Avalansa de mamici?

Azi mi s-a intamplat ceva ciudat. Placut, dar ciudat. Si inexplicabil, nu stiu cui sa-i multumesc (sau sa-i cer scuze, daca am nemultumit).

N-am un blog de „vedeta”, nu-s in topuri, nu postez informatii pretioase fara de care omenirea nu poate trai, deci nici nu sunt asaltata de cititori. As zice mai degraba ca fac parte dintr-un club (select, dupa parerea mea) de oameni minunati care ma onoreaza cu vizitele lor si carora le intorc vizitele cu multa placere. Ca un cerc de lectura cu auditoriu restrans, parca ne-am intalni intr-o sufragerie, la un ceai si am sta la taifas si la glume. Cand trec de 500 de cititori intr-o zi deja e sarbatoare.

Asa ca azi m-am uitat bine in calendar sa vad daca n-o fi venit Craciunul si eu am fost prea ocupata si am uitat sa impodobesc bradul.  Desi nu-s mama lui Fuego! Ce s-o fi intamplat si cum s-or fi aliniat planetele de brusc 1500 de oameni au simtit nevoia sa ma citeasca? Ba avalansa de cititori era in mod deosebit pentru un articol scris acum vreo doi ani, unul „tematic” dar nu la modul serios ci mai degraba pamfletar,mai mult o glumita, Pentru mame si mamele.

Desi multi au citit (sau numai au aruncat un ochi indiferent) numai o persoana a comentat. Asa ca nu stiu cate injuraturi mi-am luat azi si cate mamici s-au indignat si au infierat cu mandrie materna faptul ca mi-am permis sa-mi dau aere de cunoscatoare si n-am vorbit cu duiosie despre minunile maternitatii. Stiu din proprie experienta ca nimeni nu sare mai iute la beregata si nu te neutralizeaza mai repede cu venin  decat o mamica ce isi simte puiul amenintat sau doar insuficient laudat.  Si asa si trebuie sa fie. Prefer de o mie de ori mama ce crede ca pruncul ei e perfectiunea intruchipata, centrul sistemului solar, decat o mama ce-si trateaza copilul ca un apendic al familiei, unul care nu trebuie bagat prea mult in seama ca sa nu se invete cu narav si cu pretentii! Doar ca stilul meu s-ar putea sa deranjeze, pare prea neserios pentru un subiect asa de important. Dar zau, oricat de devotata e o mamica si oricat s-ar dedica ea cresterii pruncului, nu trebuie s-o faca incrancenat, adancind cuta dintre sprancene si manevrand copilul ca un genist ce trebuie sa dezamorseze o bomba nucleara.  O mamica relaxata , care stie sa glumeasca si sa priveasca maternitatea nu doar cu maxima seriozitate ci si cu zambetul pe buze, va avea un copil mai relaxat.

E greu sa fii mama! E cel mai epuizant job din lume, unul cu program non-stop. Dar cine s-ar mai incumeta la treaba asta daca n-ar avea si atata farmec, atatea satisfactii, atatea sperante pentru viitor? De fapt cred ca nu-i job, e mai mult un fond de investitii, unul in care nu nu te spetesti acum muncind ca sa aiba cine sa-ti dea o cana de apa la batranete (cum atat de des si de egoist aud!), ci in care investesti daruire si pasiune ca sa lasi in urma ta un cuceritor al planetei, o poarta deschisa spre eternitate.Nu asta viseaza orice mama, ca puiul ei sa paseasca triumfator in lume si in viata? Nu sa cucereasca lumea ca un cotropitor ci doar sa se bucure pe deplin de ea.

Ce voiam de fapt sa spun? A, da! Ca multumesc cui mi-a trecut pragul , cui m-a adus in discutie ; si ca ce scriu eu nu-i nici pe departe vreun tratat despre cresterea eficienta a copilului, vreo carte cu trucuri prin care mamicile sa-si asigure linistea, confortul sau tranzitia mai facila prin miracolul maternitatii. Deci nu dati cu pietre daca nu v-a placut , e suficient sa zambiti o clipa si apoi sa va intoarceti putin mai relaxate langa puiul de om care va asteapta. Va dati seama ca pentru el sunteti cea mai importanta fiinta din Univers? Numai pentru titlul asta si tot merita orice sacrificiu…