Azi am aflat o poveste ce poate folosi oricui drept pilda: povestea vulturului.
Vulturul, acea pasare maiestuasa ce stapaneste vazduhul, ascunde o taina. Si o drama in acelasi timp. E aproape miraculos cum supravietuieste in zone aride, reci, neprietenoase cum sunt Muntii Anzi. Secretul supravietuirii lui e o enzima pe care penele sale o secreta si care il protejeaza de ger si intemperii. Astfel poate trai cam 70 de ani fiind una din pasarile cele mai longevive.
Dar pe la jumatatea vietii, cand trec de 40 de ani,ciocul vulturului se inconvoaie atat de tare incat nu mai poate sfasia prada. Ghearele slabesc si ele si nu mai pot cara prin aer ce a vanat. Iar penele nu prea mai secreta miraculoasa enzima si frigul e pe cale sa-l rapuna. Atunci vulturul are de facut o alegere dureroasa: sa moara macinat de foame si neputinta sau sa se transforme! Si alege viata platind un pret infiorator!
Mai intai isi gaseste o crapatura ascunsa in varf de munte. Apoi, timp de 150 de zile se supun unui supliciu. Neincetat lovesc stanca cu ciocul pana ce acesta se rupe; apoi asteapta cu rabdare sa-i creasca un cioc nou, drept si puternic. Cu ciocul cel nou isi smulg ghearele batrane si slabe, una cate una; apoi asteapta sa creasca ghearele cele noi, cangi puternice ce pot prinde prada din zbor si o pot duce pana departe, la cuib. Si cand ghearele au crescut incep sa-si smulga cu ele penele ramanand aproape total dezgoliti; cresc apoi pene noi si tinere care incep sa secrete miraculoasa enzima ce le asigura supravietuirea.
Dupa un calvar de 150 de zile vulturul care s-a automutilat cu stoicism e gata sa-si continue viata. Inca vreo 30 de ani de zbor semet!
Povestea vulturului poate fi o lectie pentru fiecare dintre noi. Uneori in viata trebuie sa te transformi radical, sa-ti lepezi in suferinta vechiul trup ca sa o poti lua de la capat renascut si purificat! Intr-un moment de cumpana trebuie sa te retragi in singuratate, sa arunci tot si sa o iei de la zero. Cand penele vechi nu te mai ajuta rupe-le si invata sa zbori cu penele noi crescute din suferinta! Are si zborul pretul lui!
Poate de-asta nu zboara gainile…
O zeama de cuvinte 
Am înţeles. 😉 E felul tău subtil de-a-mi spune să mă dau cu mufa de pereţi. No, bun. O s-o fac şi pe asta. Stai numa’ să găsesc crăpătura potrivită…
Spre deosebire de vultur care isi alege singur soarta pe noi ne cam dau altii cu capul de pereti! Totul e sa ne alegem si cu o lectie invatata nu doar cu cucuie.
Mie mi se pare ca articolul tau a venit in cel mai potrivit moment.
Ai trecut de 40 de ani? Sau ti s-au cam tocit ghearele? 🙂
Faină povestea asta despre răbdare și reinventare… 🙂
Cu reinventarea cred ca ne-am mai descurca, cu rabdarea stam mai rau, noi vrem totul de azi pe maine si cu sacrificiul minim. Si vrem sa fie cadou picat din cer nu recompensa pentru un efort.
N-am stiut povestea acestor vulturi. E fantastica… si plina de invataminte.
Acum am aflat-o si eu prin bunavointa altora. Si m-am gandit s-o dau mai departe, sa fie un model sau o consolare si pentru altii.
Și Zamolxe s-a retras în peștera sa, iar apoi a revenit cu învățături pentru poporul său!
Anii de suferință ne aduc fericirea viitoare?
Cam toti zeii civilizatori au in spate o izolare pe un munte, un sacrificiu, o transformare si o revenire spectaculoasa din propria cenusa. Doar ca noi ne cam prefacem ca n-am inteles lectia, retinem povestea si atat. Eventual le mai ridicam un altar de multumire pentru sacrificiul lor nu pentru invatatura noastra…
Are! Şi doare al dreaq de tare tot chinul ăsta.
Dar se merită… zău că se merită să-ţi iei zborul din nou! Cred că unul dintre cele mai mari riscuri posibile pe care şi le poate asuma cineva (vreodată) este să refuze să încerce să zboare din nou.:)
M-ai pus bine de tot în încurcătură cu metamotfoza. 🙂 Mă gândeam că a apărut vreo nouă rasă de mutanţi meta-apocaliptici..
Mitul sacrificiului e prezent peste tot, ca la Mesterul Manole de exemplu. Asa e, doare pana reusesti sa lasi ceva in urma. Cei mai multi nu lasam decat niste amintiri care se sterg dupa doua generatii.
Cred ca mutantii exista, numai daca ma uit in jur la cata ura si indiferenta incepem sa dezvoltam. Nu e si asta o adaptabilitate la mediu, ceva inoculat? Doar ca asta n-o sa ne asigure supravietuirea pe termen lung, dimpotriva!
Ce doare cel mai tare e să te dezberi de ceea ce ai primit drept moştenire: mentalităţi, convingeri, moştenite de la „ţ” generaţii anterioare. Ura şi indiferenţa sunt doar două din manifestările fricii. Singurele frici cu care m-am născut sunt frica de zgomote puternice şi frica de a pierde pământul de sub picioare. De-a doua am scăpat.
Toţi suntem mutanţi Adelina… Specialiştii deja au constatat că sunt necesare doar trei generaţii să se nască în colivii sau incubatoare, pentru o specie oarecare de păsări să-şi piardă capacitatea de a zbura. De ce noi oamenii am fi scutiţi de toate aceste efecte? Doar un ignorant poate să-şi închidă ochii şi să-şi astupe urechile… Eu nu!
Mie mi se pare ca e scris special pentru mine..sotu meu a murit de curand si eu nu reusesc sa mi revin inca…am sa incerc sa procedez ca vulturu.
Sa pierzi cateva pene e suportabil; sa pierzi o aripa e mult mai greu! Nu stiu ce as putea sa spun in astfel de momente dar cred cu tarie ca vei reusi sa treci peste tragedie cand vei gasi un motiv suficient de puternic ca sa treci mai departe. Si poate motivul ar fi ca sotul tau cu siguranta si-ar fi dorit sa nu te vada ingenuchiata ci zburand mai departe. Poate ca o aripa ranita trebuie sa zboare si in amintirea celei cazute, oricat de greu pare…
Aș zice că e o metaforă de n-ar părea real.
Da, ai de făcut alegeri dureroase în viață. Uneori ai tărie de vultur și te transformi chiar dacă doare. Alteori, rămâi găină. Totul stă în motivație…
Adelino…ai picat precum mierea pe felia de paine unsa cu unt , pe sufletul meu , cu povestea asta…Foarte frumoasa! Nu stiam . Multumesc ca ai impartasit-o!
Apoi , fara sa doara , nu ai cum sa simti ca traiesti! 🙂
Ca tot ziceam mai deunazi ca atata timp cat ne doare inseamna ca suntem vii! Si daca metamorfoza e doar odata la 4 de ani nu-i chiar asa greu, doar n-o sa prindem mai mult de 2-3! 🙂
Claaaar….si oricum , ce e mult , strica! 😀
gaina zboara. direct in oala. cel mai lung zbor al unei gaini cica a fost de peste 25 de metri…
sa vezi daca-i dadeam drumul de pe munte. zbura aia pana jos
Ei, in oala zboara si porcul si pestele si fasolea! iar daca ii dadeai drumul gainii din varf de munte nu mai zbura deloc ca o inhata vulturul…
nici eu nu stiam povestea. Suna dur, suna a poveste de invingator.
In viata avem alegeri de facut, unele sunt cu sacrificii.
Cati aleg sacrifciul inaintea unei victorii? cred ca e mai simplu sa te multumesti cu putinul obtinut fara prea mare zbatere. E pretul mediocritatii, nu?
Poate de-aia găinile sunt multe…
Poate de-aia se si folosesc pentru supa cu galuste, ca vulturii se prind mai greu…
Chiar nu stiam toate aceste lucruri, iti multumesc pentru informatii, si ai dreptate ar trebui sa fie un exemplu si pentru noi OAMENII!
Noi, specia superioara, sa luam exemplu de la niste oratanii, fie ele si din Anzi?…
Acum, cum şi eu am trecut de 40, tu vrei tocmai când vine iarna să mă trimiţi pe vârf de munte? 🙄 Şi pentru ce… încă 30 de ani la fel… 😯 Nu, merci 😉
Adica tu esti adeptul dictonului „bei,mori! nu bei, mori! daca bei sa bei destul, daca mori sa mori satul!” :))
Foarte interesant! Se potrivește atât de bine cu istoriile moralizatoare pe care obișnuiesc să le public pe blogul meu încât mă întreb dacă pot să-l copiez ca să-l adaug la colecție.
Nu e povestirea mea, am vrut sa vad cine e autorul si se pare ca e anonim.Deci e ca folclorul, se raspandeste pe cale orala! Si e foarte bine ca se raspandeste, e o lectie utila. ASa ca poti s-o transmiti linistit mai departe spre folosul altora.
Multumesc.
De n-am fi atât de atașați de vechiul cioc, de vechile gheare, de vechile pene… De multe ori, descoperim cum face vulturul și… tot găini alegem să rămânem. Pare mai simplu să supraviețuiești, nu?
Crezi ca un vultur adevarat ar supravietui intr-o colivie? Numai noi, oamenii, ne multumim cu putin si ne credem grozavi fiindca facem umbra pamantului…Si ne iubim atat de mult vechile gheare incat ni le infigem in gat de ciuda ca vulturul zboara si noi ne taram!
Foarte fromoasa poveste ! Intr-adevar ce fragili si vulnerabili sunt oameni fata de alte animale…dar nu trebuie sa ne descurajam ca nu putem zbura decat cu aparate sau planoare speciale sau avem de ex risc asa de mare de artroza datorita mersului biped, ci e frumos sa ne gandim pozitiv ca si oamenii pot beneficia acum de proteze de genunchi sau sold daca au nevoie dupa varsta de 50-60 de ani, plus alpinismul montan e un hobby sportiv chiar sanatos.
Insa am fost oarecum intristat de discriminarea plina de prejudecata fata de animalele gaini…zau, si ele sunt bune pt ca fac supa si oua si perne de puf plus sunt simpatice asa ca personaj de povesti sau filme, inclusiv de desene animate, fie comice fie dramatice sau de aventuri, si astfel avem ce invata si de la ele.
Uneori fac si oua de aur…zau eu nu as ezita de ex sa compar diversi scriitori, inclusiv autoarea acestui articol, (fara nici o ironie rautacioasa plus numai cu acceptul ei), cu niste gaini care uneori fac si oua de aur…
Nu cred ca oamenii sunt mai fragili decat animalele. Sunt doar mai egoisti si mai incapatanati si cred ca totul li se cuvine, nu vor sa sacrifice nimic. Daca animalele se descurca singure oamenii ar trebui sa profite de traiul in colectivitati si sa ajute intre ei, nu sa-si puna piedici si sa se bucure de necazul celuilalt, asa cum se intampla de obicei.
Si nu discriminez gainile, au si ele locul lor in ierarhie, rolul lor in lume. Unele fac oua de aur, altele supa de galuste…sau zeama de cuvinte! 🙂 Daca nu existau gaini iti dai seama ca nu exista nici KFC?
auci! 🙂
cam dureros…si dur! mai blandut, nu se poate?
Adica manichiura, pedichiura si epilat? 🙂
Wow. Chiar nu stiam ca fac asemenea lucruri. Da, lumea animalelor ar putea sa ne dea de gandit de multe ori. Dar noi in schimb ,mergem si le distrugem habitatele…
Pai da, sa le aratam noi cine-i sefu’, fiinta superioara!…
oamenii au de invatat de la animale mai mult decat invers despre supravetuire.
Am vazut cum animalele domestice imprumuta din obiceiurile si caracterul stapinilor dar am vazut si oameni care au ales sa traiasca in salbaticie si printre salbaticiuni dupa regulile lor. Adaptarea e buna si e loc sub soare pentru toti, totul e sa nu vrem sa acaparam si teritoriul celorlalti si sa nu ne impunem numai regulile proprii.
Dacă aş putea, aş face-o! Nu pot, sunt slabă şi fără determinare! De multe ori spun că în caz de a rămâne fără mijloace de trai fireşti, m-aş aşeza într-un colţ şi mi-aş accepta renunţarea. Ce bine, însă că trăiesc pe lângă oameni vulturi!
Poate n-ai ajuns pe marginea prapastiei sa vezi cat de repede iti cresc aripile cand ai de ales intre zbor si prabusire! Nu ne cunoastem limitele decat in situatii extreme, nu suntem pregatiti din timp sa le facem fata.Asa descoperim ca exista miracole, fortandu-ne limitele.E adevarat ca preferam sa nu ajungem in situatia asta niciodata dar…
Adelino, dreaptă-i vorba aia: cât trăieşte, omu’ învaţă. De câte zile ai scris tu articolul şi eu încă mai vorbesc despre el peste tot. Prima dată l-am citit acasă pentru toată lumea, chiar şi pentru piciul de trei ani (să-nveţe de mic care-i treaba cu vulturul, să fie şi el la fel, un vultur; tac-su mai are o ţâră până la 40, da’ să ştie şi el ce are de făcut), apoi toate prietenele am povestit ce ne vor face bărbaţii la sau puţin peste 40 de ani. Să trăieşti, dragă şi să mai scrii astfel de poveşti straşnice pentru casă, familie, societate, în genere. 😉
Acu, ca stau si ma gandesc bine, realizez ca tot pe la 40 de ani a trebuit sa reinvat si eu sa zbor dupa ce mi-au cazut toate penele… Deci chiar e o lectie valabila! Si eu o mai spun celor care n-au citit-o poate le intra ceva in cap, ca mai trebuie si sa-ti rupi pliscul cateodata, nu doar sa-l umfli cu botox!
Ce mi-a placut asta. Ar trebui sa ne-o spuna laolalta cu ratusca cea urata sa stim exact ce avem de facut in viata 🙂
Daca am sti povestea ne-am rupe ghearele si ciocul cu folos, nu din neatentie si prostie. Si ratusca cea urata as schimba-o cu puiul de canar; doamne, ce urat si transparent e cand e mic pana sa devina o bijuterie muzicala!
Frumoasă povestea ta!
Mai citeşte o dată titlul! Dacă nu vezi nimic incorect, mai citeşte-l o dată!
:)) Probabil ca esti singurul care a citit si titlul !Sau ceilalti m-au lasat sa fiu blonda…Saru’mana!Am corectat.
Pingback: Înfiinţez o rubrică duminicală permanentă, "Recomandările săptămânii”.
Pingback: Povestea vulturului! | Soap Bazar
Pingback: La mulți ani, tanti Nastea sau despre vulturi și transformări | tanti Nastea