O Flacara s-a stins

Standard

Cat pe ce sa intarzi la munca in seara asta. Desi se facuse ora sa plec nu ma dadeam dusa din fata televizorului fiindca urmaream o emisiune foarte interesanta. Era o emisiune despre cum a aparut, ce a insemnat si cum s-a sfarsit cenaclul Flacara.

Voi, cei trecuti de prima tinerete, va mai amintiti de Flacara? Voi, cei mai tineri, ati auzit de ea?

Emisiune mi-a trezit nostalgii, m-a dus cu gandul la anii de liceu, la adolescenta, la solidaritatea dintre oameni, la ca insemna atunci „o luminita la capatul tunelului”, cu totul altceva decat ce inseamna azi. Am revazut imaginile cu emotie si le-am perceput intr-o cu totul alta lumina. Ma uitam la secventele cu oameni umpland salile pana la refuz, leganandu-se in acelasi ritm, cantand cu entuziasm, privindu-se unii pe altii cu prietenie…Doamne, parca eram clonati! Imbracati cam la fel, in haine de culori sterse, cu aceleasi caciuli de blana in cap caci salile erau neincalzite, cu aceeasi privire de animale scapate dintr-o cusca si care se bucura de o clipa de libertate.

N-am avut bucuria de a asista la vreun spectacol in direct dar nu pot sa uit cum ne strangeam in jurul radioului cand era seara de cenaclu, cu aceeasi bucurie a credinciosilor adunati in tinda bisericii.Vreo doua ore ascultam si fredonam, traiam intens si muzica si versul (chiar si eu, care n-am nici pic de ureche muzicala si nu pot pricepe frumusetea muzicii fiindca ma impiedic de uratul cuvintelor!). Stiam pe de rost tot repertoriul, stiam si poezie clasica pusa pe note. Ne molipseam de patriotism cantand despre Avram Iancu sau Eminescu, nu ne rusinam de saracia noastra si gaseam puterea de a ne zambi si a ne intinde mana sa ne ajutam…

Veneau oameni din toate generatiile, nu erau doar tinerii cei care umpleau salile sau stadioanele. Se canta doar live, urcau pe scena artisti remarcabili (Ducu Bertzi, Hrusca, V. Sterian, Pittis, Doru Stanculescu, Tatiana Stepa, V. Socaciu), poezia era la loc de cinste, istoria la fel. Iar Adrian Paunescu era si ramane un poet de geniu chiar daca multi l-au catalogat drept „poet de curte” al Ceausestilor.Timp de 12 ani si in peste 1600 de spectacole cenaclul Flacara a fost un fenomen de masa si un stindard.

Ce nu stiam nici eu pana azi e cum s-a stins cenaclul Flacara. In iulie 1985, in timpul unui spectacol pe stadionul din Ploiesti , o furtuna napraznica s-a abatut asupra orasului. Adrian Paunescu a sugerat sa se intrerupa spectacolul si sa se reia peste cateva zile dar oamenii au vrut sa ramana, in ciuda ploii si a vijeliei din ce in ce mai puternice. Au scurtat reprezentatia si exact cand erau oamenii indemnati sa mearga spre case a cedat copertina care acoperea scena, sub greutatea apei. S-au stins toate luminile, oamenii s-au imbulzit spre iesirile prea inguste la care portile erau doar intredeschise, s-a produs busculada, s-au calcat in picioare…Au murit 6 sau 9 oameni (nici azi nu se stie exact cati), au fost zeci de raniti.

Securitatea si conducerea politca aveau acum un bun motiv sa inchida definitiv cenaclul Flacara, singurul loc in care unii isi permiteau sa cante despre libertate! I s-a pus in carca lui Paunescu ca ar fi tinut lumea pe stadion desi banda audio (pe care securistii au cautat-o cu indarjire) spune cu totul altceva. Iar in presa vremii nu s-a scris un cuvant! Chiar si jurnalistilor si fotografilor aflati pe stadion li s-au confiscat materialele. Asa s-a stins Flacara, asa ne-am mai pierdut un talisman…

Mai stie cineva „Te salut, generatie-n blugi”?Mai stie cineva „Ruga pentru parinti”? Va mai aprinde vreodata cineva vreo Flacara?

2010_11_13_0_11_paunescu-si-cenaclul-flacara-cu-bune-si-rele_52274

49 responses »

  1. Cenaclul acela a dispărut, dar atunci au fost aruncate câteva semințe! Unele au încolțit și au dat rod. Încă se mai cântă din melodiile acelea, încă se mai crede în istoria cea adevărată, încă se mai citește Adrian Păunescu! Atunci s-a extins curentul folk, iar după o perioadă de declin, el revine în viața noastră, precum pasărea Phoenix, din propria cenușă!
    Am avut ocazia de a vedea „în direct” două spectacole. Nu am găsit nimic să-mi aducă a „poet de curte” la cel ce a fost Adrian Păunescu! Încă se ascultă și se cer melodiile acelor ani, culmea, de către cei tineri, alături de noi, cei trecuți puțin prin viață! Asta spune ceva!
    Alături de cele amintite de tine, aș adăuga „Repetabila povară”, poezie de o valoare deosebită, pe care am reprodus-o și eu într-o postare mai veche.
    http://incercarideginduri.wordpress.com/2013/05/05/repetabila-povara/

    • E bine ca amintirea cenaclului Flacara nu s-a pierdut, mai dainuie in sufletul nostru, al celor ce pendulam intre a doua si a treia generatie. De-asta luau liceeni de atunci bac-ul cu note mai mari, ca stiau versuri clasice macar din cele recitate sau cantate pe scena.Acum aproape ca nu mai stiu cine a fost Eminescu…De Paunescu ce sa mai vorbim?

      • Nu se citeau numai clasicii, se citea Păunescu, Mircea Dinescu, Nichita, dar și Marin Sorescu. Se citea cu un fel de disperare, poezie și proză, se comenta, apăreau chiar și dispute în urma unor lecturi!
        Păcat că tineretul nu mai știe să aprecieze literatura! Mă tem că nici altceva nu mai apreciază, afară de ban!

  2. Cum, mă, și „Puștoaicooo, tu ai sânge de viperă…”?! Și „Asta e căciula mea… și o port cum se purta… că-i obicei din daci lăsaaat”? Sau „Deseară să nu m-așteeepți… deseară n-am să vin… pentru două vorbeee… la o cană cu viiiin”? „Hai li, hai lo,… gium la gă li gă la gă lo….. sunt broaaasca țestoasă…”? „O, Charlie Chaplin, înger vagabond… hai, bătrâne, vino de sub orizont!… O, Charlie Chaplin, hohot interzis… redeschide teatrul ce ni l-au închis!”🙂 Dar „Rugă pentru părinți” rămâne șefa!
    La Ploiești vedeam eu pe viu Cenaclul, că de-acolo sunt. Dar în anul cu belele am lipsit.🙂

    • Adica tu esti ploiestean, conjudetean de-al meu?:) E drept, pe vremea aceea eram constanteanca dar pana azi n-am stiut ca cenaclul „a murit’ la Ploiesti. ce-ar fi sa-si faca azi manelistii un cenaclu,un cedracu, ceva…? oare tot asa s-ar duce lumea? Brrr, ce imagine de cosmar!

  3. Da, au fost altfel de timpuri, iar cenaclul „Flacăra” era doza aceea de „libertate” controlată, pe post de supapă. Păunescu însă și-o cam luase în cap; asta cred că a fost cauza pentru care s-a profitat de pretextul acela și a fost desființat.
    Am fost la un spectacol al cenaclului înainte de ’89 și l-am văzut stăpânind publicul mai cu vorbă bună, mai cu o înjurătură… Am fost apoi și la unul de pe vremea când era parlamentar și încerca să-l reînvie sub altă denumire; parcă „Totuși iubirea”… Îi mai dispăruse din aplomb, dar și publicul era altul.
    Cred că treaba cu cenaclul ăsta e asemănătoare cu iubirea: odată ce s-a stins, degeaba mai încerci s-o resuscitezi. Sincer, nu cred că Andrei P. are nici pe jumătate din carsima tatălui său, așa că slabe speranțe de reînviere a lui.

    • Sa reinvii acum Flacara e ca si cum ai pune in scena o tragedie antica si ai vrea sa obtii acelasi rezultat pe care l-ai fi obtinut acum doua mii de ani. Oamenii ar veni din curiozitate mai mult dar atmosfera ar fi alta. ne lipseste solidaritatea de atunci. Dar mi-as dori sa mai revad macar secvente din vechile spectacole.

  4. Si eu, ca si Mugur, am avut ocazia sa vad doua spectacole ale cenaclului: unul pe stadion si unul la sala sporturilor. Daca cel de pe stadion nu m-a incantat prea mult pentru ca s-a intamplat sa ploua si, drept urmare, a fost o versiune prescurtata a spectacolului, cel de la sala a durat pana dimineata la 5. Imi amintesc ca doua zile am auzit totul infundat, pentru ca la spectacol s-a nimerit sa stau fix langa boxe😀 Aaaa, si la cel de la sala am fost cu niste prietene si cu mama, pentru ca nu m-a lasat singura (aveam vreo 14-15 ani) si-mi amintesc ca, desi la vremea aceea avea varsta mea de acum, i-a placut si mamei tare mult.

    • Ii invidiez putin pe cei care au fost martorii unui cenaclu de atunci, au niste amintiri care mie imi lipsesc. Ai mai sta acum in ploaie, pe un stadion, la un spectacol de muzica si poezie? Eu cred ca nu.:) Si nu din pricina varstei…

    • Incerc sa nu fiu subiectiva dar gandesc ca totusi acolo se canta muzica buna daca a rezista atat peste timp. Acum vedetele de la diverse festivaluri sau concursuri sunt ca niste meteoriti care tranziteaza in viteza si se sting, nu ramane nimic in urma lor. Si cine mai simte in ziua de azi nevoia de a fi patriot?

  5. Am descoperit cu mare, mare bucurie că sunt mulţi tineri care iubesc muzica folk. La Sibiu este un Festival de folk şi, timp de 3 zile, sala este arhiplină. Vin şi cei care au avut ocazia să fie spectatori la Cenaclu dar şi cei foarte tineri. Se cântă, se râde şi se plânge la unison. Şi da, cei foarte tineri ştiu versurile şi cântă cu mare plăcere….
    Sper şi eu că nu e totul pierdut. Nu încă….

    • Asa se intampla si pe la alte festivaluri folk si asta ma bucura. Sunt iubitori ai genului, unii nostagici, dar popularizare nu se mai face, parca s-ar vrea ascunderea acestui gen de muzica, ea poate fi molipsitoare si mobilizatoare prin mesaj si unii nu vor sa se mai nasca curente de solidaritate.

  6. era un amalgam intre muzica buna si o oarecare indoctrinare, mai ascunsa e drept. spre final, inainte de treaba cu ploiestiul, omul o luase razna bine de tot, se lansa in cuvantari de-l intrecea pe celalalt, iar modul ala declamativ fortat si fara limite, devenise de prost gust. e adevarat, cantaretii si piesele inca imi mai trezesc emotii, a fost ceva frumos…

    • Cred ca mai devreme sau mai tarziu orice lider este supus derapajului, iese din tiparul initial. Da, Paunescu era destul de plin de sine in ultima vreme, ii placea sa se ascule recitand.Dar macar avea ce recita nu-i plagia pe altii. Pacat ca a intrat in politica si nu a ramas dedicat literaturii si culturii ij general…

      • da, avea talent cu carul si capacitatea de a polariza masele. toti cad in pacatul asta cu politica, fiecare are impresia ca poate face mai mult decat altii.

    • De cand n-ai mai auzit la radio o melodie folk buna? Nu se mai cauta sau nu se mai vrea sa se difuzeze?Nu conteaza cand si cum dispare un artist, daca opera lui e valoroaa eamane si generatiilor urmatoare.De exemplu Abba sau Elvis…

  7. Aveam vreo 4 ani si imi petreceam prima adolsecenta (io am fost extrem de precoce in caz ca nu va era evident) in compania unei verisoare cu vreo 15 ani mai mare si a prietenelor ei, deci imi aduc aminte de perioada Flacara din viata mea🙂

    • Mama era …afona, cred! Ca nu prea am crescut cu muzica in casa, decat ceva muzica populara de care n-am fost niciodata atrasa. Spre rusinea mea eu nu stiam de tragedia de la Ploiesti. Dar am ramas surprinsa cand am aflat ca nici in presa vremii nu s-a spus nimic; aia cenzura!

  8. Părerile sunt împărțite în ceea ce privește responsabilitatea defunctului Păunescu.

    ” SFIDARE. „Cei din tribune săriseră pe teren, iar unii rămăseseră în gang”, afirmă Ion Popescu. Este vorba de un gang foarte îngust, pe care intrau jucătorii pe gazon. Lui Adrian Păunescu părea că nu-i pasă de cantitatea uriaşă de apă care cădea pe stadion. „«Nici norii, nici furtuna, nimic nu ne va opri să ne continuăm spectacolul», striga Păunescu către mulţime”, spune Popescu. „Atunci a recitat poezia lui Eminescu «Doina». Atunci a fost primul moment de nebunie”, afirmă jurnalistul. „A conti­nuat să se dueleze cu cerul. A început să se zgâlţâie copertina. L-a sfidat pe Dumnezeu. Trebuia să întrerupă spectacolul. Păcat că n-a reuşit să se stăpânească atunci când a văzut că Dumnezeu dă nişte semnale”.”

    http://jurnalul.ro/vechiul-site/old-site/suplimente/editie-de-colectie/flacara-s-a-stins-intr-o-noapte-558842.html

    • E clar ca are si Paunescu partea lui de vina! Asa cum au si organizatorii si asa cum cred ca au si oamenii care s-au incapatanat sa ramana pe stadion. N-as sta eu in ploaie sa casc ochii la o scena nici daca ar canta Elvis, Beatles, Abba si Qeen la un loc.Ei, poate pentru Joe Dassin as sta putin….:))

    • Pustoaico!:) Da’ de Beatles ai auzit?:)Da’ de „Cantarea Romaniei”?:)
      Eu ma simt de parca as fi fost contemporana cu picturile rupestre sau constructia piramidelor.Cam tot un fel de tabere de creatie sau cenacluri erau si ale.:)

  9. Stii cat m-am rugat de tata sa imi dea voie la cenaclu, in seara cu pricina? Nu, ca esti prea mica (aveam 15 ani), nu, ca vei fi singura si poti pati diverse… Si ce bun exemplu a avut dupa acea seara…

    • Si n-aveai nici blog atunci sa ne povestesti cum s-a intamplat!:)
      Uneori tot raul e spre bine si asa am ajuns sa te citesc azi!A fost zarva in oras atunci, vorbea lume de cele intamplate? Sau s-a asternut imediat tacerea?

      • S-a vorbit mult timp pe la colturi. Cei tineri regretau stingerea Flacarii, cum spui tu, mai ales in zilele in care erau obisnuiti sa se intalneasca cu Paunescu si cei adunati in jurul lui, iar cei care nu acceptau sau nu intelegeau fenomenul se bucurau ca asa s-a incheiat un capitol de nebunie colectiva.
        Imi amintesc cum ne-a dus mama pe langa stadion a doua sau a treia zi, sa ne arate ce noroc am avut ca nu ne-au lasat la cenaclu.
        Se zvonea ca au fost gasite haine rupte, sticle de bautura, lenjerie intima… Eu nu am intrat pe stadion, nu am vazut nimic.

  10. Eu eram rocker. Mă enervam cumplit când vedeam că niște unii care abia știau cinci acorduri la chitară zăpăceau șepteluri întregi de gâsculițe cu cântece din cenaclu. Dar am fost și eu la un spectacol și mi-a plăcut. Doar că ceea ce mi-a plăcut mie atunci nu mai poate fi reprodusă la niciun spectacol din zilele noastre : atmosfera. O atmosferă care îți crea senzația de libertate. Și nu vorbesc aici de libertatea de a te îmbăta sau de a te droga.

    • Tot atmosfera imi starneste si mie nostalgii! Ca muzica se mai putea asculta si in alte parti. Dar era ceva deosebit, o comuniune intre oameni, o vibratie la unison. Nu stiu de ce am senzatia ca la iesirea de la cenaclu oamenii zambeau si-si zambeau, nu era nici o lupta de orgolii, nici o critica acida sau o invidie. N-o sa mai traim asa ceva!

  11. E mult de spus aici. Voi, vorbiţi de epoca Polivalentă şi stadioane.
    Adevăratul Cenaclu, a început la Ion Creangă, teatrul pentru copii din Amzei.
    A continuat apoi în „Z” (Casa de Cultură Mihai Eminescu, sector 2)
    Perioada stadioanelor, a însemnat începutul sfârşitului, când Păunescu, aşa cum se şi spunea peste tot, devenise „Antena îmi aparţine”. Monopolizase totul, întrerupea artiştii în timp ce cântau prentru a declama propriile poezii şi încă multe altele.
    Anda Călugăreanu, o artistă deosebită, a fost dată afară de la cenaclu, pentru că a refuzat să facă ce voia Păunescu; Doru Stănculescu, ibidem; Mircea Florian, la fel. Lista e foarte lungă şi cine a avut ocazia să discute măcar cu un artist, ştie ce mizerii trebuia să înduri de la Păunescu, pentru a fi acceptat pe statul de plată al Flacăra.
    Ceea ce era valoros, erau oamenii care încă mai visau frumos şi credeau în ceea ce Păunescu oferea, fără ca el însuşi să fi crezut vreo clipă în ceea ce spune.
    De fapt, acesta e motivul pentru care a murit cenaclul: cupiditatea, minciuna, perversiunile politico-ideologice ale lui Păunescu, au devenit notorii la un moment dat şi falsa sa identitate, s-a destrămat.
    O spune unul dintre cei care au fost la câteva zeci de spectacole.
    Da. NOI, OAMENII DIN SALĂ, eram frumoşi:
    „Trăiască România, Trăiască Tricolorul
    Şi viva alma Venus, Măria Sa Poporul!”
    Păunescu, era tolerat, pentru că avea puterea politică să aducă acei oameni în care noi credeam: Alifantis, Călugăreanu, Stănculescu şi toţi cei de mai sus, plus încă mulţi alţii! Iar această manipulare, o cunoşteau toţi; artişti şi spectatori, deopotrivă! Era însă compromisul pe care îl făceam, pentru a putea auzi şi vedea artiştii şi a sărbători Paştele şi Crăciunul împreună cu ei.
    Atât de simplă e povestea…

    • Vad ca esti un cunoscator al fenomenului si iti multumesc pentru comentariul pertinent. Nu stiu lucruri din culise stiu numai entuziasmul ce ne cuprindea cand auzeam ca vine Flacara in oras si cum lasam totul balta sa ne asezam langa radiouri si sa ne delectam sufletele. Cred ca orice „vedeta” devine cumva sclav al cultului personalitatii si incepe sa se simta mai presus de muritorii de rand. „Despre morti numai de bine” se zice , asa ca am zis si eu numai de cele bune.Dar asta nu inseamna ca neg ca au fost si lucruri mai putin frumoase.
      Bun venit in umila mea casa plina de nostalgii!

  12. Mulţumesc pentru răspuns, Adelina!
    Ce am scris, m-a durut. Am crezut şi continui să cred că oamenii sunt frumoşi.
    Sunt însă unul dintre cei care crede în zicerea lui Aristotel „Prieten mi-e Platon, dar mai prieten Adevărul!”
    Adrian Păunescu, este un fenomen social pe care merită să îl analizăm într-un context cât mai larg.
    Am trăit acel entuziasm şi am trăit şi o mare decepţie, când am văzut pe scenă ce înseamnă orgoliul, infatuarea, cultul aberant al personalităţi.
    Păunescu a afirmat într-un spectacol la Polivalentă (Bucureşti, circa 8000 persoane în sală) „Voi ajunge cel mai mare poet al României, mult mai mare şi decât Eminescu!”. A reluat afirmaţia şi într-o publicaţie tipărită… Am crezut că glumeşte. Apoi, comportamentul lui, a dovedit că asta îşi imagina el… Că e buricul Universului.
    De altfel, ştiu mulţi asta, dintre cei care au urmărit Cenaclul.
    Eu cred că aici, ceea ce trebuie reţinut şi subliniat, este fenomenul cultural. Păunescu, e ceva secundar. Un preţ care a trebuit plătit, un compromis de făcut, în condiţiile date.
    Ca fenomen cultural, Cenaclul a reunit ani la rând talente, valori şi români care veneau acolo pentru a omagia în acel fel modest, munca artiştilor şi vreau eu să cred, pentru a învăţa să se respecte pe ei înşişi, în acea lume în care respectul omului, ajunsese la cote negative.
    Cred că a fost o demonstraţie involuntară a faptului că Românul ştie să se adune într-o piaţă publică şi pentru un act de CULTURĂ, la fel de bine ca pentru un act de justiţie, cum a fost cel din decembrie 1989.
    Mă opresc aici şi poate voi găsi resurse interioare să scriu un articol.
    Seară minunată tuturor!
    PS: Monica (vibratianumerelor.com) a fost cea care m-a ajutat să te descopăr!🙂

    • Am si eu (inca!) naivitatea de a mai crede in frumusetea oamenilor. Si poate vom trai ziua in care ne vom strange multi sa ascultam muzica buna, muzica de suflet, versuri care sa mearga nu numai la creier ci si la inima iar pe scena sa fie „ai nostri”, cei valorosi, nu Lady Gaga sau alta ‘vedeta’ de import care inca mai crede ca avem capitala la Budapesta.Eu nu-s melomana (ba chiar sunt afona!) dar ma pot emotiona de emotia unei multimi, pot sa apreciez valoarea unui act artistic.
      Onorata de vizita, maestre!

  13. Mulţumesc încă o dată, Adelina!
    Naivitate spui?
    Eu o numesc NORMALITATE. Aşa este lumea în care vreau să trăiesc, o lume a oamenilor care cred în VALOARE, TALENT, VOCAŢIE, partajate fără limite impuse prin forţă, prin patente şi alte modalităţi de restricţionare a circulaţiei valorilor!
    Este poate motivul pentru care susţin şi promoverz constant mişcarea Open Source, FLOSS (vezi Wikipedia), pentru care între altele am donat la Wikipedia şi o voi face ori de câte ori voi putea!
    Internetul ne permite să sprijinim acele iniţiative care ne aduc în viaţă ceea ce avem nevoie.
    totul e să îl folosim INTELIGENT!
    Este, dacă vrei, motivul pentru care 75% din cărţile pe care le-am scris, sunt disponibile gratuit, sub licenţă Creative Commons.
    Cât mă costă asta? Vom vedea. Eu gândesc astăzi şi pentru poimâine. Contează mai puţin cine va apuca acest „poimâine”, pentru că sunt convins că, aşa au gtândit şi gândesc toţi oamenii de valoare ai omenirii, din toate timpurile. Seneca, de pildă, că mi-a venit în minte numele lui.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s