Sa nu uit sa…

Standard

Daca maine castig la loto; daca, sapandu-mi cele doua straturi de patrunjel dau de petrol; daca primesc o mostenire de la un nepot de-al uni strabunic de-al unei matuse de-a unui var de-al lui tata sau poa’ sa fie si de la Biserica Mormona sau de la Martorii lui Yehova, nu conteaza…Mai simplu, daca maine ma pricopsesc cu niste bani si ma hotorasc sa-mi fac o pensiune, nu prea stiu sigur ce sa fac dar incep sa-mi dau seama ce NU trebuie sa fac daca vreau sa am oaspeti fericiti! Pe baza experientelor din ultimul timp mi-am intocmit un codex al greselilor ce trebuie sa le evit ca patroana de pensiune. Ca si turistul e om si din banii lui prospera afacerea, deci trebuie sa fie multumit, nu doar jecmanit. Deci:

Sa nu-mi fac pensiune cu scari de lemn care scartie ca intr-o casa bantuita de fantome!Sau macar s-o dotez si cu fantome…

Sa nu pun parchet laminat peste dusumele de lemn fara izolatie, sau macar sa pun niste mochete care amortizeaza zgomotul pasilor!

Sa nu fac terasa comuna ca tot omu’ sa se bucure din plin daca se invecineaza cu puradei care vor sa se antreneze pentru cros!

Sa nu am izolare fonica proasta cat sa stie toata lumea cat de flatulent e vecinul!

Sa nu pun usi cu sticla la intrarea in camere, ca nu toata lumea vrea senzatia ca locuieste in acvariu si unii nu pot dormi daca se tot aprind si sting luminile pe hol, mai ca orga de lumini de la discoteca din sat!

Sa nu pun pe un pat de 2/2 metri o singura pilota de 1,5 metri, unii vor totusi sa se intinda mai mult decat le e plapuma!

Sa nu pun perne indesate cu fulgi, cam la 5 kile bucata, ele se folosesc pentru dormit, nu in loc de gantere! Si la 3 margarete sa ma indur sa pun si pui de perna pentru gaturile fragile…

Daca zic ca servesc trei mese pe zi sa nu comasez pranzul si cina intr-un five o’clock consistent! Si sa servesc afinata fara afine in sticla, altfel toate fetele de masa vor fi cu picatele de la incercarile turistilor de a separa fructele de licoare!

Sa cosesc toata iarba din curtea pensiunii , chiar daca ma vor injura pisicile ca le stric terenul de vanatoare de soricei!

Daca pun aranjamente florale in foisor, sa le schimb periodic; natura moarta e acceptabila, cea putrezita e cam…puturoasa.

Sa-mi pun musai firma la poarta! Nu toti au spirit de cercetasi sau stiu coordonatele de GPS.

Daca-mi pun indicator in intersectie ca pot fi gasit la 100 de metri sa am grija sa folosesc unitati de masura omologate, metrul nu-i tot una cu mila marina. Sau sa zic ca ma aflu la juma de ora distanta…

Sa nu ma laud cu meniu a la carte care contine doar cinci feluri din care se prepara doar trei dar doua s-au epuizat!

Sa nu cumva va nu respect STRICT normele de igiena alimentara si sa nu pastrez probe pentru 48 de ore din tot ce s-a preparat in bucatarie, ca,daca da cacarea peste turist macar sa stim de la ce i se trage!

Sa nu fiu un roman-sadea, adica evazionist si sa inregistrez turistii si sa dau factura si bon fiscal!

Daca m-am laudat pe net cu ce srvicii ofer, pai sa le ofer, nene, nu sa ma vait pe urma cand apar comentarii care ma „denigreaza!

Astea mi-au venit acum in minte. Cum sigur n-o sa ma trezesc maine dimineata cu un lingou de aur pe noptiera cred ca mai am timp sa ma documentez. Sa nu credeti acum ca am avut vreo vacanta de cosmar sau sunt eu foarte carcotasa dar cam aceste neajunsuri le-am intalnit. Unele le-am putut remedia simplu (cu 2 prosoape si 3 pioneze am rezolvat geamul de la usa!) altele, cum ar fi toxiinfectia alimentara, le-am adus acasa. Poate nici n-a fost vina gazdelor, poate a fost doar o pedeapsa divina, o fi zis Dumnezeu ca, daca n-am vrut sa pupam icoane si sa batem matanii in manastiri sa ingenuchiem in fata closetului si sa facem temenele cu icneli. 🙂

In rest a fost frumos, zau! Ca dovada va arat cu ce imagine idilica ne incepeam ziua, de pe terasa pensiunii.De sonor ce sa mai zic! Mai rar asa cafe-concert cu toaca si liturghie!

IMG_4300

18 răspunsuri »

  1. Eu iti urez sa castigi la loto si eu sa vin ca turista in pensiunea ta, Adelina . `Ti dai seama ce faaaain imi va fi ?! :)))
    Sa nu uiti sa bagi in meniu tocana de ghebe 🙄

    • Ghebosenii la casa mea n-ai sa vezi! 🙂 Culmea e ca nu consum ciuperci de frica intoxicatiilor dar am patit-o de la o friptura banala de pasare de curte, cred ca nu-s obisnuita cu chestii „bio”.
      Daca o sa-mi fac pensiune sigur voi avea si un pavilion cu specific marinaresc, niste hamace, sirene, mateloti…pentru toate gusturile. :)Si o baltoaca cu guvizi!!

  2. Aoleu ! Pana acum eram gata gata sa trag concluzia ca regiunea Murmansk e un fel de Maramures doar cu shopping ceva mai de lux plus cu perdelute deja puse peste usile cu geamuri…insa nu am avut inca vreo problema legata de vreo mancare…dar acum ma astept si la asta poate catre ultima zi de vacanta…in orice caz proprietarii de pensiuni si pensiunile seamana, se pare, la orice latitudine…o fi mai altfel prin zonele mai putin afectate cultural de crestinism, dar nu prea cred, pt ca am interactionat si cu pagani si de fapt e posibil ca paganismul sa creasca riscul de boli infectioase…insa nu sunt sigur plus scopul vacantei mele a fost mai degraba de consumator de haine si incaltaminte de brand de lux nu de consumer comparatist cultural sau de inspector de sanatate publica, de aia nu trebuie luat prea in serios ce zic eu…plus stiu ca Bucovina nu e tot aia cu Maramures, Bucovina fiind mai degraba ca un soi de regiune Karelia probabil

    • Ultima zi se pare ca e cea mai periculoasa; proprietarii iti servesc si chestii mai putin proaspete sau igienice, pe principiul „mananci aici si mori acasa”, nu-i mai intereseaza pe unde o sa borasti tu dupa ce pleci. Te-am incurajat, nu? :))

  3. Bine ai revenit fata vesela, sa aduci cu pagina ta multa buna dispozitie. Interesanta perspectiva, mi-a facut placere (din nou) sa te citesc. Esti foarte tonica si mi-e drag stilul tau. Ai o scriitura curata, un stil umoristico-ironic si un verb antrenant. Am avut acum cativa ani un itinarariu aproape identic cu al tau, chiar ti-am scris sugerandu-ti o pensiune. Noi am fost norocosi pentru ca era foarte noua si a fost bine din punctul de vedere al cazarii. O seara placuta!

    • Bine te-am regasit,psiholoago! Fac si eu haz de necaz, ca tot omu’, ca de vaicareli sunt satula. N-a fost asa rau cum pare, toate neregulile astea le-am sesizat in mai multe locuri, nu unde am fost noi cazati.E o oarecare superficialitate in turismul romanesc, ca doar noi am inventat deviza ‘las-o, ma, ca merge-asa!” Cred ca ar trebui sa scriu si partea frumoasa, sa nu creada lumea ca vin din lagar. Un lucru bun a fost si in povestea cu toxiinfectia alimentara, am dat jos surplusul de „bagaje” datorat excesului de papanasi. 🙂

      • Ai punctat perfect, cu mult umor, in stilul tau caracteristic… Ai fost realista si ai pus punctul pe j 😀 Toata lumea stie cat de frmoasa e Bucovina, dar in aceeasi masura cu totii cunoastem superficialitatea nu doar a turismului ci a multor domenii unde ar trebui doar putin ”pus osul” ca sa mearga lucrurile. Eu ca si multi altii suntem obositi de descrierile la superlativ in care suntem cei mai cei, si tara noastra e cea mai cea… Da, nimic de zis,avem cu ce sa ne mandrim, dar trebuie sa ne recunoastem si carentele. Iar cand vii tu si descrii cu atat de mult umor, nu pot decat sa rad, sa iti dau dreptate si sa astept cu interes urmatoarea scriere. Sa ai o zi minunata si inspirata! 🙂

    • Ai dreptate, trebuie sa scriu si decalogul lucrurilor ce merita laudate. Cand citeam comentariile altora pe site-urile diverselor pensiuni ma gandeam ca-s unii prea carcotasi sau snobi dar unele lucruri, chiar daca par minore, deranjeaza si-ti strica vacanta. Pe mine m-a deranjat grozav faptul ca-mi batea lumina in camera, sunt pretentioasa la somn de nu suport nici ledurile de la intrerupatoare.Noroc ca am gasit pioneze! 🙂

      • O, da, cunosc sentimentul de neputinta cand iti intra lumina pe gaura cheii de la usa si nu ai cum sa o astupi :))))) Si eu sunt cam tipicara la somn.

Lasă un răspuns către succesulpe Anulează răspunsul