Cinci regrete pe patul de moarte

Standard

Desi e duminica si ar trebui sa ne hlizim poate putin, sa ne incarcam bateriile pentru o noua saptamana din viata negrilor de pe plantatie, va propun totusi o discutie serioasa. O discutie pe care am inceput-o aseara stand cu niste prieteni in gradina, sub bolta de vie si in adierea unui vant racoros care a adus apoi o ploaie cu bulbuci…

Siesta de dupa un gratat copios ar fi trebuit sa genereze un dialog mai amuzant dar, ca dovada a faptului ca suntem oameni seriosi si de o anumita varsta a ajuns la un capitol „greu”, char filozofal: regretele din viata unui om.De ale noastre ne-am ferit sa vorbim.

ganduriFinul meu ne povestea despre un articol (devenit ulterior o carte) , un studiu facut de o asistenta din Australia(ca si asistentele studiaza, sa fie clar!) pe pacienti aflati in ultimele zile de viata si care isi exprimau regretele si dorintele. Ce a descoperit ea? nicidecum ca oamenii s-ar simti frustrati ca n-au castigat la loto, ca n-au avut o viata sexuala mai bogata sau ca n-au calatorit mai mult.

Studiu reliefeaza cele cinci mari regrete ale omului aflat pe patul de moare si ierarhizate astfel:

 

1) sa fi avut curajul sa-mi traiasc viata pentru mine si dupa regulile mele, nu asa cum si-au dorit ceilalti si dupa reguli impuse.

De cate ori in viata nu v-ati dorit ceva dar ati facut un sacrificiu renuntand la dorinta pentru ca asa v-au cerut(chiar si fara o manifestare expresa) cei din jur? Ati vrut la munte dar ati plecat la mare, spre binele copiilor; ati vrut sa plecati oriunde dar n-ati plecat nicaieri, spre bunul mers al treburilor la birou; ati visat la o masina sport dar v-ati luat un SUV, sa incapa si soacra; ati vrut sa va lasati plete sau sa va tundeti zero dar va stirbea din prestanta impusa de o functie…Par renuntari mici dar adunate dau o mare deceptie!

2) sa nu fi lucrat atat de mult si sa nu fi stat atat de putin langa familie.

Vrem bani, vrem cariera, tragem pe branci, suportam insulte si poveri fiindca vrem sa devenim „cineva”. Stam plecati de acasa toata ziua, ne intorcem seara epuizati, butonam putin televizorul si adormim. Nu vedem cum ne cresc copiii, nu le spunem povesti si nu ne jucam cu ei; nu vedem reprosul din ochii partenerului alaturi de care n-am mai iesit la o plimbare; nu avem timp de vizite, de cultura, de relaxare. Ne robotizam si-i percepem pe cei dragi ca simple piese din decor dar ne amagim cu falsul ideal ca pentru ei muncim, ei merita orice sacrificiu. Oare?…

3) sa fi avut curajul sa-mi exprim sentimentele cu sinceritate.

N-a zis nimeni sa-l injuram pe sefu’ (chiar daca merita) dar poate trebuia sa-l pupam mai putin in fund, sa simta si el cumva nemultumirea noastra. Si daca deschidem ochii dimineata si vedem alaturi o persoana draga sa ne incepem ziua cu un zambet si un „te iubesc, esti minunat/a”.Cat de greu poate sa fie?

4) sa fi pastrat legatura cu prietenii.

Prietenii sunt ca aerul proaspat care ne oxigeneaza creierii si ne da  forta si energie. Abia cand aerul devine rarefiat sau poluat si respiratia se face din ce in ce mai suieratoare iar creierul se imbacseste din ce in ce ne dam seama ce am pierdut. Luam startul in grupuri mari sau mici si aproape de linia de finish ne trezim singuri, cu un gol imens in jur. Si asta nu inseamna intotdeauna ca suntem castigatori detasati, ca cei lasati in urma au pierdut…

5) sa ma fi lasat sa fiu mai fericit.

Zicem ca „n-am avut noroc”, ca ce de piedici ni s-au pus dar prima piedica ne-o punem noi insine. Cu temeri, cu complexe, cu neputinte… Ai voce, ai talent si iti place sa canti dar n-o faci, sa nu rada ceilalti sau sa nu deranjezi vecinii. Ti-ai dorit sa cresti animale, sa te inconjori de suflete blajine de necuvantatoare, dar n-ai facut-o fiindca te-a impiedicat comoditatea de a face curatenie in urma lor. Desi ai visat sa cuceresti un munte (nu neaparat un Everest), n-ai plecat in nici o expeditie fiindca ai socotit ca bocancii sunt prea scumpi si rucsacul prea greu. Si de cate ori ai vrut sa te avanti in zbor ti-ai pus singur piedica si ti-ai smuls cate o pana pana ce ai ramas fara aripi…

Asta au spus cei mai multi oameni aflati pe patul de moarte. asta a consemnat Bronnie Ware in studiul ei si a impartasit lumii. nu e doar o statistica, e un avertisment. Cand veti ajunge la capat de drum si voi veti avea regrete. Acestea sau altele…

Ce regret va vine in minte in clipa asta?

Anunțuri

74 de răspunsuri »

  1. Că nu m-am lăsat să-mi trăiesc viața așa cum doream în tinerețe! Să citesc mult, să scriu, să străbat munții! Să fiu eu însumi, să-mi cultiv sufletul!
    Mi-am permis „luxul” de a da curs restricțiilor din vremurile trăite, ceea ce mi-a îngustat orizontul. Astăzi, când anii s-au adunat buluc pe umerii mei, încerc să dau frâu liber acestei dorințe, dar orizontul nu se mai vrea lărgit, el se restrânge tot mai mult, căci fiecare oscior cârtește împotriva-mi!

    • Pana pe la vreo 20 de ani am fost „rebel fara cauza”, pe urma am crezut in prea multe cauze si a trebuit sa ma supun regulilor. Acum cred ca sunt pe cale sa dau in mintea copiiilor, vad ca ma incearca iar revolta.Poate ca in ultimii ani voi fi de un egoism feroce si voi face numai ce vreau. Dar cand o sa fiu intrebata la sfarsit ce regrete am, ce o sa zic? Doar ca m-a fraierit Basescu si l-am votat la primul mandat?:)

      • Nu cred că acesta poate fi un ultim regret! Cred că, în acele momente, doar sufletul dictează asupra regretelor. Lui îi datorăm, bune și rele, din ce-am trăit!

  2. Poate faptul ca nu am reusit sa-mi petrec mai mult cu copiii mei atunci cand erau mai mici. Anul viitor deja vor ,,zbura,, din cuib şi deja ma gandesc ca nu am stat destul cu ei.:)

    • Am pierdut asa de multe din poznele si „perlele” copiiilor nostri! Eu nici macar nu stiu cand a invatat fi-miu sa citeasca, a facut-o singur si nu-mi venea sa cred ca citeste pe bune .Asa cum tot pe bune a ars-scrum si cratita cu mancare pe care a trebuit sa si-o incalzeasca singur de la sase ani…

    • S-ar putea sa fie toate cinci obligatorii. Dar as fi vrut sa aud de la fiecare altceva, regrete marunte, nu marile frustrari.Cum regret eu ca am inceput sa port bijuterii si haine colorate abia dupa 35 de ani…

  3. Frumoasa postare. Eu in schimb fac parte dintre cei care pun în aplicare ceea ce gandesc, în masura posibilitatilor, sunt o persoana directa s spun ce gandesc, desi sunt departe pastrez legatura cu cateva bune prietene. Am regrete ca in tinerete m-am sacrificat mult, lucrand multe ori si am pierdut o parte din copilaria fiului meu, ca fiind adolescenta si apoi tanara am ascultat prea mult de parinti, ca apoi casatorindu-ma a stat prea mult intr-o relatie fara perspectiva dar plina de stres. Numai ca, viata nu e atat de simpla ca sa o incadrezi in 5 reguli si totul pe lumea aceasta are un sens. Mai am inca timp sa mai fac multe.

    • Ce bine ar fi sa fie viata doar un chestionar in care sa bifezi rubricile preferate si sa le anulezi pe celelalte! E atata confuzie si in noi si jurul nostru incat e greu sa gasesti drumul corect si fara regrete. Vezi, mereu zicem asta :”mai am inca timp”! si timpul se termina brusc…
      Bun venit in casa mea, la ceas de dileme existentiale!

  4. Eu am un singur regret :

    1. Ca m-am nascut in Romania

    Daca nu se intampla asta, ori nu existam deloc, ori ma nasteam intr-o tara normala. Si sigur nu mai aveam astfel de regrete. Fiindca acolo chiar ai fi facut tot ce ti-ai fi dorit, la noi nu poti….

  5. Hai mah Adelina…ce te lovi filozofia existentiala precum cufureala dupa prune? Of,of,may,may! 😀
    No , serios acum , las deoparte ca m-am intristat asa…olecuta [da-mi revin io rapid] fix dupa ce am terminat de citit ce ai scris , punctul 1 mi se potriveste maxim.Pentru ca , in creierul meu , daca indeplinesti punctul 1 , restul de rezolva de la sine!
    Hai sa ai duminica faina si nu mai manca gratar pe furtuna , ca uite ca nu-ti face bine! 😛

    • Ai dat si tu cu mucii in fasole! Auzi, sa compari meditatia mea cu…cufureala!:))
      Multi din bolovanii pe care i-am carat o viata in spate nu ni i-a pus nimeni, ni i-am pus singuri crezand ca usuram povara celorlalti. Si toti au presupus ca asa e normal, sa-i ducem noi…
      Gratarul l-am mancat inainte de furtuna, in timpul intemperiilor am consumat doar berea.De, sa curga lichid si pe dinauntru.;)

      • Pai io ce ziceam : nu se potriveste gratrul cu furtuna (era sa scriu frutunul) 😀
        Da , ai dreptate : solidaritatea este o trasatura umana neceruta si din plin impartasita!

  6. Asa cum se va stabili zilele astea, eu mi-am trait pana acum numai un sfert din viata. Azi, dupa ce am citit articolul acesta mi-am dat seama ca-s al dracului de fericita, probabil unul din putinii oameni care nu regreta nimic. M-am uitat asa in urma si mi-am dat seama ca absolut tot ce am facut sau n-am facut in viata asta a fost pentru ca asa am vrut si daca miraculos s-ar da timpul inapoi nu as schimba nimic. Ma duc sa schimb prajiturile in cuptor si sa te folosesc drept sursa de inspiratie intr/un blog care imi va atrage ceva injuraturi 😀

    • Fericito! Nu te sperii tu de cateva injuraturi, cel mult le dai cu tava de prajitura in cap.Dupa ce in prealabil mi-ai dat mie prajitura…:)
      Zii repede ca nu regreti ca nu esti blonda si siliconata! Sau ca nu faci shoping la Milano…:)

      • Sunt blonda de la mama, cand oi vrea airbag-uri ca poate la 175 de ani m-oi seniliza si io sun naibii un doctor si fac vreo 3 ore pana la Milano cu avionul. Zau ca vreau sa ma plang ca sa fiu in randul lumii dar n-am de ce :))

  7. Grea întrebare. Regret doar că am lăsat câteodată timpul să treacă pe lângă mine considerând că am destul înainte. Restul lucrurilor care s-au petrecut în viața mea, bune sau rele, m-au făcut să fiu EU, așa cum sunt azi. Nu le regret, deși poate că acum le-aș face altfel. Fără să am certitudinea că rezultatele ar fi mai bune.

    • Probabil ca regretele ne coplesesc cand ne dam seama ce tarziu s-a facut si nu mai putem schimba nimic. Altfel avem o doza de automultumire si superficialitate gandind ca maine am putea schimba brusc de drum. Dar ce te faci cand ‘maine” nu mai vine?…

  8. pentru a nu avea regrete atunci lucrez la fiecare punct in parte de ceva vreme astfel incat sa simt ca am facut tot ce se putea face pentru a ma bucura de viata si de cei dragi. dupa cum se vede pe la mine, petrecem din plin impreuna, raspundem provocarilor vietii si luam lucrurile asa cum vin. copilul ne ajuta din plin la asta 🙂

    • Asta cu „am facut tot ce puteam face” suna tot ca o impunere. Putem face multe si chiar facem dar oare aceste „multe” ni le dorim, ne fac fericiti sau le facem pentru fericirea celorlalti?E vorba de bucuria, fericirea noastra sau de satisfactia datoriei implinite?

      • la mine clar se imbina utilul cu placutul. nu prea ma las eu dusa din fericirea si bucuria mea simpla alaturi de cei dragi 🙂

  9. Mie mi se pare ilogic să „cari” după tine rucsacul cu regrete… Ce ai făcut sau dimpotrivă nu, aşa va rămâne, atunci ce rost ar avea 5, 10 sau 1.000 de regrete… oricum tardive. Da’ pt că e duminică (şi mai e şi ziua Franţei) uite ceva ceva gâdilă plăcut urechea: Edith Piaf – Non je ee regrette rien

    • O-la-la, monseieur!Vous etez francofone?:)) Si Franta asta daca e ziua ei n-a dat si ea croissant, ceva…
      Tu ce faci cu regretele , le arunci asa, in drum, ca pe niste pietricele scoase din pantofi? Nu spui niciodata „ei, daca…”?

  10. Cred că punctul 4 va fi și regretul meu. Asta dacă nu se schimbă ceva, oarecum, undeva, într-o zi senină și darnică și … Pentru că nu prea pot să uit anumite chestii, din nefericire. Să sperăm că mai am timp de transformări esențiale!

    • Nu stau nici eu grozav la capitolul prieteni. Ma imprietenesc greu (desi socializez usor) fiindca sunt foarte exigenta in alegerea celor pe care ii vreau alaturi. Asa ca trebuie sa tin cu dintii de prietenii vechi si putini pe care ii am, nu-i pot inlocui nici resapa.Dar de triat i-am mai triat.

  11. Ha ! Ha ! Eu deja am anticipat aceste posibile regrete, plus gandindu-ma nu numai la mine, dar si la stressul asistentelor medicale si a altui personal sanitar, care au probabil de ascultat atatea regrete ale atator muribunzi, asa zi de zi, in muca si efortul lor contnuu de a imbunatati parametrii de sanatate, am si creat recent o leapsa speciala dedicata regretelor, astfel incat sa ne impacam inca de pe acum cu ele, enumerand cat se poate de clar lucrurile care Merita a fi Facute insa pe care Stim deja ca NU le vom indeplini, (sau exista o sansa destul de mica astfel incat sa le indeplinim, din diverse motive, de ex lipsa de oportunitate, sau chiar indolenta personala, dar nu pt ca nu ar merita), ca sa rezolvam inca de pe acum problema regretelor, cu ideea ca atunci in viitor cand vom fi aproape de deces sa nu pierdem vremea cu discutii despre aceasta tema, si de ex sa discutam despre alte chestii cu asistentele medicale, ceva mai interesant si mai sustinator de moral atat pt noi cat si pt ele, astfel incat sa se simta si ele mai bine si noi mai bine, si sa fim cu totii fericiti si sa decedam asa impacati si fara sa se supere sau sa se intristeze nimeni !

    In PLUS, eu am oferit posibilitatea celor care doresc sa rezolve aceasta leapsa, sa isi aleaga ei singuri regretele care le plac, astfel incat sa nu cumva sa se simta obligati sa regrete neaparat asa ce regreta majoritatea, (cele din lista de mai sus), si sa nu cumva sa se simta asa mai complexati ca ei or fi mai altfel de nu regreta si ei acelasi lucruri ca majoritatea lumii. Ideea de baza e REGRETUL general si aparent inevitabil, nu ala care este in mod special, plus ideea utila este sa adresam aceste regrete din timp, astfel incat sa nu fim surprinsi neplacut de ele atunci pe patul de deces, si sa utilizam ultimele clipe in moduri mai placute pt toata lumea !

    P.S. Eu chiar am ezitat sa dau numele de Leapsa Regretelor acestei lepse, ca asa voiam la inceput, dar m-am gandit sa nu speriu lumea, sau sa raspandesc sentimente pesimiste sau fataliste legate de aparenta inevitabilitate a acestor regrete, (ca normal ca nu doreste nimeni sa decedeze asa suparat, dar e imposibil sa nu ne suparam un pic), si i-am zis Leapsa Dificila, asa in mod mai diplomatic !

    P.P.S. In lista mea personala de regrete vad ca am scris alte chestii decat cele din lista de mai sus, de ex eu am scris ca voi regreta probabil ca nu am invatat sa pilotez un avion sau sa tund o oaie, dar asta nu e pt ca ma consider eu mai altfel, ci pt ca eu la lista de mai sus m-am gandit deja mai de mult, inca de pe la 13 ani dupa cate tin eu minte, (ca eu sunt ff grijuliu asa din fire ca nu cumva sa am vreodata motive de suparare, deoarece le consider ff neplacute si enervante, si orice supare trebuie adresata din timp in mod prudent ! si asa am fost de cand eram mic), si am bifat deja chestiile din lista de mai sus, de ex,

    – la punctul 1, m-am asigurat ca voi face mereu ce vreau eu, si asta mi-a fost confirmat atat de mama si de tata, ca eu mereu fac ce ma taie capul, plus de cativa sefi mai tarziu,

    – la punctul 2 m-am asigurat ca am sa chiulesc de la serviciu si de la scoala, de la facut vreo munca asa in general, de cate ori e posibil, (insa fara a crea dezordine publica si in mod asa discret fara a da exemplu prost la altii),

    – la punctul 3, eu ma exprim asa in general destul de sincer si direct tocmai din cauza ca NU sunt expert in comunicare, (si asta mi-a fost confirmat de destui, chiar si de unii experti in asa ceva, plus desigur de tata si de mama inca de cand eram mic), asa ca imi iese cum trebuie asa destul de sincer chiar si fara sa vreau, sau fara sa fie neparat recomnadabil chiar in orice situatie,

    – la punctul 4 nu am prea reusit, dar e destul de greu sa tii asa legatura cu oameni raspanditi pe intreg mapamondul, care ba sunt in Australia cand eu sunt in SUA, ba sunt la Paris cand eu sunt la Copenhaga, etc, efectiv noroc cu tehnologia, numai ca mai e si diferenta de fus orar, e mai complicat, in general am adresat acest punct prin a ma decide ca am un nr de prieteni stabili pe care il voi mentine, asa de ex de obicei 3 si maxim maximorum 5, si nu ma voi avanta sa imi fac prea multi prieteni noi asa aiurea, ca devine prea greu de coordonat

    – iar in legatura cu punctul 5, aici stiu ca mai am de lucrat, pt ca de obicei eu recunosc ca sunt cam excesiv de prudent cand e vorba de a ma angaja asa in diverse chestii carora li se face reclama ca pot aduce fericire, insa am de gand sa mai studiez, si chiar mi-am cumparat o carte despre Fericire de la Lonely Planet chiar acum cateva zile, deci sper sa rezolv si cu punctul asta inainte sa decedez !

    • Nu mai studia atata despre cum sa fii fericit, fii si gata! Nu exista fericire fortata sau dobandita dupa studii si meditatii (sau poate o fi nirvana aia pe care o canta budistii!). Cred ca exista lucruri mici si gesturi spontane care iti dau o stare de bine, te fac sa zambesti fara motiv,
      Tu esti prea analitic, cauti mereu argumente si-ti pui chiar sentimentele tale sub lupa. De ce trebuie sa cauti mereu un raspuns la intrebarea „de ce”? Pentru mine argumentul suprem la aceasta intrebare e…ete, de-aia!!:)
      Am vazut leapsa ta si am promis ca o fac si eu.Poate chiar maine.

      • Pai nu a fost ideea mea sa caut Fericirea. A auzit tata pe CNN despre asta, ca e la moda printre economisti, si de la o vreme ma tot bate la cap sa imi caut fericirea ! Si eu care habar nu aveam ca trebuie cautata, si cum se face asta, am luat-o asa sistematic, si am inceput sa citesc de pe wikipedia, sa caut carti, etc ! Dar daca tu zici ca nu e obligatoriu sa cauti asa in mod expres, nici ca trebuie mai intai sa stii ce e ca sa stii daca ai gasit-o sau daca poate o posezi deja, atunci eu sunt total de acord, ca mie nicioodata nu mi-a placut sa fac lectii asa ff organizate ! Eu mai mult reactionez asa cand aud diversi utilizand cuvinte abstracte si ma simt cu musca pe caciula ca nu am citiit nici capitolul ala de pe wikipedia, si nici prin cap nu mi-a trecut pana sa nu pomeneasca altcineva de acea chestie ca putea reprezenta o problema. Daca mai toti oamenii ar fi fost asa lenesi si lipsiti de imaginatie ca mine, cred ca intreaga istorie a cunoasterii umane ar fi ramas total nescrisa ! Nu sunt sigur nici macar daca s-ar fi inventat roata ! Ca eu, chiar si Adam sa fi fost, as fi fost asa multumit sa stau acolo unde era asa un izvoras si niste floricele si un pom fructifer, si nici macar nu m-ar fi ispitit nici Eva catre vreun pom al cunosterii sau alte chestii, si as fi ramas probabil in Paradis ! Mai sus cred ca m-am straduit mai mult asa din datorie filiala !

        Insa comentariul tau despre zambete, mi-a dat o idee pt o noua leapsa, aceea de a enumera lucrurile care ne fac sa zambim, total asa spontan, fara pregatire, fara cautare. Nu stiu daca a stat cineva sa remarce asta vreodata despre sine insusi. Mie de ex doar recent mi-a trecut intr-o zi prin minte, uite cum zambesc asa singur ca prostul, si imediat m-am corectat si m-am incruntat, ca sa nu cumva sa creada lumea din jurul meu ca sunt cumva asa mai sarac cu duhul ! (ca eram in metrou si vazusem o fata care asculta muzica la I-phone si se legana asa in ritmul muzicii si in clipa aia mi s-a parut ca semana ff mult a Micuta Sirena care se ridicase la suprafata marii si asculta muzica venita de pe corabia Printului, si se legana asa in ritmul ei, visand la ale ei, pt ca in nici un caz nu era atenta la ce era in jurul ei in metrou, si in clipa aia mi-a venit sa zambesc, pt ca mi-am amintit de povestea aia, dar mai a fost o chestie de ce am zambit, pt ca atunci cand m-am uitat eu la fata aia, pe scaunul opus era un baiat care si el s-a uitat asa la fata aia cam in acelasi timp in care m-am uitat eu, si am vazut asa pe fata lui un soi de recunoastere si un zambet asa mai copilaros…si in clipa aia am fost sigur ca si el s-a gandit la Micuta Sirena, pt ca efectiv semna prea mult, era exact ca personajul din carte, si de aia am zambit mai mult, ca m-am gandit uite cum eu si cu el avem asa amintirea unei imagini comune…pt ca atunci cand esti in tari straine si printre oameni straini nu ai mereu imagini comune mai vechi, mai din copilarie, dar in clipa aia am stiut ca gasisem o imagine comuna, pt ca atat eu cat si el probabil citisem povestea dintr-o carte, asa cum fusese ea scrisa original, nu era vorba de vreun film cum ar fi cel de Disney, era chiar povestea scrisa de HC Andersen, care are acel paragraf care descrie exact cum era Micuta Sirena care implinise 15 ani si capatase voie sa se ridice la suprafata marii, si statea langa corabie si asculta muzica venita de pe acea corabie luminata…am vrut sa scriu un articol despre asta pe blog, dar am tot amanat, si il scriu aicea, pt ca mi-ai adus tu aminte despre zambete)

  12. Eu regret ca n-am cumparat in ’93 de la Iasi o rochie rosie absolut superba, regret ca nu i-am spus unui tampit „esti dobitoc, amice!”, o sa regret toata viata daca nu-mi adun curajul sa-i spun unei dobitoace „esti o barfitoare mizerabila !”, regret ca n-am facut un curs de dans si sunt ingrozitor de complexata asa ca n-o sa-l fac chiar daca ar fi foarte simplu sa ma inscriu, regret ca n-am invatat poker si nici la ruleta nu sunt in stare sa fac vreo mare branza, regret ca nu sunt capabila sa ma urc intr-un avion si sa-i fac o vizita inopinata cuiva anume, o sa regret daca n-o sa fiu capabila sa-mi deschid propria..hm…’afacere”..cu toate ca am si banii ,si timpul si cred ca si capacitatea…aaa..si probabil ca n-o sa-mi iau carnet de sofer in veci, cu toate ca macar sa incerc tot as putea.
    Mamaa, ce regrete de 2 lei…tre sa iau masuri ! 🙂

    • Unul din regrete aproape ca-l am si eu: ca n-am carnet de sofer! Dar ce dictie perfecta am la „liber dreapta”!:)) Restul regretelor tale sunt asa de usor de remediat incat le poti muta la sectiunea „planuri de viitor”.Mai putin pe-aia cu rochia din ’93 ca probabil s-a demodat si nu te mai tenteaza!:)
      Bun venit in casa mea!Sa ne tii la curent cu masurile.

  13. Mie-mi par chestiuni foarte generale, pe care nu cred ce le-as enunta pe patul de moarte, decat daca as fi terminat filosofia. Stii ce cred? Ca depinde mult si de cultura/traditia celor care ar participa la un asa studiu. Cred c-am fi uimiti de rezultatele dintre tari/diferite religii

    Daca as fi acum pe patul de moarte singurul meu regret ar fi ca n-am reusit sa duc la capat un demers pe care l-am inceput, sa indrept ceva stramb, sa scot la iveala un adevar care m-a macinat profesional cativa ani , un adevar pentru care lupt , in care cred, cu care rezonez. Vreau dreptatea mea intr-o lume care mi-a smuls-o. Stiu ca suna oarecum patetic dar nu pot descrie mai bine, nu-s nici inspirata pe moment

    Si mai cred ca depinde foarte mult in ce moment ajungi pe acel pat si cat de curajos esti sa faci in viata ce-ti doresti fara sa-i ranesti pe altii
    Bun subiect, Adelina!

    • Acest regret al nedreptatilor care mi s-au facut sau la care am asistat ma macina si pe mine.E adevarat ca m-am mai resemnat si nu mai vreau sa consum energie incercand sa-i conving pe altii de un adevar pe care eu il stiu forte bine si nici dorinte de razbunare nu mai am.Doar regret pentru naivitatea mea si pentru marsavia altora…
      Si varsta regretelor in prag de moarte conteaza, daca esti tanar ai regretul ca nu ti s-a acordat timp pentru tot ce voiai, daca esti batran ai regretul ca ai irosit timpul acordat. Oare o muri cineva impacat cu trecutul lui?

      • Poate ca da, depinde cum „te duci”
        Nu cred ca in acele momente , cand si daca mai esti constient ca se apropie – nu cred ca te mai gandesti foarte mult la cele lumesti

  14. la sfarsitul vietii mi-ar place sa rememorez momentele fericite, oamenii care au adus lumina in viata mea, locurile frumoase pe care le-am mangaiat cu privirea si surprizele placute care mi-au taiat rasuflarea. asa as pleca zambind. regretele nu folosesc nimanui, timpul trecut nu-l mai intoarce nimeni!
    dar ai dreptate intr-o privinta, sa incercam sa ne traim viata in asa fel incat sa privim in urma fara pareri de rau 🙂

    • Un batran ofta pe patul de moarte.
      -De ce oftezi, ce te doare? l-au intrebat cei care-l vegheau
      -Toata viata mi s-a zis: creste-ti copiii, ingrijeste-ti nepotii, ajuta-ti vecinii, fii bun cu cei din jur, ca sa aiba cine sa-ti aduca o cana de apa cand oi fi in pragul mortii…
      -Si?
      -Si, la naiba, acu mor si nu mi-e sete!…
      Cam asa e cu amintirile frumoase:))

  15. Ultimele regrete…
    Acum doi ani am fost alaturi de cineva in ultimele momente
    Nu-mi pot scoate din cap ultimele ei cuvinte: „Am fost o proasta si nu am profitat de tot ceea ce viata mi-a oferit. Am trait dupa regulile altora. Am crezut ca daca fac ceea ce trebuie, zic ceea ce trebuie, ma comport cum ceilalti se asteapta sa ma comport…a trecut viata pe langa mine si nu am facut nimic pentru mine.”
    Dureros, foarte dureros
    De atunci m-am hotarat sa nu mai accept jumatati de masura.
    Cand am pus in practica, m-am trezit cu o problema: poate ca tu esti pregatit sa-ti traiesti viata altfel, sa scapi de complexe si reguli, dar oare cei din jurul tau sunt pregatiti pentru noua persoana din tine?

    • Romania dauneaza grav vietii !!!

      Am spus-o si o s-o spun mereu : mentalitatea romaneasca depasita este cauza principala pentru care MOR OAMENI, si mor fara sa TRAIASCA CU ADEVARAT, fiindca daca voi credeti ca in Romania traiti, va spun eu ca va inselati. Aici doar supravietuiti, nu traiti !

    • Ceilalti se uita ciudat la tine de parca te-ai contaminat de ceva grav daca te schimbi sau isi spun ca ti s-au facut farmece sau ti s-au ratacit mintile…Cand s-au obisnuit sa-si puna poverile in carca ta, caci tu le rezolvi pe toate, greu vor accepta sa si le ia inapoi.Treaba lor, sa si le care sau sa le lase nerezolvate!

  16. Da, ştiam de studiul ăsta. Şi e al naibii de dureros de adevărat.
    Şi totuşi unele dintre doleanţe se cam bat cap în cap. Cum ar fi aceea de a trăi mai după placul inimii şi acelea de petrece mai mult timp cu prietenii şi familia. Luăm situaţia ipotetică a unei persoane pentru care a trăi pentru ea şi după regulile ei înseamnă solitudine şi lipsa de bătăi de cap pe care ţi le aduc unii prieteni sau membri ai familiei…
    Înţeleg însă că nu sunt doleanţele aceleiaşi persoane.
    Oricum, ceva poate c-o să învăţăm şi din asta.

    • Ba eu cred ca n-o sa invatam nimic. Meditam 5 minute, recunoastem ca asta e adevarul, ca ne incadram si noi in statistica la unele puncte, ne propunem sa luam masuri si…atat! De maine vom face totul conform vechilor obiceiuri si vom mai adauga niste regrete tardive la colectie.
      curios mi se pare ca n-a regretat nimeni ca n-a fost mai bun si mai generos cu semenii si mai de ajutor celor napastuiti.Egoism sau instinct de supravietuire?

  17. Am invatat repede ca viata este scurta si este frumoasa doar daca faci ceea ce iti place, fara sa ii ranesti pe altii. Ca nu le plac alegerile tale, nu mai e problema ta, ci a lor.

  18. Cum se face că omul devine atât de înţelept abia pe patul de moarte? Sau cei care au fost la un pas de moarte li se schimbă radical percepţia despre viaţă şi tot ce e legat de ea: familie, prieteni, relaţiile cu ceilalţi, activităţi ş.a. Şi e de remarcat că niciunul nu aminteşte partea financiară-materială care l-a fericit până atunci sau pentru care şi-a dedicat toată existenţa uitând, evident, esenţialul. Adică abia atunci să conştientizăm că aşa cum am venit pe lume, goi-puşcă, la fel plecăm din ea, în toată splendoarea nudităţii noastre? Studiul acesta şi altele asemenea au dezvălui că oamenii s-au uitat cu teamă în oglinda spartă a memorie şi-au constantat că au ratat tocmai ce nu ar fi vrut să rateze. Uite că avem timp pentru toate, să alergăm în stânga şi-n dreapta, să judecăm, să ne stresăm, să ne facem prieteni şi-apoi să-i pierdem, să primim lecţii şi-apoi să le uităm, chiar avem timp de regrete, culmea e că nu avem timp să ne manifestăm bunătatea, afecţiunea, tandreţea. Când să o facem şi pe asta – murim.

    • Suntem chiar ciudati uneori. Imi povestea cineva de tatal ei batran si bolnav, trecut de 80 de ani dar care se vaita de dureri insa nu renunta nici la munca, nici la crescut animale(desi are un venit chiar substantial!) si care isi dorea moartea.Dar la un moment dat s-a razgandit, ca avea un regret: nu ca lasa copii si nepoti, casa sau animale, ci ca raman banii din pensia lui la stat! Poftim regrete!

      • Pai Adelina, hai la mine la tara sa vezi aici obsedati ! N-au utilaje, n-au nimic (AU VECINII, AU PE CINE PUNE, DAR EU ZIC CA N-AU EI..), dar lucreaza pamantul cu „unghiile”, chiar daca in pierdere, iar pentru ei, vaca e mai sfanta decat e pentru indieni !

        Nu zic ca e gresit total….eu zic de faptul ca pur si simplu ei nu mai vad decat asta in fata….

  19. Pingback: Recomandarile zilei: linkuri recomandate | Blogatu

  20. Pingback: Arta de a muri | O zeama de cuvinte

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s