Auriu si vinetiu

Standard

Am citit un articol despre cand si cum trimitem copiii la cumparaturi. Si mi-a starnit nostalgii.E clar, sunt batrana daca ma las asa usor invaluita de amintiri!

Mai intai mi-am amintit de fi-miu, la 5-6 ani, cand il trimeteam la piata de langa bloc. Imi dadea ciorba-n clocot pana se intorcea el cu patrunjelul; si nu ca nu se pricepea sa cumpere, dimpotriva: dadea ocol tarabelor, studia preturile tuturor si abia apoi cumpara. Nu pentru a face economie de un leu vechi ci pentru ca avea el o filozofie cum ca trebuie sa faca profit ala care nu se caliceste si care vinde mai ieftin. De atunci au trecut 20 de ani si tot filozofia asta o are, prefera sa mearga pe jos o statie de troleu decat sa cumpere cu 2 lei mai scump de la parterul blocului. La chestia asta chiar nu seamana cu mine.:))

Apoi mi-am amintit de frageda mea pruncie si de primele mele cumparaturi. Eu eram responsabila cu dus gunoiul, cumparat paine sau tinut rand pe la unele cozi. De obicei aveam bani ficsi si o lista scurta de la care nu ma abateam. Cel mai tare ma enerva cand nu gaseam la magazinul de langa bloc ce cautam si ma obliga mama sa ma duc pana in centrul orasului. Si ca sa-mi mai treaca supararea ca trebuie sa bat atata drum pentru un fleac(in perceptia mea toate erau fleacuri) pierdeam timpul pe la vitrine, cascam gura la lume pe strada si cand veneam acasa ma vaitam ca a trebuit sa stau la o coadaaaa…

Intr-o iarna, nu cred sa fi avut mai mult de 10 ani,  m-a trimis mama la paine si n-am gasit langa bloc.Si m-a obligat sa ma duc „in centru” desi ar fi putut sa faca si ea o mamaliga si gata. Dupa ce am luat painea m-am oprit sa-mi proptesc nasul in vitrina librariei, ca era inainte de Craciun si erau multe jucarii si globulete. Parca mi-a luat acadea_sarbatori_glob-de-pom-craciun-150x150Dumnezeu mintile asa de tare m-am indragostit de un globulet! Era mic, mai mic decat pumnul meu de copil, galben auriu si aveam impresia ca-mi zambeste, ca ma asteapta pe mine. Am intrat in magazin, Am intrebat cat costa, tin minte ca ieri , patru lei cincizeci si mie imi ramasesera cinci lei rest de la paine. Am dat banii si mi-am luat globuletul pe care l-am dus pana acasa ca pe o comoara, de parca n-ar fi existat nimic mai valoros pe lume.

Acasa l-am arata cu mandrie mamei, cred ca era prima mea achizitie pe cont propriu si mi se parea ca am facut o afacere foarte buna, desi niciodata nu mai cheltuisem restul de la cumparaturi. Ce a facut mama? In nici un caz nu m-a felicitat. Ba m-a batut rau, una din bataile pe care nu le-am uitat niciodata nu pentru ca m-a durut vreo vanataie ci pentru ca m-a durut sufletul. „Na, sa te inveti minte sa mai cheltui banii aiurea; ce, n-aveai globuri acasa? sa cheltui aiurea cand oi muncii tu, ca nu mancam globuri…”

Si mama dadea, mai mult cu nervi decat cu forta si eu nu stiam cum sa-mi feresc globuletul. Am indurat cu stoicism, fara nici o lacrima, asa cum faceam de obicei.Globuletul meu merita orice! Dar n-am mai cheltuit niciodata nici un banut din restul de la cumparaturi…

Am pastrat multi ani globuletul. Cand m-am maritat si am plecat la casa mea mi-am luat si globuletul. Si in fiecare an pe el il asezam primul in brad, era „seful globuletelor”, cel pentru care mancasem bataie in copilarie. Apoi s-a crapat, dar tot la loc de cinste statea in brad pana ce, intr-un an, l-am gasit spart de tot. M-a durut mai tare decat atunci cand imi luasem bataia, parca imi murise un prieten…

Nu certati copiii cand isi fac o mica placere din restul de la cumparaturi. Explicati-le ca nu e bine sa procedeze asa sau lasati-le din start un banut al lor, pentru investitii. Pentru noi, oamenii mari, lucrurile par simple, in alb si negru, in corect si incorect, pentru copii bucuriile au multe nuante.Uneori sunt aurii si dor…

42 responses »

  1. Pe mine cred ca nu ma batut destul ca eu tot cheltuiesc banii pe pantofi, din restul de la cumparaturi.🙂
    Rectificare: eu cheltuiesc banii pe cumparaturi din restul de la pantofii cumparati! ( daca mai am, bine înteles!)🙂🙂🙂

    • Poate mi-ar fi scapat vreo dojana, in mod sigur i-as fi tinut si o scurta prelegere despre mofturi si austeritate dar in nici un caz n-as fi facut o tragedie din asta. Iar de bataie nici vorba…cred ca i-am mai scapat si eu vreo doua palme la fund lui fi-miu dar pentru abateri mai grave de atat sau pentru „recidive”,pentru restul au fost mustrarile si pedeapsa capitala:embargou la calculator!:)

    • Pacat ca n-am nici poza globuletului nici a vanatailor pentru exemplificare…Stiu ca am fost un copil dificil, genul rebel si incapatanat dar niciodata n-am putut fi educata sau dresata cu bataia.

    • Am un obicei vechi:in fiecare an trebuie sa cumpar un ornament nou pentru pom. Si asa s-au adunat multe, unele din adolescenta. Si mai am o superstitie: ca bradul trebuie sa fie incarcat(chiar daca nu o fi chiar de cel mai bun gust!), in anul in care a fost simplist spre anemic nu mi-a mers bine.Asa ca acum chiar e ca un pom de iarna!:) SA nu lasi niciodata globurile in valiza, orice s-ar intampla.

  2. Bine mai, eu vin la tine sa ma inveselesc si tu ma faci sa-mi umezesc ochii…
    Mi-am luat-o si eu odata…faceam colectie de poze cu artisti si cantareti si tocmai primise la chioscul de ziare poze cu…Mihai Constantinescu si cu Corina Chiriac, parca, si na, ce era sa fac, ca eram singura acasa, cu cheia de gat si fara bani. Tu ce-ai fi facut? Eu am batut la usa la o vecina, i-am cerut cu imprumut niste bani si i-am spus ca o sa-i dea mama inapoi cand vine de la serviciu. Nu-ti spun ce mi-am luat-o! Ca nu numai ca am bagat-o in datorii, dar am mai facut-o si de ras prin bloc sa o stie toti vecinii :))

    • Vezi cum ne raman chestiile astea scrijelite dureros in memorie? Sunt convinsa ca si copiii nostri au amintiri traumatice din cauza noastra, chiar daca am avut cele mai bune intentii. Pe mine bataia nu m-a educat niciodata, o incasam cam de trei ori pe zi si o data seara dar efectul era exact invers, asa am devenit un Gica Contra.:)

  3. Pentru aşa ceva n-am luat bătaie pentru că nici măcar nu mi-ar fi trecut prin cap să intru în restul de la cumpărături, aşa de dur a fost taică-meu. Luam însă pentru faptul că nu puteam mânca unele mâncăruri (omleta cu ceapă, pureul de spanac şi ceapa prăjită sau fiartă, în orice mâncare; vărsam de la ele; bineînţeles că ai mei considerau că-mi fac singură silă…). Mai luam şi pentru note „slabe”, prin slab înţelegându-se tot ce nu era 10.
    Mai bine nu-mi aminteam…😦

    • Ce de-am mai incasat-o si eu pentru mofturi la mancare… Si pentru note.Asa ca prin clasa a treia mi-am modificat singura o nota de 9 la desen in 10. Sigur ca s-a prins „tovarasa”, a scris in carnetul de note sa-l arat parintilor si eu ce era sa fac? Am aruncat carnetul la un tomberon! Al naibii ghinion, peste cateva zile o tanti-gunoier a venit cu carnetul la usa, ca era trecuta adresa si a zis ca e pacat sa se piarda un carnet numai cu 9 si 10. Sa mai zic ce-am incasat-o? cateva zile n-am putut sedea pe fund…Cred ca e bine sa ne mai amintim de greselile din copilarie, poate asa o sa gresim mai putin fata de copiii nostri.

    • E asa de simplu si de ieftin sa bucuri un copil! Dar suntem din ce in ce mai saraci, nu ne mai permitem nici un fel de bucurii. Am vazut la tv copii bucurosi ca Mos Craciun le-a adus o punga de pufuleti…:(

  4. Pe vremea cand locuiam la Mangalia,era un market in centru (o mai fi ?)si intram seara la mici cumparaturi.Vara,cald si frumos.Afara statea mai mereu o cersetoare si fostul meu sot ii dadea mereu ceva.Odata am rugat-o pe cea mica sa mearga sa cumpere paine si restul a fost de la 100 lei…junioara a iesit hotarata si mandra,i-a dat cersetoarei tot restul primit.De ce? simplu : asa face si tata.Nu mergea inca la scoala,nu avea notiunea banului,mult sau putin,doar puterea exemplului a contat.
    M-a emotionat povestirea ta.Frumoase si comentariile celor care te citesc.
    Multumesc.

    • Ai locuit in Mangalia? Atunci salutari, vecina, si bun venit!:)
      Sper ca n-ai certat-o prea tare, ea a facut un gest frumos si sincer, asa credea ca e normal.Ar fi minunat daca am reusi sa-i invatam pe cei mici valoarea banului si modul in care ar trebui sa cheltuie doar ca incepe sa ne depaseasca si pe noi acest subiect, prea putini bani, prea multe nevoi si aproape nici un moft de implinit…

  5. Gata, s-a dus zâmbetul așteptat! Mi-ai adus o lacrimă-n colțul ochilor.
    Eram copil când stăteam la coadă la pâine, o coadă-n care eu, copilul de 6-7 ani eram pur și simplu strivit! Era vremea cartelelor de pâine, acele bonuri mititele, pentru 250, 300, 500 grame de pâine! Tu nu le-ai apucat!
    Mi-ai amintit și de magazinul de jucării, în preajma sărbătorilor de iarnă! Pline de globuri, beteală, jucării! Pe drumul de la școală spre casă, mă uita Dumnezeu în acest magazin, cu privirea pierdută la minunile la care nici nu puteam visa…

    • Aproape ca-mi pare rau ca m-am hazardat in amintirea asta, am intristat pe multi desi nu asta am vrut. Dar poate nu-i rau ca v-am facut sa va intoarceti o clipa in vremurile copilariei, ca au iesit la lumina niste amintiri putin dureroase…Ce-ar fi sa facem o rubrica saptamanala de amintiri, sa nu ne lasam memoria sa lancezeasca?
      Si am apucat si eu cartela de paine, cand veneam la bunici, la tara, trebuia sa ne ducem la primarie sa ne treaca si pe noi la portia bunicii.Iar la brutarie chiar iti lua un sfert din paine, sa nu-ti depasesti ratia…

      • Cartela aceea de care am spus eu, a fost eliminată în 1965-1966. Erau bonulețe mici, galbene, maro, albe și se dădeau de la servici. Erau pe model sovietic. N-aș dori nimănui să mai ajungă la așa ceva, dar după cum evoluează agricultura noastră, mi-e teamă!

  6. Pingback: Înfiinţez o rubrică duminicală permanentă, „Recomandările săptămânii”.

  7. Pai atunci, era clar in capul tau ca nu ai voie sa cheltui restul, sau nu se pusese problema asta niciodata ? Intreb care era legea. Pt ca in legatura cu finantele, fiecare isi face legea lui. Daca asa era legea si tu ai incalcat-o cu buna stiinta, lasandu-te tentata, inseamna ca ai furat, si meritai o pedeapsa, desi nu stiu daca neaparat una corporala. Insa daca nu asta era legea, ci legea era ceva asa vag de gen, „noi nu mancam globuri”, si altceva tu nu stiai despre bani, nu ti se explicase niciodata, atunci zau, cred ca ai circumstante atenuante. In plus, daca tie la 10 ani nu ti se explicase clar ce sa faci atunci cand esti in dubiu asupra unui punct de conduita, de ex sa dai telefon acasa si sa intrebi un parinte sau un bunic, sau sa scrii pe o foaie intrebarea, si sa nu actionezi pana cand nu vii acasa si o supui la discutie in urmatorul consiliu de familie, atunci si asta e o circumstanta atenuanta si inseamna ca la tine in familie era anarhie.

    Zau, nu pot intelege de ce parintii nu isi educa copiii despre bani in mod cat mai detaliat, si unii au asa parca opinia ca un copil trebuie sa stie automat ca banii de obicei se castiga prin munca, dar asta nu e ceva pe care un copil il invata automat, Copii trebuie educati financiar, la fel cum trebuie educati sa foloseasca Internetul. dica nu stai asa si astepti ca un copil sa se educe singur.

    Ma rog, astea sunt conceptii cam datate din partea mea, din secolul 19, in secolul 18 erau alte conceptii despre educarea copiilor, la fel ca si altele in sec 20, au venit alte conceptii. Eu cred ca orice copil trebuie efectiv dresat sa stie ca banii se castiga prin munca, adica de ex pui copilul sa iti recite o poezie, si ii arunci un ban in sapca asezata pe jos, dar nu faci asta daca acel copil e talentat la poezii, ci faci asta daca stii ca acelui copil NU-i plac poeziile, si sa vezi daca e in stare sa se straduie sa depuna efort pt ca tu sa-i arunci un ban in manuta pe care o tine intinsa. Totodata copilul trebuie educat ca sansele de a-i castiga la loterie sau printr-o sinecura oarecare sau vreun tun financiar sunt destul de mici, (plus educat ce e aia probabilitate in viata), si ca e bine sa ii mai si economisesti, nu sa-i cheltui imediat, cf fabula Greierele si Furnica.

    Am citit in multe reviste despre faptul ca multi parinti par a evita sa isi educe copii despre bani, la fel ca si despre sex. Nici parintii mei nu m-au educat in mod special despre bani, si eu pana ff recent am avut impresia oarecum magica despre bani ca ar fi ceva pe care daca ii ai si vin asa cumva din cer ca o ploaie, sau rasar asa din copaci ca niste frunzulite, atunci te bucuri si ii culegi cu galetusa sau asa din pom, si te duci sa ii cheltui imediat pe tigari si reviste,, sau daca nu vin, atunci rabzi asa ca si cum ar fi o seceta, si te uiti asa in fiecare zi la cer sa vezi daca a aparut vreun nor, sau te uiti la copaci sau boscheti sa vezi daca nu apare vreo bancnota. (Stiu ca unii chiar se duc poate si in paduri sa culeaga bani de acolo, unde sunt mai multi copaci, dar mie mi-e frica in paduri, si nu stau decat asa la oras unde e lume multa in jurul meu, chiar daca natura nu e asa de frumoasa, si e bataie mai mare pe bani atunci cand pica ei din cer.). Adica eu habar nu am avut ce e aia bani, si la ce folosesc decat sa-mi iau eu revste si tigari si uneori daca aveam asa mai multi, imi mai luam si niste pantofi sau haine. Desigur stiam ca la un moment dat trebuia sa platesc si chirie, si am incercat sa o platesc si pe aia, desi aia e cam scumpa, si atunci am mai taiat de la reviste, si mi-am dat seama ca eram un addict de hartie tiparita, insa pt aceasta addictie nu am cum sa dau vina pe mama.

    • Adica nu prea cred ca addictiile copiilor, de ex cheltuirea banilor pe placeri personale de care acei copii ar fi addicti in loc sa ii dea, de exemplu, unui copil mai sarman care sta si cerseste la un colt de strada, asa ca Fetita cu Chibriturile, (sec 19), nu cred ca asa ceva ar fi vina parintilor, desi exista totusi o predispozitie genetica pt alcoolism, insa nu cred ca pt alte addictii. Ma rog, in sec 19 exista conceptia ca un copil trebuie ferit de vicii si naravuri, el fiind asa un salbatec primitiv si needucat, care trebuie civilizat la nivel UE pana nu e prea tarziu. Conceptia victoriana a fost chiar populara in Romania, in general cultura epocii britanice si anglo-saxone victoriene pare sa fi fost populara in randul romanilor chiar si acum e la moda, desi unii bloggeri vad ca incearca sa introduca idei pedagogice de pe la 1/2 sec 20, (perimate si alea, cf ultimele rezultatte mondiale de analfabetism functional si delincventa juvenila, somaj, etc, dar ma rog, ce conteaza, bine cel putin ca se incearca progresul) desi poate nu toti o aplicau exact ca la carte.

      • Chiar daca influenta parintilor asupra faptului cum se dezvolta un copil (dincolo de genertica) e destul de mica relativ la influenta pe care o au fratii acelui coppil si ulterior mai ales colegii de scoala, eu inca sincer cred ca parintii au responsabilitati educative pt acel copil, mai ales pe domeniile in legatura cu care Min Ed si Invatamanatului (ajutat de Min Artelor si Cultelor si Min Tineret si Protectia Copiilor, etc) nu se descurca asa de bine, de ex educatia sexuala si educatia pt bani. Am impresia ca guvernul nu s-a prea bagat in aceste domenii ca sa educe copii la nivel mai larg, pt ca a exista poate conceptia de „cate bordeiie atatea obicee”, sau „de ce sa ne bagam in deciziile fiecarei familii cum isi educa ea copii despre sex si bani, ca astea sunt lucruri asa private de care oamenii se bucura in secret”….ceva de genul asta, zau, ceva 1/2 victorian totusi, in esenta, insa din partea statului la faza asta, nu din partea omului simplu, care el saracul era total nedumerit, ca una ii zicea MInistrul si alta scria in Ziare si Reviste, plus unoeri chiar cu totul alta auzea de la vecini.

        In cazul meu parintii mei au fost ff constiinciosi atat cu Protectia Muncii, cat si cu Ed Sexuala, cat si cu Ora de Dirigentie, insa zau, in legatura cu Finantele nu au fost asa de constiinciosi, dar cred ca stiu de ce…zau, ambii sunt economisti si prbabil nu voiau sa ia acasa problemele lor de la serviciu sau defectelle lor profesionale si sa le reverse asupra mea si asupra vietii lor particulare, in general, dar adevarul e ca nici eu nu am fost prea atent sa ii intreb de ex „cum a mai fost la serviciu, ce proobleme ati avut azi ?”, atunci cand veneau acasa la ora 5…eu doar stateam asa la parintii mei si asteptam sa ma distreze, ma uitam la ei ca la teatru, zau, si uneori erau chiar distractivi, alteri nu-mi prea venea sa ii aplaud, uneori chiar mi-a venit sa fluier sa zic, „nota 4, Uo, dati regizorul afara, etc !”, sau de vreo 2 ori mi-a venit sa ies total nepolitics din sala de spectacol tarntind si usa chiar plus ca sa iau aer afara cantand si eu in ploiae, sau ceva de genul asta, ca sa le arat ca eu sunt mai breaz decat ei, de unul singur, asa de capul meu…dar oricum eu ii consideram asa in niste sfere care nu aveau nimic de a face cu viata mea personala, erau ca niste semi-zei, ceva de genul asta, eu abia fffffffffff recent mi-am dat seama ca si ei sunt oameni adevarati, asa ca si mine.

      • E dureros sa te simti strain in familia ta, sa te uiti la parintii tai ca la niste actori din alta piesa. Iar parintii nici nu realizeaza cat de rupti sunt de copiii lor, cred ca daca le asigura traiul decent si mici placeri e suficient, si-au facut datoria…Greu sa fii parinte, din ce in ce mai greu sa fii copil…

    • Ce stiam eu despre bani pe atunci? Doar ca poti sa faci cumparaturi cu ei, nu si ce trebuie sa cumperi si ce nu…Dar apoi mi-am invatat lectia: se cumpara numai ce e pe lista! Evident, cand am ajuns pe banii mei am schimbat regula asta.;)

  8. 😦 M-ai atins la corazon , may Adelina!😦
    Sti ca e vorba aia „Da ,Doamne, omului mintea cea de pe urma”….eu as zice „Da ,Doamne, parintilor mintea de cand devin bunici”.😦

  9. eu nu vreau sa rascolesc in teancul cu amintiri de acest gen, am facut o in intimitatea mea tocmai pentru a intelege ce sa nu fac la randul meu copilului meu. si ma bucur ca am inteles si ca nu voi merge pe acest drum. dar cumva, tocmai faptul ca a venit cu o pedeapsa , cu o nedreptate, globuletul acela a devenit important. tocmai asta este la copiii din ziua de azi, isi doresc prea multe si in timp scurt, le primesc repede si uita de ele imediat. la asta incerc sa fac altfel cu copilul meu. cand isi doreste ceva cu adevarat asteptarea mi se pare benefica, asta pentru ca deocamdata banii sunt la mine. lucram incet si la educarea in privinta economiilor. pedeapsa nu prea vad sa si aiba rostul. e bine ca nu ai devenit o mana stransa si ca ai schimbat macazul cand te ai vazut cu buget propriu🙂

    • Nu e bine nici sa-i satisfaci copilului toate capriciile, chiar n-o sa mai pretuiasca ce are, o sa creada ca totul i se cuvine. Dar trebuie sa-i dai uneori sentimentul ca el decide, ca el face investitii si sa se bucure. Daca va avea propriul lui buget(unul mic, simbolic, desigur) poti sa si observi cam care e comportamentul lui fata de bani, muna si investitii.
      Nu pot sa fiu mana stransa, sunt un Peste veritabil si Pestii nu fac niciodata avere.:))

  10. şi câd te-ai văzut pe banii tăi, ai dat în patima mărgelelor, de parcă ai mânca mărgele! :))
    Părinţii nu mai sunt ce-au fost, ba chiar dimpotrivă…

    • Inainte de primul salariu imi facusem o lista de cadouri pentru familie si prieteni, voiam sa fiu generoasa.Dupa ce m-am vazut cu 1000 de lei in mana(bani, nenica!) m-am dus la tata sa-mi mai dea 400 cu imprumut ca vazusem un costum englezesc de „lady” si era musai sa mi-l achizitionez.:)) Asta cu margele e boala noua, e inca in faza acuta.

  11. Poate ca reactia mamei tale a fost cam dura dar poate si ca de inteles. SI noi ne-am luat destule in copilarie dar din alte motive. Ne uita Dumnezeu pe strada, jucandu-ne. Si veneam foarte tarziu acasa, uneori si la miez de noapte. Copii erau destui pe strada, nu stateam noi singure pe acolo dar mama ne spusese sa venim la 10,00 de pilda si noi veneam dupa miezul noptii😉
    Probleme cu punctualitatea eu am si in ziua de azi.. In sensul ca sunt mai mereu intarziata macar 5 minute :))

    • Si eu am o problema cu punctualitatea: sunt mereu cu 5 minute mai devreme!:))
      Sigur ca mai tarziu am inteles comportamentul mamei dar nici durerea n-am uitat-o, nu cea de la bataie ci faptul ca mi-a strivit bucuria aceea a agonisirii unui lucru care parea esential atunci pentru mine. Si azi sunt la fel:poti sa razi de prostia si greselile mele dar nu lua in ras bucuria mea!

  12. am gresit de cateva ori fata de fie-mea, as avea si niste scuze dar poate ca ar fi trebuit sa ma gandesc mai mult, sa sufar mai putin si sa realizez ca nimic nu-i perfect in viata asta, nici altii, nici eu. e tare greu sa stii ce ar trebui sa faci exact si sa pastrezi balanta echilibrata, sa fii si bun si corect, sa-l educi bine, sa nu-l rasfeti, sa nu fii prea aspru…

  13. Pingback: Farame de suflet | O zeama de cuvinte

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s