Hai-hui prin Verona

Standard

Am ramas cu dorul Italiei. Si inca nu m-am sturat sa vorbesc despre ea.

Azi o sa va povestesc doua vorbe despre Verona, orasul indragostitilor. E drept ca indragostiti n-am prea vazut iar la cei clasici, Romeo si Julieta, am ajuns prea tarziu, s-au descompus demult. Sau s-au integrat in absolut cu marea lor dragoste cu tot.

Am ajuns in oras dupa pranz. Mai intai am vizitat un district socio-sanitar, adica o policlinica. Unde normal ca m-am ofticat facand comparatie cu ce vad pe la noi…

Abia pe la ora 16 ne-a dat drumul in oras. Organizati in sistem-turma am luat cu asalt centrul vechi al Veronei. Noi, cele sase muze zuze, facem ce facem si ramanem incheietori de pluton.Asta spre disperarea hitleristei organizatoarei care nu reuseste sa ne incoloneze si sa ne duca pe repede-nainte . Ma scuzati, doamna, da’ n-am mai mers cate doi, cate doi de manuta de cand eram prin clasa a doua da’ si atunci nu prea tineam pasul cu restul formatie…

IMG_3070Dupa ce trecem pe sub poarta mare cu ceas parca intram in alta epoca. Cladiri vechi frumos restaurate, piata si strazi pietruite, terase in fata fiecarui local. Puhoi de turisti. Brusc ne ies in cale Arenele Romane, ceva maiestuos, un fel de National Arena antica. Dam sa intram dar sefa de turma ne mana din spate:nu, mergem mai intai sa vedem casa Julietei si la intorcere ne oprim si la Arene! No, bine, hai,ca poate ne asteapta Julieta la o cafea…

IMG_3113Dupa 10 minute iar ne pierdem de restul trupei. Asa suntem noi, niste trupuri cam haotice, ni se lipesc ochii de vitrine si de frumusetea IMG_3112cladirilor si ramanem de caruta.Plus  ca profit ca am baterii noi in aparat asa ca sunt mai rau ca un fotoreporter de razboi, pozez tot ce misca.De exemplu aceste vitrine cu manechine in miscare si care te iau prin surprindere declansand blitzul.

Ajungem in Piazza dei Seniori. Deja s-a intunecat dar tot putem admira frumusetea statuilor si a fantanilor arteziene. Dam iama printre tarabele cu suveniruri, ne „magnetizam” si ne „brelocim” corespunzator. Jumatate dintre comercianti sunt chinezi deci marfa e sigur italiana „da vero”. La negocieri ne pricepem si noi si ei, vorbim de ne dor mainile si multele limbi folosite, asa ca negotul e un succes. 🙂

IMG_3097Apoi o luam fugulita spre casa Julietei ca deja tot grupul nostru IMG_3094s-a risipit. Ma asteptam ca Julieta asta sa sada si ea intr-un palat nu intr-o curticica cat a unui taran sarac de prin Ardeal. Ma impresioneaza gangul de intrare plin tot cu grafitti si autografe lasate de indragostiti de pretutindeni. La fel si panoplia cu lacatele colorate pe care perechile le prind de un grilaj in curte in speranta ca iubirea lor va ramane sudata-n veci. Balconul e micut si nu e greu de escaladat, Romeo n-a trebuit sa fie vreun mare atlet sau saritor cu prajina. Ne urcam pe postamentul cu statuia Julietei sa-i punem mana pe sanul drept ca sa avem noroc. Superstitia nu precizeaza la ce noroc se refera, sper sa functioneze si pentru loto. Cand ma sui eu ma trezesc orbita de blitzuri. Si izbucneste un cor de rasete si urale. Zic, sa spun un spici, sa multumesc cuiva, oi fi luat vreun premiu… Dar nu, e o cohorta de asiatici, probabili japonezi care tocmai au invadat curtea si flash-uiesc in nestire. Asa, maica, sa mi se duca faima peste hotare, sa se cutremure Japonia cand m-o vedea alaturi de lesinatura aia de Julieta!

IMG_3078 De acolo ne intoarcem spre piata centrala, Piazza Bra, sa vedem Arenele Romane. Vedem pe naiba, ca s-au inchis pentru vizita! Deci le admiram numai pe afara… Colega mea de camera si de scaun in autocar pleaca sa-i dea ocol. Eu renunt, prefer sa casc gura la trecatori. Dupa un timp, in imensitatea pietei imi aud numele strigat de departe. Cine sa ma strige pe mine la Verona? In nici un caza centurionii aia de sedeau frumos in poze contra cost si care s-au dovedit a fi romanasi de-ai nostri care ziceau ca ne fac reducere, din patriotism. Nu, era colega, care ma striga disperata din capatul celalalt al pietei, de la poalele Arenelor; ca, cica, a gasit ea in lateral o usa deschisa prin care putem macar sa facem niste poze in interiorul arenei.

Ma duc pana acolo, facem poze printre gratii si decidem ca nu ne mai intoarcem pe acelasi drum, dam roata. Daca arenele sunt rotunde logic ca vom ajunge in punctul din care am plecat! Logic, daca nu te opresti intr-o zona inchisa de un santier. Sa ne intoarcem e cam mult de mers, prin santier nu putem trece, timpul ne preseaza, asa ca decide colega mea cea zapacita sa escaladam un gard. Fiindca in acea zona Arenele sunt relativ sub nivelul strazii, e un parapet inalt cam de 2 ,etrii si deasupra un gardulet de metal ce delimiteaza strada. Sa-mi fi zis cineva ca eu, femeie serioasa si rubensiana, care abia trec peste o bordura mai inalta, o sa sar garduri la Verona  i-as fi recomandat un control psihiatric si un sejur la Balaceanca. Da’ am sarit, ma! Ne-am catarat pe niste fragmente de monument, pe niste relicve arheologice si apoi am trecut printre gratiile gardului de metal. Abia cand m-am vazut sus, in strada, m-am ingrozit la gandul ca puteam sa ma intepenesc naibii in gard, sa vina descarcerarea si carabinierii si sa ma vada con-taranii mei la stririle de la ora 5. Deci nu-s chiar anchilozata sa nu ma pot catara si nici grasa cat sa nu incap prin garduri, da?

IMG_3148Am ajuns la autocar ultimele, ca de obicei. Dar am ajuns! Verona vazuta din mersul masinii mi s-a parut feerica, deja erau brazii de craciun impodobiti. Iar lumea, la stop, statea relaxata pe facebook. Cum relaxate si cu matzele goale ne-am culcat si noi seara, ca pastele alea inotand in ulei de masline nu ne-au placut. Noroc cu antioxidantii din vin… 🙂

Anunțuri

15 răspunsuri »

  1. Adelina , dar statuia lui Romeo nu ai vazut?
    Da’ stiu ca ai avut parte de aventura….mi-ar fi placut si mie asa excursie plina de intamlari a la Indiana Jones , cum ai avut tu…. 😀

  2. Ha ! Ha ! Ce mi-a placut articolul ! Zau, ce vie si dinamica mi se pare si astazi Verona datorita articolului tau ! Camera de comert a acestui oras ar trebui sa iti fie recunoscatoare pt reclama cu adevarat imbietoare atat pt turism, cat si pt investitii, si pt influx de tineret studios si harnic muncitor din jurul lumii ! Mai ales ca Italia a primit nota proasta la calitatea sist educativ din partea BBC recent !

  3. Câteva precizări…
    Trei piese ale lui William Shakespeare au acţiunea desfăşurată în oraşul italian Verona, însă cea mai celebră dintre ele este „Romeo şi Julieta”. Fiindcă sursa poveştii romantice şi tragice a fost o nuvelă din secolul XIV a scriitorului italian Matteo Bandello, iar datele istorice confirmă existenţa în secolul al XIII a două partide locale – Capelletti şi Montecchi –, legendele veroneze par a fi aproape de adevăr, iar câteva locuri din oraş le reprezintă în cel mai turistic mod cu putinţă. Dintre ele, casa Julietei a devenit un adevărat loc de pelerinaj pentru îndrăgostiţii lumii, iar Verona profită din plin de povestea ţesută artistic în jurul personajului fermecător din piesa shakespeariană. Clubul Julietei, susţinut de Primăria oraşului, nu doar răspunde scrisorilor venite din întreaga lume, ci se şi îngrijeşte ca turiştii să poată parcurge turul romantic al Veronei, sfârşit, de ce nu, cu oficierea unei logodne ori cununii fericite şi de durată…
    Pe Via Capello nr. 23 din centrul Veronei, un mic palat medieval a fost ales drept casa Julietei. Cele două etaje ale clădirii au ferestrele îndreptate spre curtea strâmtă, mărginită de ziduri înalte şi acoperite de iederă. În 1935 se adaugă peretelui de la primul etaj un balcon din marmură, renovat de Antonio Avena. Începând de atunci, domnişoarele şi doamnele care au vizitat această casă s-au fotografiat în acest balcon mic, dreptunghiular, cu decoraţiuni în arcade. Secvenţa shakespeariană a primit locaţia perfectă, iar romanticii de pretutindeni retrăiesc, imaginar, povestea de iubire. Cei mai mulţi dintre ei dau curs imboldului de a-şi exprima direct emoţiile, astfel că pereţii de jos ai casei se transformă în suportul ideal al graffiti-urilor cu desene năstruşnice şi declaraţii de iubire dintre cele mai frumoase ori triste. De două ori pe an, în 14 februarie (Ziua Îndrăgostiţilor) şi în 17 septembrie (ziua Julietei), toate inscripţiile sunt şterse, pentru ca următorii turişti îndrăgostiţi să găsească loc liber pentru jurămintele lor.
    Sub balcon, în curtea casei, statuia din bronz a Julietei (realizată în 1972 de artistul Nereo Costantini) înfăţişează imaginea delicată a unei tinere în rochie lungă, cu falduri. Se spune că poartă noroc atingerea pieptului ei, aşa că se înţelege de ce această parte a statuii are un luciu aparte.
    Romeo nu putea rămâne fără o casă a lui, aşa că următorul pas din turul shakespearian prin Verona se opreşte în faţa unui castel de secol XIII, cu turn şi fortificaţii din cărămidă, atribuit familiei Montecchi (Montagues). Aflat nu departe de casa Julietei, pe Via delle Arche Scaligeri, acest edificiu nu poate fi vizitat, căci e reşedinţă privată, însă o placă inscripţionată aminteşte de personajul piesei.

  4. Foarte, foarte fain ai povestit, atre-mi place sa citesc impresii personale de calatorie. Gata, m-ai convins, vreau la Verona! E drept ca eu nici nu-s greu de convins, ma las repede 😀

  5. Si eu care credeam ca sânii servesc la altceva. Dar sigur m-am înşelat.
    Cum să sari gardul? Păi dacă te vedea vreun paznic, gardian, careva….nu aveai tu garduri în România?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s