Putin bine in mult rau

Standard

Tot mai des aud despre parinti care isi abandoneaza copiii sau ii maltrateaza, ba chiar ii omoara. Ce vremuri traim, Doamne, daca nici instincte materne nu mai avem, ne comportam ca cea mai josnica vietate din regnul animal?

Zilele trecute, intr-un weekend linistit, vine un domn in varsta care intreaba politicos daca ii poate face cineva gauri de cercei nepoatei lui. Nu-mi vine sa refuz, ma gandesc ca daca n-o fac eu in modul cel mai igienic se va gasi vreo baba chioara care sa incinga un ac de cusut si cu niste ata nesterila si o s-o faca. Intreb ce varsta are nepoata si ma astept sa-mi prezinte vreun sugar. Nu, nepoata are 12 ani, e o domnisorica firava si foarte timida. Dau sa zic nu, n-as vrea sa aud vaiete de copila fricoasa ce se sperie de cum ma apropi de urechea ei. Nici n-apuc sa refuz si o vad cum se intristeaza, aproape ca-i tremura barbia a plans. Ma inmoi repede . Si o intreb daca are cercei, sub nici o forma n-o sa-i pun ate in urechi, ca la purcei (am eu o fixa cu atele la urechi, nu le suport de cand am vazut niste urechi supurate de la ate imputite!). Imi scoate repede niste cercei din gentuta, niste plasticosi cu sarma ordinara. Oribili! Si ca aspect si ca functionalitate.

-Nu, draga mea, asa ceva nu se poate pune in contact cu o rana proaspata! Daca vrei sa-ti pun cercei mergi si ia-ti de la un magazin din apropiere niste cercelusi ieftini de argint, nu costa mai mult de 15-20 de lei!

Fata se intristeaza iar, dar domnul imi cere repede indicatii de unde sa ia cerceii si promite ca se intorc repede. Si chiar se intorc. Domnisoara imi arata incantata niste stelute delicate de argint, cu surub. Ii cer sa-i dezinfectez si o invit intr-o camera de consultatii pana imi pregatesc eu cele necesare. Ma intreaba unde e toaleta, cred ca e prea emotionata. Ii arat.

Ramasa doar cu domnul acesta imi spune cu voce joasa:

-Sa stiti ca nu e nepoata mea, eu sunt doar un vecin. Copila a fost abandonata de mama cand avea doar sase luni, mai are doi frati mai maricei si tatal lor s-a chinuit singur sa-i creasca. Munceste din greu si ii creste frumos, dar sunt destul de saraci. Eu locuiesc la oras dar am o casuta de vacanta in satul lor si tatal lor ma mai ajuta la treaba, are grija de gospodarie cand sunt plecat. Pe copiii abia i-am cunoscut acum, in primavara asta si nevasta mea a indragit-o tare pe cea mica, ca-i cuminte si harnica… Ii mai cheama pe cei mici la cate o placinta, un cozonac, ca lor n-are cine le face. Si au vorbit ele, ca fetele, si asta mica era necajita ca e singura din clasa care n-are cercei si au inceput sa rada colegele de ea. Asa ca i-am promis ca in vara asta ii iau eu cercei si o aduc la spital sa-i faca cineva gauri…

Biata copila, trista copilarie a avut! sa nu-ti permiti macar o pereche de cercei ieftini. De fapt ,nici macar o mama nu i s-a permis…

Se aseaza timida pe scaun, ma roaga sa o las putin sa-si faca curaj si isi cere anticipat iertare daca o sa planga, „ca stiti, eu daca nu plang cand ma doare, intru in soc!” O fi plans destul pana acum…

N-apuca sa planga, pana s-a dumirit deja are cerceii pusi in ureche. Nu-i vine sa creada ca a scapat asa ieftin si nu se mai da dusa din fata oglinzii. Nu stiu daca lacrimile de pe obraz sunt de durere sau de bucurie. Ma bucur si eu de bucuria ei si regret ca n-am obiceiul sa tin o pereche de cercei in plus in poseta, i-as fi daruit cu draga inima…

Domnul imi multumeste si vrea sa-mi plateasca serviciul. Chiar prea generos vrea sa plateasca. Eu refuz, el insista, spune ca altfel nu s-ar simti bine.

-Daca ati facut o fapta buna si ati bucurat un copil de ce nu ma lasati si pe mine sa fac acelasi lucru? Nu fiti egoist cu faptele bune, ingaduiti-le si altora!

Omul se uit putin mirat, apoi zambeste.

-Am inteles, e loc de bunatate pentru toti.

-Si daca vreti sa duceti generozitatea pana la capat puteti sa-i mai luati domnisoarei o pereche de cercei, sa aiba de schimb.

N-am putut sa refuz si cutia de bomboane oferita; am impartit-o cu colegele mele. Si astfel toata lumea a fost multumita! Iar un copil sper ca a inteles ca nu toti oamenii sunt rai si nu toate lucrurile bune se platesc, unele vin fiindca le meriti. Cum sa nu merite un copil nevinovat tot binele din lume?

36 responses »

  1. m-ai emotionat si pe mine, doamna. Si mai ales gestul domnului.
    Sunt mii de fapte bune in jur, tacute, si trec pe furis pe langa noi. Dumnezeu ni le scoate in cale cand nici nu ne asteptam.

    Ai datele de contact ale familiei?

    • Nu stiu nimic de familie si nici nu cunosc pe altcineva din acea zona sa intreb. Dar am senzatia ca pe copiii aia ii asteapta o soarta mai buna; tatal lor i-a ocrotit cum a putut si alti oameni vad ca le intind o mana de ajutor iar ei isi vad de scoala si de viata lor cu demnitate.O sa reuseasca !

  2. Draga mea, e prima data cand, in loc sa imi intind buzele de la o ureche pana la cealalta, m-ai facut sa oftez. Sunt femei care isi chinuie mult trupul si sufletul, ani de zile, in dorinta de a aduce pe lume un copil, iar altele produc in serie si ii lasa in plata Domnului. Cu siguranta vezi si auzi multe la serviciu, pentru ca la durere oamenii isi deschid mai usor sufletul… Nu pot decat sa imi imaginez bucuria fetitei in ziua in care a inceput sa poarte cercei. Din pacate absenta materna lasa urme adanci in sufletul acestor copii si nu toate complexele se pot rezolva atat de usor… si nu intotdeauna le ies in cale oameni buni😦

    • Exact in acea perioada aveam in sectie o femeie care nascuse al saselea copil si voia sa il dea „in plasament la stat”, ca ea nu poate sa-l creasca, e amarata. Asa de amarata incat isi permitea sa-si cumpere tigari… In cele din urma s-a externat cu copilul in brate dar nu stiu daca nu cumva n-a gasit vreo varianta mai convenabila de a-l plasa pe undeva, ca nimic nu ma mai mira. Oricum, Protectia Copilului a fost sesizata si o va monitoriza.
      Desi vad astfel de fapte de multi ani tot nu pot sa inteleg si tot nu pot sa nu ma revolt, mi se face rusine ca facem parte din aceeasi specie, „superioara”…

  3. Frumos din partea domnului si din partea ta, cu siguranta fetita va va tine minte pentru totdeauna pentru bucuria pe care i-ati adus-o🙂 Pacat ca, din vina altora, are prea putine bucurii de adaugat in cufarul sufletului.

    • Bun venit in vizita! Regret ca ai nimerit tocmai la o poveste mai trista, de obicei pe aici lumea mai mult se hlizeste decat se intristeaza, dar nu poti fi cu zambetul pe buze toata ziua, viata mai are si umbre. Depinde doar de noi sa aducem mai multa lumina.

    • Sunt convina sa domnul acela (care parea destul de instarit) va avea grija si pe viitor de copii aceia, mi s-a parut atasat de ei. Nimeni nu poate inlocui o mama si nici durerea de a fi un copil abandonat nu se sterge usor dar sunt gesturi mai mari sau mai mici care pot alina si da incredere in oameni.

  4. foarte frumoasa povestea asta! Rivalizeaza cu mult mai cunoscuta Fetita cu chibriturile si mai era una pe care am facut-o prin scoala primara, ceva gen „Pantofiorii rosii”, cu o fetita negresa a carei mama nu avea bani sa-i ia niste pantofiori rosii de lac.🙂

    • Fetita mi-a spus ca aproape se hotarase sa-i faca fratii ei mai mari gauri pentru cercei, cu ac si ata de cusut, se simtea rusinata ca nu are si ea cercei. E pacat ca exista nevoia asta de a a copia cu orice pret, de a se inregimenta dupa toate standardele, mai ales la adolescente. Adica, cu ce esti mai prejos decat celelalte daca tie nu-ti atarna niste cercei la urechi?! Dar e bine ca a ajuns la spital, nu s-a ales cu infectie la urechi, sa se simta si mai umilita in fata colegelor.

  5. Din poveste nu reiese f clar daca s-a obtinut in prealabil acordul tatalui acelui minor pt a efectua acea procedura totusi invaziva. Probabil ca exista un acord verbal, confirmat si de acel adult si de minor, insa dupa parerea mea acest lucru trebuia mentionat in poveste in mod explicit.

    • Ei si tu! De unde atata acord? E adevarat ca orice procedura se face cu informarea si consimtamantul pacientului sau apartinatorului dar aici ei au venit din exterior, nu erau pacientii mei si domnul s-a prezentat ca fiind unchiul fetitei. Ca pe urma a avut amabilitatea de a-si arata adevarata pozitie, de simplu binefecator si atat, e alta poveste. Si e o manevra minim invaziva, daca ar fi fost ceva ce ar fi putut avea repercursiuni n-as fi facut fara incuvintare scrisa.
      Dar imi place cat esti de atent la detalii!🙂

    • Da, era vorba de o fetita care se nascuse fara un ochi si era obsedata de cercei. Niciodata nu m-as fi gandit ca niste cercei amarati pot fi asa de importanti in viata cuiva! Eu am purtat aceiasi cercei pana la maturitate, nici nu-mi placeau dar ma obisnuisem cu ei, ii ignoram total; dar de vreo 6-7 ani am devenit „colectionara”, cred ca am cateva sute, ii schimb zilnic.🙂

      • Idem la mine😀 Am purtat aceeiasi cercei pana la 18 ani cand am primit alta pereche. Pe la 20 deja avea vreo 10, dupa care, potopul… Am de prea multe feluri ca sa-i mai enumar.

    • Eu n-am nici un merit, doar ca am spus povestea, poate va servi si altora de model, sa vada ca nu-i greu sa faci un bine. Mie mi se pare normal sa ajuti, daca poti; si daca nu poti ajuta, macar sa nu faci rau si sa nu profiti de necazul cuiva.

  6. May femeie…m-ai facut sa dau apa la soareci…O sa zici ca-s zdranga , dar tare m-am bucurat de bucuria fetitei…sper sa fi primit inca o pereche de cercelusi.

    • Cred ca urmatoarea oprire de la spital spre casa a fost la magazinul de bijuterii, domnul a inteles exact ce trebuie sa faca. Eu am vrut sa-i dau si cutia de bomboane tot fetitei(mie imi daunau la silueta) dar n-a fost chip s-o conving sa le ea si n-am vrut sa-i stric fericirea, am vrut sa se simta si ea generoasa.

  7. cand mi-o fi rau, cand oi fi trista, dezamagita sau la pamant, vin sa citesc asta la tine. Imi aduci aminte vorbele lui Eugen Ionescu, despre fericire: sa ne uitam in jos, la cei loviti de soarta, sa ne uitam la un orb si sa ne ducem linistit acasa, pt ca am vazut ce inseamna durerea….

    Haideti sa ajutam pe cei din jur, macat un gest pe saptamana, si sa scriem ce am facut, sa dam o inspiratie si celorlalti. Vorba Adelinei: NU FI EGOIST CU FAPTELE BUNE, INGADUITI-LE SI ALTORA!

    • Asa fac si eu, cand ma poticnesc si dau de greu ma uit la necazurile altora si ale mele mi se par mici si neinsemnate. Si imi zic ca, daca incerc sa fac un lucru bun poate mi se va ierta un lucru rau, ca sigur am facut si rele destule in viata.Da, nu prea suna a generozitate, pare mai degraba un fel de „spaga” pentru iertarea pacatelor, nu-s ipocrita sa pozez in ce nu sunt, dar as vrea sa faca toti asa, sa plateaca cu o fapta buna pentru una rea.Si am deveni toti mai buni si ar fi mai putini oameni nefericiti.
      Ce sa fac eu cu 10 lei, daca i-as primi de la o mamica amarata? Mi-as lua un suc si o cafea… Un „multumesc” si un zambet chiar ma fac sa ma simt bine.

  8. awwww….. stiam eu ca imi incep ziua cum trebuie daca intru aici sa citesc🙂 si mie imi place sa ajut pe multi care chiar au nevoie, cu toate ca sunt scarbit de cei care cer ajutorul gratuit din dorinta de a face „economii”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s