Vin de la munca. Vin, ca bere cu lamaie nu pot. 🙂
Parasesc carosabilul drumului national si intru pe ulita mea care viseaza inca asfalt. Oo, da’ ce mai viseaza, mai ales ca in ultimele zile tot zornaie niste utilaje care sapa santuri si aduc pietris, dar nu-i decat o biata reabilitare de drum pietruit!…
De cum intru pe ulita zaresc un caine de talie mica asezat confortabil, ca un bulibasa, fix in mijlocul drumului. Nici nu se singhiseste de masina, abia in ultima clipa se ridica alene si trece langa poarta ursuz de parca ar astepta multumiri ca ne-a lasat sa trecem pe mosia lui. Ceva mai incolo , pe o gramada de nisip folosita la constructia unei case, doua gaine scurma lasate lasciv pe-o rana. Nici ele nu dau doi bani pe masina noastra. Nici n-au de unde, ca inca mai sapa in cautarea pungutei din povesti… Aproape de casa un stol de vrabii fac baie in praful ulitei. Ce placere o fi asta sa-ti pui tarana-n cap si sa-ti dai cu praf in ochi? Oare vine ploaie?…
Intru in curte. In fata scarilor, pe aleia de piatra, Yeti sta tolanit ca un faraon bine mumificat; nici nu misca, abia catadicseste sa fluture o mustata in semn de salut, ii e prea lene sa mai si miorlaie. Ii bat obrazul ca n-are maniere, degeaba il educ ca tot matza necioplita de la tara ramane, cand trebuie sa fie politicos ,tace si cand ar trebui sa taca urla de-mi zgaraie timpanele.
Intru in casa si cuget cu voce tare: pasarile de la tara se tavalesc in praful drumului, vrabiile de la oras unde se tavalesc? Cred ca se tavalesc in chinuri de ciuda ca nu s-au nascut si ele la sat. Ca si „vesnicia s-a nascut la sat”, vorba poetului…
Si vesnicia s-a nascut din praf? Sau s-a ales praful de vesnicie? Si ce legatura au vrabiile cu vesnicia? Poate doar vorba populara „vrabia e pui dar numai dracu’ stie de cand ii”…Si de unde atata filozofie pe capul meu cand vin de la munca? De-aia e mai buna berea cu lamaie decat vinul! Am zis!!
O zeama de cuvinte 
Am citit, mi-am imaginat peisajul că l-ai descris perfect şi acum simt o lene soră cu nesimţirea. M-aş tolăni dar nu am unde…
tolani-m-as si n-am cui.
Pai ce, esti fachir sa te tolanesti pe cuie? ;))
Vezi, daca nu stai pe o ulita prafuita! :))
Mmmm… doar îmi pare mie sau gureșele chiar păzesc Capacul berii ăleia cu lămâie? 😯
Pe bune? Nici nu m-am uitat, ca e o poza „furata” de pe net. cum le potriveste soarta pe toate… 🙂
veștil sunt următoarele: avem oi un motan negru care a pus stăpânire pe scările blocului. ca să nu-=l deranjez am folosit rampa pentru cărucioare. m-a privit satisfăcut.
am băut, finalmente!, bere cu lămâie. mda.
Compunere:
praful e veșnic, vrăbiile nu. ploaia e veșnică. vrăbiile zburătăcind prin praf anunță ploaia. ai umbrelă?
Daca nici asta nu-i telepatie atunci nu stiu ce-i! Tocmai de pe blogul tau vin… 🙂
Compunerea ta e mai profunda decat toate semnele mele de intrebare. Asadar, beti bere cu lamaie si veti ajunge mari filozofi! :))
Si nu, n-am umbrela, n-am purtat niciodata!!
De ce, nu-ți stă bine cu umbrelă? 😛 Păi telepatia mai mare a fost că eu m-am înțepat în cactuși și dumneata în zmeurzici!
Oare cît va mai rezista ‘ţara’ în ţara asta…? Mi se scaldă vrăbii în nisipul pustiului sufletului…
N-as fi crezut, pe vremea cand eram o citadina convinsa, ca praful ulitei are atata farmec. Brusc mi-am amintit ca era mai mare bucuria jucatului in tarana, in fata portii bunicilor, decat sa cladesc castele pe nisipul de pe plaja… Ma enervez doar ca trebuie sa sterg geamurile mai des. 🙂
Te înţeleg perfect! Am avut ocazia – de prea puţine ori – să ajung prin drumurile mele de odinioară cu prietenii, în locuri depărtate, unde părea că nici cuvîntul ‘oraş’ nu fusese încă inventat. N-aş mai fi plecat de acolo, totul părea descins direct din cărţile cu poveşti, acelea vechi de demult…
Chiar şi aici, la cinci minute de centrul oraşului, încerc să-mi păstrez o ambianţă cît mai naturală, pe petecul de pămînt ce mi-a fost lăsat. Păcat că împrejur strigă oraşul din rărunchi. Prea mult beton, prea puţină viaţă simplă şi curată…
Ha ! Ha ! M-ai facut sa citesc de pe wikipedia despre cum fac vrabiile baie de praf, si chiar si gainile, (ca se pare ca ele au fost cel mai aprig studiate, atat in conditii de curte gen batatura, cat si de cuibar cu zabrele de sarma, cat si in praf-praf sau material lemnos prafuit, sau diverse materiale sintetice, etc) !
Plus desigur ca nu numai pasaretul face baie in praf, si elefantii si caii si alte mamifere par a se delecta cu asa ceva. Plus cei care nu au parte de praf vreme prea indelungata, mai abitir se azvarl in el atunci cand il simt in preajma !
Insa nu mi-e mie de vrabiile urbane din Romania, ca maj oraselor din Romania sunt orase destul de prafoase !
Precum crestinii habotnici stau cu Biblia pe noptiera, asa stai si tu cu ochii pe Wikipedia asta! :)) Din ce imi mai aduc eu aminte obiceiul „imbaierii” in praf e contra parazitilor, e un mod de a-si scutura capusele sau ce mai aduna sub pene.Praful e un fel de sampon, mai ales inaintea ploilor. 🙂 Asa e, e suficient praf la oras pentru toate vrabiile din lume, doar ca nu mai au loc de atatea masini, unde naiba sa se mai tavaleasca?
Vrăbiile de la oraş sunt nişte ţigănci care ţipă mult şi nu fac nimic concret.
Ce vrei mai concret decat gainatiul pe masina?
Na că m-ai bulversat cu întrebările de la final. Mi-e milă de bietele vrăbii de la oraș…
Stiu si eu, poate ca in week-end pleaca si ele la tara… 🙂
😆
Oare?