Arhivele lunare: Aprilie 2014

La razboi, inapoi!

Standard

De cand ma bate gandul sa-mi mut locul de munca la morga, unde trebuie sa fiu foarte sobra, bag seama ca am devenit o persoana foarte serioasa.Stai sa ma duc sa ma scuip de deochi in oglinda, pana nu-mi trece. Si din nemarginita  mea seriozitate va mai propun azi un subiect „greu” spre dezbatere. Zau ca ma intereseaza foarte tare parerea voastra!

Obisnuiesc sa urmaresc emisiunea lui Moise Guran de la radio, „Romania in direct”.Fiind o emisiune construita exclusiv pe telefoanele ascultatorilor care isi spun punctul de vedere pe o tema data mi se pare un bun prilej de a lua pulsul natiunii. Uneori ma revolt, alteori empatizez, dar in final constat cam cum gandeste majoritatea populatiei. Si azi s-a discutat o tema pe care am dezbatut-o si eu dar numai in forul meu interior. Ca asa dezbat eu, mai mult pe dinauntru si fara public ca sa nu ma contrazica nimeni. 🙂  Tema era cat de patrioti suntem si ce am face in cazul unui conflict armat, daca am pleca sau nu sub arme. Avand in vedere situatia exploziva din Ucraina chiar mi se pare un subiect bun de discutie, de-asta m-am intrebat si eu ce as face cu statutul meu de rezervist (ditamai sergentu’, vorba aia, daca nu cumva m-o fi facut si pe mine general si au uitat sa ma anunte!).

Si incep sa sune oamenii. Cei mai multi mi se pare ca rostesc lozinci, le tremura artificial vocea vorbind de tarisoara si de patriotism si ca nicaieri nu-i mai bine ca acasa dupa ce au tot migrat pe alte meleaguri. Spun ca tara merita orice sacrificiu, ca ar muri pentru patrie, pentru copii, pentru istoria careia ii suntem datori. Unii aduc in discutie clasa politica, altii strabunicii cazuti pe fronturi; unii rememoreaza revolutia, altii razboaiele mondiale… Apoi suna un nene care parca citeaza din mine. Culmea, e tot pasoptist, a trait cam ce am trait si eu si a suferit aceleasi transformari mentale si sentimentale. Si spune omul asta cati tineri au murit din entuziasm si patriotism la revolutia ca sa se poata cocota unii acum in varful gramezii si sa ne sfideze de acolo, cum mergeam si noi, cei educati in vremuri ceausiste, la Cantarea Romaniei, la munci patriotice, la pregatire militara, cum eram indoctrinati sa facem sacrificiul suprem dupa modelul stramosilor nostri care au cladit Romania Mare.  Si mai spune cat de nedrept ar fi sa plecam acum iar la oaste ca sa aparam, ce? O tara care nu ne merita, care nu ne respecta, care ne jecmaneste de taxe, un viitor incert si o clasa de parveniti care trebuie sa-si apere averile si bunastarea. In concluzie omul, care parea un om instruit, nu un fanfaron incult, spune ca el se declara de pe acum primul dezertor al tarii, ca el trebuie sa-si arate patriotismul altfel decat sa moara ca fraierul pentru interesele altora. Eu sar ca arsa, refuz sa cedez locul de primul dezertor fiindca mi l-am adjudecat de ceva vreme, din polemicile cu Sotu’, ofiter de cariera dar pensionar si care zice ca se va prezenta la datorie de cum suna goarna!

Asa ca eu problema asta o am: nu sunt patrioata daca refuz sa mor ca o tolomaca pentru niste idealuri in care nu cred? Asta sa fie rostul meu in viata, sa fiu carne de tun ca sa scrie unii istoria dupa bunul plac? E o lasitate sa nu vrei sa lupti si sa iei viata altuia atata timp cat putem folosi ratiunea si diplomatia? Si ce rost mai au razboaiele in ziua de azi cand ele nu aduc niciodata pacea? Ma gandesc la zecile de ani de cand e vanzoleala in Afganistan, de exemplu, ba se perinda rusii, ba americanii si fiecare are un castig numai tara aia amarata ramane in paguba, sacrificata pentru interese straine…

soldatiSi cand l-am mai auzit si pe Base cum vrea el sa faca mobilizarea rezervistilor chiar m-au apucat bazdacii. Pai ce mama dracului v-ati mai infratiti cu NATO si ne-ati pricopsit cu Marele Scut daca tot la baioneta ne e nadejdea? Am luat niste avioane resapate, am carpit niste frgate de la fier vechi, cica vrem sa reinviem si submarinul-conserva si apoi tragem linie, adunam si ajungem la concluzia ca trebuie sa adunam rezervistii. Sa pregatim si furcile si topoarele? Eventual drujbele, sa vada mapamondu’ ca ne-am modernizat…

In concluzie, ca sa nu ma aprind prea tare si sa nu ma mai pot opri,zic pe sleau: nu merg la nici un razboi! Cine il incepe, ala sa-l si faca, nu el cu carioci pe harta si eu cu matele vraiste prin transee. Sau, sa nu ziceti ca nu fac si concesii, merg, dar cu o conditie: sa-i vad in fata mea, calare pe cai albi, pe instelatul general Oprea si pe toti aia de de-au dat in spondiloza de greutatea atator stele pe epoleti desi am mari dubii ca ar nimeri cu pusca turla unei biserici de la zece metrii. Turla bisericii am zis, nu musca de pe turla bisericii, cum pot eu, campioana la impuscaturi si pe care nici macar sergent major nu m-au facut!

Pace, fratilor! Faceti dragoste, nu razboi! Si poate mai faceti si niste copii sa nu raman somera. 🙂

Anunțuri

La clatite, inainte!

Standard

Am ajuns sa trec prin propriul blog ca acceleratul prin halta, abia stationez cateva minute si gasesc altceva de facut. Asa ca imi cer scuze si de intarzierea in raspunsuri si de vizitele -fulger pe care le fac.

Tare mi-a placut o vorba auzita in cetatea Sighisoarei ,”vorba buna nu strica dintii” si tare mai voiam s-o promovez si sa vorbesc de bine; dar am ajuns la concluzia ca nici critica sau injuratura nu produc carii si sunt mai la indemana. Asa ca azi e pe baza de dat cu pietre si de exprimat nemultumiri.

Sa vedeti ce-am patit! Cu vreo saptamana inainte de Paste am poftit la clatite, ca orice pacatos care se respecta. Si singura tigaie adecvata era o tigaita mica, teflonata, primita de Copilu’ ca mita electorala si pe care mi-o „cacadorisise” mie. Fac eu compozitia, ma apuc de mesterit clatite. La a patra raman cu coada tigaii in mana. Ai naibii chinezi au pus un surubel ca de brat de ochelari sa sustina ditamai tigaia! Am facut eu clatite la ditamai Trilogy? am facut, ca n-am avut incotro… Si-i zic sotului: toata ziua te cauta aia de la Top Shop cu oferte, daca gasesti ceva cu o tigaie de clatite de-aia cu ceramica, la pret avantajos, sa-mi iei. Ori am microfoane montate in casa, ori Mamare a fost pe faza si a dus vorba mai departe, cert e ca la nici o ora dupa suna o duduie de la Top Shop. Ca azi si numai azi pentru clientii fideli avem oferte, fara taxa de transport, reduceri, bla-bla-bla. Sotu, repede: tigaie de clatite aveti? Cum sa n-avem, ca noi avem de toate, ete ce coincidenta ca aveti o tava de cuptor Delimano si cu o tigaie de clatite la juma de pret si…

Buuun, face Sotu’ comanda, adauga si un wok ca era la oferta, zice duduia ca vom primi comanda dupa Paste, pret avantajos. Trece Pastele si ma paleste pofta de clatite. Suna Sotu’ sa vada pe unde e comanda noastra, ca de obicei se lalaie pe la serviciul de curierat. Si doamna de acolo spune ca n-avem nici o comanda inregistrata. Nu se poate, ca am vorbit cu duduia X, ea a insistat cu oferta. Pai duduia X (mai ca i-as da si numele dar n-as vrea sa ramana somera din cauza mea!) e libera, va suna cand vine si sa va lamureasca ea. Peste un timp suna Sotu’ iar la firma, raspunde alta doamna, spune acelasi lucru” nu aveti nici o comanda facuta la noi.” Deja ma enervez asa ca decidem sa ne deplasam personal pana la magazinul lor din Ploiesti si sa-mi iau eu tigaia ca e musai sa fac clatite. Mergem la mall-ul unde e magazinul, gasim tigaie, e cam scumpa la un milion dar hai, ca nu mi-oi lua in fiecare an, ma tine asta pana la pensie.Clatita subtire cu cheltuiala se tine! Mai gaseste Sotu’ si o tava mare de cuptor Delimano cu ceramica, e la reducere, asa ca o ia si pe aia. Cand plateam suna duduia X de la sediul din Bucuresti. Ca sa vedeti, ca aveti comanda, e in depozit (dupa 2 saptamani e tot in depozit?), ca n-au stiut colegele, ca… Vrajeala cat sa nu recunoasca ca nu ne inregistrase nici o comanda. I-a multumit Sotu’ pentru servicii si corectitudine si i-a inchis telefonul. Fetele de la magazin ne-au dat o carte de vizita sa sunam la ele de cate ori gasim pe net vreo oferta interesanta fiindca au si ele exact aceleasi produse si dispunem de aceleasi avantaje ale cardului de fidelitate si ele sa ne comunice daca putem merge sa luam personal ce dorim. Plus ca asa ai avantajul de a-ti alege singur produsul dorit. Va dati seama ce naspa era daca ei imi trimeteau prin curier tigaie galbena si eu voiam verde? 🙂 Plus ca tava de la oferta lor era mica, asta pe care am luat-o e mare, tocmai buna pentru prajitura mea cu fructe. Deci tot raul a fost spre bine, ne-am lecuit de comandat telefonic! Oricum nu e prima data cand ma enerveaza Top Shopul on line, lasa sa vada ochiul meu exact ce vreau. Si sa nu mai aud de dudui insistente care vor cu orice chip sa-ti vanda ceva dar uita sa-ti inregistreze comanda!

Hai ca de atata scris mi s-a facut pofta de clatite, ma duc sa-mi inaugurez tigaia. Sa vedeti acu jonglerii cu aruncat clatite-n aer! Si daca mai scap pe jos din ele nu-i bai, am ajutor de nadejde in bucatarie, Yeti abia asteapta sa recicleze. 🙂

clatite-4

 

Sa intru in „opozitie”?

Standard

E clar, am tendinte masochiste! Trebuie sa recunosc, m-am obisnuit cu bataia, „face parte zi de zi din viata mea”, vorba cantecului. Cand nu ma bat sefii la cap, nu ma bate vantu-n ceafa, nu ma bate nimeni la table, nu ma bat pantofii in calcai si nu ma bate Domnul cu o pedeapsa divine trebuie sa ma bata macar un gand, ceva. Si ete ca veni si gandul, unul batator de neuroni dezorientati! Si zic sa nu-l rumeg singura, sa cer o consiliere de la intelepciunea voastra.

morti_04_7dec25f85e_68655600S-a construit o aripa noua de spital: frumoasa, cu dotari moderne, ca la carte. Si la subsol are prevazuta si o prosectura (sa nu-i spunem „morga”, ca ghiolbanii) . N-o sa fie un serviciu de anatomie patologica precum in filme sau in documentarele cu Doctor G. de pe Disovery, dar o sa fie un loc decent pentru depozitarea temporara a decedatilor.Ca, ce sa-i faci, in spitale se mai si moare… Si ce m-am gandit eu? Ca destul am stat la serviciul de primire a omului in viata, poate n-ar fi rau sa ma mut la polul opus, sa-i dau omului si plecarea! Daca am spus pana acum „bun venit, noroc sa ai!” cred ca as putea schimba repertoriul in „drum bun si metempsihoza placuta!”.

Poate pare cinic sau morbid dar chiar am vrut, in trecut, sa lucrez la morga. Nu sunt ipocrita sa aduc argumente filozofice, pur si simplu am inceput sa obosesc, sa resimt cele trei decenii de vigilenta maxima intr-o sectie grea de spital si as vrea sa ajung la pensie in conditii mai relaxante. Sau macar sa nu fac un accident vascular cerebral inainte sa mananc prima pensie. Dupa ce am avut doar pacienti galagiosi si pe care trebuie sa stai cu ochii ca pe butelie poate n-ar fi rau sa am de a face cu cei mai silentiosi pacienti, unii care sa nu-mi ceara nimic, sa nu ma acuze de malpraxis, sa nu incerce sa-mi cumpere bunavointa cu 5 lei, sa nu faca mofturi si sa nu ma enerveze ca stau mai mult pe afara, la fumat, de parca ar fi la club, nu la spital.

Ei, da, nu sunt nici astia o companie placuta, unii mai si put , dar cata vreme nu sunt lichefiati cat sa trebuiasca sa-i adun cu mopul de pe jos nu-s chiar asa de simandicoasa. Si nici n-ar fi treaba mea sa-i transez sau sa-i feliez pentru autopsii. S-ar putea, sub impuls estetic , sa nu ma rabde inima sa nu adaug si eu un pic de fond de ten, pudra sau ruj cat sa ia si raposatul o nota mai mare la impresia artistica dar asta e o fapta caritabila, nu intra in fisa prostului postului.

Ce sa mai lungesc vorba, treaba e ca nu stiu daca sa-mi depun sau nu CV-ul pentru angajare si sa-mi schimb radical profilul de activitate. Daca unii accepta sa intre in politica si sa se balaceasca in kkt  numai sa le fie mai bine eu de ce m-as „shifona” sa lucrez cu niste oameni trecuti in lumea umbrelor? Ca doar nu-i incolonez sa-i duc si la sectia de votare. N-as mai face ture de noapte. Si daca as face , care-i problema daca in incaperea de alaturi ar sta linistit un pacient care nu sforaie, nu cade din pat si nu trebuie schimbat de pampersi? Ce daca ar bantui si el putin? Cat timp nu tropaie, nu asculta manele si nu fumeaza n-am nimic impotriva. Sunt obisnuita de la Mamare. 🙂

10695-01Asadar, dragilor, ce ziceti? N-ar fi bine sa ma reprofilez si sa-mi asigur o „cariera” mai linistita? Si, cine stie, poate am noroc si va scriu si niste povestiri inedite despre noii mei pacienti si despre ce-mi povestesc. Sigur o sa ma inteleg bine cu ei, poate ma initiez si in spiritism.  O singura regula as impune: „radem, glumim, da’ nu parasim incinta!” Ca inventarul e inventar, ce naiba!…

Aere de Bucuresti si praf de ulita

Standard

poze-haioase-pisici-pisicaDe Paste am avut musafiri. N-au venit cu mielul ci cu motanul. O frumusete de motan alb imaculat, rasa persana, tuns intr-un fel sofisticat, scurt-scurt dar cu coama, ghetute si o bila mare in varful cozii. In plus avea niste ochi albastri superbi si o figura sobra spre incruntata, un fel de aer de superioritate de matza cu buletin de Bucuresti. Ronny, caci asa il cheama, traieste de doi ani intr-un apartament de bloc, n-a pasit in viata lui de iarba si nu stie cum arata un soarece, o cioara sau o gaina. Asa ca tot ce inseamna natura ii e strain si-i inspira teama, motiv pentru care trei zile nu s-a dat jos din bratele „parintilor” lui iar daca a cutezat totusi sa o faca a mers aproape taras, ca un infanterist in transee, atent din ce parte va veni glontul.

Sa va spun si de bagajele lui Ronny? ceva mai multe decat am eu daca plec o saptamana in salbaticie: cusca, litiera, cosulet-marsupiu, perna, vesela de inox, manacre speciala…Garderoba o avea la purtator, doar un „baticut” verde la gat cu medalion personalizat. Daca si motanii poarta medalioane sa nu mai ziceti de mine ca sunt obsedata de bijuterii, da?

Dar nu despre Ronny in sine voiam sa va vorbesc (desi ar merita o postare speciala) ci de comparatia intre el si Yeti, motanul nostru. Sa zicem ca as fi translatorul oficial si v-as reda inchipuitul dialog dintre cei doi blanosi, un dialog mai mult mut sau marait fiindca se pare ca nu vorbesc aceeasi limba. La prima intalnire Ronny si-a tras urechile pe spate si a marait amenintator-temator si a refuzat orice contact cu maidanezul-siberian venit de pe coclauri. Yeti a incercat sa fie prietenos, ca doar era gazda, dar a sfarsit in a-l tratata cu indiferenta pe multpreasofisticatul musafir.

-Sa nu te apropii, sa nu te apropii! Puti si esti murdar pe labe.Doamnee, ce blana slinoasa ai! La voi nu s-a inventat samponul?

-Sampon? Ce dracu’ e ala, n-am mancat asa ceva niciodata! Si cum adica, put? Astia se cheama feromoni, bai blondule, cu astia ai succes la dame!

-Aveti voi dame pe ulita? Daca arata si ele ca tine, cu scaieti in coada, ma lipsesc…

-Te lipsesti oricum, metrosexualule, ca-ti liosesc …bijuteriile. Ia zi, te-ai intalnit cu Ciomu? 🙂

-Ce lipsa de maniere sa te tavalesti asa pe jos! Bine ca nu esti alb , asa ca mine, ca aratai oribil.Uite cat praf ai adunat pe tine! Si ala dintr gheare e noroi? O, doamne!

-Nu, ma, e caviar! Ca la noi creste pe tarla! Normal ca e noroi! Habar n-ai tu ca oamenii, aia de se cred destepti, dau bani grei sa se duca in statiuni si sa-i manjeasca cineva cu noroaie de-astea. Eu am tratament gratis.

-Infiorator! Sper ca nu intri asa jegos in casa!

-Ba intru, ca mama ma lasa, daca vreau pot sa ud si canapeaua. Da’ nu vreau, ca sunt totusi educat, fac pipilica afara,

-Cum afara? In vazul lumii? Nu ti-au luat ai tai litiera acoperita, cu gel absorbant?

-E unu’, Gelu. in capul ulitii dar nu absoarbe nimic. Si nici nu ma duc eu pana in gradina lui, sap in gradina mea, ce naiba! Cand eram mic si era ger faceam si eu intr-un lighean, in baie, dar acum sunt baiat mare. Pun pariu ca tu nu stii sa sapi si nici n-ai cu ce, ca te-au lasat fara gheare! Amaratule!

-Eu, amarat? Bai, eu am venit de la Bucuresti cu limuzina, nu ma tarai prin praf, pe ulita ca tine!

-Ia nu te mai lauda atat, ca acu scutur un purice-doi pe tine si te-am nenorocit ca nici nu stii sa te scarpini!…

Zicand acestea Yeti isi lua de pe gratar micul cersit insistent si se duse sa-l savureze sub masa, la iarba verde, in timp ce Ronny astepta sa i se puna in castronul de inox niste boabe „de firma”…

Daca cei doi n-ar fi avut blana si patru labute ci doar doua picioare si deget opozabil acest dialog ar fi fost valabil in multe cazuri si intre oameni.Doar ca n-ar fi trebuit sa vi-l traduc eu, eventul mai era nevoie de niste beep-uri.

Copilu’ mamii lui

Standard

Trecu si Pastele. Lumea inca traieste bucuria invierii lui Cristos. Eu inca ma chinui sa diger singurul ou ciocnit la masa festiva si singurul platou de prajituri ingerat. Asa sunt eu, o persoana cumpatata…

Iepurasul n-a venit de frica ploilor. In schimb a venit Copilu’ acasa si asta e cea mai bare bucurie.Daca as fi avut vreodata vreo teama cat de mica sa nu-mi fi incurcat careva copilul la maternitate asta nici nu mai intra in discutie, plodu’ asta e aproape clonat dupa mine. Cel putin la repertoriu!

emot68 Fiindca ne-am luat o tigaie noua cu ceramica, o Trilogy, am zis sa-i dam lui vechiul dry coocker, sa-si usureze corvoada gatirii puiului cu legume. Si ce replica imi da Copilu’?

-Pai da, voi v-ati luat minunatie de Trilogy si mie imi dati rabla aia de Milogy!…

La slujba de Inviere nu ne-am dus; odata ca nu emanam evlavie prin toti porii si in al doile rand ca era sa ne dea Domnul lumina in direct si in avans la cat a fulgerat. Dar vorbind de mustrarile de constiinta ca n-am dus si noi o lumanare celor cazati in cimitir eu mi-am exprimat nemultumirea si neplacerea cauzata de obiceiul folosirii lumanarilor pe care nu le pot suporta. Dar Copilu’ m-a linistit:

-Bine, bine, promit cand o sa mori sa-ti fac coliva cu leduri, nu cu lumanari!

Asa ca m-am scos, o sa am cea mai emancipata coliva de pe mapamond. Si daca ma straduiesc sa las si o mostenire acceptabila s-ar putea sa3708065 adauge si niste lasere  de-o sa se intrebe babele daca-i coliva sau ozeneu! Pai la valoarea mea!… 🙂

Pace tuturor si digestie usoara! Si aveti grija ce va doriti, s-ar putea sa aveti niste copii dornici sa va implineasca toate dorintele…

Gand bun

Standard

Incep sa fiu din ce in ce mai convinsa de adevarul teoriei conform careia timpul se contracta datorita schimbarii vibratiei Pamantului.Altfel cum sa pricep de ce n-am mai gasit ragaz sa intru pe blog de cateva zile? E drept ca mi-am cam facut de lucru cu pregatirile pentru Paste iar la munca, unde mai prindeam cateva clipe sa „butonez” laptopul, n-am avut net, am avut de-a face doar cu brut (bine ca nu si cu brute!)

In seara asta, intre doua rafale de ploaie cu grindina si intre doua tavi de placinte perpelite in cuptor, nu pot sa nu va transmit un gand bun, o imbratisare prieteneasca si multe urari de sarbatori luminoase, prajituri gustoase, daruri dragastoase si zile frumoase! Sa fiti sanatosi, iubiti si feriti de toate relele! Sa iasa soarele pe strada voastra si sa va inunde lumina in suflet! Si Iepurasul sa nu uite sa va lase daruri…

Felicitare-de-Paste-art

Amintiri din alta viata

Standard

Pare sa fie o noapte linistita. Ascult cum trosnesc tevile incinse ale caloriferelor si cum scanceste un copil la sanul mamei lui. Nu e un plans de suferinta, nu e unul revendicativ ci unul de rasfat. Aproape un gangurit, doar ca nou-nascutul nu gangureste inca. Daca ar fi sa traduc ce inteleg eu din scancetele lui as zice ca e un comentariu la adresa calitatii laptelui supt, poate si un repros facut mamei pentru nicotina pe care e nevoit s-o consume si el desi nu l-a intrebat nimeni daca vrea sau nu sa fie un fumator pasiv.

Si in timp ce ascult copilul abia nascut ma gandesc la intrebarea pe care mi-a pus-o Rudolph, omul vesnic in cautare de raspunsuri: se poate comunica cu un copil nenascut? Marturisesc ca mi-am pus si eu aceasta intrebare demult, pe cand eram o viitoare mamica nepriceputa si chiar mai tarziu stand la capataiul altor copii aflati in suferinta; voiam sa-i inteleg dincolo de ce arata niste monitoare si sa pot sa-i ajut, sa-mi dau seama cat le e de rau sau de bine.

Am citit chiar un studiu, un fel de dictionar scris de un medic neonatolog care reusise sa descifreze cumva nuantele din plansul unui sugar. In definitiv plansul e tot un mijloc de comunicare, nu exprima intotdeauna o suparare.Asa ca uneori le linistesc pe mamicile agitate care-mi spun „nu stiu ce are de tot plange”si le spun ca e normal sa mai si planga atata timp cat nu stiu nici o alta limba straina si ca ar fi mai tragic daca n-ar plange niciodata.

Martusisesc ca am superstitii profesionale. Nu ma puneti sa le argumentez stiintific, nu sunt asa documentata dar le-am verificat empiric in trei decenii de activitate. Si le-am verificat si pe propria mea piele. Si poate tot dintr-o superstitie primul lucru pe care il spun cand mi se pune un nou-nascut pe masa radianta, imediat ce il aduce moasa pe lume, e „bine ai venit, noroc sa ai!”

Am avut  sarcina dificila, mi-a fost rau din prima clipa si pana am intrat in sala de operatie, nu cred sa fi baut vreodata macar un pahar de apa fara sa vars si cel mai slaba in viata mea am fost in timpul sarcinii. Dar am fost optimista si imi purtam cu mandrie rochita de gravida desi incapeam lejer si in hainele normale.Era o rochita portocaliu-piersica, cu dantela alba. Am descoperit mai tarziu cat de nepotrivit e ca o gravida sa se imbrace in culori inchise sau in negru. Eu cred ca pruncul are perceptia culorii chiar din viata intra-uterina si mi se pare sinistru sa-l acoperi in panze negre cand el tanjeste dupa lumina si culori vesele.Superstitie sau nu am intalnit apoi mai multe cazuri de feti nascuti morti sau cu mari probleme de sanatate dupa ce mamele lor obisnuiau sa se imbrace in negru „ca sa le subtieze”. Asa ca dragi viitoare mamici nu evitati culorile, invesmantati-va si pruncii nenascuti in nuante vii si vesele!

In fiecare seara obisnuiam sa pun cartea sprijinita de burta si sa-i citesc copilului meu povesti iar de ascultat, desi nu-s melomana, ascultam intens Abba. Mai tarziu fiul meu a devenit un fan Abba, zice ca stie muzica asta demult.  Iar sotul meu imi promisese ca, daca ii nasc un baiat, imi va cumpara un pick-up „de firma”, vazusem noi unul performant dar foarte scump pentru veniturile noastre de atunci. Stiam sigur ca voi naste un baiat (desi nu era moda echografiilor pe atunci) asa ca m-am dus si mi-am cumparat singura scula muzicala. 🙂 N-am avut nici un dubiu asupra sexului copilului meu si nici a felului in care va arata, a doua zi dupa operatie m-am dat jos din pat, m-am tarat pana in sectia de nou-nascuti si m-am dus drept la puiul meu, era exact cum il vazusem eu cu ochii mintii.

Nu venim din neant. Si venim cu amintiri din vietile anterioare doar ca le uitam foarte repede. Cam asta cred eu ca sunt instinctele, acele lucruri pe care le facem fara sa ne invete cineva: amintiri din existenta anterioara! La fel si unele fobii sunt traume traite anterior si care ne-au ramas adanc intiparite in constiinta. De ce mi-ar fi mie atat de groaza de tzunami daca nu i-as fi vazut vreodata? De ce visez obsesiv niste lucruri si locuri pe care nu le-am vizitat in viata asta? Fiindca amintirile din alta viata nu s-au stins definitiv, doar s-au estompat si imi sunt confuze.

Viata intrauterina e ca un pasaj de trecere intre doua lumi, e locul in care ne acomodam cu noua noastra identitate si incepem sa ne lepadam de cea veche. Ne nastem cu o glanda in plus, glanda pineala sau al treilea ochi dar aceasta se atrofiaza in primii trei ani de viata; si odata cu ea ni se sterg vechile amintiri si pierdem multe din calitatile pe care le-am avut. Iar ce nu se sterge devine neclar sau talent innascut ce ne determina sa ne perfectionam. De ce toti parintii isi indruma copiii spre matematica, economie sau medicina fara sa tina seama de chemarea lor? Daca Dumnezeu ti-a dat talent in muzica sau desen sau daca te-a inzestrat cu abilitatea de a bate mingea sau cu tenacitatea de a urca muntii sau imblanzi fiare salbatice atunci asta trebuie sa faci, sa nu risipesti samanta de genialitate ce a fost sadita in tine!Decat un medic prost mai bine un lautar bun!

Daca exista vreo viitoare mamica si citeste ce scriu eu, fara a-mi permite sa dau sfaturi de expert, spun doar atat: tratati-va copilul nenascut ca si cum ar fi deja o entitate inteligenta si dornica de socializare si nu va amagiti ca e o clona a voastra, ca va iubi si va aprecia tot ce va place voua! Nu va sfiiti sa-i vorbiti, sa radeti, sa-i aratati lucruri frumoase, sa-l ademeniti cu voie buna spre viata in care va fi nevoit sa intre. Zau ca va vedea si va auzi tot ce veti dori sa-i impartasiti! Nu e un miracol, e doar o taina a vietii ce se duce dincolo de moarte. Daca si dintr-o radacina de patrunjel lasata in pamant iese o planta noua sa nu-mi spuneti ca o viata de om se pierde in neant fara sa continue pana isi implineste menirea! Cum iti afli menirea e mai greu si e alta poveste…