim neuronii doar ca un lest, sa nu ne zboare capul de pe umeri de usurel ce e.Sau ca sa contemplam realitatea fara sa intelegem nimic, pe principiul :”ce faci , bade, sezi si cugeti? No, iaca numa sed!”…

Sunt oameni darji care infrunta viata drepti in picioare, nu se apleaca in fata sabiei care ameninta sa le taie capul, nu se indoaie dupa cum bate vantul. Le e greu, se chinuie, strang din dinti si nu abdica de la principii, nu se umilesc pentru favoruri. Dar acestia sunt din ce in ce mai putini si felul lor de a fi, chiar daca ne starneste admiratia, ne descumpaneste, nu-i putem imita.Ei sunt un ideal de independenta, ei asigura progresul si inaltarea spirituala.

Sunt oameni care stiu ca nu pot razbate singuri , isi cunosc limitele si aptitudinile, nu se amagesc cu vise de cai verzi pe pereti. Se multumesc cu putin, atat cat pot ei face sau se asociaza mai multi punand in comun si resursele materiale si priceperea.Si mana de la mana, idee de la idee, implinesc un ideal comun. Aceasta se cheama simbioza si e un mod in care natura si-a asigurat supravietuirea.

Sunt oameni de plastilina, moi si usor de modelat. Unii se lasa modelati din comoditate sau servilism, altii se auto-modeleaza dupa cum au interesul. Duc ipocrizia pana la mimetism perfect, se camufleaza in peisaj sau se insereaza sub pielea unui personaj mai viguros si-si inoculeaza incet dulcea otrava anastezica ce le asigura un trai facil.Acesta e parazitismul, forma suprema de profit.Cat timp gazda e suculenta parazitul nu se deslipeste , pare cel mai fidel colaborator; cand gazda e epuizata poate fi parasita pentru ceva mai „rentabil”.

Toata stima pentru cei ce pot renunta la o parte din putinul lor pentru a trai in simbioza cu ceilalti! Tot dispretul pentru cei ce isi infig ghearele de capuse lenese in venele celor ce trudesc sa realizeze ceva!Iar celor ce-si rup coatele si genunchii sa ajunga in varf de unii singuri, plecaciune!

citat

Misiune de salvare

Standard

Noapte fara stele. Garda fara probleme. Caldura in calorifere de trosnesc tevile. Liniste. Pacienti silentiosi setati pe vibratie…

pisica in pomAm senzatia ca sunt in sauna, asa ca deschid fereastra. Un mieunat jalnic imi strapunge timpanul. Ma uit in toate partile, pe sub pervaz, scrutez intunericul jumate atarnata in afara geamului. Nu reusesc sa identific sursa miorlatului dar suna din ce in ce mai disperat. Ridic privirea spre stele si sa cer ajutor divin si vad ceva miscand in copac. Noroc cu o dunga alba sub guler de mi-am dat seama ca e o pisica acolo, altfel camuflajul era perfect.

Chiar in fata ferestrei, la inaltimea acoperisului, o matza neagra implora ajutor.Peste drum un catel dadea din coada asteptand sa cada victima din copac.Pisica proasta! De frica catelului se cocotase pana spre ultimele crengi si nu mai stia sa se dea jos. Cunosteam modelul, asa pateam si noi cu motanul dinainte, se urca pe casa si urla ca nu mai poate cobori. Si noi, echipa de interventie, umblam cu scara in jurul casei sa recuperam animalutul. Acum nu mai avem nici o problema, Yeti se plimba pe case mai bine decat mine pe alei si sare de la orice inaltime ca un parasutist experimentat…

Nu pot sa las mica pisica neagra in pom. Mi-e prea mila, plus ca n-as suporta sa o aud miorlaind sub geamul meu toata noaptea. Ma duc la colega din maternitate si-i zic: hai intr-o operatiune de salvare! Ea se ridica repede, crede ca e nevoie de ajutor medical pe undeva. Ii explic ca avem de coborat o matza din copac. Si iesim amandoua in noapte, doua fantome zgribulite in cautare de vietati captive!

In jurul pomilui pamantul e ud- mocirlos, sapat proaspat(v-am spus ca avem panselute pe alei!)Si noi, in papuci albi de spital!:))

Dam tarcoale pomului, sa ademenim pisica. Ea miorlaie, cred ca pricepe ca vrem sa o ajutam dar tot nu coboara . Colega gaseste ca sunt doua solutii: sa ne urcam dupa ea sau sa chemam pompierii! Cum pe pompieri nu vrem sa-i deranjam, ca poate au treburi mai importante, alegem planul cu escalada. Adica sa escaladeze colega, inalta, supla si invatata cu cataratul prin pomi, ca in nadejdea mea…moare pisica de batranete in varful pomului!

Ea, colega, s-ar urca dar nu gaseste punct de sprijin pana la primele ramuri. Aici intervin eu, sa ma fac utila cumva. Ea se descalta, eu fac o scara din causul palmelor, se sprijina, pune un picior pe ramura si ramane suspendata.Asa ca pun umarul si o imping cat sa poata pune ambele picioare desculte in pom. Suntem de rasul curcilor:ea, desculta in copac, eu noroita toata dand tarcoale sa o prind in caz ca se rupe pomul batran si cam uscat. Strig:fata, sa nu dea dracu’ sa cazi , ca eu cucuiul mi-l vindec dar daca storcosesti panseluta jar mananci, te penalizeaza managerul!

Se intinde colega, miorlaie pisica si se catara mai sus, pe ultima creanga. Colega dupa ea julindu-se cu simt de raspundere. In cele din urma reuseste s-o prinda de un picior, una urla de zgarieturi cealalta de frica, eu mai am putin si-mi ud budigaii de ras. Peste drum, in fata sectiei de pediatrie,niste mamici fumeaza, se uita curioase la noi si chicotesc. Imi vine sa strig la ele :bai, voi v-ati internat sa va supravegheati copii sau sa stati toata noaptea la circ si tigari?

N-apuc sa intru in polemici cu spectatorii ca striga colega:”prinde-o” si-mi arunca matza. Pe care nu o prind(normal!) dar care imi cade in cap si se instaleaza in ceafa, incurcanu-mi-se in claia de par. Si asa, cu matza in cap, fac din nou scara pentru colega sa coboare, o tin ca pe o Cenusareasa spanzurata pana reusesc sa-i pun papucii si ajunge si ea cu bine jos. Ma scarmana in cap pana smulge pisica mai inclestata ca un paduche flamand si o da jos. Cand pisica atinge asfaltul sare cainele care o pandea si…pisica e iar in copac! Mama lor de matze proaste si cine a plantat copaci in curtea spitalului!

Noroc ca de data asta a nimerit un copacel mic din care am reusit s-o desprindem cu usurinta. Pana am gonit cainele si pentru ca am constatat ca e slaba-moarta am zis sa-i asiguram servicii all inclusiv si sa o si hranim. Am bagat-o in holul de primire (nu in sectie, sa nu credeti ca ducem dragostea de animale atat de departe) si am servit-o cu un sandvish cu pate. Pe care l-a infulecat de n-au mai ramas decat cateva firmituri! A tors fericita, ne-a multumit de tratatie si…am poftit-o afara.

Ne-am uitat ca nu mai e nici un caine si am intrat sa ne spalam si dezinfectam. Plus sa ma pieptan, ca eram coafata cu gheruta! Apoi, cu satisfactia misiunii implinite, am intrat in sectie sa ne ocupam de restul problemelor.

Mi s-a parut ca ma urmaresc mai insistent pacientele, am crezut ca sunt cazute in admiratie pentru pricepera mea profesionala sau pentru bijuteriile mele, ori poate au urmarit si ele pe fereastra succesul actiunii de alpinism utilitar. Abia mai tarziu am vazut in oglinda ce urme de labute cu noroi aveam pe gulerul uniformei!:))

Amar, muscate si sictir

Standard

A fost o zi neasteptat de frumoasa.Credeam ca va ploua, asa cum plouase pana noaptea tarziu dar m-am trezit cu soarele in geam.Si cu un telefon de la mama:”Desteptarea, ca mergem la plimbare!” Eu am zis ca sunt deja desteapta, ceea ce era o minciuna, ca inca mai cascam cu galbenusul neinghitit…

Si am plecat la un rascolit de tarabe in Obor in cautare de comori.N-am avut noroc, n-am gasit nimic interesant. Am plecat cu transpiratia siroind pe spate sub haina cam groasa si cu un gust amar al contemplarii saraciei absolute.

saracimijlociuCat de necajit poate fi un om care insira pe un ziar, la vanzare, niste robineti ruginiti, niste pantofi scofalciti si rupti in talpa si niste martisoare coclite? Sau batranica ce face „negot” cu gheme de lana din plovare desirate si niste gentute din tineretea ei interbelica?

Cumpar uneori carti. Sunt titluri interesante chiar daca hartia e ingalbenita si coperta si-a pierdut demult luciul, iar pretul e cat al unui covrig . Cumpar si „bijuterii” banale(uneori am gasit si de argint) sau obiecte decorative mai batrane decat mine. Ei, da, am o pasiune pentru vechituri si nu mi-e rusine sa recunosc!Plus ca negocierea are un farmec aparte, imi creste increderea in puterea mea de convingere. Intreb:

-Cat costa asta?

-Zece lei!(cam asta-i pretul de pornire pentru orice)

-Zece lei la mall, dar aici e in obor, deci se schimba mercurialul.Imi dai factura, bon fiscal si garantie?

De obicei pretul coboara brusc la cinci lei si produsul se achizitioneaza cu trei!:))

Dar azi n-am cumparat nimic. Nici nu mi-a iesit in cale ceva care sa ma tenteze si parca nici nu-mi ardea de negociere cu amaratii aia care abia scoteau bani de-o paine.

La intoarcere am oprit intr-o localitate aflata in drum, fost orasel industrial. Curatel, dar cu patina saraciei la vedere. Am intrat putin in piata, pretul legumelor aproape dublu fata de obor, n-am luat nimic.Cand sa iesim din piata se agata de noi ca scaiul un ciutan cam de vreo 9-10 ani imbracat modest spre jerpelit:

-Tanti, da-mi doi lei sa-mi iau „napoltanee”!

Imi continui drumul fara sa-i dau atentie, din principiu nu dau bani cersetorilor oricata mila mi-ar inspira. Dar ciutanul stia una si buna:

-Tanti, da-mi doi lei sa-mi iau napoltanee! Tanti, da-mi doi lei sa-mi iau napoltanee!…si tot asa, la nesfarsit, fara pauza de respiratie, fara semne de punctuatie.

Primul lucru remarcat a fost schimbarea de marketing.Ca de obicei se zice „un leu sa iau o paine!”. Dar poate nu stiu eu obiceiul si tariful locurilor!…

l-am lasat sa-si continue repertoriul si am intrat intr-o florarie dugheana care comercializa plante.Un domn foarte amabil si bun cunoscator intr-ale horticulturii m-a convins sa cumpar niste muscate pitice si curgatoare la preturi foarte tentante (7-8 lei) si niste panselute vesele.Mi le-a pus frumos in ladita sa le pot transporta in siguranta, i-am platit si am iesit.

In fata usii micul cersetor isi facea numarul, cu aceeasi replica de papagal vorbitor si sacaia niste femei iesite dintr-o alimentara. O clipa m-a mustrat constiinta ca am dat atatia bani de niste buruieni si nu i-am dat si lui pentru niste napolitane. In timp ce asezam ladita cu grija in masina prind cu coada ochiului o miscare iute de Speedy Gonzales.M-am gandit ca cineva, enervat de atata insistente, i-o fi dat vreo palma dupa ceafa sau a aruncat cu ceva dupa el.Sau poate s-a dus fericit sa-si ia „napoltanee”…

L-am urmarit cu privirea.S-a oprit glont pe terasa unei carciumi din piata la masa unui tigan borat colector de taxa caruia i-a pus in palma ceva, probabil banutii obtinuti si a fugit inapoi in fata alimentarei, unde avea repartitia pe post. Asadar banii nu erau pentru „napoltanee” ci pentru bautura oachesului!

M-am indignat, am zis niste urari de bine pentru jigodia care sta la baut supraveghind  cersitul unui copil, m-am felicitat ca am instincte bune si n-am cotizat si eu pentru inca o cinzeaca la „patron”, m-am urcat in masina si am plecat.Am ajuns acasa cu o senzatie de sictir pentru lumea din ce in ce mai saraca si indobitocita din jur. Apoi m-am uitat ce flori frumoase mi-am luat si mi-a trecut…

Intre fantezie si minciuna

Standard

Tuturor ne place sa ne laudam cu reusitele noastre, sa ne punem in evidenta calitatile. Nici nu cred ca e rau, atata timp cat nu intrecem masura.Modestia nu e intotdeauna o virtute.

Defectele le trecem cu vederea, incercam sa le camuflam. Lucrurile de care nu suntem foarte mandri preferam sa ramana nespuse.Dar o penitenta periodica poate ar fi indicata, o recunoastere publica a unui viciu sau pacat ne poate aduce macar propria iertare daca nu si  pe a celorlalti.

Asa ca-mi iau inima in dinti, incerc sa ma feresc din calea pietrelor si sa-mi scot petele de pe constiinta la lumina.Marturisesc: am avut ca viciu minciuna.Dar o minciuna destul de dezinteresata, uneori ridicata la rang de arta. n-am mintit  ca sa obtin niste foloase.Am mintit ca sa-mi salvez pielea sau ca sa-i oftic pe unii lipsiti de imaginatie.

Prin clasa a doua, satula si plictisita deja de scoala, am mintit acasa ca „tovarasa” e plecata la Bucuresti, la „congres’, deci doua zile nu facem ore asa ca o sa ma duc pe la gradinita, la fosta educatoare de care mi-era dor. Ai mei m-au crezut, eram convingatoare cand minteam si se nimerise fix in perioada de congres PCR (acolo auzisem eu cuvantul!).Dar a treia zi m-am trezit cu tovarasa acasa, venise sa vada daca sunt grav bolnava si daca trebuie sa ma ajute sa recuperez lectiile. Ce bataie a urmat nu va mai povestesc…

Prin clasa a sasea l-am mintit pe medic ca sunt bolnava si inapta de efort fizic deci imi trebuie scutire medicala pentru orele de sport. Aveam ceva probleme de sanatate dar nu cat sa nu-mi permita sa alerg doua ture de tern dar mie mi-era lene sa alerg asa ca…am mintit. Si n-am mai facut ore de sport pana la finalul liceului.

Pe la 17 ani, locuind in internat cu regim drastic de penitenciar, am invatat sa mint la fel de natural precum respiram.Altfel cred ca o luam razna respectand toate regulile lor absurde. Am plecat intr-un weekend la Costinesti cu prietenul meu care sarbatorea cu clasa lui acolo sfarsitul liceului.Am spus ca ma duc acasa sa-mi aduc niste lucruri necesare si mancare. Cand m-am intors luni dimineata, cu doua sacose pline de iarba de pe marginea  santului(ca trebuia sa arat ca o eleva cuminte venita cu bagaje de acasa!) pedagoga ma astepta sa-mi dea sacosele aduse de cu seara de un unchi, tot de acasa! Am imbrobodit-o eu cumva ca unchiul era plecat de doua zile, ca e sofer de tir si abia aseara a ajuns la mine si ai mei nu stiau ca o sa ajung si eu acasa si…

Pe cand eram la inceputul prieteniei cu Sotu’ el a trebuit sa se interneze intempestiv la Spitalul Militar din Constanta. M-am dus sa-i fac o vizita protocolara si am descoperit la poarta puhoi de lume care era oprita la intrare, caci spitalul era in carantina. Inca nu se nascuse soldatul cu arma-n mana care sa ma opreasca din drum asa ca i-am fluturat rapid pe sub nas o legitimatie (care era de fapt un abonament de autobuz!) si i-am spus cu tupeu ca sunt doctorita Iliescu de la Sanepid si am sotul internat, rog sa fie anuntat in sectie ca am venit.Si am trecut ca Voda prin loboda prin multimea aia neputincioasa! Atunci a fost jumatate premonitie, jumatate minciuna:doamna Iliescu am ajuns, doctorita nu!:))

Apoi m-am plictisit sa mint. Nu mai avea haz, stiam ca pot fi convingatoare in orice spun.As fi putut convinge orice sceptic ca am fost rapita de extraterestrii si mi-au implantat un cip deci acum vorbesc perfect malgasa veche;si chiar as fi vorbit-o, stiind bine ca interlocutorul nu stie nici malgasa, nici latina nici alte limbi moarte!

Nici nu mai tin minte cand am spus ultima minciuna serioasa. Gasesc ca e complicat nu sa minti ci sa tii minte ce ai mintit.De ce sa-mi incarc eu memoria? Si ce adevar as avea eu de ascuns? Ori traiesti ca un mitoman toata viata pana ce minciuna iti devine o a doua realitate, ori spui intotdeauna adevarul.

citatAdevarul e intotdeauna acelasi. Si e simplu si eliberator. Uneori doare(si cand il spui si cand il asculti) dar el poate cicatriza o rana, pe cand minciuna o adanceste.Unui om drag nu-i poti rasplati loialitatea cu minciuna si fatarnicie. Unui nemernic nu merita sa-i acorzi efortul de a-l minti.

Pot sa glumesc, sa fiu ironica sau chiar sarcastica, sa fac o farsa dar nu sa mint. Cred ca mi-am epuizat cota de minciuni alocate, sunt nevoita sa fac tovarasie numai cu adevarul.Ca imi tai uneori craca de sub picioare  si nu stiu sa imbrac minciuna in diplomatie, asta e, ghinionul meu! Sa mor eu daca va mint!!Sa mori tu daca nu ma crezi!:))

Concis

Standard

poze-cai-animale-haoiase-20080801Un tigan avea un cal. Si calul n-avea nimic impotriva!

****

Sa nu ma intrebati ce am vrut sa zic ca nu stiu sa raspund. Am vrut sa arat ca pot sa scriu o postare foarte scurta, nu sa bat campii, ca de obicei. Daca voi reusiti sa comentati ceva la chestia asta sunteti mari!:))

Daca nu primiti doar un zambet seducator sa va insenineze ziua!

Ape involburate

Standard

S-au intors ploile.Cum era de asteptat incep si inundatiile.La munte se topesc ultimele zapezi, alea care ne-au „nametit” primavara, pamantul e imbibat de apa, padurile sunt defrisate, santurile si albiile raurilor nu sunt curatate, asa ca era normal sa navaleasca puhoaiele prin sate.

Am vazut cu ochii mei inundatii catastrofale prin anii ’75-’80.Eram la bunici (adica aici unde locuiesc acum) si pe Teleajen pluteau casele precum niste corabii. Podul care facea legatura cu orasul era amenintat de viitura, apa erodase picioarele, stive de copaci se ingramadeau obturand si mai tare cursul raului. Era o imagine apocaliptica, lumea plangea si se ruga desi zona noastra, aflata mai la inaltime nu era amenintata.Se adunau toti pe maluri, la capetele podului cu teama in suflet ca acesta se va prabusi si vom ramane izolati.

Numai eu cred ca ma bucuram de dezastru. In mintea mea de copil tembel vedeam o oportunitate in inundatile astea. Si ziceam sa se rupa podul mai repede caci era perioada de sfarsit de vacanta si gandeam ca nu voi mai putea sa ma intorc acasa, la Mangalia si nu trebuie sa merg la scoala. Pentru mine era o prelungire de vacanta si atat. Numai ca podul a rezistat eroic, ca doar era facut de nemti in primul razboi mondial nu de o firma capitalista de asfaltatori moderni!

De atunci s-au schimbat multe. Teleajenul s-a amenajat hidrologic, are lacuri de acumulare, se fac deversari controlate si nu mai e nici un pericol de viitura. Plus ca mai exista un pod suplimentar, nici vorba sa ramanem izolati de lume.Ca sa-mi inunde mie gradina ar trebui sa vina un „tzunam” de vreo 40-50 de metrii inaltime, adica imposibil. Sau mai stii? Daca pica un asteroid fix in bazinul de acumulare din amonte?:))

Tot din copilarie mai am o imagine cu ape involburate. Plouase torential, ploi tarzii de toamna si eram in vizita prelungita la sora bunicii. Ea, neavand inca nepoti, ma rasfata pe mine si ma lua pentru cateva zile sa-i umplu casa de galagie si de animalute gasite in drum pe care le gazduia cu rabdare cat timp stateam eu.In fata casei, la sosea, era un sant destul de adanc si plin de apa mocirloasa scursa si din strada si de pe dealul din apropiere. Acolo era paradisul ratelor dupa ploi. Si daca am vazut ce fericite sunt ratele am vrut si eu sa impart aceasta fericire cu ele. N-a fost chip sa ma convinga ca e apa rece si murdara, ca e frig afara, ca e santul adanc…Adica ratele au voie si eu nu?

In cele din urma bietii oameni au cedat insistentelor mele. Au facut focul in casa sa fie cald, au incalzit un cazan de apa sa ma poata desputii dupa baia cu ratele si, toples, m-au lasat incet in sant. Unii se lauda ca au inotat cu delfinii, eu ma laud ca m-am mocirlit cu ratele! 🙂

N-am stat mult, chiar n-a fost foarte placut dar mi-am facut damblaua. Apoi a urmat baia fierbinte, infofolitul in paturi, ceai cu lamaie si cearta de rigoare.Da, dar triumfasem in negociere!Nu cred ca eu as fi facut vreodata astfel de mofturi unui copil, ar trebui sa dau dovada de maturitate nu sa cedez unui santaj sentimental. Ori am fost un copil foarte diplomat si insistent, ori oamenii mari erau mult mai indulgenti sau inconstienti pe vremea aia!Si nici nu se dadea la stirile de la ora cinci ca un copil s-a inecat in santul cu apa din fata casei sau a fost ciugulit de rate…

Timpul si varsta iti schimba perspectiva asupra realitatii. Ce acum omului matur se pare o carastrofa copilului de atunci i se parea o joaca.Cum era sa constientizez dramele traite de altii (case daramate, animale moarte, oameni dragi inghititi de puhoi) cand eu vedeam doar avantajele(sa nu mai merg la scoala, sa fac baie cu ratele in sant)? Mie inundatiile nu mi-au murdarit nici o jucarie,n-am umblat prin curte cu cisme de cauciuc ,n-am avut fantana plina de noroi…

inundatiiAcum ma gandesc cum ar fi sa pierd totul intr-o viitura de cateva minute, sa stau cu teama ca maine n-o sa mai am unde pune capul, ca va trebui s-o iau de la capat si ca n-o sa mai pot. Acum ma uit la televizor si tremur alaturi de cei ce masoara fiecare centimetru de apa ce se apropie de casa lor.

Dar nu pot sa nu ma intreb cati dintre ei s-au gandit bine cand si-au facut casa de vacanta fix pe malul raului, cati nu si-au curatat santurile si rigolele de scurgere, cati nici nu s-au gandit macar sa-si faca o asigurare(nu ma refer la cei care chiar n-au cu ce sa o faca!) si cati au defrisat dealuri intregi fara sa le pese ca intr-o zi natura isi va plati polita cu varf si indesat. Dar, de! noi suntem fatalisti si induram totul cu resemnare, ca doar am studiat Miorita in scoala…

O, ce daruri minunate…

Standard

A trecut 1 aprilie fara nici o farsa. Nici n-am luat-o, nici n-am dat-o.

Dar nu e numai ziua asta buna pentru farse, ba cred ca e cea mai nepotrivita caci toti sunt circumspecti. Mie imi place sa fac glume, sa binedispun lumea.E drept, uneori cam intrec masura dar ma ia valul si nu ma pot abtine sa nu fac cate un pocinog. Visam chiar sa incep o afacere in domeniu, o firma specializata in farse si razbunari amuzante.Cand ma supara cineva nu ma gandesc cum ar fi sa angajez un asasin platit sau cum sa-l falimentez ci cum sa-l fac de ras cu…ras!

Cadouri_72Dar azi nu vreau sa va vorbesc de fanteziile mele sado-umoristice ci sa va dau niste idei de cadouri.Cele mai multe sunt din cele pe care eu chiar le-am pregatit iar unele sunt pe lista de asteptare.Numai sa se iveasca momentul potrivit si gata,  la pun fundita!:))

Pe scurt:

-pentru o doamna exagerat de cocheta: o masca pentru ten uscat si una pentru ten gras facute prin decuparea ochilor intr-un tampon alldays (uscat) si allways(gras) si pus elastic, ca la mastile de carnaval.

-un tub de Hemorzon frumos impachetat si cu mentiunea „crema anticearcan anal cu coenzima KK10”.

-trei spatii pentru oua decupate dintr-un cofrag, cu elastic si cu dedicatia „suspensor pentru barbatii superdotati”.

-o manusa de latex, ambalata intr-un celofan frumos, cu fundita si eticheta „prezervativ pentru orgasm multiplu”.

-o punga de cadouri continand o perie de wc cu suport(noua, desigur!) , un sul de hartie igienica si o punga cu jumatate de kilogram de…rahat.Comestibil! Si cu textul „pentru vremurile care vin”.

-pentru un microbist inrait: un pachet mare in care se afla un pachet mai mic , in care se afla alt pachet si mai mic si tot asa, dupa cat ambalaj aveti la indemana; iar inauntru un biletel:cel mai frumos GOL!

-pentru o doamna obsedata de silueta si fermitatea tesuturilor: un fund de tocat frumos ambalat si o felicitare: crema anticelulitica nu v-a ajutat sa obtineti un fund ferm? Acum il aveti fara efort!

-doua pere ci o lamaie lipite cu scotch cu inscriptia „bere araba cu lamaie” (asta cred ca imi e recomandata mie!:))

coliva-mare-pentru un dusman: o punga de grau sau arpacaj, niste nuci si cateva bomboane,intr-o punga de cadouri lasate la usa in prag de aniversare cu un biletel: tortul sa ti-l asamblezi singur, eu aduc doar coroana!

Idei ar fi multe dar nu vi le dau pe toate odata.Daca aveti nevoie pentru ocazii speciale apelati cu incredere, deschis non-stop, tarif negociabil de la gratis la …nimic!:))