Blog sau drog?

Standard

Cine-a pus blogu’ in drum ala n-a fost om nebun! Nebun e ala care a intrat si nu se mai da dus din el.

blogRealizez de la o vreme ca blogul e ca rebusul, sahul, tutunul, cafeaua sau alcoolul. Adica da dependenta. De ce scriem pe bloguri cred ca stiu. Stiu in cazul meu nu si al altora , nu si al vostru. E greu de explicat dar e asa o nevoie de a ma aseza la calculator si a-i da drumul degetelului sa zburde pe taste carand dupa el niste ganduri aproape negandite, izvorate spontan de undeva, sigur nu din strafundurile materiei cenusii. Am recunoscut ca scriu cam haotic, fara „plan editorial”, fara un scop anume si cam fara talent uneori. Scriu ca trebuie sa scriu, asa cum trebuie sa respir si nu-mi fac probleme daca respir artistic sau eficient! Si dupa vreo 15 ani de crize de astm chiar stiu ce mare lucru e sa respiri, indiferent cum!

Dar de ce citim bloguri? Ca si asta devine aproape un viciu care ne mananca timp… Citim de dragul lecturii? Al socializarii? Din curiozitatea de a afla lucruri noi? Din politetea de a intoarce vizitele celor ce ne-au trecut pragul propriului blog?

Ma intreb acum care e rostul unui blog si cum ar trebui sa fie un blog „mare”. Mare nu inseamna neaparat celebru asa cum sunt multe bloguri de VIP-uri pe care nu gasesti nimic, doar trafic ca pe marile autostrazi dar nu si zone in care sa parchezi si sa savurezi.  Mare inseamna cautat pentru ca starneste interes, spune ceva important, merge la suflete.

Dar ce e important pe un blog? Sa aflii care e PIB-ul Romaniei, ce spectacole mai sunt la Opera sau ce diva s-a mai cuplat cu un fotbalist? Rolul unui blog e sa informeze? Ca o gazeta de perete?

Sa inveti ceva despre doctrine politice, despre vaccinuri si imunitate, despre curente artistice in pictura moderna? Deci rolul unui blog ar fi sa educe? Sa fie o scoala virtuala pe care sa o frecventezi de placere?

Sa poti sa privesti in sufletul unui om care are curajul sa ridice putin cortina peste senzatiile si sentimentele sale, care se rusineaza poate dar spune adevarul despre ce simte, despre modul in care percepe el lucrurile? Sa fie blogul o spovedanie publica la care ni se permite sa asistam desi nu purtam patrafir? O oglinda care ne ajuta sa ne descifram propriile trairi si sa le comparam cu ale celorlalti?

E clar, toti cei de aici suntem bolnavi de „blogarita”! Unii poate nici nu ne mai vindecam, ne-a intrat in piele ca un tatuaj si in oase ca un reumatism.

Dar, de fapt, ce cautam pe bloguri?

cand-stai-mult-pe-facebook-se-arde-mancarea_poze_haioase_prietenas.ro_1

Anunțuri

53 de răspunsuri »

  1. Ioi, de cand nu am mai fost prima la comentat. Eu blogaresc ca sa ma simt bine, d-aia. Si pt ca in viata reala nu intalnesc oameni cu pasiunea scrisului.

    • Deci pentru tine e importanta pasiunea pe care o pune omu’ in ce scrie si nu ce scrie? crezi ca talentul e mai important decat ideea exprimata sau sensibilitatea mai importanta decat informatia utila?
      Primul venit pe ziua de azi la comentarii are o nuca de la mine!:)

  2. Poti sa spui ce vrei, dar tu de talent chiar nu duci lipsa, zau!!!
    Eu caut pe blog povesti pe care nu le-as putea scrie eu, intorsaturi de stil si idei care nu mi-ar fi trecut mie prin cap….
    PS Fotografia e bestiala!

  3. Caut bloguri din care invat si din care cresc, daca tot trebuie sa imi tin kilele sub control macar sufletul sa mi-l pot expanda cat voieste muschiul meu. Ne citim unii pe altii ca nah suntem geniali si cine se aseamana se aduna.
    Io cum nu nimeresc niciodata ziua aia cu nuci pentru primul comentariu_

    • Daca ar sti Academia cata genialitate se concentreaza in blogosfera asta! Si ne mai si contaminam unii pe altii!:))
      Nu dau nuci in fiecare zi, uneori dau si bacsis mai substantial. Cum ar fi un covrig pentru cine are un caine.:)

  4. In poza aia mi se pare mie ca e FB-ul si nu blogul :D. Si ala, alta boala.Sau drog.
    Eu nu ma mai intreb de ce scriu pe blog- de fapt eu imi pun intrebarea altfel : cand am de gand sa ma opresc din a mai scrie ? Nu cred ca mi-e un drog, nu mi-a lipsit nicio secunda in vacanta.E un mijloc de a iesi din viata cotidiana,in loc de vacanta.
    Si tu scrii cu talent, adica genul tau de scriere o caut eu la un blog, amuzant si relaxa(n)t.

  5. Asta e ca o lucrare de control cu muuulte rezolvări corecte. 🙂
    Poate fi și un drog, da’ măcar nu-i nociv. Ba dimpotrivă, dezvoltă puțin din tine: creierașul, capacitatea de a comunica, flexibilitatea degetului care-ți aleargă pe tastatură… 🙂

    • Of, la flexibilitatea degetului pe tastatura stau mai rau! Ar cam fi timpul sa mai antrenez un deget de rezerva ca daca da vreo anchiloza peste asta am imbulinat-o, imi trebuie laptop cu comenzi vocale.:)Creierasul ce sa se mai dezvolte, ca a cam ajuns la apogeu, nu cred sa-mi mai creasca cutia craniana si sa-l lase sa se dilate. La comunicae n-am probleme, pot sa vorbesc si prin semne;cum ma enerveaza careva cum ii fac un semn la ochi!:)

  6. de ce scriu eu cred că nu trebuie să mai spun, dar fie: pentru că pot.
    ce citesc? în majoritate îmi citesc prietenii, oamenii pe care i-am cunoscut dincolo de bloguri, dar citesc şi alte bloguri şi genuri nu doar nişa în care este blogul meu. de pildă al tău- pentru că mă faci să zâmbesc de fiecare dată.
    şi mai sunt blogurile pasiunilor mele, ale oamenilor pe care îi intuiesc frumoşi dincolo de cuvinte.
    şi nu, nu întorc vizitele nimănui. de altfel, ca să fiu sinceră, habar nu am dacă jumătate dintre cei pe care îi citesc mă citesc la rândul lor. 🙂

    • Asta cu „pututul” e mare lucru! Multi nu pot dar se straduie. Si unora le mai si iese…
      Eu nu cunosc personal pe nimeni cu blog dar am senzatia ca incep sa-i intuiesc pe multi dintre cei pe care ii citesc. Cine stie, poate o sa-i si intalnesc intr-o zi!
      Eu intorc vizitele macar din curiozitate, vreau sa vad cum gandesc oamenii care ma viziteaza. E adevarat, nu comentez intotdeauna si nu le las un semn al trecerii mele dar revin daca imi place ce gasesc.

  7. Credeam ca pana la urma ai sa imi dai un raspuns la aceasta intrebare. 😆
    Ai amintit foarte multe motive si cred ca se mai putea completa lista cu inca si mai multe, pentru ca fiecare are un alt motiv de a scrie pe blogul personal.
    Tu ai un blog mare pentru ca scrii absolut fermecator, uneori. 😛

    • Pai tot eu sa raspund? Nu e de ajuns ca fac treaba cea mai grea, adica intreb?:))
      Stiu ca sunt multe alte motive pentru care stam stransi ciorchine pe bloguri, aproape ca niste colonii de corali. Unele grupuri sunt asa de compacte ca zici ca-i marea banchiza.:)
      Mi-as dori mult sa am macar un blog maricel dar stiu ca mai e mult de munca.Dar perseverez, nu cred ca perfectiunea e imposibila. Cum nu-i nici modestia.:))

  8. Eu am deschis blogul meu din întâmplare și dacă nu primeam reacții, nu continuam. Nu am avut cont fb și nu mă apropiam de pc dar un profesor de social media ne-a tentat cu oportunitatea de a ne suplimenta prin blogging veniturile, ca persoane greu angajabile pe piața liberă a muncii, cu dizabilități fiind. Nu l-am crezut, de predat nu ne-a mai predat, am scris din inerție câteva zile conștientă că voi renunța în fiecare a doua zi. Blogul devenea frumos în sine prin felul cum arăta, am prins o promoție și ne-am luat un aparat foto și-așa am început să ne și ilustrăm articolele . Am înțeles imediat că nu voi face bani cu blogul, ideea era: de ce mai scriu? Pentru că ori de câte ori hotăram să închidem (cumva e și soțul meu implicat) primeam aprecieri și se anunța câte un nou follow-er. De parcă ceea ce scriam plăcea. Participarea la jocurile de cuvinte psi ne-a prilejuit împrietenirea cu câteva suflete deosebite, și cititori în plus. Și încă am hotărât să închidem, la sfârșitul lui iulie blogul, doar că, deși n-am scris nimic, nu puteam omorî pur și simplu așa proiect frumos, dezvoltat pe cont propriu. Am revenit timizi și, din nou, cei care-au fost alături de noi cam de pe la început, au continuat să fie și acum. Scriu pentru că sunt citită și pentru că-mi place de CINE sunt citită, numai unul și unul. Citesc alte bloguri pentru că sunt norocoasă să știu de ele, îmi plac unii autori de mor. Dacă aș fi închis blogul, aș fi renunțat cu totul la net, mă bucur că-ntr-un fel sau altul, cei care m-au apreciat m-au împiedicat s-o fac.

    • Ma bucur ca nu ti-ai inchis blogul. Si m-am intristat de fiecare data cand cineva din cei pe care ii citeam des au facut-o. Le-am inteles motivele dar tot m-am simtit de parca mi s-ar fi trantit o usa in nas, o usa la care bateam des…
      Stiu ca se pot face bani in on-line dar atunci dispare placerea, devine ca un job sec si fara satisfactii. Eu n-am incercat niciodata desi am primit propuneri, nu e de mine treaba asta. Prefer sa fie ca o intalnire cu amicii la terasa, nu ca o condica la birou.

      • nu sunt nici atât de talentată, nici atât de perseverentă să fac bani, nici spirit de competiție n-am, nici deșteptăciunea nu mă dă afară din casă deci NU, nu voi face bani din blogging.

  9. Pentru că ne place! Daia!
    De fapt, pentru plăcerea comunicării, pe diverse teme, poate ne abordate de noi, dar găsite la alții. Pentru o anume diversitate, pe care nu o avem alătru, așa că o căutăm în virtual!
    Mai am motive, dar mai rezerv și pentru altă dată.

    • Asa e, uneori ne regasim in ce scriu altii, parca ne pare rau ca n-am scris noi ce au scris ei, asa ne e pe masura sufletului. Mie imi plac si-i admir pe cei care pot scrie scurt si concis, aproape telegrafic dar care transmit si emotie si informatie. Mie stilul telegrafic nu-mi iese.:)

      • Nu totdeauna stilul telegrafic este cel mai apreciat! Eu te apreciez tocmai pentru că ne povestești mult și frumos, pentru ca ne pui întrebări la care poate nici nu ne-am gândit înainte de a te citi,…
        Iată, în „Tăcerea e de aur?” ai pus o întrebare-dilemă, la care nu m-am gândit până acum, deși am mai trecut și eu prin situații de acestea, dar atunci totul era „la obiect”, așa că răspunsul a venit punctual! Astăzi mă întreb ce aș face în locul tău, și-mi vine foarte greu să-mi răspund.
        De aceea te urmăresc și-mi place să citesc tot ceea ce scrii!

  10. Uneori ma intreb si eu de ce. Nu uneori, ci deseori! Raspunsul e acelasi mereu: ca-mi pot alege numai ce-mi place si ce-mi face bine. In ce alta privinta din viata asta mai e asa, pe alese ca la cititul blogurilor?

  11. Cred ca fiecare cauta altceva. Unii scriu ca sa faca bani si se vede clar scopul si eventual putina truda pentru a face pe plac cititorilor.
    Sper totusi ca majoritatea scriu pentru ca le place.
    Poate cautam interactiune? Oameni care simt si gandesc ca noi pentru ca suntem atat de diferiti? Acceptare?

  12. Pingback: De ce am blog | Greenleaffy

  13. Scriu pentru eternitate. Poate pentru a fi o filă expusă într-un muzeu al cândva-ului. Pentru atunci când scrisul nu va mai exista. Pentru copilul copilului meu. Probabil. Din dragoste şi din respect pentru moştenirea lăsată de strămoşii noştri. Pentru mine. Şi pentru toţi care vor să preţuiască cuvintele. Şi pentru că descopăr oameni cărora le pasă. Pentru asta eu îi caut. Aici. De asta te caut, pentru talentul cu care mânuiești vorbele, pentru harul de a face poveste din orice, pentru că reușești de fiecare dată să descrețești îngândurările. Pe cine să caut? Pruteanu săracul e mort, că l-aş căuta, dar nu neapărat pt. chestiuni lingvistice, ci pt. darul lui de-a face haz de necazul nostru. Avem di tătii, imposibil să nu găsim, de căutăm ceva, ca să-ţi răspund la întrebare: http://blog.sporovaieli.com/avem-di-tatii/

    • Hai ca m-ai pus pe ganduri. Adica acu’ trebuie sa duc si grija posteritatii, cum o sa ma perceapa ea, cum o sa ma puna (sau nu) la panoul de onoare… Ma faci sa nu mai scriu de teama ca-mi sifonez blazonul si o sa rada stranepotii de mine si de degetelul meu-tastator.
      Eu iti multumesc de vorbele frumoase, de fiecare vizita pe care mi-o faci si de fiecare lectie pe care mi-o dai. deci invata-ma bine, sa nu rada posteritatea de mine!:)

      • Tu nu trebuie să duci grijă de nimic, tu scrie doar … 🙂 Am eu grijă să nu te uite posteritatea. Te public şi am rezolvat problema. 😉

      • @succesulpe: Dacă nici moştenitorul meu la taste nu duce „munca” mai departe, atunci da, adio, dar îndrăznesc să sper sau să cred că va fi frecventat contul. Dacă nu, asta e, îmi rămân oricum articolele salvate, poate le pot împărți înainte să mor. 😀

  14. De ce intru la tine pe blog, de fiecare data cum apare o noua postare de a ta la mine in blogroll? Pentru ca stiu ca o sa ma relaxez zambind, ca n-o sa mi storceasca creerul de la atata seriozitate, ca si asa se intampla multe lucruri care imi displac, pe lumea asta, iar la tine daca si o sa mai gasesc din astea o sa fie ambalate intr-un mod mult prea amuzant ca sa ma mai afecteze, pentru ca citindu-te, viata mi se pare mult mai faina decat este, poate.
    Si da, blogul e un drog si inca foarte puternic.

    • Sunt si eu o drogata, recunosc. Dar eu, de drogata ce sunt, simt nevoia sa zambesc si sa-mi impart zambetul cu ceilalti, ca prea e multa incruntare si incrancenare in jur…Uneori ma izbeste cate o problema grava pe care n-o pot trata cu umor dar si atunci incerc sa n-o transform intr-o catastrofa. Multumesc ca ma citesti, asa imi iau inca o doza de drog.:)

    • Numai un umar? Esti norocos, pot sa te doara toate articulatiile, cum patesc altii.:)
      Cred ca niste cure balneare incepute cat mai devreme si repetate sistematic ajuta mult. Adica asa sper, ca eu inca n-am incercat.:)

  15. Google este plin de site’uri de pe care poti afla informati utile din toate domeniile, informati oferite in cunostinta de cauza, blogul il incadrez mai mult la spovedanie:) Si clar si eu am blogarita :))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s