Taranul la Academie

Hai, seara buna, lumee!

E cam tarziu sa va fac o dare de seama despre aventurile mele din ultimele doua zile caci sunt prea obosita. Epuizata chiar! E greu sa faci taranul „academician”, zau!:)

Dar daca n-aveti de cine rade la ora asta ma ofer eu spre persiflare, simt nevoia unei autocritici severe.Vremea blondelor a cam apus asa ca luati-va de tantile grizonate de la tara care vor brusc sa se cizeleze si sa dea piept cu tehnologia de varf. Zic pe scurt pana nu-mi pica definitiv ochii-n gura de somn si cat imi mai simt degetele de la picioare  (desi nu cu ele tastez dar stau intr-o pozitie deloc comoda dictata de asezarea laptopului in spatiu, respectiv pe un taburel).

Am plecat ieri la pranz cu trenul din Ploiesti.N-am mai mers cu trenul cam de vreo doua decenii asa ca am avut emotii. Am fost un grup mic de noua colege, toate cu trolere mai putin eu care m-am crezut mai sportiva si am ales o geanta de voiaj. Imaginati-va cam in ce hal am alergat pe langa trenul care mai avea cateva secunde sa plece , noi aveam locuri in vagonul doi care era hat! in capatul peronului.Am avut senzatia ca am facut jumatate de drumul spre Predeal pe jos, asa imi atarna limba si-mi tremurau picioarele. In gara la Predeal fetele au zis ca maegem pe jos pana la hotel desi ne avertizase un nene ca drumul e cam lung, pana la iesirea din localitate.Pai da, ca ele au tras de trolere, n-au carat ditamai gentoiul dintr-o mana in alta de ziceai ca-s Nicu Vlad la haltere…

Ne-au facut cazarea, am completat hartoagele, mi-am luat cartela si m-am dus la camera. Numai ca eu mi-s fata de la tara, inchid usa cu zavorul si descui cu cheie clasica, n-am cartele. Asa ca am tras indiscret cu ochiul la vecine sa vad cum se procedeaza. Si bag-o si scoate-o si…nimic! Nici cu „Sesam, deschide-te!” n-a mers, nici cu amenintari si suturi in usa. Ciocan la vecina, cer consultanta, vine, baga cartele, o scoate, se face verde si deschid. La mine n-a mers neam, numai ca nu scria „ERROR” cum scrie mereu cand ma urc pe cantarul electronic de acasa. Si-apoi nu mi se aprindea nici lumina. Iar bag-o, scoate-o, iar nimic. Iar la vecina, iar consultanta… si vine vecina amabila, baga cartele, apasa butonul si se face lumina si porneste televizorul. Pai bine, bre, nu scria pe cartela ca trebuie sa apas si pe butoane, credeam ca face ea toata treaba! Si vecina isi da seama ca a iesit si i s-a incuiat usa ca lasase cartela ei inauntru. Mai intai se uita sa vada daca balcoanele noastre comunica dar in cele din urma n-are de ales si trebuie sa coboare la receptie.:))

Azi noapte n-am dormit deloc. Mai intai fiindca pornisem aerul conditionat setat pe 30 de grade si abia cand ne-a luat cu lesin de caldura ne-am dat seama ca se pornisera si caloriferele. Apoi fiindca am sub balcon o parcare foarte luminata si lumina imi bate in ochi chiar si prin draperii iar eu nu suport nici macar ledurile de la intrerupatoare. Iar patul meu e drept cu o panta brusca la margine deci daca ma sucesc prea mult( si-apoi eu chiar ma sucesc, nu gluma!) risc sa ajung de pe marginea prapastiei jos pe covor si nu vreau sa-mi sperii vecinii de dedesubt. Si in ultimul rnd am zis sa inceapa sa sforaie intai colega mea si-apoi eu, sa nu-i dau motive sa arunce cu papucii dupa mine; iar ea zici ca nici nu respira, ce sa mai sforaie, aproape ca am pazit-o eu sa nu faca crize de apnee, mi-a fost jena si sa respir mai profund, am trecut in modulul economicos spre sufocare…

Azi am decis ca ne trezim la ora sapte si am sarit din pat aproape la opt, cheaune de somn. Noroc ca astia pompeaza cafele in noi de-or sa ne sticleasca ochii ca la bufnite, asa ca am rezistat toata ziua!

Ce-am facut azi si cum e sa fii „academician” va povestesc maine, ma duc sa bag cornu-n perna si tractoru-n brazda, poa’ sa se zgaltaie si ferestrele de atata sforait. Asa ca daca simtiti trepidatii nu va speriati, nu e cutremur in Vrancea, e Adelina care recupereaza somnul de frumusete.

****

Uitasem ce era mai important (v-am spus ca sunt epuizata!). Mi-am luat laptopul la mine, m-am bucurat ca e net la discretie, am dat sa-mi insir jucariile si… am sesizat ca am uitat acasa cablul de alimentare! Iar laptopul meu, la venerabila lui varsta de vreo 8-9 ani nu rezista pe acumulator mai mult de jumatate de ora. Asa ca-mi luasem adio de la internet, asta e, comut pe carte cu extraterestrii si sudoku. Doar ca minunatul meu sot mi-a facut azi o surpriza si mai minunata: a facut drumul special pana la Predeal ca sa-mi aduca un cablu! Ziceti voi daca nu-i minunat! Conduceati voi doua ore pe serpentine si doua ore pe DN1 numai sa-i duceti un cablu unei uituce? Asa-i ca am cel mai grozav sot din lume? Asa-i!!