Jurnal de ulita mare III

Standard

la-coafor-5_4f84ae7f7870a2Sub deviza sa ne schimbam parul dar sa ne conservam naravul , am fost la coafor. Pentru mine mersul la coafor e ca mersul la stomatolog, adica nu-mi face placere dar daca-i musai… Nu-mi place barfa pe care o intalnesti in astfel de saloane oricat de selecte ar fi ele; noroc cu tacanitul foarfecei si zumzetul foeonului ca ma mai scuteste de cronica mondena si moderna a urbei! Doar ca , daca stai jumate de ora cu vopseaua in cap, iti raman urechile libere si auzi fara sa vrei tot ce se discuta.

Intra un muciomen, om grizonat, cam la 40 de ani, dar barbat prezentabil, care le cunoastea bine pe cele doua coafeze din salon, si incepe sa se vaite. Nu puteam sa-mi bag degetele in urechi ca ma murdaream de vopsea, asa ca am facut auditie. Parca m-as fi uitat la „Nora pentru mama”, zau! Am dedus ca domnisoarele coafeze ii facusera cunostinta cu o duduie, ca initial relatia mersese bine dar acum aparusera nori in paradis. Nu dau din casa omului, ca nu-i frumos, dar argumentul care m-a socat pe mine si care era unul din reprosurile majore ale individului, era ca tipa se joaca pe telefon. Horror, nu-i asa? Auzi sacrilegiu, sa butonezi telefonul si sa-ti pierzi timpul jucandu-te! Inadmisibil, dom’le! Brusc m-am gandit cu drag la omul de langa mine, care ma suporta invartind mahjoange si impuscand martieni  pana reusesc sa intru in topul jucatorilor…

Plec de la coafor cu lookul intinerit si dau o raita pe „ulita mare” a urbei. Langa parc, in dreptul locului de joaca dar pe trotuar, mergea agale un grup de patru prichindei cu mingiile la subrat. Mi-a atras atentia discuta lor si fiindca tocmai ma setasem pe indiscretii si interceptari, am incetinit pasul cat sa raman in urma si sa-i ascult.

-…si o sa mai reziste pamantul o mie de ani si pe urma vine sfarsitul lumii! zicea unul din ei,un ciutan de vreo 9-10 ani cel mult si care parea liderul grupului.

-Ba nu-i adevarat, cum sa fie sfarsitul lumii? se revolta alt prichindel.

-Ba da, vine sfarsitul lumii si o sa moara toata lumea! intareste atoatestiutorul.

-Si noi?

-Si noi, si copiii nostri!

-Da’ eu n-am copii! se revolta singura fetita din grup.

-Pai atunci o sa ai, fraiero, c-o sa fim oameni mari toti! Si daca nu ma credeti pe mine hai sa-l intrebam pe fratele Ionel, ca el stie cel mai bine!

Si au zbughit-o la fuga traversand strada fara sa se asigure si intrand la biblioteca crestina de peste drum.Probabil „fratele Ionel” avea program de audiente…

Asadar, cand mergeti la coafor mai bine luati-va un telefon si casti sa ascultati muzica, o sa pareti niste femei serioase, nu ca alea care folosesc telefonul ca sa se joace. Iar cand va lasati copiii in parc aveti grija ce „misionari” vin sa-i indoctrineze.

In rest sunt bine, am amigdalita pultacee si febra 39,2 dar coafura rezista. Si sunt mai roscata…

30 responses »

  1. Oroarea copilăriei mele. amigdalita!😯 Cum naiba te-ai căptuşit cu ea?! Bere prea rece, presupun…🙄
    Nu m-apuc să-ţi dau sfaturi de „reparaţie”, că doar te afli în domeniu. Doar fă-te bine curînd!😉

    • A fost si oroarea copilariei mele. Acum o fac rar, cam la 2-3 ani odata, dar o fac cu simt de raspundere. Eu vad partea plina a paharului: pot sa spun tuturor nu-mi dati galci, ca am deja!🙂

      • Am reuşit să mă feresc de ea de cînd nu mai am „stăpîn”. Dar cu ce preţ: stau numai în casă.😦
        E adevărat că la mine se lăsa cu 39,5-40 °C cam o dată pe lună. Mi-am fiert creierii la foc iute pe atunci, poate de-aia acum au rămas fără zeamă şi s-au uscat…🙄

        Ai grijă de tine, n-o lăsa să-şi facă de cap!

  2. Cum de nu te-ai dus sa te lamureasca ,,fratele Ionel ” cum e cu Apocalipsa ?😆
    Eu as fi intrebat in ce zi si la ce ora peste zece ani, sa nu ma prinda fara nessul baut si portia de tigari :)))

    • Am o relatie speciala cu „fratii” astia: intai incearca sa ma lamureasca ce si cum si apoi nu stiu cum sa scape cand incep sa le explic eu ce si cum, varianta mea.🙂 Plus ca termenul limita era o mie de ani, eram prea ramolita atunci sa frec un nes.

      • tu faci ca barbatu-mio. sa-i fereasca sfintul pe martorii lui Iehova sau pe mormonii care ne bat la usa, daca le deschide el :)))) Nu zici ca a facut rost si de The Book of Mormon,ca sa aibe amunitie mai concreta ? :))

      • O, martorii lui Iehova erau „prietenii” mei cei mai buni cand locuiam la oras: se bucurau cand le deschideam usa si apoi nu mai stiau ce motive sa gaseasca sa poata pleca mai repede.:) Cu mormonii n-am avut de-a face decat la un curs profesional de reanimare, n-am avut placerea unei „confruntari ideologice”.

  3. Io nu renunţ la ferma mea din telefon pentru nimeni şi nimic. Păi cum, bre? Vacile îmi dau lapte, găinile se ouă, creşte grâu, fac pâine… oricine şi-ar dori aşa comoară la casa omului😀
    Aşa, că bine le zice July, data viitoare întreabă copilul clar când vine. Peste 1000 de ani dar mai exact când? La naiba, stai că io nu cred că prind.

    Sănătate multă, Adelina!

    • N-am jucat niciodata chestia aia cu administrarea unei ferme. Cred ca mi-a fost teama sa nu-mi placa prea mult, sa-mi creeze dependenta.🙂 Si nu ma joc pe telefon , mi se pare obositor. Pe laptop insa… :))

  4. Ha ! Ha ! Eu eram barbatul ala (cam gay) care isi permite sa se vaite in real life (numai) la frizeri si frizerite (care ma cunosc si cu care am o relatie cat de cat stabila de termen lung) despre relatiile mele amoroase !

  5. Vino de hac gilcilor…cartofi rasi pe razatoare(Verner :))stropiti din belsug cu spirt si infasurati la git(in fularul Burberry),plus o frectie cu otet aromat care-i leacul bun la toate si vei avea rezultat garantat.Sanatate multa!
    Rosul,intinereste?🙂

  6. in primul rand insanatosire grabnica. Mai ales la creier, dupa expunerea la asa vaitaturi. Zau, la cate joace am bagat eu la viata mea (mai ales studenta) trebuia sa ma lase boufriend-ul de atunci (ma apucam sa ma joc dimineata, si ma trezeam ca iar mijeste de ziua😀 ). Ups. stii, nu mai sunt cu boufriend-ul de atunci. Cred ca e de la jocurile mele.

  7. sanatate multa, multa, multa… si eu am aceeasi sensibilitate, si cu amigdalele si cu coaforul🙂
    Iar piticii sunt deliciosi. Eu am auzit tot asa doi pustani de clasa I discutand:”Nu exista mos Craciun, stiu precis!”,”Ba exista ma, dar nu la noi, numa’ in strainatate!” Cam atunci, in jurul varstei de 7 ani dispare din pacate magia lui mos Craciun si a zanei Maseluta😦
    By the way, mi-am schimbat numele, abia intrata in lumea blogosferei nu am realizat ca mi-am pus numele de la e-mail🙂

    • N-am trait niciodata farmecul credintei in Mos Craciun, nici nu ma oboseam sa-l pandesc sau sa-i cer ceva fiindca eram convinsa ca nu exista. In privinta Apocalipsei insa am niste dubii. Sper sa nu se transforme in certitudini…🙂

      • Nu se poate… nici cand erai mica, mica? Ba eu am crezut pana in ultima secunda si mai cred un pic si azi🙂 nu ma intereseaza atat de mult cadoul in sine (de multe ori se da cu stangu’ in dreptu’ la acest capitol) ci surpriza, atmosfera de asteptare, de bucurie.

  8. Adelinooo…de la indiscretie ti se trage pultaceul din amigdala…parole! Ti s-o dus pe trompa lui Eustacio in jos si s-a intepenit in amigdale…😀
    Iti doresc multa sanatate!
    Si sa iti fie de bine cu improspatarea frezei!

  9. Si eu aveam problema mare cu amigdalitele… insa le-am scos acum 10 ani si de atunci sant ca nou… doar cate o pneumonie mai fac din cand in cand in rest nimic !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s