Amintiri din alta viata

Standard

Pare sa fie o noapte linistita. Ascult cum trosnesc tevile incinse ale caloriferelor si cum scanceste un copil la sanul mamei lui. Nu e un plans de suferinta, nu e unul revendicativ ci unul de rasfat. Aproape un gangurit, doar ca nou-nascutul nu gangureste inca. Daca ar fi sa traduc ce inteleg eu din scancetele lui as zice ca e un comentariu la adresa calitatii laptelui supt, poate si un repros facut mamei pentru nicotina pe care e nevoit s-o consume si el desi nu l-a intrebat nimeni daca vrea sau nu sa fie un fumator pasiv.

Si in timp ce ascult copilul abia nascut ma gandesc la intrebarea pe care mi-a pus-o Rudolph, omul vesnic in cautare de raspunsuri: se poate comunica cu un copil nenascut? Marturisesc ca mi-am pus si eu aceasta intrebare demult, pe cand eram o viitoare mamica nepriceputa si chiar mai tarziu stand la capataiul altor copii aflati in suferinta; voiam sa-i inteleg dincolo de ce arata niste monitoare si sa pot sa-i ajut, sa-mi dau seama cat le e de rau sau de bine.

Am citit chiar un studiu, un fel de dictionar scris de un medic neonatolog care reusise sa descifreze cumva nuantele din plansul unui sugar. In definitiv plansul e tot un mijloc de comunicare, nu exprima intotdeauna o suparare.Asa ca uneori le linistesc pe mamicile agitate care-mi spun „nu stiu ce are de tot plange”si le spun ca e normal sa mai si planga atata timp cat nu stiu nici o alta limba straina si ca ar fi mai tragic daca n-ar plange niciodata.

Martusisesc ca am superstitii profesionale. Nu ma puneti sa le argumentez stiintific, nu sunt asa documentata dar le-am verificat empiric in trei decenii de activitate. Si le-am verificat si pe propria mea piele. Si poate tot dintr-o superstitie primul lucru pe care il spun cand mi se pune un nou-nascut pe masa radianta, imediat ce il aduce moasa pe lume, e „bine ai venit, noroc sa ai!”

Am avut  sarcina dificila, mi-a fost rau din prima clipa si pana am intrat in sala de operatie, nu cred sa fi baut vreodata macar un pahar de apa fara sa vars si cel mai slaba in viata mea am fost in timpul sarcinii. Dar am fost optimista si imi purtam cu mandrie rochita de gravida desi incapeam lejer si in hainele normale.Era o rochita portocaliu-piersica, cu dantela alba. Am descoperit mai tarziu cat de nepotrivit e ca o gravida sa se imbrace in culori inchise sau in negru. Eu cred ca pruncul are perceptia culorii chiar din viata intra-uterina si mi se pare sinistru sa-l acoperi in panze negre cand el tanjeste dupa lumina si culori vesele.Superstitie sau nu am intalnit apoi mai multe cazuri de feti nascuti morti sau cu mari probleme de sanatate dupa ce mamele lor obisnuiau sa se imbrace in negru „ca sa le subtieze”. Asa ca dragi viitoare mamici nu evitati culorile, invesmantati-va si pruncii nenascuti in nuante vii si vesele!

In fiecare seara obisnuiam sa pun cartea sprijinita de burta si sa-i citesc copilului meu povesti iar de ascultat, desi nu-s melomana, ascultam intens Abba. Mai tarziu fiul meu a devenit un fan Abba, zice ca stie muzica asta demult.  Iar sotul meu imi promisese ca, daca ii nasc un baiat, imi va cumpara un pick-up „de firma”, vazusem noi unul performant dar foarte scump pentru veniturile noastre de atunci. Stiam sigur ca voi naste un baiat (desi nu era moda echografiilor pe atunci) asa ca m-am dus si mi-am cumparat singura scula muzicala. 🙂 N-am avut nici un dubiu asupra sexului copilului meu si nici a felului in care va arata, a doua zi dupa operatie m-am dat jos din pat, m-am tarat pana in sectia de nou-nascuti si m-am dus drept la puiul meu, era exact cum il vazusem eu cu ochii mintii.

Nu venim din neant. Si venim cu amintiri din vietile anterioare doar ca le uitam foarte repede. Cam asta cred eu ca sunt instinctele, acele lucruri pe care le facem fara sa ne invete cineva: amintiri din existenta anterioara! La fel si unele fobii sunt traume traite anterior si care ne-au ramas adanc intiparite in constiinta. De ce mi-ar fi mie atat de groaza de tzunami daca nu i-as fi vazut vreodata? De ce visez obsesiv niste lucruri si locuri pe care nu le-am vizitat in viata asta? Fiindca amintirile din alta viata nu s-au stins definitiv, doar s-au estompat si imi sunt confuze.

Viata intrauterina e ca un pasaj de trecere intre doua lumi, e locul in care ne acomodam cu noua noastra identitate si incepem sa ne lepadam de cea veche. Ne nastem cu o glanda in plus, glanda pineala sau al treilea ochi dar aceasta se atrofiaza in primii trei ani de viata; si odata cu ea ni se sterg vechile amintiri si pierdem multe din calitatile pe care le-am avut. Iar ce nu se sterge devine neclar sau talent innascut ce ne determina sa ne perfectionam. De ce toti parintii isi indruma copiii spre matematica, economie sau medicina fara sa tina seama de chemarea lor? Daca Dumnezeu ti-a dat talent in muzica sau desen sau daca te-a inzestrat cu abilitatea de a bate mingea sau cu tenacitatea de a urca muntii sau imblanzi fiare salbatice atunci asta trebuie sa faci, sa nu risipesti samanta de genialitate ce a fost sadita in tine!Decat un medic prost mai bine un lautar bun!

Daca exista vreo viitoare mamica si citeste ce scriu eu, fara a-mi permite sa dau sfaturi de expert, spun doar atat: tratati-va copilul nenascut ca si cum ar fi deja o entitate inteligenta si dornica de socializare si nu va amagiti ca e o clona a voastra, ca va iubi si va aprecia tot ce va place voua! Nu va sfiiti sa-i vorbiti, sa radeti, sa-i aratati lucruri frumoase, sa-l ademeniti cu voie buna spre viata in care va fi nevoit sa intre. Zau ca va vedea si va auzi tot ce veti dori sa-i impartasiti! Nu e un miracol, e doar o taina a vietii ce se duce dincolo de moarte. Daca si dintr-o radacina de patrunjel lasata in pamant iese o planta noua sa nu-mi spuneti ca o viata de om se pierde in neant fara sa continue pana isi implineste menirea! Cum iti afli menirea e mai greu si e alta poveste…

 

Anunțuri

45 de răspunsuri »

  1. Vai, ce articol frumos. Chiar ma simt onorat ca ai luat in seama intrebarea mea la un nivel chiar personal povestind si despre propria ta conversatie cu un viitor copil.

    Nu doresc sa se interpreteze ca as fi chiar asa de pretentios, dar eu avusesem si intrebarea secundara referitoare la daca personalul sanitar raspunzator de monitorizarea unui fat nca nenascut (care nu e ruda cu ei ci doar e asa client acolo, desigur unul de vaza) pune uneori intrebari sau converseaza cu acel fat in moduri mai profesionale sau mai lejer sociale, de gen „stai cuminte o clipa deoarece nu am timp sa te admir cum incerci sa te dai peste cap acolo, si trebuie sa discut si cu mama ta, (sau eventual sa-mi beau cafeaua)”, sau „ce faci acolo, de ce te grabesti sa te nasti chiar acum cand imi beau eu cafeaua ?”, chestii de genul asta, sau poate si mai complicate, de gen, „te rog sa ma ajuti si intoarce-te in profil ca iti sta mai bine in poza”, sau doar asa, „salut, ce mai faci, zi si tu ceva acolo, ca m-am plictisit sa aud doar inima ta, bum, bum, bum”…
    Bloggerul Decenu a opinat ca el nu crede ca personalul sanitar sta de vorba cu fatul pt ca asa ceva li s-ar parea neprofesional, dar de aia eu m-am gandit ca daca cineva tot e in rol de valet sau concierge, trebuie totusi sa conversezi si cu clientul, adica nu doar ii intinzi tava sa serveasca un fursec si gata. Dar chiar nu stiu cum e prin clinicele cu gravide sau pe langa salile de nastere, decat mai mult din filme de fictiune de comedie, si ma gandeam ca daca tu ai auzit vreodata pe vreun personal sanitar conversand in mod interesant cu un copil nenascut, sau chiar tie ti-o fi venit vreodata vreo intrebare sau idee interesanta de comunicat unui viitor copil totusi strain, chiar si in gand poate, care ar fi unele din cele mai nastrusnice sau chiar interesante comunicatii sau intrebari pe care le-ai auzit sau care ti-au venit in minte. Este posibil ca tu sa mai fi scris despre asta, doar ca voiam sa il pot contrazice pe Decenu cu mai multa autoritate !

  2. Asa cum a spus Irina, parca e cea mai frumoasa scriere a ta. Fara sa fi stiut toate astea, condusa doar de intuitie, asa am actionat si eu. Am purtat culori, am conversat mult si am fost vesela. Iar Dante e cum se stie:). M ai emotionat.

  3. Ei, Adelina, ai reuşit să mă emoţionezi tare azi! Ce-ţi veni? Nu că ce spui tu nu ar fi adevărat. Ştiu că ai dreptate, am trăit pe pielea mea. Şi amintirile din altă viaţă sunt acolo si sarcina în care nu am băut nici măcar o gură de apă fără să vomit şi certitudinea asupra sexului copiilor mei.
    Să fii sănătoasă şi să-ţi dea Dumnezeu tot ce-ţi doreşti! Tare frumos le mai spui! 🙂

  4. Asa este cum spui . Transmitem copiilor emotiile si anumite comportamente viitoare, gusturi culinare, muzicale . Imi placea sa citesc, sa dansez, ii place si ei, ca si ciocolata de care am abuzat . Am si fumat, dar poate tocmai de aceea este antifumat, incat a participat cu referat la un simpozion si are grija sa-mi aduca aminte cum dau foc banilor fumand :))) .

    • Un singur aliment puteam manca fara sa vars in timpul sarcinii, unul care inainte nu-mi placea deloc:pizza! Iar fi-miu poate devasta oricand o pizzarie. :)) Eu n-am fumat in timpul sarcinii si fi-miu este un anti-fumator impatimit, nu suporta nici macar mirosul de tutun. 🙂

  5. relatia mama-copil este o relatie organica,nerationala, viscerala. E cea care a facut mamiferele sa evolueze, omenirea sa ajunga in locul actual. Din pacate deseori ratiunea si experientele proprii ne intuneca, inhiba instinctele. Eu cred ca trebuie sa ne purtam cu copilul (incepand cu sarcina) asa cum ne-ar place sa ne purtam cu noi.

    Cat despre hainele de sarcina, mult am suferit ca nu am gasit haine colorate… eu nu am purtat rosu pana la … da, pana la sarcina, cand a inceput subit sa imi placa!

    • Lucrul care ma socheaza din ce in ce mai mult este anihilarea instinctelor materne si indiferenta pe care o vad tot mai des la unele femei care devin mame fara sa-si doreasca asta.Si dau mereu exemplul unei pisici jigarite care isi cara puiul in gura din tomberon in tomberon in cautarea hranei in timp ce noi, fiinte superioare, am ajuns sa ne ducem puii la tomberon si sa-i abandonam acolo ca pe niste gunoaie. Halal evolutie!

  6. Metempsihoză deci?
    Hmm… E tentant. Dar și de speriat. Să tot reluăm ciclul vieții până când atingem iluminarea și ne stabilim în alte sfere…
    Pe de altă parte, să vorbești, să interacționezi cu cel aflat în burtica ta e un act de iubire. Nu-i doar un mormoloc aruncat într-o baltă…

  7. Fie ca sfanta sarbatoare a invierii domnului sa-ti aduca cele 4 taine divine: incredere, lumina, iubire, speranta. Clipe de neuitat alaturi de cei dragi si numai realizari! O seara binecuvanata alaturi de familie! http://i1024.photobucket.com/albums/y301/Petilea_Noidoi/1656_sarb_zps1aa10bf9.jpg
    May the holy feast of the Resurrection bring you divine mysteries 4: reliable, light, love, hope. Unforgettable moments with your loved ones and only achievements! An evening with family blessings!

  8. Daca s-ar naste numai copiii doriti, macar de mame, daca nu de ambii parinti, lucrurile ar sta un pic diferit. Si, evident,doriti nu pentru ca pot/vor reprezinta o sursa de venit.
    Daca s-ar naste numai copiii ai caror parinti sunt in stare sa-i iubeasca , sa-i creasca si eventual sa-i si educe nitelus, iar ar fi ceva…
    Dar daca e cu transmigrare atunci e clar ca fiecare suflet tre sa treaca prin ce merita…pana o ajunge unde trebuie sau unde poate.

  9. E prima data cand gasesc aici, ceea ce nu m-as fi asteptat sa gasesc. Superb scris, desi imi place si latura ailalta a ta, cea vesela si plina de ponturi, imi place si latura asata mai sensibila a ta.

    • Si clovnii au cenusa pe suflet chiar daca afiseaza mereu un zambet larg. Imi place sa glumesc ca sa nu fiu luata prea in serios, chiar in tragic si ca sa pacalesc ghinionul dar sunt o persoana foarte serioasa totusi. Si imi pun multe intrebari, prea multe chiar. Cred ca asa am fost si in viata anterioara, o meditativa, de-asta m-am si nascut cu o cuta adanca intre sprancene. 🙂

  10. Pe mine m-ai lasat…aproape fara replica.Un articol extraordinar…si nu ma refer la sfaturile tale,ci la concluziile tale, la care ai ajuns dupa deceniile alea de experienta.

  11. Mă bucur că ai început să faci şi „altfel de legături”. Înseamnă că ţi-ai schimbat un pic perspectiva.
    Te-ai întrebat vreodată de ce ai ales culoarea portocaliu la rochiţă?

    • Ms Javra pentru recomandarea asta saptamanala. Doamne ce poate sa faca postul din oameni. Stapana a zemii de cuvinte, comunicarea cu un nenascut este nimic fatza de comunicarea cu un neconceput(a) In vremea adolescentei functionau adevarate scoli in care fetele si baietii invatau arta comunicarii cu neconceputzii. Daca nu erai atent treceai la faza urmatoare de comunicare cu nenascutzii pana luai o bataie zdravana (in cel mai simplu caz) de la cei nascutzi mult inaintea ta si care nu tzineau cont de dorintele tale. Acum comunicarea cu neconceputzii este si ea perimata. Din ce vad se comunica si cu stafiile. Scoala de comunicare cu neconeputii mai este inca valabila iar acolo se dau adevarate doctorate in materie

      • Probabil ca in vremea aceea se lucra mai mult la …comunicare si mai putin la contraceptie. 🙂 Acum se comunica si cu extraterestii, nu numai cu stafiile. Comunicam cu oricine numai cu oamenii de langa noi, nu.

    • Multumesc de vizita si de vorba buna. Daca spusele mele te vor ajuta cu ceva m-as bucura, nu e un studiu stiintific ci ceva trait pe propria piele.S-au scris atatea tratate de medicina, de fizilologie, de filozofie, atatea manuale de sfaturi utile dar, din pacate, nu venim pe lume cu instructiuni de folosire si carte tehnica, suntem deosebiti si reactionam deosebit…

  12. Pingback: Înfiinţez o rubrică duminicală permanentă, "Recomandările săptămânii”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s