Despre bune maniere

Standard

Unii sunt lorzi din nastere, au codul bunelor maniere impletit cu codul genetic; prefera sa moara sufocati cu un dumicat inghitit aiurea decat sa scuipe la masa si n-ar ridica vocea nici cat sa ceara ajutor daca au cazut intr-o prapastie.Oricat ar fi de cod rosu de canicula nu slabesc nodul de la cravata iar daca nimeresc  din greseala cu masina intr-un pom zic si „pardon, scuzati”.

Un astfel de domn circula prin Bucuresti strecurandu-se cu gratie printre soferii nervosi, oprind prevazator chiar inainte de a se face rosu la semafor si pornind in pas domol, fara sa scartie rotile fiindca nu se cade sa furi vietii doua secunde in plus numai sa tasnesti primul in intersectie. Doar ca unii nu suporta astfel de maniere, se simt ofensati de atata politete. Asa ca niste astfel de indivizi pe care ii tot cauta moartea ca-i avea inscrisi in lista de rezervari s-au suparat si au inceput sa-l sicaneze. I-au tot tait calea, aproape l-au acrosat, l-au imins prin toate gropile si la urmatorul stop au oprit paralele cu el. Au deschis geamurile si au inceput sa-i strige tot felul de cimilituri in care anatomia se impletea cu teologia si verbul „a introduce” era folosit intens, cu toate sinonimele lui.

A rabdat domnul ce-a rabdat, fara sa-si ia privirea de la parbriz, da’ cat sa rabzi? Asa ca, in cele din urma , a coborat si el geamul, a intors capul spre cei ce-l insultau pe mai multe voci si le-a rostit cu voce calma, melodioasa, ca de prezentator de „Tezaur folcloric”:

pitic-nervos-p65fc9fbd7u1-Ba pe-a mamei dumneavoastra!

Semaforul s-a facut verde, omul si-a pus autovehicolul in miscare ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic in timp ce soferul scandalagiu a ramas fara reactie, atat de paralizat de uimire ca nu mai nimerea ambreiajul si acceleratia.

Puteti sa va pastrati cumpatul cand sunteti injurati, aveti stofa de lord sau va aprindeti de la prima scanteie? Ca eu nu sar niciodata prima la bataie, nici cu ripostez la primul cuvant ofensator dar nici nu-s genul care intoarce si celalalt obraz. Astept sa-si termine omul repertoriu, ii spun vreo doua vorbe (nu neaparat academice) si-i intorc spatele fara sa-i mai dau ragaz sa se lanseze in polemici. Am descoperit ca cei isterici sau colerici sunt mult mai suparati daca nu sunt ascultati decat daca li se da apa la moara sa-si etaleze repertoriul. Asa, sa-si bage unghia-n gat ca n-au spectatori!

fii-calm-si-nu-injura

Anunțuri

33 de răspunsuri »

  1. Eu încerc pe cât pot să evit orice fel de confruntare verbală(încă nu m-am bătut cu nimeni dar mă bazez pe unghiuțele mele tari ca piatra la o nevoie) dar, dacă m-a călcat cineva tare pe coadă și m-am pornit pe ceartă, am constatat că nu-mi amintesc ce scot pe gură la nervi, așa de tare mă aprind. Totuși, nu am gură spurcată, adică nu scot porcării mari, doar că dau drumu și la vorbe care știu că dor tare și pe urmă îmi pare rău…

    • Gasesc ca orice cearta e inutila si pierdere de timp. Cand cineva e foarte convins ca numai el are dreptate n-o sa-ti accepte argumentele, n-are rost sa-ti irosesti timpul. Porcarii mari nu spun nici eu, dar porcarii mici mai scap.Si daca vrei sa te bazezi pe unghiute invata sa le vari in ochii adversaului, altfel nu te ajuta prea mult. 🙂

      • Bleah, nu aș putea să-mi bag unghiile în ochii nimănui, nici măcar în filme nu suport să văd ochi storciți, așa că mai bine îmi țin eu unghiile în teacă și mă păstrez departe de înfruntări fizice! Să fie pace, să fie iubire! 🙂

  2. Nu-i frumos, dar dacă te calcă pe bătătură ,uite ca răcneşti şi de pe scaunul din dreapta faţă,adică iese cu scîntei dacă este cazul.
    De altfel sîntem manieraţi 🙂

  3. Mă enervez ușor și primul impuls e să răspund la fel, adică nu cu înjurături, dar tot pe un ton nervos (de înjurat, deocamdată numai în sânul familiei 😆 ). După câteva confruntări din acestea care n-au făcut decât să mă enerveze și mai rău și care amenințau să nu se mai termine, am ajuns la concluzia că soluția e să tac și să ignor cu desăvârșire ”adversarul”, eventual să îl las să spumege de unul singur, să mă prefac indiferentă sau ocupată, iar la final să întreb: ”Ai terminat sau mai ai altceva de spus?” . Asta îi enervează cel mai tare, iar disputa e ca și câștigată 😉 . A știut domnul politicos care e arma perfectă! 🙂

  4. Pe mine nu m-a injurat nimeni niciodata. De ridicat vocea la mine au ridicat-o cativa, de ex tata o data si alta data un sef rau. Reactia mea a fost sa ma simt ofensat, lovit in inima, tradat plus neinteles si mi-a venit sa si plang…insa m-am tinut tare !

    • Ba cred ca am incasat si cateva injuraturi, ca n-am de-a face doar cu lorzi. Daca se ridica vocea la mine ori imi argumentez scurt ce am facut, ori intorc spatele si plec.Iar daca „mustruluiala” e lunga si fara rost o ascult cantand ceva in gand. 🙂 Dar daca imi vine sa plang sigur gasesc ceva sa rad, asa, de-a naibii.

    • P.S. Dupa ce mi-a trecut sentimentul de ofensa mi-am dat seama ca si tata si seful cel rau avusesera dreptate cand au ridicat tonul la mine. Insa pe sef am fost suparat mai multa vreme pt ca mi-a distrus iluzia ca toti sefii trebuie sa fie si competenti ca doar de aia or fi devenit sefi. Pe tata nu am fost suparat niciodata doar asa m-am bosumflat si pe urma dupa o clipa mi-a trecut pt ca mi-am dat seama ca in clipa aia nu actionase ca tata profesionist momentan incompetent, ci ca om total obisnuit care pt o fractiune de secunda efectiv nu a mai rezistat la sacaielile mele plus la insulta ca-l mai facusem si prost. Si eu atunci am avut asa pt o fractiune de secunda un moment de intelegere empatica asupra functiei de tata plus si a faptului ca tatii sunt si ei oameni, nu numai tati…insa despre seful ala nu am putut dezvolta aceeasi intelegere ca totusi pe el nu il iubeam, de fapt putin imi pasa de el, plus nici nu il consideram in vreo relatie ierarhica directa cu mine personal, ca era asa un sef general fata de diverse persoane, un soi de efigie de sef intr-o functie care de fapt era deja desfiintata…daar l-am inteles asa ca om ca era amarat si a ridicat vocea la prima persoana care-i iesise in cale, numai ca nu trebuia sa o faca in cadru profesionist…pe cand tata e tata si in vacanta si la serviciu, am o alta relatie cu el si pot totodata sa inteleg ca nimeni nu poate munci asa 24 de ore din 24 in continuu, si totusi maj parintilor asa fac fata de copiii lor, sunt in continuu de serviciu in functia de parinte, chiar daca unii nu reusesc asa mereu, insa in principiu asa e jobul lor de tata si de mama. Insa cine e sef ala trebuie sa fie competent doar 7,5 ore pe zi (minus pauzele alocate de codul muncii) si cand a tipat ala la mine chiar m-am speriat ca nu eram nici el nici eu in pauza. Chiar m-am ingrijorat ce sa fac in caz de incompetenta prelungita de sef general ca nu stiam daca exista un vice-sef general care sa-i poata prelua functia la nevoie. Adica m-am speriat sa nu cumva sa ma puna pe mine sef asa la repezeala in caz ca vice-seful nu exista. Aoleu ! Cate griji mi-au trecut atunci prin minte…si am dat vina pe el plus pe CEO ca nu se ingrijisera din timp sa numeasca un loctiitor !

  5. E imaginar personajul tau, da? Altfel ce tre sa dau ca sa-l cunosc, macar asa, nitel?! Cat sa trag o gura de aer curat! Nu stiu cum e prin urbea ta, dar prin a mea e rau, gura sloboda si influente rome la greu, iar eu mi-s gingasa-n urechi si spirit! Lumea crede ca fac pe nebuna, dar eu chiar sunt, admitand ca majoritatea e cea normala…Nu am reusit in jumatate de secol sa ma obisnuiesc cu pitorescul romanesc in materie de limbaj si maniere si am crescut in cartier muncitoresc, n-am nicio scuza. Nu, nu pot sa injur, ma doare cand aud porcarii, nu inteleg deloc, dar deloc, de ce tre sa vorbesti urat si sa te porti urat. Serios si sincer, am obosit de atata urat cu care sunt pur si simplu obligata sa traiesc. Vai mie, o inadaptata, ce mai!!

    • Desi pare ireal, personajul exista dar nu-l cunosc nici eu personal, doar din auzite. Nu obisnuiesc sa injur, nici nu-mi place. Dar lucrez de prea multa vreme in spitale, nu la manastire, si tensiunea se exteriorizeaza adesea in limbaj mai…neconventional. Au dreptate cercetatorii aia britanici cand spun ca injuratul reduce din stres mai mult decat rugaciunile.Din pacate!

      • Adelina, in spitale n-ai ce face! Vara-mea e medic si sta cu injuraturile in gura tot timpul, doar ca nu stiu cum, dar la ea nu suna asa scabros, de fapt ma tavalesc de ras cand o aud ca e si glumeata tare! Conteaza si tonul, cred!!

    • Pai asta era problema, ce faci cand ajungi la limita? Dai cu gura sau dai cu pumnul? Daca limita o impune eu cred ca e mai eficient sa dai cu pumnul, argumentele verbale nu prea ajuta. Dar asta numai daca limita aia a fost incalcata grav, nu pentru orice disputa minora sa invinetesti ochii adversarului.

  6. Injuratura-i frate cu romanul. Nu-i dovada de lipsa de politete sa nu-i dau si lui dreptul la cuvant?
    Apoi decat sa fii iresponsabil mai bine raspunzi prompt, daca ai pregatirea corespunzatoare, ca daca nu, te faci de bafta. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s