State

Standard

avatare_caini_triste_animale_tari_64Cand m-am angajat aici, la spital, odata cu mine a mai „debutat” cineva in institutie: o catelusa maidaneza de talie mica , cu doua pete galbene deasupra ochilor. Fiind amandoua nou-venite ne-am imprietenit repede si a devenit garda mea de corp la toate drumurile prin curte. Ma insotea la laborator, la statistica, la farmacie, ma astepta cuminte la usa si apoi ma conducea inapoi , in sectie. Stia bine regula: nu e voie dincolo de prag, nu e voie sa stea in usa! Instinctiv am botezat-o Panseluta.

Pe la jumatatea verii Panseluta a facut pui. S-a pregatit din timp, a sapat un adevarat buncar sub rampa de la intrare. Nimeni nu putea sa se apropie de culcus, era mereu in alerta, o mama devotata. Doar mie mi-a arata cele trei mogaldete scotandu-le pe rand si asezandu-mi-le la picioare. Erau doi pui cafeniu-inchis si unul aproape auriu. Cuminti, stateau ziua in culcus si ieseau numai noaptea sa se joace la lumina neoanelor de la intrare.

Intr-o zi, cand am venit la tura de noapte, imi povesteste colega ce a patit cu Panseluta: a dat navala in sectie, agitata, a alergat pe tot holul si au trebuit s-o dea afara cu matura. M-am mirat tare, stiam cat e de ascultatoare. Noaptea am auzit catelusii scancind sub fereastra dar n-am dat prea mare importanta. Abia de dimineata, cand am zarit-o pe Panseluta moarta langa un gard-verde, cu niste spume dubioase la gura, am inteles. Fusese otravita si in disperarea ei ma cautase s-o ajut! N-am putut s-o ajut dar i-am promis ca voi avea grija de puii ei…

Cei maronii erau nazdravani, mancau tot ce le aduceam, cel auriu era mai tolomacut, mereu ultimul, mereu miscandu-se in reluare. I-as fi luat acasa dar… Sotu’ a spus un NU categoric. Dar intr-o dimineata, cand sa ma urc in masina sa plec spre casa, il vad pe ghemotocul auriu dormind intins chiar in fata rotii ambulantei oprita la usa. Cand soferul ar fi pornit l-ar fi storcosit cu siguranta. Am sarit repede sa-l mut de acolo cand il aud pe Sotu’ strigand „hai, urca-l in masina!”

desene_2029Asa a ajuns State in curtea noastra. De ce „State”? Pai fiindca era chiar in vremea in care ma uitam foarte amuzata la serialul cu State si Flacarica! Cred ca era cel mai nostim catel vazut vreodata: pufos, auriu si cu ochi albastri, lipicios, mereu rezemat de noi. Ceea ce eu credeam ca e o dovada de maxima afectivitate aveam sa aflu mai tarziu ca era cu totul altceva…

State s-a adaptat repede cu noul domiciliu, s-a imprietenit cu motanul, cu Sasha, bishonul colocatar al curtii si chiar cu Max, care il mai batea parinteste cu laba pe umar de-l facea una cu pamantul. I-am facut si o garsoniera, sa aiba si el casuta lui, langa a lui Max. Si intr-o zi il aud din casa urland jalnic. Ies sa vad ce are si nu ma dumiresc; statea in fata custii lui si urla. Degeaba i-am vorbit, degeaba l-am certat, urla intr-una. Abia intr-un tarziu a luat-o pe langa peretii casei si a venit pana in prag. Daca se intampla sa calce dincolo de alee, pe iarba, ramanea nemiscat si speriat. Atunci am inteles: State nu mai vedea! Stia pe unde sunt aleile, betonul ii dadea un sentiment de siguranta iar iarba parea o nemarginire in care nu se putea orienta.

Doctorii mi-au zis ca, probabil, e parvoviroza cu manifestari neurologice si ca nu se poate face nimic. Ne-am fi obisnuit cu gandul ca State e orb, asa cum s-a obisnuit si el curand, dar necazurile nu s-au oprit aici. In curand capul a inceput sa ia o pozitie ciudata, rasucit spre ceafa ca un tirbuson. Se dezechilibra, pica lat si incepea sa se rostogoleasca aproape convulsiv. Ni se rupea sufletul cand il vedeam asa. Si medicii o tineau toti una si buna cu parvoviroza, caci nu fusese vaccinat in primele 5-6 saptamani si spuneau ca nu exista tratament. Am mai vazut parvoviroza la caini, pe unul chiar l-am vindecat, asa ca nu m-am resemnat chiar daca tot ce citeam pe net, pe forumuri, era un verdict de condamnare la moarte.

Si daca medicii n-au vrut sa-l trateze ca pe un animal in suferinta, am decis sa-l tratez eu ca pe un om, cu medicamente de uz uman. I-am facut injectii cu cortizon, vitamine, antiinflamatoare, masaj, sedative, tot ce am crezut eu ca o sa-l ajute. Si chiar l-a ajutat. Pozitia capului i-a revenit la normal si n-a mai facut convulsii. Dar bietul State inca mai avea de indurat…

Mai intai i-au paralizat labele din spate. Se tara pe cele din fata sau incerca sa paseasca sustinut de abdomen. Nu-l durea nimic, era chiar vesel, avea un latrat plin de viata cand ne simtea langa el, manca cu pofta, chiar incerca sa se joace cu Sasha , care-l necajea mereu. Cat timp era soare stateam cu el pe o paturica in gradina si faceam exercitii. Dar progrese nu se vedeau. Dimpotriva, i-a paralizat si o labuta din fata, una singura ramanandu-i cu oarece sensibilitate. Cu labuta aceea batea nerabdator cand ma auzea si inca incerca sa se taraie.

In prima faza l-am luat cu noi in casa, sa stea mai la caldura. Apoi n-am mai putut caci, neavand controlul sfincterilor, facea nevoile fara nici un preaviz. I-am mutat garsoniera chiar sub geamul dormitorului, sa-i aud noaptea orice miscare. Cum auzeam zgomot in cusca, cum ieseam, il scoteam din cusca sa-si faca nevoile, il spalam, il inveleam si il puneam inapoi. Era ca si cum as fi ingrijit un copil mic, vesnic spalam paturele.

Dar a venit toamna, noptile erau din ce in ce mai reci si ma gandeam cu groaza ca intr-o dimineata o sa-l gasesc intepenit de frig in cusca lui. Nu era nici o speranta de insanatosire, nici un simptom de ameliorare. Si atunci am decis ca e momentul sa-l eliberam, patimise destul. Am chemat veterinarul, i-a facut o injectie intercostala, probabil in plaman si totul s-a terminat brusc. State n-a scos decat un ultim latrat de ramas bun si n-a mai miscat.

I-am mai cerut iertare inca odata Panselutei ca n-am fost in stare sa am grija de puiul ei si l-am ingropat in gradina. Nu cred ca a fost o parvoviroza, cred mai degraba ca a avut vreo tumora sau altceva la cap inca de la nastere, asta era si motivul pentru care mereu statea lipit de cineva, fiindca avea tulburari de echilibru. Dar ce mai conteaza? Tot voi avea remuscari ca nu l-am vaccinat inainte de a-l aduce acasa…

La cateva zile dupa moatea lui State am visat ca eram pe o sosea ce traversa un camp verde iar in mijlocul campului erau niste ruine sau o constructie abandonata. Era plin de caini in zona, sute, de toate rasele, de toate marimile. Si toti alergau veseli, toti erau relaxati. Sus, pe o terasa a cladirii, l-am vazut pe State topaind ca in zilele lui bune si latrand vesel; s-a oprit, s-a uitat la mine, si-a fluturat codita si a zbughit-o la fuga cu ceilalti caini. Nu stiu daca asa arata raiul cainlor- caci cu siguranta merita si ei un rai!- dar am inteles ca State era, in sfarsit, liber si fericit!

Am scris mult, probabil nimeni n-o sa aiba rabdare sa citeasca „siropul” asta dar asa am simtit: un dor de State si de toti cateii fara noroc!

Saptamana buna sa aveti!Si daca va luati vreodata un catel mai intai sa mergeti sa-l vaccinati.

60 responses »

  1. Ba am citit tot si cu fiecare cuvant speram ca va avea un happy end . Si are daca spui ca l-ai visat atat de vesel . O saptamana buna, Adelina !

    • P.s. Desi stiu ca religiile monoteiste abrahamice oficiale nu prevad un Rai pt animale si despre alte religii nu stiu (dar am sa ma interesez), eu mi-am formulat opiniaca animalele care au avut o interactiune comunicativa semnificativ de atasata cu un om au capacitatea de a prelua parti de suflet functional teoretic teologic omenesc si cu ajutorul lui sa isi doreasca, dupa deces, sa mai comunice o vreme cu sufletul de om viu prieten ramas in urma plus chiar sa isi stabileasca o vreme rezidenta pe o portiune de cer teologic de unde pot veghea in continuare asupra teritoriului sufletului omului prieten, chiar cu un grad de libertate mai mare decat ar avea un alt suflet de om decedat, care ar fi supus unor reguli mai stricte teologice referitor la miscarile si rezidentele lui ulterioare…asa sunt animalele, mai putin restranse de anumite reguli in general, ceea ce poate fi si bine, nu doar rau.

      • Revin ca sa precizez ca atat crestinii cat si evreii cat si musulmanii precizeaza ca animalele au suflet, problema in legatura cu care exista INCERTITUDINE este daca aceste suflete sunt nemuritoare. Catolicii si ortodocsii zic clar ca efectiv NU se stie, NU este clar, decii in nici un caz nu neaga nimeni in mod absolut cum ca un suflet de animal nu ar putea merge in Paradis, sau ca nu ar putea fi reinviat dupa Judecata de Apoi. Numai unii evanghelici mai fundamentalisti, (NU toti protestantii adica) zic ca nu se poate sa mearga sufletele animalelor in Paradis, si nici nu exista vreo sansa ca ele sa poata reinvia, iar mormonii zic total incers, ei sunt convinsi in mod absolut ca sufletele animalelor se pot duce in Paradis plus se pot reinvia.

        Musulmaniiaccepta ca animalele au suflet, insa nu e vorba de un suflet nemuritor, iar la Judecata de Apoi se vor transformain tarana, (desi unii musulmani zic ca e posibil sa se transforme in anumite spirite, dar nu cu acces la Paradis, desi spiritele astea au o calitate chiar mai mare decat sufletul de dinainte de deces, dar totusi nu ajung in Paradis, intr-un fel oarecum cume si povestea Micutei Sirene de HC Andersen, in care aceasta dupa deces nu are acces la Paradis, doar a se transforma intr-o fiica a aerului, un soi d espirit al spumei marii, insa s-a facut scandal in presa cand lumea a auzit ca Micuta Sirena nu poate mereg in Paradis, si atunci dlHC Andersen a modificat oarecumpovestea, cum ca spiritul MIcutei Sirene decedate are sansa sa mearga in Paradis, dar numai daca copiii fac fapte bune si nu plang, ca fiecare lacrima de copil intarzie drumul Micutei Sirene catre Paradis, dar daca un copile cuminte si isi face lectiile, etc, atunci Micuta Siirena castiga puncte si are sansa de a fi mai aproape de dezideratul poporului, sa poata si ea sa ajunga in Paradis). Musulmanii au o lista de animale cu pile care vor merge in Paradis, printre care camila lui Mohamed, si furnica nu stiu carui mare profet sau VIP musulman, dar pana si astea nu vor ajunge in Paradis sub forma lor stiuta de camila sau furnica, ci sub forma unor berbeci.

        Evreii cred si ei ca animalele au suflet, ba chiar ca e posibil sa aiba un fel de Rai al lor, dar nu acelasi cu al oamenilor, pt ca sufletele lor sunt mai altfel decat ale oamenilor.

        Desigur, exista nuante si discutii si opinii, doar voiam sa precizez ca efectiv se pare ca ortodocsii crestini si catolicii, care totusi sunt religiile crestine asa mai cu vechime si cu cea mai mare experienta, zic ca efectiv NU se stie, si cred ca asta este important.

    • Doamne, Rudolph cata rabdare ai tu sa descurci itele! Nici nu prea ma framanta interpretarile religioase, pentru mine nu e important ce sustin dogmele ci ce simt eu. Si eu simt ca un suflet e un suflet, se bucura si sufera la fel , indiferent in ce trup salasluieste si cata piele sau blana il acopera. Deci daca noua ni se promite ceva minunat dupa judecata de apoi atunci trebuie sa fie valabil si pentru animale, mai ales ca ele nu fac niciodata rau cu intentie.

  2. Of, Adelina… Tocmai acum, cand am probleme cu pisica mea si de cateva nopti stau de veghe… Nu stiu cum e cu raiul animalutelor, dar e cu neputinta sa nu ne mai intalnim cu cei pe care i-am purtat in suflet, oameni, animale sau ce-or fi fost…Te imbratisez om drag!
    (nu, n-a fost deloc vina ta si nu, n-a fost deloc un catel fara noroc, a fost iubit si ingrijit si pentru el asta a fost fericire!)

    • Stiu din experienta ca pisicile sunt mai rezistente la boli. N-or avea ele noua vieti dar aia pe care o au stiu s-o pretuiasca si sa lupte pentru ea. Sper ca povestea voastra sa se termine cu bine si in curand sa lingeti impreuna o inghetata (la mine si la Yeti asta e placerea suprema!)Cred ca State merita o viata lunga fiindca prea traia cu bucurie. Poate in viata viitoare…

  3. Fatooooo….. io-s la munci si mai facut sa plang , pana mea!😦 Of,Doamne! Nu-i de mirare ca lucrezi pe sectia de nasteri…ai un suflet de acoperi Raiul…M-ai atins rau la corazon! Mi-ai amintit de o catelusa care am avut-o eu…si ea mai avea probleme cu picioarele din spate.
    Bine ca State al tau a ajuns in locul unde merg cateii…Ce drama pe el si mama lui!
    Mno , coana Adelino…daca voi avea vreodata catel , promit sa-ti urmez sfatul!

    • Daca as putea as ingriji toate animalele abandonate din lume! De-asta si vreau sa castig la loto, sa incerc sa le fac o viata mai buna. Macar unora…
      Am cunoscut o femeie, vecina de bloc, careia ii murise pekinezul de batranete. Si cand inca il mai bocea a gasit intr-o dimineata, in boschetiin din fata blocului, un alt catel de talie mica lovit de masina si paralizat. Cat a umblat femeia aia prin doctori, peste tot si ce de tratamente i-a facut chiar m-a impresionat. De paralizie n-a scapat dar in rest starea lui era buna si ea l-a adoptat chiar daca trebuia sa se chinuie cu el; dar si catelul se uita la ea ca la Dumnezeu…

  4. Acu’, după ce mi-am trecut fără convingere ștergătoarele peste vizoare, că plâng și vreau să plâng, întreb și eu: fată hăi, dar cu romanul cum mai stai? Adică chiar stai sau tu miști și eu nu știu?

    • Of, ce am scris pana acum (si se gaseste pe blog la rubrica Roman!) nu prea imi place, nu stiu daca sa continui sau s-o iau de la capat. Dar saptamana viitoare o sa am putin concediu si atunci chiar o sa scriu, indiferent in care forma.

      • Draga mea, o scriere, de-a lungul plămădirii ei, îndură multe adăugiri, modificări, ajustări etc.

        Dă-i drumul mai departe. Vei obține forma brută. Apoi o vei prelucra. Ceea ce contează este că transmiți foarte mult chiar din materialul brut. Restul îl vor aduce multele treceri ulterioare peste material.

        Cu drag, pentru că știu că această pornire nu a izvorât din zona superficialului, a jurnalului de budoire, și mai știu că ar fi o frumoasă împlinire pentru tine îți amintesc ce i-a spus regina Isabela lui Cristofor Columb: „Pluteşte drept înainte, şi dacă pământul pe care îl cauţi nu există încă, fii sigur că Dumnezeu îl va crea într-adins pentru a-ţi răsplăti îndrăzneala.”

        Am citit și fragmentul și comentariile.

        Eu nu sunt om de cultură și n-aș avea dreptul să fac îndemnuri, comentarii etc dar am ceea ce se cheamă intuiție un pic mai sus de laba gâștii. Cică sperie intuiția mea.

        Vorba unui „clasic” în viață arhiluminat: „să trecem la treabă!”

    • Multumesc de film, imi plac desenele animate, mai ales ca si varsta ma predispune, incet-incet.🙂
      Din fericire am si experiente cu animalele care s-au terminat cu happy end in ciuda tuturor prognosticelor medicale. O sa regret mereu ca nu m-am facut veterinar!

      • Adelina si eu ma incred in instinct de aceea am in curte un caine care a facut tratament timp de un an, veterinarii au vrut sa-l eutanasieze, au spus ca ei nu mai continua dar eu nu si nu si acum are 8 ani si e sanatoasa tun. Dar cateodata nu e de ajuns si asta doare tare de tot. Oricum sunt din ce in ce mai putini oameni care ar face ceea ce ai facut tu!

  5. Faci ce faci si ma mai faci sa bocesc de ma intreaba astia ce am! (colegii de munca!)
    Of, cat de tare doare cand trebuie sa te desparti de cineva de care îti este drag, chiar daca acel cineva nu e decat un caine!
    Sper ca exista un altfel de rai, animalele merita sa aibe asa ceva!

    • Spune-le colegilor ca se dezbate o problema teologico-veterinara!
      Cand iti moare un animalut te simti intotdeauna putin vinovat, crezi ca n-ai facut tot ce trebuia, ca ai gresit undeva, ca aveai datoria sa faci mai mult… Dar ele, animalutele, nu ne reproseaza nimic.Tac, pleaca in liniste si ne lasa multe amintiri placute. Nu-i asa ca merita sa ajunga in rai? Intr-un rai numai al lor, in care noi sa nu-i deranjam…

  6. Am citit mai… am citit tot. cine intra la tine pe blog nu intra doar sa citeasca 3 randrui. foarte frumoasa povestea. eu cred ca exista un rai al cateilor, doar au si ei sufletel, nu?🙂

    • M-am gandit o clipa sa scriu cate o povestioara pentru fiecare animalut care mi-a inseninat existenta. Poate n–ar citi nimeni, poate as plictisi…sau poate as prinde un contract cu Animal Planet!🙂

  7. Mah nus ce parere are religia dar daca nu imi gasesc cateii in rai nu cred sa fac pureci pe acolo. Evident este dincolo de vreun dubiu ca io drept in rai ma opresc la cat de cuminte sunt😛

    • Cum sa faci pureci acolo? Ca sigur te dau cu Frontline la intrare, sa nu contaminezi animalele…🙂 Sper sa existe si net acolo si conexiuni cu iadul, sa ne mai putem citi, ca eu am rezervare la subsol.🙂

  8. Dragul de el.Mai nou m-am „indragostit ” de matzu bunicii , imediat dupa ce-a crapat saracu catel din cauze nefiziologice. Otravit de vreun binevoitor

    • Am si eu vecini de-astia „binevoitori” dispusi sa-ti otraveasca pisica sau catelul numai fiindca le-a sifonat putin stratul de patrunjel. Si motanul meu de suflet, Tiger, tot asa a sfarsit dar apoi l-a aruncat in drum sa para lovit de masina (desi n-avea nici o lovitura!). Si-am zis atunci, cu naduf, ca sper sa-l gasesc intr-o zi tot asa cazut in drum si pe cel care a facut asta si nici sa nu ma aplec sa vad daca mai traieste…Da, sunt rea si razbunatoare, stiu!…

  9. Poate castig si eu la Loto si ne asociem.
    Cituca a murit dupa operatia de cancer la san, nu s-a mai trezit din anestezie. Lizuca a zbughito in strada si a apucat sa spuna doar un ceva nedefinit si s-a dus. Jessuluca a facut diabet si pancreatita, iar in cea mai urata dimineata de octombrie am chemat veterinarul. Un somnifer si-apoi inca o injectie intravenoasa si… s-a facut o liniste de ni se auzeau inimile plangand. Acum e Cola, scandalagioaica pe care o aude tot cartierul ca latra cand iesim din bloc.
    Fiecare despartire rupe din noi, dar cate bucurii traim cat sunt sanatosi…
    Imbratisari inlacrimate, Adelina!

    • Tu macar joci la loto? ca eu numai prin reprezentanti…
      Am crescut multe animalute, de la testoase, arici, veverite, pasari si orice animal cu blanita si pe toate le-am iubit, au avut un loc in sufletul meu. Si au ramas multe locuri goale, e ca un svaiter, incerc sa le umplu cu ceva, iau alt animal si povestea se repeta. Si animalele, ca si oamenii, sunt de neinlocuit, au fiecare personalitatea lor. Si fiecare merita o lacrima si un gand bun!

  10. Si eu am citit tot, nu ne-ai plictisit, din contra povestea ta m-a emoţionat si realizez inca o data ca esti un om cu suflet mare. Si eu cred ca exista un rai al cateilor, cu siguranta au un loc al lor dupa moarte, pana la urma au si ele un suflet, de multe ori mai mare ca al oamenilor!

  11. 😦
    Și eu tot până la capăt am citit..
    Mi-am adus aminte de Bombonica…:-) Așa o chema pe cățelușa copilăriei mele.. Și apoi de toți câinii pe care îi adunam la bunici…și care s-au dus rând pe rând după ce ne-au încântat și ne-au uimit cu felul lor de a fi și cu unele comportamente inexplicabile pentru noi..

  12. am tot stat si-am clocit un gand. nus’ ce zice biserica, da’ taranii spun despre animale ca-s suflete, ba chiar ” suflete de crestini ai lui Dumnezeu”, asa ca State a a ajuns in Rai.
    pana si bunica-mea spune asa, si bunica-mea e d-aia care tine animale doar dc ii aduc vreun folos, iar ele nu stau in casa.
    dar ultima oara cand am vorbit cu ea aproape c-am facut pe mine de ras. mi se vaieta c-a trebuit sa ia „boabe” de 5,5 lei pentru ca noului ei mazt nu-i placeau „boabele ” de 5 lei. bunica-mea, care acu’ mai multi ani cand am dus noi prima oara birmaneza in vizita, cand i-a vazut „boabele” s-a crucit si a scuipat in san de parca il vazuse pe necuratu’. „cum, maica, ca cumperi mancare special pt pisica?! ce ramane de la masa nu-i ajunge?” si acuma cumpara mancare „mai spumpa”, ca p-aia „ieftina” n-o mananca matzu’.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s