Mi se falfaie

Standard

Toti avem in preajma un colt de rai. Poate ca ne-am obisnuit cu el si nu-i mai sesizam farmecul, ni se pare banal. Ar trebui sa-l mai redescoperim din cand in cand, sa nu mai visam la taramuri magige, tari de vis, insule exotice.

hamacAm redescoperit si eu micul meu coltisor de liniste, uitasem sa ma bucur de el. Nu falfaie nici o aripa de inger, nu se aude nici un psalm dar e linistitor si balsam de fericire asa cum cred ca numai in paradis e. De ziua mea, in urma cu trei luni, am primit de la niste prieteni dragi , M&M(care nu inseamna bomboane neserioase de ciocolata cu creier de aluna!) un cadou inedit:un hamac. Si cum primavara s-a transformat brusc in vara in toata regula l-am montat intre un mar si un cires.

Primul test a fost cel al cantarului:gabaritul maxim admis e de fix 115 kilograme! Buuun, daca nu iau si pisica in brate si fac si pipilica inainte ma tine! Apoi cel al asezarii pe centru, cu riscul imitarii simbolului victoriei dar nu cu degetele de la mana ci cu ambele calcaie spre cer. Nu mi-a iesit din prima dar am perseverat pana am ajuns sa pot plonja in decubit dorsal dintr-o miscare. Totul e sa nu ma ciupeasca vreo furnica!:))

Am fost sceptica la inceput ca voi folosi prea mult hamacul dar acum il gasesc foarte util. E o senzatie  placuta sa te legeni usor, sa-ti inchipui ca esti pe un vas de croaziera si sa urmaresti norii.Sa ti se falfaie de toti si de toate. Si sa adulmeci aroma liliacului aflat la doi pasi. Sau a salcamului. Sau a gratarului cu mici…:))

Inainte ma balanganeam in balansoar dar era incomod.Dar in hamac e perfect!Ciresul imi umbreste fruntea iar soarele imi bronzeaza picioarele iesite cam stravezii din iarna.Inca nu m-am prins cum as putea sa beau si o bere cu lamaie in timp ce ma legan atarnata-n corzi,dusul paharului la gura imi strica echilibrul si tulbura axa pamantului provocand inversarea polilior.Precum din cer, asa cazi pe pamant!:)) Dragii mei M&M, multumesc de cadou, asa trebuie sa ma gandesc des la voi! Cu recunostinta, desigur.

Si cum mi se falfaia mie rochita-n vant si-mi studiam mosia cu coada ochiului(ca nu puteam sa intorc tot capul ca sa nu studiez musuroiul de cartita indeaproape!) sesisez ca a mai crescut un soc. O. dragutul!!Nu l-a plantat nimeni, nu l-a ingrijit nimeni, s-a descurcat de unul singur si s-a facut maricel.Ce ti-e cu capitalismul asta, cum te invata el sa razbesti singur in viata!

Langa terasa e socul cel mare, cel pe care il tundem in fiecare primavara ca sa nu ne invadeze terasa cu totul.Acum nu mai e singur, are si el un tovaras. Si eu nu mai am doar un soc ci…ups! ce naiba am eu acu? Pana ma duc sa studiez gramatica Academiei imi vine greu sa ma pronunt. Am doi soci? Doua socuri? Doua soace???

S-a dus pacea si linistea mea contemplativa! Daca nu-mi ziceti repede ce am eu tai un soc , sa nu ma fac de rusine.Ca nu-mi trebuie mie „succesuri” de-astea dubioase. Si nici socata nu-mi place…

51 de răspunsuri »

    • Saru-mana! Ai salvat un boschete de la taiere!:)
      Prin analogie trebuie sa zic toci si foci ca plural la toc si foc? Bai, ciudata limba avem…Mai bine la englezi ca mai pui un S la sfarsit si gata!

  1. E drept ca daca ai doi flo … sorry, soci sa dus linistea de nu ti se mai falfaie pana-n veci !!! 🙂

    ps. berea cu lamaie poate reusesti sa o bei cu paiul! 🙂

  2. Asta era! Aceeași descoperire am făcut-o si eu; sa-ți gasesti acel coltisor de paradis si pe urma sa contientizezi starea in care te afli. Poate ca unii ar califica-o drept multumire natângă. Dar de fapt e vorba de intelepciune interioară; intelepciune traita si nu „gatita”, adică impodobita cu zorzoanele aforismelor pioase. Chiar dacă se mai întâmpla sa cadem din hamac, nu pot spune decât, BRAVO!

    • E ciudat cum orizontala si leganatul iti schimba perspectiva. Pana acum nu realizam ce bine e la mine in gradina. Acum ma gandesc ca norii pe care ii analizez eu probabil ca au trecut si pe la tine.Ce mica e lumea cand ai un hamac!:))

  3. Vezi, Adelina că nu-i bine să ţi se fâlfâie când naţiunea munceşte? Cum stăteai tu aşa liniştită şi te legănai uşor printre mirosuri îmbietoare, cum te-a lovit dilema. Nu mai bine de mine că sunt la muncă şi nu am nicio treabă? 😀

  4. Vezi cum te pedepseste Universul pentru aruncarea în derizoriu si ruinarea viselor copilaşilor care şi-ar fi dorit să audă basmele în versiune originală…,nah, ţi-a dat dilema, să nu-i zic şocul privitor la socul din curte… Mă simt răzbunat 😀 😛 Ca să desluşim iţele încurcate ale pluralului plantei sau arbustului, eu zic să laşi să mai crească vreo câţiva (cum să-l tai, e crimă la adresa naturii, tu n-ai auzit că plantele astea ne dau nouă oxigenul, nici de Greenpeace se pare 🙂 ), astfel pui de-o pădure, prin urmare numai avantaje: scapi de dilemă, dacă merge pădure de stejar sau fag, e valabil şi pt soc, ai oxigen şi materie primă pt socată, ce dacă nu-ţi place, o vinzi şi te faci capitalistă 😉
    Ce-ţi pasă dacă cazi din hamac, doar ai iarbă nu beton… şi nu pici din avion.. cât să fie, vreo juma’ de metru…, un fleac 😀

    • Cum un fleac? Cand m-am dat jos din pat mi-am rupt un picior, daca e sa cad din hamac cred ca ma dezbembrez de tot!Cand o sa ma fac eu capitalista(desi nu intentionez nici macar sa ma mut in capitala) o sa te iau pe tine contabil, ca vad ca esti bun, dintr-un amarat de soc deja mi-ai aratat profitul si beneficiile!:))

  5. wow, ce lux! Hamacul meu sta pe terasa, între doi pereti, ca asa copaci sanatosi sa sustina tensiunea produsa de greutatea maxima 115 kg (haioasa poanta cu pisicul si pipilica!)! nu am! :))
    savureaza coltul tau de paradis, incarca-ti bateriile si arata lumii cat de frumos poti sa zâmbesti, chiar si cand intalnesti mojici. Te pup draga mea.

    • Ai vazut si tu mojicii? E ultima data cand le-am mai dat replica, nu merita sa pierd timpul, mai bine ma legan in hamacul meu…
      Fiindca hamacul e asezat intr-o zona in care se afla si fosa septica(desigur, cu placa de beton si iarba deasupra) fi-miu ii zice „hazmac”!:)Zi minunata iti doresc si falfaire placuta!

  6. Ce bine trebuie sa fie acolo in coltisorul tau de rai. Eu zic sa te risti si sa iei si pisca in brate. Am avut si eu hamac, dar l-am vandut cu tot cu casa, teren, flori, caini, si ce mai era pe acolo…

    • O sa incerc si cu pisica dar trebuie s-o infometez vreo doua zile. nu neaparat din pricina de depasire de gabarit dar macar sa n-aiba ce varsa pe mine daca o ia greata de la balans…:)

  7. Pe mine m-ați mințit că limita maximă a hamacului este de 113 kg și nu m-am așezat în el temându-mă că cele 112,5 arătate de cântarul ultraprecis de la Liedl s-ar putea să-mi facă figura și să vă stric bunătate de hamac de la cei doi M, cărora să le fie rușine că n-au venit la Drajna la întâlnirea
    cu a’ bătrănă. Să dea Domnul, nu să se rupă hamacul ci să să scârțâie copacii când ți-o fi lumea mai dragă și-o să fii căzută în … contemplare, nu în iarbă.
    Nașu cel năpăstuit de fini.

    P.S. Lasă că îmi comand un hamac cu rezistența la rupere, undeva pe la două chintale. Sau cealaltă variantă, devin un silfid sau un .. silfidoi. Na, că m-am molipsit de la voi.

    • Ai dreptate, era 113 dar am gresit eu.Si de ce n-ai zis ca voiai si tu sa te urci? Ca-l intindeam pe jos si rezista cat sa faci si tu doua tumbe…Eu stiam varianta cu „fluieras de fag mult canta cu drag”, „fluieras de soc mult canta cu foc” dar daca vrei tu cu scartait de copaci..:))
      Tu o sa devii un somalez infometat!:))

  8. Mi-am cumparat si eu un hamanc, acu vreo 2 ani, dar cum nu sunt vara acasa, iar aici nu am timp, l-am dus de cateva ori la munte. Nu era cald, asa ca nu stiam cum sa-l fac sa stea fix, cand ma leganam inghetam.

  9. Sa folosesti cu drag si sanatate hamacul!
    Miai amintit de zilele frumoase de acasa….cand si eu ma dadeam huta intrun hamac legat intre doi corcodusi! 😀
    Problema mea era ca nu ma puteam legana prea mult ca mi se facea rau de miscare! Asa ca stateam intr-o tolaneala paralizata , de numai relaxare nu se putea chema! 😆

    • Toata viata mi-am dorit sa fac parasutism.Dar pana atunci ma antrenez la aterizari din hamac.Da; nu ma las, o fac din ce in ce mai gratios…:)
      E bine si in balansoar dar al meu nu-i prea lung, nu pot sa-mi intind picioarele si sa stau cu ele ridicate nu se cade la o doamna…

  10. Vezi ce înseamnă să nu dormi cu DOOM2 sub pernă cum dorm alţii cu Biblia la căpătâi? Îţi creezi astfel de probleme „existenţiale” Dacă din soc să faci socată sau din soci să faci socate, ori merge din soc să faci socate şi din soci să faci socată! Hai că te-am înnebunit, dă-o în plata ei de exprimare cu socata ei cu tot!
    Îţi propun altceva, că tot ai o problemă serioasă de rezolvat ,nu ca asta de dinainte! La problema cum ai putea să bei liniştită berea cu lămâie( e oare bere Ciucaş? :D) în hamac, asta se poate rezolva tinând cont că hamacul este aproape de muşuroaie. Aşezi frumuşel berea în mijlocul muşuroiului – pentru echilibru – şi îţi confecţionezi din mai multe paie, unul singur, adică vei face un pai lung „handmade”, curbat niţel spre traiectoria cu pricina. Te vei asigura înainte ca armata de furnici să fie plecată, altfel …

    • Sa le ia naiba de soace! Le zic boscheti si gata!
      Da’ ce m-ai ajutat cu sfaturile tale! Pai daca infig un pai in musuroi toate furnicile se incoloneaza si-mi intra-n gura. Am zis bere cu lamaie, nu bere cu furnici, se fac prea multe calorii si se rupe hamacul.;)))

  11. Este o diferenta esentiala intre balansoar si hamac ! Balansoarul, cu balansul ba in faţă, ba in spate, ba in faţă, ba in spate, reprezinta o nehotarare care iti lasa totusi o speranta ca poate vreodata vei progresa. Hamacul, cu balansul stanga – dreapta – stanga – dreapta, reprezinta o nehotarare care nu iti mai lasa vreo perspectiva cat de cat optimista cum ca va fi vreodata si-o miscare „inainte” – precum politicienii nostri : stanga – dreapta – stanga – dreapta fara vreun „inainte”, un fel de tot pe loc, pe loc, pe loc, sa rasara … inc-un soc.

    • M-ai bulversat de tot.Daca in hamac nu e bine, in balansar nu e bine, in ce sa ma dau? ma dau pe topogan, ca acolo directia e precisa, nu cred ca ma pot opune atractiei gravitationale!:))

      • E bine in balansoar : mai este o speranta de „inainte” :).
        Tobogan in nici un caz !! O fi catre inainte, dar este mult prea precum Romania : in jos ! Si aici este o speranta – ca „dupa aia” vei urca, dar tot pentru a o lua iar in jos.

  12. Aha, deci soci! 🙂 Mi-a fost lene sa caut deci am venit direct unde banuiam ca o sa gasesc rezolvarea dilemei 🙂
    Hamac am dar e pt copii, daca ne urcam noi in el, se apleaca cei doi meri de care este legat 🙂 Si eu oricum nu m-as urca, mi se apleaca numai cand vad pe altcineva dandu-se in el 😀 In balansoar n-am probl dar numai daca stau in fund si neaparat cu ochii deschisi 🙂
    Sunt in stare sa-mi fie rau si daca ma plimb cu vaporasul pe lacul din Herastrau, urata treaba! 🙂
    Dileama cu berea … eu zic sa pui cutia (bidonul) in pomul de care este legat hamacul, si sa tragi un furtunete in jos, la tine. Eventual cu robinet montat la capatul dinspre tine 😀

    • Ma bucur ca am rezolvat o dilema colectiva!:))
      La tras cu furtunul ma gandeam si eu dar nu la agatat butoiul in pom.Daca e debitul prea mare si ma inec? Sa mor si leganata si inecata concomitent?:)

  13. deci am ras de m am … de s a uitat sotul crucis si a fost musai sa i citesc si lui . asa ca el a decis simplu: doi soci. poate intre timp te ai dumirit, dar de la moldovean citire este „soci”.
    in alta ordine de idei in hamac poti sa bei berica cu paiul. unul lung si cu burduf, adica cu inclinare catre gurita delicata de doamna. asa nu risti nimic. decat sa te scoli mai des sa te duci sa mai deserti din berica sa intre alta.
    cam asta i cu hamacul si cu socii 🙂 . sa ti fie de bine. uite ca mi ai amintit cat de fain e sa ai asa ceva. avusei si eu ocazia sa le incerc, dar printre maslini… nebunie curata. trab sa mi l trec pe lista de vise musai .

    • Fata, tu ai si maslini? Macar la astia stim forma de plural…Dar nu poti sa faci maslinata!:)
      Cum e cu socii m-am dumirit dar evident ca si eu am avut dezbateri in plenul familiei. Noroc ca mai avem specialisti intr-ale lingvisticii, eu singurele limbi in care nu ma incurc sunt cele de la ceas!

      • maslini n am (desi as vrea sa am), dar am vietuit o vreme printre ei pe plaiuri mai insorite din europa asta… ehe , ale tineretii vremuri. e bun ca te ai lamurit cu socii.

      • Nici braga nu mi-a placut deloc. Dar sa stii ca nici de berea cu lamaie nu m-am lipit. Stiu ca-ti place. Mie nu mi-a placut,desi am incercat si una romaneasca si una straineasca…ca am zis n-or fi ai nostri capabili s-o faca buna. 😉
        Limonada, in schimb, as bea o vadra :)) Deodata 😉

Lasă un răspuns către Antonela Munteanu Anulează răspunsul