A fost odata ca niciodata si daca n-ar fi fost s-ar fi inventat. Pe vremea aceea nu se nascuse inca Stapanul Inelelor. Dar Stapanul Cuvintelor, da!
Avea copilul asta un debit verbal de naucise pe toata lumea. Cand se trezea dimineata, odata cu ochisorii deschidea si gura iar seara ochisorii se inchideau obositi si gura tot mai avea ceva de comentat. Cei mari din jur nu reuseau sa-i faca fata tirului de intrebari si repertoriului de poeme si povesti nascocite ad-hoc. Asa ca incercau tot felul de strategii si diversiuni; ba ca ficusul creste mai frumos daca cineva sta de vorba cu el, ba ca motanul toarce satisfacut de povesti…In topul metodelor de reducere a decibelilor era una care asigura linistea in casa pentru cel putin o jumatate de ora: cica daca tii strans intre dinti un fir de patrunjel n-o sa te mai doara nimic si-ti creste si imunitatea! Si cum copilul tinea mult la imunitatea lui cam la doua zile odata umbla cu patrunjelul in gura.
Intr-o zi se trezi copilul cu chef de vorba. Asta era ceva normal, curios ar fi fost sa se trezeasca tacut sau monosilabic. Doar ca toata lumea din curte era ocupata cu ceva; bunica cotorogea cratitile prin bucatarie, bunicul cotorogea prin magazia de lemne, pisica plecase-n lume fiindca invatase deja pe de rost toate povestile, pe drum nu trecea nici un vecin iar ficusul crescuse prea mare …
Negasind copilul nici un ascultator se duse in spatele casei, in curtea de pasari. O gaina statea pe cuibar. Ete ce ascultator cuminte, isi zise copilul. Dar cand se apropie de cuibar gaina incepu sa cotcodaceasca amenintator. Ei, atunci oua-te fara fundal sonor! Si pleca sa caute pe altcineva…
Pe gard urca agale un melc. Mergea cam in zig-zag si nu parea sa se grabeasca. Asa ca se aseza copilul in fata lui, pe vine si cu obrajii sprijiniti in maini si incepu:
-A fost odata ca niciodata. In anul 6745, pe o planeta verde , traia un imparat care…
Pe masura ce melcul se deplasa de-a curmezisul gardului si copilul isi muta pozitia , sa nu rateze onoratul auditoriu nici un cuvintel. Dar, cand naratiunea se apropia de punctul culminant si imparatul cela era sa intre in istorie cu nu stiu ce fapte de vitejie, din spate navali o gaina care ciuguli melcul si pleca spre fundul curtii cu el in cioc.
Ce urlete, ce panica, ce porti trantite! Bunicul iesi speriat de tipetele copilului, bunica arunca vasele pe aragaz si iesi si ea.
-Tataie, sa tai toate nenorocitele astea de gaini!
-De ce, baiete, ce ti-au facut?
-Mi-au mancat melcul!
-Asta paguba sa fie, mai tataie! Ca-i plin de melci in gradina, gasim altul imediat…
-Degeaba gasim,tataie, ca ala ascultase deja jumatate de poveste si eu nu mai pot sa o spun de la capat!…
Cu cine semana Copilu’ asta asa de vorbaret si logic, nu stiu! Ca subsemnata, mama-sa, e recunoscuta pentru timiditate si exprimare laconica… 🙂
O zeama de cuvinte 
🙂 🙂 🙂 Si acum seamana tot cu maica-sa? Tot asa vorbaret a ramas? 🙂
Nu, ca nici maic-sa nu mai e vorbareata, intre timp am descoperit diplomatia. 🙂
Sper ca mama nu-i da exemplu de diplomatie… Ar fi pacat sa puna capac talentului povestitor.
Mvaiii, sper sa semene cu mama si acum ! 😆
Seamana, dar suntem mai putin expansivi.
Trebuie sa fie frumos la voi in familie cand va porniti cu toii pe povestit 🙂
De vorbit vorbim toti si de ascultat nu asculta nimeni. 🙂
Fir-ai să fii de pacoste! Ce ne-ai speriat cu melcu’ tău! 😆
Frumoasă poveste, aşa cum ar trebui să fie viaţa: simplă şi naturală, după cum a fost lăsată pe pămînt. Mulţumesc frumos, Adelina! 😉
Melcul e un animl periculos, mai ales ca are si coarne. Dar macar e un bun ascultator, nu da bir cu fugitii. 🙂
Adevărată afirmaţie: melcul e foarte periculos!
Recolta mea de ştevie şi hrean o poate confirma! 😀
maica-sa e recunoscuta pt timiditate si modestie!!
Pai nu? :))
Mama lui.. ce timida e! 🙂
Am si eu unul din asta cu logoree verbala, cand era mic stiam ca a adormit! Nu se mai auzea vorbind! 🙂 Ai zis si tu singura… noi tot ne înrudim pe undeva! 🙂 🙂 🙂
Ce te faceai daca erau toti asa? Unul e suportabil, trei deja e prea mult. 🙂
si timida si mdesta si tacuta…. am ras bine la povestirea asta. desi am si eu un exemplar din asta in casa :))). care cand se porneste ma duc repede sa deschid frigiderul poate gasesc ceva sa i dau de lucru gurii lui :)))). lasa tu, sanatosi sa fie si sa le fie de folos logoreea. sa nu le-o ia altii inainte.
N-ai tu atata mancare in frigider cat sa tii gura unui copil prea multa vreme ocupata! 🙂
Dacă nu ai început contorizarea cu altceva uite, aceasta ar putea fi prima scriere din viitoarea ta carte.
Cum se spunea și mai sus, frumoasă poveste.
Multumesc, Ilinca. Am inceput ceva in sectiunea „roman” dar acum sunt in pana de inspiratie, cred ca muza e prea ghiftuita dupa sarbatori. 🙂
Nepotii se mai arunca in neam asa se zice, adica seamana cu bunicii. Foarte interesanta povestea, e adevarata?
Da, e adevarata; e una din multele nazbatii ale copilului meu. 🙂 Abia astept sa vad cam de ce or sa fie in stare nepotii.
şi eu eram curioasă ce se întâmplă în poveste. Mama lor de găini
Nici mie nu-mi plac gainile. Dar nu pentru ca aduna melci ci pentru ca au gasit margica-n drum. Margelele sunt in patrimoniu meu. 🙂
Copiii-și depășesc musai părinții, nu? 😉
P.S. Al cui o fi „copchilu” ăsta de-a iscat așa povestioară frumoasă? 😕
Al lu’ ma-sa, evident! 🙂
Am zis eu! 😆
🙂
Al meu era mai mult genul Mutulică. Tăcea și făcea! Dar și ce boroboațe ieșea după aia… că nu-i lipseau ideile. 😀
Apoi astea „pe tacute” sunt mai periculoase si le descoperi abia la sfarsit… 🙂
Stapanul cuvintelor era cumva Berbec? Ca cred ca e neam cu fi-mea! Ieri de dimineata mi-a povestit niste episoade de desene. 1 ora jumate n-a tacut. Am stat si am ascultat-o. I se usca limba da’ nu tacea, abea avea timp sa respire!
Nu, e Scorion! O sa povestesc odata si cum era cand trebuia sa ascult SF-uri inventate cate o ora. Lasa copilul sa se manifeste, destul o sa vrea unii sa-i bage pumnu-n gura mai tarziu.
Cât de tareee 🙂 Toate găinile la sacrificiu, s-a decis!
Cea mai buna gaina e aia pilaf . Sau cu galuste! :))
Bun venit in vizita!
Creșteți melci? 🙂
Nu, ca nu ne dam in vant dupa escargouri. 🙂
😆
Mă-sa tot!
😆