Arhivele lunare: Iulie 2014

Ma iubeste cititorii

Standard

Am avut o zi agitata. Simteam nevoia de putina destindere. Unii se uita la filmuletele cu Robotzi, altii asculta muzica sau bancuri. Eu fac curat prin sertare! Prin sertarele blogului, desigur.  Ma roade uneori curiozitatea de a vedea cine ma cauta, ce public tinta am, pe intelesul cui trebuie sa comunic…  Mai bine imi rodeam bocancii si ramaneam cu curiozitatea nesatisfacuta!

De ce naiba mi-am facut eu blog, cand mai bine ma apucam de mica publicitate? Sau de intermedieri matrimoniale, ca vad ca astea au cautare? Am oare un blog asa pervers? sau asa romantico-sentimental incat sa-si caute toti perechea pe aici? Exemplificare:

babe in Praga sa plateasca pentru sex; eu la Praga am fost dar n-am stiut sa ma interesez de tarif si nici sa-mi iau agenda pentru programari.

vreau amanta in Baia Mare ! regret, baia mea e cam mica…

ce trebuie sa faca o femeie sa nui pese de nimica cand o supara amantul pe 2014? daca era pe 2013 stiam, asa…cred ca cel mai simplu ar fi sa nu-si ia amant in anul asta, daca-i an cu suparari.

care este scopul unei relatii extraconjugale? scopul unei relatii extraconjugale este socializarea in afara jugului, dezvoltarea de relatii interumane si sustinerea pacii in lume; asta pana afla „conjugalul”…

la un amant ii place o femeie cu experienta sau nu? depinde de amant, daca are in jur de 100 de ani se cere numai rabdare, experienta e oricum inutila…

ma exita piciorul in ghips al prietenei mele. Ma, sa nu-ti vina idei si , pentru o excitatie mai eficienta, sa-i rupi picioarele fetii toata ziua! Tot e bine ca-ti plac rigidele, nu frigidele!

vreau sa ma castrez si sami tai capu la putza. Taie-ti numa capu’, putza oricum nu stie gramatica! Da’ sa stii ca n-o sa-ti placa sa faci pipilica pe bombeu…

Cauta lumea tot felul de ciudatenii pe aici, daca mi-as deschide un balamuc, un balamucel mai mic, n-as duce lipsa de clienti. Exemplificare:

am gauri in fund; cate? ca sa stiu cati cercei sa-ti recomand…

lucruri care incep cu d si incap intr-o halba de bere. Grea problema, putine variante: dere, din, duica, dichior, derde de daris…

ce papuci iti trebuie sa sari un gard? Daca e un gard electrificat, unii cu impamantare, altfel cel mai simplu e fara papuci, cu conditia sa nu creasca urzici langa gard.

vise spala rufe murdare soacramea deja moarta. Tu visezi ca-i soacra-ta deja moarta, soacra moarta spala rufe murdare,  sau cum?…

schimb tura maternitate 1985. N-ai precizat ce vrei la schimb, deci nu te pot ajuta.Si oricum mi se pare cam expirata marfa asta…

de ce minti cotoroanta fara dinti? Eu nici nu mint, am si toti dintii, dar ti-as putea recomanda niste cabinete stomatologice bune…

maxime despre impotenta. Pardon, alea-s minime!

poezie ce te faci cand vei fi mare. Corect este „Poezie, ce te faci cand vei fi mare?” „Poem,desigur!”

mor mor de unde bani de flori. Sa te vezi matale mort ca niste panselute mai gasim noi! Dar multumim ca ne-ai anuntat din timp…

clisma ceai.O clisma cu ceai? Bleahhh! Un ceai c-o clisma? Bleahhh!

cuvinte cu x la mijloc si an ci eput. Am cautat traducerea cu Google dar n-am gasit-o.

sa umplut romania de tarani infecti! Buna concluzie, doar un geniu putea s-o traga! Sau sa i-o traga! Romaniei si limbii romane!

Cam astia sunt cititorii mei si astea sunt minunatele cautari ce-i duc la mine. Sa-mi deschid un cabinet de psihiarie sau sa ma eutanasiez inghitind pagini de DEX si Gramatica Academiei Romane? Ca de toate au la magazin, la mine-n sat, da’ mitraliere cica n-aduc saptamana asta…

images

 

Jurnal de ulita

Standard

Am lipsit cateva zile (a observat cineva?), dar am lipsit motivat. Mi-am facut datoria de nasa careia i-au venit finii in vizita. Anunt pe aceasta cale (daca intereseaza pe cineva) ca finuta mea e proaspata studenta la Politehnica, la Automatica. Asa-s Adelinele astea, niste destepte! 🙂

Acu, ca mi-am motivat absenta, sa trecem la lucruri serioase. Am intalnit tot felul de jurnale : intime, de calatorii, de front, de bord, de  „femeie simpla”… Eu m-am gandit azi sa incep un jurnal inedit, un jurnal de ulita! Vreau sa-mi fac ulita celebra, daca tot se cheama pompos strada dar nu e, din lipsa de asfalt, macar s-o pavez cu articole in blogosfera. Sa pun trei litere intre doua pietre si sa astup gropile cu semne de punctuatie cat sa fie deplasarea mai placuta. Deci , de azi, faceti cunostinta cu ulita mea si cu intamplarile vecinilor mei, unele banale, altele savuroase, unele ciudate, altele caraghioase. Sa vedeti si voi ce palpitanta e viata la tara! 🙂

Am facut un drum la noi la magazin; nu pentru ca are „empesa” de-aia ci pentru ca trebuia sa cumpar cateva nimicuri. Ati fi surprinsi sa vedeti ce magazin fain avem, eu ii zic chiar „mall”, ca are etaj si mai multe raioane bine aprovizionate si foarte bine igienizate si poti sa platesti cu cardul, lucru rar intalnit pe la sate. Suntem emancipati, dom’le, folosim codul PIN mai des decat bancnota de un leu! 🙂 Doar ca azi li s-a defectat tehnica si abia din a patra incercare am reusit sa platim, ca n-aveam numerar la noi. Ma si vedeam restituind toata marfa si inghinind in sec dupa covrigeii cu susan…

pepene uriasAm oprit la brutarie si am luat paine calda, de-aia rumenita la cuptor de lemne, de-aia care nici nu ingrasa, nici nu prosteste doar creaza dependenta. Vis-a-vis era un nene care vindea pepeni. Pepeni adevarati, de-aia de la 10 kile in sus si tocmai ni-i laudase o tanti ca sunt grozav de dulci. Mi-a plouat in gura dar nenea vanzatorul n-avea POS , sa platim cu cardul. Ne-am scotocit prin portofele si-am incropit de doi monstruleti. Si ce lectie ne-a tinut vanzatorul! Ca au coaja suuubtireee si semintele fiiine-fiiine, ca aia lunguieti sunt „alta tehnologie”, da-s buni si aia… Asta e , fiecare pepene cu „tehnologia” lui, nu ne pricepem noi, profanii. L-am intrebat de unde sunt pepenii, daca-mi zicea ca-s de Dabuleni nici nu mai cumparam, m-am saturat ca toti carnatii sunt de Plescoi, toata branza de Sibiu si toti covrigii de Buzau. Si toate blondele sunt studente la Drept! 🙂

In drum spre casa, din goana „melciseasca” a masinii mi-am studiat ulita si m-am trezit zambind de ce vedeam. Dar zambetele vi le impartasesc altadata, nu vreau sa dezvalui tot farmecul odata. Deci, bun venit pe ulita mea! Daca o sa va placa atat de tare si o sa vreti sa-mi fiti vecini sa stiti ca mai sunt case sau locuri de vanzare, intermediez cu comision minim. 🙂

Glorie pe catafalc

Standard

Pana si moartea a ajuns o marfa! Ambalata frumos, adica inabusita in lacrimi, incorsetata in „fiare contorsionate”, mirosind a kerosen si condimentata cu gelozii patologice sau alte drame sentimentale, ea se vinde bine in prime-time. Stam cu telecomanda in mana si schimbam canalele sa comparam cine da mai multe amanunte picante, dam sonorul mai tare sa nu ne scape vreun suspin al unei rude ravasite de durere si ne stergem ipocrit o lacrima daca „victima n-a mai avut nici o sansa” sau „copilasul s-a stins in bratele mamei”. Suntem avizi de astfel de „stiri”, miscati o clipa de dramele altora ne diluam propriile drame.

Oamenii de televiziune, adevarati negutatori de „senzational” si „exclusiv”, unde senzationalul e doar o moarte, cel mai firesc lucru de pe pamant, si exclusiv e o lacrima luata aproape cu lupa din coltul ochiului unei victime, stiu sa-si aseze frumos marfa pe tarabe   ecrane si s-o vanda la pret de trufanda numai fiindca GPS-ul i-a dus primii la locul faptei  . Emotionalul e mai important decat subiectivismul, nici nu ne dam seama cand inghitim pastila care ne incetoseaza vederea si luciditatea. Ne lasam manipulati, preferam sa ne lasam manipulati cu dramele altora si inchidem ochii la dramele care chiar ne-arputea lovi si pe noi.comemorare Olanda

Jeleste o lume intreaga mortii din avionul prabusit in Ucraina. Sunt ei mai importanti decat cei din avionul din Taiwan, numai fiindca au fost doborati de „teroristi” si nu de uragan? Sau pentru ca erau pasageri internationali si nu niste autohtoni oarecare pe o linie interna?Pentru unii se declara doliu national, se asterne covor de flori, peste altii se asterne doar uitarea…

 

fasia gazaIn timp ce se repatriaza trupurile celor din Ucraina alte sute de trupuri, ucise la fel de barbar, sunt adunate de sub obuzele israieliene din fasia Gaza. Sunt mai putin valorosi fiindca sunt palestinieni omorati in propriile case sau chiar intr-un spital? Asta nu e tot terorism, nu trebuie condamnat?Dar pe copiii din Siria ii plange cineva?

A murit un tanar care avea si cetatenie romana in avionul malaezian si l-au facut erou, lumea a descoperit brusc ce om valoros am pierdut. Dar au murit ieri si opt romani intr-un accident stupid de microbuz, in Spania. Probabil ca daca nu arzi in kerosen si doar in motorina nu esti la fel de valoros, esti trecut doar la „etc.” , pe banda galbena…

Ani de zile ne-am pierdut noptile cautand-o pe Elodia mai ca pe Sfantul Gral si in acest timp poate au disparut zeci de femei anonime, necautate de nimeni, planse si ele nestiut de familiile lor.

Avem o pasiune in a contempla moartea. Pentru multi ea devine nu sfarsitul, ci  apogeul vietii, clipa lor de celebritate. Oameni pe langa care am trecut indiferenti, care si-au trait viata modest si care nu si-au dorit poate niciodata faima, devin peste noapte vedete numai fiindca moartea lor a fost surprinsa de camerele video, a fost dramatica, sau s-a petrecut la momentul potrivit, cand grila de programe chiar avea nevoie de niste lacrimi stoarse care sa ude bine ratingul la radacina, sa-l creasca mare.

Mi-e ciuda de vietile irosite dar si mai ciuda mi-e de mortile folosite manipulator. Mi-e sila de ipocrizia celor care alearga la funeraliile unui copil mancat de caini, a unui soldat ucis pe front sau al unei femei ucise cu lovituri de cutit fara sa-i fi cunoscut pe oamenii astia vreodata, fara sa le fi dat vreodata „buna ziua”. Si mi-e lehamite sa ma mai uit la stiri unde mi se arata numai ce vor ei sa vad, sa nu cumva sa intorc capul si sa observ cum cineva ascute pumnale ce m-ar putea lovi si pe mine. Iar daca as fi o victima a acestor pumnale probabil ca as avea si eu minutul meu de glorie la televizor. Si ce om minunat as deveni peste noapte!…

Gainar fara voie

Standard

Am vrut sa locuiesc la tara si am vrut sa cresc animalute. Dar numai din cele cu blana si de pe urma carora nu prea tragi foloase, respectiv caini si pisici. Multe am vrut, putine am adunat. In prezent posed doua blanuri cam puricoase, pe Yeti, un siberian mai muradar decat un salahor de pe santier si pe Max, un lup clapaug viteaz care tremura si se ascunde in fundul custii de cum tuna undeva, la munte. Au trecut si alte lighioane prin inventarul meu, de la arici la testoase si de la maidanezi abandonati la soparle amatoare de racoarea bucatariei, dar acum doar atatea mai am,un caine si un motan! Cel putin asa credeam…

Am multa verdeata in jurul casei. Asta spre deosebire de vecinii de peste gard in batatura carora e ca pe drum, numai praf. Nu-s bogati in vegetale da-s bogati in animale, au o gramada de oratanii. De vreo doua saptamani unul din puii vecinului si-a facut o intrare secreta in gradina noastra. La inceput ciugulea timid iarba si fugea de cum pasea vreunul dintre noi dincolo de terasa. Apoi s-a apropiat, a facut cunostinta si cu terasa. A facut cunostinta si cu Yeti care initial l-a pandit prin tufisuri convins ca-i o zburatoare aterizata sa-si faca el tabietul de vanator profesionist; apoi si-a dat seama ca asta are prea multe pene  si nu merita efortul de a-l fugari…

In ultima vreme puiul pare de-al casei, vine in zori si pleaca pe inserat. Adica, cred ca pleaca, ca doar nu ies noaptea sa-l caut pe Gogu! Ca asa l-am botezat, Gogu. Trebuia sa aibe si el un nume, nu puteam sa strig „pui, pui” sa alarmez toate gainile in vecini!

Mai nou Gogu s-a obisnuit sa fie servit cu ceva bun, firimituri de placinta sau macar de paine, miez de pepene… Asa ca, de cum pasesc acum in gradina, hop si el! Nu conteaza ca ies cu ligheanul de rufe, Gogu isi vrea „tainul”.

Nu m-am gandit niciodata sa cresc gaini. De fapt , m-am gandit sa nu cresc. Ma cam enerveaza cotcodacitoarele astea care scoala tot satul anuntand ca fac un ou si in urma carora trebuie sa strangi gainati toata ziua. Si cum as putea sa cresc eu o vietate si-apoi s-o fierb sa fac supa de galuste? Exclus! Doar ca Gogu mi-a devenit simpatic, ma gandesc chiar sa-l rascumpar de la vecinul. Dar ce fac cu el cand mai creste? Il bag la iarna in casa? Sau i-l dau vecinului inapoi? adica eu sa-l cresc si el sa-l faca galuste? Exclus si asta!

Asa ca nu stiu ce sa fac. E nasol cand se trezeste omu’ gainar peste noapte si nu e pregatit psihologic. Stie cineva cat traieste o gaina ?(nu, nu-mi spuneti ca pana ajunge in oala cu galuste!) Ca sa stiu daca trebuie sa-l las pe Gogu mostenire de familie…

PS. Noroc ca Max e analfabet si nu citeste bloguri, ca daca ar afla ca in spatele casei e un pui de gaina mi-ar fi rezolvat demult aceasta dilema…

doar-verificam

PPS. Desi poza e luata de pe net pe cuvant ca e leit Gogu, are aceeasi privire inteligenta. Si nu m-ar mira sa-l vad maine intinzandu-si gatul peste pragul usii sa vada ce scriu la calculator. 🙂

Praful sa se aleaga

Standard

Darurile sunt dorite de toata lumea, toti ne bucuram cand primim cadouri. Mai ales daca vin din partea oamenilor dragi capata o valoare aparte dincolo de valoarea materiala. O farama de suflet pusa intr-o panseluta o face mai valoroasa decat cea mai rara orhidee.

Oamenii vin si pleaca in viata noastra si uneori darurile raman. Un bibelou de plastilina incropit in joaca de copilul tau iti e la fel de drag si te emotioneaza chiar si cand copilul a devenit adult, poate are si el copii la randul lui. Dar o vaza de portelan scump primita dar de nunta de la soacra iti starneste furie daca o vezi pe raft dupa un divort. Si atunci ce faci, spargi vaza ca sa nu-ti mai amintesti de fosta soacra? Ce vina are vaza ??Din cauza vazei ai ajuns la divort?

Despre asta voiam sa intreb: ce faceti cu lucrurile daruite de persoane pe care le-ati exclus din viata voastra? Asimilati obiectul cu persoana de la care l-ati primit si va rasfrangeti toata furia asupra lui? Sau il daruiti altcuiva, sa nu va mai iasa in cale si sa nu va mai starneasca amintiri neplacute? Daca „fostul” v-a daruit un pisoi flocos si apoi v-a parasit pentru alta, mai focoasa, omorati pisoiul care intre timp s-a facut motan in toata regula si va toarce ferict in brate de cum intrati pe usa? Daca o fosta prietena v-a pictat un tablou si apoi a uitat sa va returneze niste datorii sau v-a denigrat in fata strainilor aruncati tabloul la gunoi, ba chiar il vopsiti cu bidineaua, ostentaiv, inainte? Si daca aveti in gradina un brad adus de la munte, cu multi ani in urma, de o persoana pe care azi nu vreti s-o mai vedeti, taiati bradul de la radacina?

Am si eu, ca tot omul, antipatii, poate chiar dusmani.Dar n-au fost asa dintotdeauna, candva ne-au legat niste lucruri, s-au adunat niste amintiri si niste urme materiale ale trecerii lor prin existenta mea. Daca sterg urmele vor disparea si amintirile? Si lucrurile rele care s-au intamplat si ne-au despartit iremediabil? Si nu ma refer la niste fotografii intr-un album, acestea pot fi distruse fara nici o remuscare (sau chiar cu oarecare satisfactie, ca un ritual voodoo!) ci la lucruri sau fiinte de care te lovesti zilnic.

Oare daca spui „sa se aleaga praful de tot”, praful asta nu tot pe suflet se depune?Si esti mai linistit daca transformi in praf ceva migalit de cineva si primit de tine cu bucurie intr-un moment al vietii? Fiecare moment cred ca are o amprenta proprie, nu cred ca trebuie sters cu buretele tot ce s-a intamplat de la un moment dat si sa anihilezi toate amprentele. Toate au avut un rost chiar daca nu s-a terminat frumos. Vrem sa uitam si sa negam tot rostul vietii noastre numai fiindca nu ne place finalul?E o solutie asta sau doar o razbunare inutila? Intreb si eu…

oamenii-slabi-se-razbuna

L.E.

M-am mai uitat odata la citatul asta si ma tooot gandesc: am vrut sa ma razbun, dar am renuntat, am zis ca nu merita efortul, deci nu-s chiar slaba; am vrut sa iert dar nu mi-a prea iesit, deci nici puternica nu sunt; am vrut sa ignor dar mi-a fost imposibil…deci sunt o proasta???

Zambet printre lacrimi

Standard

E vineri seara, tarziu. Ma abtin cu greu sa nu abordez un subiect dureros si care imi macina creierii, adica doborarea avionului de pasageri in Ucraina. Dar s-a vorbit atat de mult pe tema asta incat vorbele mele ar fi inutile. Si inadecvate pentru un inceput de weekend. Simt o mare tristete si revolta dar incerc sa mi le camuflez gandindu-ma la ceva mai vesel.

fetitaCa de exemplu la nepoata-mea cea zvapaiata, pustoaica de 5 ani a unui var, care a venit in vizita. Scoate copilul asta niste perleee! 🙂

Eu, la bucatarie, mestec in ceaunul cu dulceata; ea scotoceste din priviri sa vada cam ce sa-mi ceara. La intrebarea „ce-mi dai bun?” deja a primit un raspuns nesatisfacator: „dulceata, cand o fi gata!”Vede flaconul cu pastile efervescente.

-Ce ai aici, Blonda? (asa imi zice ea, Blonda, desi sunt cat se poate de bruneta!)

-Niste magneziu pentru sistemul nervos…

-Da-mi si mie, ca am asa niste nervi agitati!…

Ii dau, savureaza, zice sa-i dau si pentru sora-sa (” ca si aia-i o nervoasaa!”), apoi imi vad de treaba. Ma duc sa ud florile din ghivece.

-Merg si io sa te ajut!

Normal, imi trebuia si cineva sa-mi arate drumul… Torn cu generozitate apa in ghivecele suspendate cu petunii curgatoare.Torn cu simt de raspundere, plantele astea sunt mari iubitoare de apa, aproape umplu ghivecele. Nici nu ajung la scari si striga aia mica:

-Blonda, floarea ta se pisha!

Asta e, am niste flori pisacioase si o nepoata sloboda la gura! ca nu putem sa fim toate niste lady in familie! 🙂

Sa aveti un weekend linistit si lipsit de vesti rele!

Protejat? De cine?

Standard

Cand nu stiu ceva, intreb. Prefer sa ma fac de rusine cinci minute si sa fiu mai desteapta pe urma decat sa par desteapta cinci minute si sa raman tot inocenta fraiera. Asa ca sunt renumita pentru intrebarile mele- unele mai mult decat „inteligente” gen de ce nu se invarte Pamantul de la est la vest sau unde se duce lumina cand stingi becul  🙂 – dar si pentru unele de-a dreptul puerile gen cum postez un filmulet pe blog sau cum sa pun link. Azi mai am o nedumerire pentru care va rog pe voi sa ma luminati: de ce isi trec unii oameni blogul in privat, adica protejat?

Sunt putin frustrata fiindca am cateva bloguri pe care nu le mai pot accesa (adica nu stiu cum se procedeaza ca sa ai acces pe ele) si sunt mai ales nedumerita de ce se apeleaza la aceasta modalitate. Adica de ce ai vrea sa limitezi accesul cititorilor la ce te-ai chinuit sa enunti? Pot sa inteleg ca nu-s toti prietenosi sau civilizati, am fost si eu agresata verbal de cateva ori dar asta e un risc pe care ti-l asumi cand vrei sa-ti faci iesirea in lume. Nu cred ca a fost cineva scutit de jignire sau macar de ironie, sunt convinsa ca toti ati intalnit carcotasi sau lupi-moralisti. Eu cred in adevarul expresiei ca ce nu te omoara, te intareste si cum nu m-a omorat nimeni pana acum e clar ca sunt calita. Ca doar n-o sa ma apuc sa plang sau sa renunt la scris si sa fug la manastire numai ca nu i-a placut cuiva slova mea si m-a facut proasta si lipsita de talent! Ba chiar am sustinut ca cea mai mare satisfactie a unui prost e sa fie citit de un inteligent care mai pierde si timpul sa comenteze…

Deci nu cred ca teama de cititori rautaciosi te poate face sa-ti restrangi cercul si sa limitezi accesul. Ai informatii secrete sau personale? Pai atunci le comunici pe mail, nu le pui pe un blog!Vrei un grup restrans de prieteni si atat? Pai atunci iti faci cont pe Facebook! Zic si eu…

Si ca sa nu raman cu mintea in ceata si sa inteleg fenomenul va rog sa-mi dati si mie o explicatie, e o chestie practica sau e doar o moda trecatoare? Si ce trebuie sa fac sa mai pot citi in continuare pe aceste bloguri protejate?