Victime colaterale

Standard

Nu sunt un lup moralist. Si daca m-am tuns de curand mi-am schimbat numai parul , nu si naravul. Si naravul cel vechi ma indeamna sa spun ce gandesc fara pretentia de a detine adevarul absolut sau de a da sfaturi.

poza-divort1Ma tot minunez de hazardul care aduce impreuna doi oameni ce ard intr-o singura valvataie patimasa si apoi brusc nu se mai suporta. Doi oameni care se atrag ca doi magneti si apoi isi schimba polaritata si se resping. Cand se termina „saptamana chioara” si „luna de miere” se ridica si ceata de pe ochi si constata ca au alergat dupa himere, ca cel de alaturi nu e sufletul pereche. Si ce-i de facut atunci?

As spune ca decat o nefericire in doi mai bine doua fericiri separat. Nu e bine sa lasi frustarea si dezamagirea sa te macine din zi in zi pana se transforma in ura, pana ce iti acreste sufletul. Doi oameni intelepti ajunsi la o rascruce pot sa pastreze amintirile frumoase si o bruma de armonie in relatie dar sa-si spuna „adio” si s-o ia de la capat.N-a fost sa fie!…

Dar ce faci cand la mijloc sunt niste copii? Ce vina au ei ca parintii nu se mai iubesc, nu se mai respecta, ba chiar nu se mai suporta? Cum sa le explici ca mama si tata raman dar familia dispare? Cum sa-i feresti de durerea de a locui doar cu un parinte sau de a asista la razboiul dintre parinti? Caci oamenii mari iubesc cu patima si irational dar la fel de tare urasc. Si cand ura ii orbeste nu mai vad decat dusmanul din fata lor nu si victimele colaterale.

Copiii sunt foarte sensibili, simt imediat neregulile din casa. Poate se ascund sa nu fie martori la certuri, poate se fac ca nu aud scandalul si reprosurile. Dar sufera. Cel mai adesea sufera in tacere si se intreaba cu ce au gresit ei de trebuie sa traiasca drama asta. Stau ca niste prizonieri pe un camp minat nestiind in ce parte sa faca urmatorul pas pentru a nu declansa o noua explozie.Dar stiu ca explozia va veni oricum.

Am auzit un barbat spunand dupa multi ani de casnicie: „de ce naiba te-oi fi luat? frumoasa nu esti, desteapta nu esti, harnica nu esti…”

Am auzit o femeie spunand dupa multi ani de casnicie: „mi-ai mancat tineretea! proasta eu, ca te-am luat, ca doar stiam ca nu esti bun de nimic, doar gura e de tine!…”

Am auzit  un copil povestind din casa: „ma-ta e o curva si o proasta!”, „tac-tu e un betiv si un cretin”.Si se intreaba: ” oare cine sunt eu, nascut dintr-o curva si un betiv sau dintr-o proasta si un cretin?”…

Nu aruncati cuvinte. Niciodata nu stiti pe cine lovesc ele. Cand doi parinti deschid intre ei o prapastie in ea se vor prabusi mai intai copiii. De-asta s-au inventat puntile si podurile suspendate. Ajutati copiii sa treaca peste prapastii! Macar pana vor invata sa zboare singuri…

Poza4

 

26 responses »

  1. … Ma gandesc ca afara de asta se poate chiar si mai rau: ca unul din parinti sa se razbune pe partener folosind copilul. E rusine si urat!
    A te desparti cu demnitate e minimul care poti sa-l mai faci pentru tine!
    Asta imi aduce aminte de o poezie frumoasa a lui Mihai Beniuc – Ultima scrisoare, recitata fara egal de Florian Pittis.
    Sa ai o seara placuta!

    • Cand faci din propriul copil o arma nici nu te mai poti numi om; cand iti faci copilul sa sufere cu buna stiinta numai pentru a te razbuna esti cel mai abject animal. Din pacate sunt multi de-astia in jur…

    • S-au dus vremurile alea cand izolarea in doi si impartirea celor mai elementare lucruri duceau la intelegere. Acum cred ca ar duce la o crima; daca nu una pasionala macar una din plictiseala…

      • Adelina, atunci când te implici emoţional devii orb, îţi scapă unele aspecte din vedere. Vezi doar victimele şi mai puţin câştigătorii. În cazul de faţă cei care câştigă sunt avocaţii, tribunalele, sistemul de taxe şi impozite, etc..
        Dar să revin.
        Fac apel la „eminenţa cenuşie”.
        1. O relaţie dintre 2, 3 sau mai mulţi oameni se menţine doar atâta timp cât construiesc ceva împreună. Cele descrise de tine îmi arată (mie!) că cei doi s-au consumat efectiv unul pe altul.
        2. Mai ţii minte legile divine? Ei bine, dezvoltarea se face mai mult pe baza „includerii” şi mai puţin a „excluderii”. De ce să excludem posibilitatea unui divorţ în loc să vedem ce se petrece în caz de?
        În cazul prezentat de tine, dacă tot vrei să faci ceva, prezintă-le celor doi „magneţi” care se resping ce îi aşteaptă în caz de divorţ: procese de partaj, de custodie, de pensie alimentară, etc.
        3. Probabil că ai să te întrebi de unde ştiu atâtea. Am trecut deja printr-un divorţ, din care am ieşit cu buzunarele goale şi cu sănătatea şubredă. Mai multe am scris aici:
        http://monicas10.wordpress.com/2012/07/17/cercuri-inchise/

  2. Mda, ai dreptate! Numai ca stii, sunt foarte putine cazuri în care copii chiar nu sufera! Parintii si-au luat obiceiul sa se „raneasca” reciproc tragand de copii in toate directiile, ne gandind ca de fapt copii sunt victimele!

    • Multi parinti isi zic ca sunt mici copiii, se vor reface repede si vor uita. De parca ar fi vorba de vreun guturai. Dar copiii nu uita niciodata ceva ce le-a ranit copilaria, memoria lor triaza si pastreaza bine toate necazurile, jignirile si umilintele.Asa se face ca adulti fiind uitam de ce ne-am certat acum o saptamana cu un vecin dar nu-l uitam pe vecinul care ne-a tras de urechi in copilarie.

  3. O, Adelina! Realitatea e mult, mult mai urâtă! De cele mai multe ori dragostea se transformă în ură prea repede şi partenerii nu se despart tocmai din nevoia bolnavă de a se răni, de a-l jigni şi umili pe celălalt. De ce să facă pasul si el/ea să trăiască după aceea fericit/ă, să-şi refacă viaţă? Eşecul în căsnicie e acceptat foarte greu. Românul preferă să îşi facă din cămin un iad, doar pentru satisfacţia de a-l strivi pe partener. Şi de cele mai multe ori copiii sunt folosiţi ori drept paravan, ori drept obiect de şantaj. Nu au săracii nici o vină, dar cunosc multe cazuri de genul ăsta. Unei mame de exemplu ii este imposibil să iasă dintr-o căsnicie toxică, dacă este ameninţată că nu-şi va mai vedea în veci copiii. Unui tată iubitor îi va fi totdeauna greu să-şi părăsească copiii şi de cele mai multe ori soţia mizează pe această dragoste să-i facă viaţa un coşmar şi să-l ţină totuşi legat de ea. Nu mai vorbesc de cuplurile care trăiesc coşmarul doar pentru că averea acumulată nu-i lasă să se separe… E întradevăr un subiect delicat, pe marginea căruia e mult de vorbit. Şi ai făcut bine că ai deschis cutia Pandorei, trebuie discutat, analizat, studiat, trase concluzii care să-i ajute poate, pe oamenii aflaţi în astfel de blocaje.

      • Doar drumul vieţii este fără întoarcere. Restul e rezultatul alegerilor noastre, mai bune sau mai proaste. Nimeni nu-ţi garantează că vei fi fericit în căsnicie sau vei apuca să îmbătrâneşti lângă omul cu care te-ai căsătorit.

    • Cred ca cea ma mare tragedie intr-o casnicie e atunci cand nu exista echilibru, cand unul da mai mult si celalalt e obisnuit sa primeasca. E drept ca unii se casatoresc numai ca sa primeasca, mimeaza un minim de darnicie… Unii chiiar fac copii pentru a avea un avantaj in plus, ajung sa considere casnicia un fel de campionat care se joaca pe puncte si vor sa bifeze cat mai mult.
      Iar cei ce intra intr-o casnicie cu o mar pasiune si atat risca si iasa cu o mare ura, una care sa-i orbeasca intr-atat incat sa nu mai conteze in cine lovesc doar sa se razbune. Putini sunt cei ce stiu sa iasa cu demnitate si lasand loc de buna ziua dintr-o relatie si care fac tot posibilul sa-sii menajeze copiii, sa-i faca sa se simta scpeciali dovedindu-le nu ca au pierdut o familie ci ca au castigat una, ca acum au de fapt doua.

  4. cred ca se ajunge la rautati si cuvinte grele aruncate in momentul cand deja relatia e de mult apusa, si nu au incheiat-o cand inca aveau demnitate. Din pacate, e incetatenit in Ro ca lumea sa stea si sa accepte un rahat in casa pt ca divortul e vazut uneori cu promiscuitate…
    Am auzit replici de genul: dar cine te mai ia, vai, si stai singura, si cum te descurci cu banii, dar la copii nu te gandesti etc etc.
    Multi uita ca mai bine simplu, sarac, si linistit, decat bogat dar…

    • Of, stiu atatea femei care accepta umilinta si violenta fizica numai pentru ca asa sunt educate, cred ca barbatul le e si stapan si , in plus, n-au curajul de a lua viata de la capat, cred ca trebuie sa-si duca singure crucea. Unele ajung sa se bucure de cele 2-3 zile din an in care nu sunt bruscate ca de niste sarbatori; putine se gandesc cam ce mesaj trimit copiilor lor: fie ca violenta e o normalitate si trebuie perpetuata , fie ca e un dat al sortii si trebuie acceptata.

      • cel mai urat este ca si copiii vor creste cu normalitatea asta. Un copil ce vede tensiune zilnic, amenintari zilnic, lovituri si agresivitate zilnic, se va duce la scoala si va repeta. Se va casatori, si isi va reproduce normalitatea copilariei: cate o palma, 2-3 pahare, amenintari si cuvinte aruncate la fel de usor. SI nici maca nu isi da seama.

  5. Puțini sunt cei care au înțelepciunea de a rezolva lucrurile ca nişte fiinţe civilizate. Cum spunea Monica, orbim când suntem implicați emoțional. Şi când iubim (şi atunci nu vedem cine e cu devărat lângă noi au cine suntem noi cu adevārat) şi când vrem ruperea cu orice preț. Foarte puțin sunt şi cei care văd consecințele fiecărei decizii pe care o iau asupra tuturor celor implicați. Discuția este interminabilă….

    • La 3 zile de la nunta am vrut sa divortez. Numai fiindca eu zisesem sa mergem la masa iar proaspatului meu sot nu-i era foame si a insistat sa mergem putin mai tarziu; asta mi-a ridicat un maaare semn de intrebare: adica eu nu mai sunt independenta, trebuie sa tin cont de vrerea altcuiva? De atunci au trecut mai bine de 25 de ani si am invatat ca o casnicie implica doi oameni nu doar dorinta unuia si ca trebuie intotdeauna sa te gandesti si la celalalt.🙂

  6. Greu de judecat, fiind cazuri și cazuri.Și totuși, dacă ar fi să aleg ce e mai rău (un copil ce trăiește într-o familie intoxicată de ură sau unul care trăiește doar lângă unul dintre părinți), aș alege întotdeauna ultima variantă, ca fiind mai puțin traumatizantă pentru el.

  7. Toate dramele astea familiale sant generate de lipsa de educatie si morala in primul rand … superficialitatea cu care trateaza unii casnicia îi descalifica ca oameni, nu vezi ca e plin de „vedete” care se casatoresc si dupa 3 zile merg si divorteaza, se balacaresc prin ziare si la TV si lumea le canta in struna de parca asta ar fi normalitate. Societatea se poate face bine doar cand are modele de calitate, ori modelele noastre sant ultimii oameni in ceea ce priveste educatia, morala si bunul simt !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s