Vorba buna nu strica dintii

Standard

Prima zi de concediu. Sed si fara sa vreau cuget! Da, asa-i cand ai mintea odihnita, te paleste cate o idee si nu-ti mai da pace. Lasati, nu-mi amintiti vorba aia cu „sa nu te pui cu prostul ca are mintea odihnita”, mintea mea e doar intr-o scurta pauza, nu in coma prfunda…

Precum o cometa de-aia cu impact apocaliptic asa m-a izbit pe mine ideea. Trebuie sa infiintez o rubrica permanenta pe blog! Musai! Am mai zis odata ca o sa-mi fac obiceiul de a multumi saptamanal cuiva pentru o schimbare (in bine sau rau) din viata mea dar m-am oprit la ala de-a inventat lenjeria creponata. 🙂 Si ca sa nu uit si sa ma tin de promisiune iata, de azi se naste o rubrica permanenta de vorbe de multumire si recunostinta.

Nu stiu daca va fi joia fiindca azi m-a palit ideea  sau pentru ca asa da bine la strategie sa fie dupa o Miercure fara cuvinte si inainte de un Happy Weekend, adica intre o tacere si un zambet. In fine, asa a cazut, asa ramane:joi e zi de multumiri!

Daca ii surade cuiva ideea e binevenit s-o preia chiar daca nu-i leapsa. Dar cred ca toti aveti un gand bun de impartasit si poate uneori va trebuie doar motivul de a o face. Asa ca eu va dau motivul, voi aduceti-va prinosul de recunostinta pentru o fiinta, un lucru, o organizatie, o comunitate sau pentru orice altceva va produs o stare de bine. Sa injuram ne pricepem s-o facem spontan, sa laudam si sa multumim parca ne vine mai greu. Hai, ca nu-i chiar asa, zau ca puteti! Iata, eu sunt prima care dau exemplu!Rubrica mea se va numi „Vorba buna nu strica dintii”, e un sfat aproape profesional desi obiectul meu de activitate se gaseste in alte orificii. 🙂

Vorba buna nu strica dintii !

Nu vreau sa incep cu multumiri pentru persoanele dragi si importante din viata mea. O sa le vina si lor randul dar acum altcuiva vreau sa-mi arat recunostinta. Cuiva care mi-a spalat o parte din rusine si mi-a mai sters din nedumeriri. Cuiva care respecta legile firii si naturii si nu niste strategii ce urmaresc doar profit. Cuiva care indreapta greselile istoriei si poate va reusi sa ne faca sa nu le mai repetam.

Multumesc tuturor protestatarilor ecologisti din Romania!  Am tot citit in istorie cum marii nostri calauzitori de neam, cand se apropiau hoardele sau armatele dusmane, chemau oamenii la oaste, adaposteau femeile si copiii in munti si paduri si apoi parjoleau granele, satele, otraveau fantanile… Cica sa moara dusmanul de foame si sa n-aiba ce fura! Asta n-am priceput-o niciodata. As putea intelege expresia „sa moara capra vecinului” dar ideea sa-mi omor chiar eu capra numai sa n-o ia vecinul nu poate sa se prinda de neuronii mei si pace!

Bun, treceau tatarii prin sate parjolite, le ghioraiau matele de foame fiindca n-aveau provizii cu ei bazandu-se doar pe jmangleala, dadea pantecarita peste ei de la apa otravita, mureau de ciuda ca nu gaseau nimica-nimicuta de furat. Si? Tatarii treceau mai departe la altii mai grijulii cu avutul lor si promiteau sa se razbune cu prima ocazie asa ca veneau cu oaia uscata-fezandata sub sa si cu apa in burduf.

Dar ce facea taranul dupa ce trecea urgia? Din ce mai facea terciul si mamaliga si de unde mai lua apa de baut? Ca nu cred ca aveau si trupe speciale de decontaminare.

Asa ca, dragi ecologisti, va multumesc ca azi luati atitudine si nu-i mai lasati pe conducatorii nostri sa ne otraveasca cu buna-stiinta si cu aprobarea noastra.Va multumesc ca va ganditi si la cei ce vor veni dupa noi si care au si ei dreptul la o iarba verde de acasa si la o cana de apa limpede de izvor. Ca sa-l plagiez putin pe Stefan cel Mare Romania nu-i doar a noastra, nu-i a guvernului indiferent de ce culoare sau cati trandafiri are, nu-i a Inaltei Porti din miaza-noapte ci a urmasilor nostri! Eu, in numele celor din viitor, va multumesc!

multumesc

Anunțuri

33 de răspunsuri »

  1. Eu sunt obișnuită să mulțumesc, îmi place să mulțumesc, și nu-mi displace să-mi cer și să acord iertare. Nu sunt orgolioasă și cred că fiecare în parte merită, într-un moment sau altul, recunoștința, înțelegerea și, de ce nu, iubirea mea, a celorlalți. Îmi place mult ideea ta, pot deci s-o preiau?

  2. Ok. Ideea ta e bună, merge să mi-o asum şi eu dar se nasc doo întrebări aproape existenţiale :
    – cu mulţumitul ăsta e de bine. Dai săru’mâna la doamne, întinzi mâna spre un domn, ajuţi o babă să traverseze drept mulţumire că ţi s-a băgat în faţă la coadă fiindcă lăsase ea rând la o doamnă cu vreo trei ore-n urmă, mulţumeşti cerului pentru răbdarea, cumpătarea şi înţelegerea fără de care erai coleg de celulă cu Becali pe motiv de băgat câte doi-trei pe zi în spital, şi altele asemenea. Şi-i drept că vorba dulce nu strică la dinţi da’ nici nu pică bine la lingurică. N-ar fi mai potrivită o echilibrare astfel ca rubrica ta săptămânală să conţină pe de o parte mulţumiri şi pe de altă parte „mulţumiri” ?
    – şi be) Ce-mi dai ?

    • Propunere echitabila: in spiritul dreptatii hai sa impartim rubrica in doua sectiuni. Eu imi iau partea cu multumiri si tu „nasesti” partea cu ghionturi sub coaste. Eu promit s-o onorez saptamanal, ca la impunsaturi am multe restante! Ce zici, punem de-un duet? (sau duel?) Si uite asa vom deveni noi balanta dreptatii pentru dragii nostri cititori! Sa vedem unde se aduna mai multi. 🙂

      • Nu mă pot pune cu tine, fatăăă… Că nu-i cavaleresc ! (Deşi nu politeţea e cea care mă dă afară din casă acum ci conştienţa faptului că mi-o fur rău.)
        Eu nu la o competiţie mă gândeam ci la o împletire, în cadrul aceleiaşi postări a ambelor genuri. Yin şi Yang, fatăăăă… Întâi binele ş’apoi răul. Sau răul şi apoi binele, cam cu e sexul de împăcare.
        Ca atunci când ţi se apleacă de la dulce şi simţi nevoia s-o dai pe acritură. Ca… ce pisici tot explic eu aici că tu eşti fată dăşteaptă şi pricepi din prima…

      • Am podul plin de recunoştinţă. Vrei ? Un sac, doi ? Doar spune şi imediat dau la mecanic pe locomotivă.

  3. Cred ca stiu ce voi face duminica la mitingul din centrul orasului . Voi multumi partidului din suflet ca ma va ,,cutremura” cautand gaze de sist . :)))

  4. Eu m-am săturat de dinţi–-la propriu, asa-mi trebuie dacă toţi lucrăm în branşă. Niscai multumiri găsesc şi eu, dar nu ecologiştilor că eu cunosc vreo cativa care tot pe interes merg. De la actiuni mici gen :”let’s do it”…până la de-alea mari. Dar le-aş multumi oamenilor care chiar cred dezinteresat şi fac şi ceva in acest sens.

    • O. esti din aia de cauta la dinti? Sa-ti trimit o poza cu ai mei sa vedem daca ghicesti cati ani am. Dar mai bine ma evaluezi dupa inele, ca pe copaci. 🙂
      Stiu ca sunt si protestatari platiti dar sunt multi care o fac doar din convingere. In zona mea nu protesteaza nimeni si nu vreau sa fac un miting unipersonal altfel as sta toata ziua sa injur in fata primariei.Lasa ca ma duc pe 2 noiembrie la Bucuresti si sa racoresc (daca nu ma incing jandarmii!)

  5. Pingback: Online-Tel sau Leacul pentru Toma Necredinciosul | BLOG D'AGATHA

  6. Doamna, Moldova nu e a noastra si nici a copiilor nostri. Au spus-o altii mai intelepti ca mine.
    Daca noi, oamenii de azi, nu stim sa exploatam curat, atunci sa lasam asta copiilor, intre timp tehnologiile vor deveni mature, si mai putin riscante (acum se fac experimente), aurul nu se dizolva de acolo inca 50 ani.

    Ma gandesc ca noi, romanii anului 2000, ca doar nu mai suntem copii, nu am reusit sa construim nici macar o autrostrada. Crezi ca vom fi in stare sa facem alte lucruri mai complexe ??

    In plus, comoara romaneasca e natura, asta e darul lui Dumnezeu. Pt cine a umblat pe munti, se inclina in fata majestatii ei, padurea.

    • Asa cum ii injur eu pe aia de ne-au adus fanariotii si peschesul in istorie asa or sa ne injure si pe noi urmasii ca nu le-am mai lasat nimic, nici macar o iarba verde. Nu vreau sa ma gandesc in ce tara vor trai stranepotii mei, daca va mai fi vreo tara sau doar o colonie ieftina, un lagar de supravietuire austera…Daca am ajuns sa defrisam padurea ca sa facem o rampa de gunoi in varf de munte, cum se intampla in pasul Mestecanis langa Vatra Dornei, e clar ce ne pasa de viitor!

  7. Cum te gandesti tu la saracii tatari! Fiecare are de multumit cuiva, si tu o faci in felul tau atat de original. Cred ca avem mult de munca la capitolul ecologie, de la tipiii care scuipa seminte pe strada..pana la culturile de grau

  8. De-ar fi oamenii răi de gură, da’ buni corazón, nu li s-ar strica dinţişorii, i-ar avea albi imaculaţi. Eu, drept să-ţi spun, stau bine la capitolul dantură, asta nu înseamnă că mulţumesc la tot pasul. Dacă mă gândesc bine, ar trebui să primesc şi eu mulţumiri că, iaca, mă străduiesc de-atâta vreme să-i fac pe oameni să scrie corect … mă-sii, când spurcă cu năduf. Îmi şi imaginez că îmi mulţumeşte cineva, ataşând şi-o imagine gen, spunându-mi: ioi, chiar l-am înjurat pă unu’ corect, nu care cumva să-mi zîcă că-s analfabet.
    Una peste alta, trăind în ţărişoara noastră imperfectă, mă gândesc că pot mulţumi la modul serios pentru faptul că nu m-am născut în Africa subsahariană, de pildă, acolo unde oamenii trăiesc la limita existenţei umane. Cui să mulţumesc pentru asta? Liderilor ONG-urilor şi organizațiilor care luptă pentru combaterea sărăciei şi a crizei alimentare din Africa?! Nu. Ei, uite că n-am cui să mulţumesc, Adelina.

    • Vezi cum ajungi la concluzia ca e loc si de mai rau, ca tara asta e mai bunicica decat altele? Multumeste si tu aluia de te-a expediat pe aceste plaiuri mioritice si da si o spaga substantiala ca data viitoare sa te planteze mai spre occident. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s