Dreptul la miracol

Standard

Cu vreo doua saptamani in urma am simtit imperios nevoia sa urlu. Si m-am asteptat la o ploaie de pietre venite din partea celor care m-ar fi acuzat ca nu vorbesc idilic frumos despre pacientele mele, ba chiar le calomniez sau discriminez. Multumesc ca n-ati facut asta. Si ca ati inteles ca nu-i vorba de rautate, e doar o furie starnita de faptul ca vin pe lume prea multi copii fara viitor, condamnati de la nastere la o viata mizera si un orizont inchis.

N-as mai fi deschis subiectul (desi am vazut ca a starnit oarece interes, nu e chiar o „bagatela”) daca nu s-ar fi intamplat doua lucruri.

Unul se refera chiar la pacienta in cauza, cea care mi-a ridicat revolta pan’ la cer. A venit zilele trecute pentru vaccinarea BCG, cea care se programeaza de doua ori pe luna, ca sa evitam pierderile de vaccin (inainte ii vaccinam la externare, dar stricam o fiola de 20 de doze pentru 1-2 copii, asa ca acum ii comasam) . Poate vom vorbi odata si depre „binefacerile” vaccinarii, e un subiect pe care multi il evita sau nici nu-i intereseaza, dar acum nu despre asta-i vorba… Deci a venit cretina cu nou-nascutul la vaccinare, la o saptamana dupa externarea din maternitate. La prima vedere copilul parea in regula, in hainute curatele, primite ca donatie tot de la noi. Aproape ca-mi venea sa o laud pe mama ca a reusit sa se descurce. Dar cand l-am dezbracat pentru consultatie, ne-am ingrozit: bietul copil era iritat pe tot corpul, nu cred ca vazuse apa si sapun de cand plecase de la noi, prin toate cutele pielii avea o mazga imputita, iar la fundulet era carne vie. S-au speriat si revoltat si celelalte mamici care mai erau de fata. Doar cretina mea era senina, ca si cum asa ar fi fost normal, ba mai si repeta ca un papagal dupa mine „daa, tlebuie splalata, daa”. O intreaba doamna doctor daca are si ea vrea crema , ceva. Are pe naiba! N-are nimic, nici o grija! Ii scrie reteta, dar n-are toanta nici un ban, si soferul care a adus-o cu masina e „trecut pe caiet”,sa-l plateasca cand „sa iaie blunica plensiee”. Eu am curatat copilul cum am putut, niste mamici i-au dat bani sa se opreasca direct la farmacie si sa-si ia reteta data , doamna doctor a luat legatura telefonica cu medicul ei de familie ca sa o roage sa-o aiba in evidenta speciala si…Dumnezeu cu mila! Toanta n-a priceput nimic, preocupata sa-si admire sosetele rosii incaltate peste bocanci… Asa ca am mai urlat odata, mai in surdina, mai mult a resemnare.

Al doilea motiv pentru care vreau sa vorbesc iar despre nasteri e un comentariu lasat de Dan, un tatic care povesteste cum a trebuit sa intre cu forta in sala de nasteri fiindca si-a dorit mult sa fie de fata la nasterea copilului sau si sa-i taie el insusi cordonul ombilical, dar medicii nu i-au permis asta. Si care se intreaba, pe buna dreptate, unde sunt drepturile taticilor.

Pe cand lucram la cealalta maternitate mi s-a intamplat de cateva ori (de vreo patru ori, cred) sa fie prezent si tatal copilului in sala de nasteri. E drept ca doi dintre tatici erau medici, ba unul chiar a filmat intreaga operatie cezariana… Inainte de a va intreba pe voi ce parere aveti despre prezenta taticilor  la nastere, sa spun parerea mea, ca asa-i corect.

Din punct de vedere a cadrului medical eu n-am nimic impotriva, daca asta isi doresc parintii. Cat timp n-am nimic de ascuns, de ce sa nu fie totul la vedere? Vrea omul sa-si tina sotia de mana, s-o incurajeze, sa vada cum vine pruncul lui pe lume? De ce n-ar avea acest drept? E o experienta unica si nu vad de ce i-am refuza-o. Desi, din proprie experienta am constatat ca travaliul decurge mult mai bine si fara incidente cand gravida este lasata singura, fara s-o mai streseze si apartinatorii cu nerabdarea lor…

Dar din alte puncte de vedere?

Din punct de vedere al viitorului tatic lucrurile stau altfel: intra cu emotie si entuziasm in sala pregatit sa fie maror la un miracol dar da ochii peste cap si imbratiseaza podeaua la primii stropi de sange. Sau intra in panica, se sperie de tipetele femeii, de scena dramatica in sine si, in loc s-o ajute pe gravida, mai rau o panicheaza, ii sporeste anxietatea. E greu sa colaborezi cu un om speriat, dar cu doi e aproape imposibil!

Din punct de vedere al viitoarei mamici poate ca tine totusi la intimitatea ei; oricat de stranse ar fi relatiile dintre soti unele femei vor sa ramana cu o umbra de mister, nu vor sa etaleze totul ca pe un obiect de studiu, se jeneaza ca-si pierd feminitatea lasand loc maternitatii.Cand tipi de-ti ies ochii din orbite , ti se naclaeste parul de transpiratie si toate fluidele dau iama spre iesire nu esti deloc o imagine prea placuta pentru un barbat si poate nu vrei sa-i ramana imaginea asta pe retina.

Din punct de vedere al nou-nascutului (ca are si el dreptul la un punct de vedere, chiar daca-i o vedere mai putin adaptata!) cred ca e o mare fericire sa fii primit in lume de ambii parinti, sa te bucuri de sarutul mamei si mangaierea tatalui si sa stii ca esti un copil dorit si iubit, ca nu esti „ejectat” spre lumina si luat in primire de niste straini.

Punctul vostru de vedere care ar fi? Sa lasam taticii sa asiste la nastere sau nu?

Pentru toti, o clipa de miracol:

31 responses »

  1. N-am apucat nici măcar accesul la a-mi vedea copilul după naştere, dar să mă fi gândit la accesul în sala de naştere. Nici vorbă. Şi dacă stau bine şi mă gândesc nu ţin minte să-mi fi lipsit! Acu’, fieş’care cu părerea lui. Din punctul de vedere al asigurării unor condiţii septice, vizitele sunt o pacoste, oricum le-ai privi. Cum ziceai, îţi vine unu’ din ăsta cu ciorapii peste bocanci…😯

    • Maternitatile noastre sunt departe de ideal, e adevarat. Eu sunt pentru accesul apartinatorilor, pentru scurtarea pe cat se poate a spitalizarii si pentru implicarea ambilor parinti in cresterea copilului. Din pacate apartinatorii nu inteleg ca e totusi un loc in care trebuie sa respecti niste reguli de igiena, nu poti sa circuli cum vrei, ca pe peronul garii, pui in pericol sanatatea unor fiinte fragile.E minunat cand vine tot neamul, da navala in salon si iau prichindelul la scuipat „de deochi”, apoi se trantesc toti pe patul mamei!😦
      Acum, ca ni se modernizeaza si noua sectia, o sa avem o sala pentru vizitatori, sa mearga mamicile si sa socializeze acolo, nu peste patutul copilului.Si cum vor fi si cartele la usi probabil ca traficul se va restrange simtitor. Sper…Dar tatici in sala de nasteri nu cred sa apuc sa vad.

  2. nici nu mi-as fi imaginas sa nasc fara barbatu-mio linga mine.🙂 Si cred ca nici el, ca le-a zis alora de la job cu vreo 3=4 luni inainte ca el isi ia o sapt libera in august.
    eu cred ca depinde de la cuplu la cuplu. Nu toti barbatii suporta sa vada toate chestiile enumerate de tine mai sus; de exemplu cumnatu-mio a fost in sala de nasteri, dar a stat numai linga capul cumnata-mii, tocmai sa nu vada prea multe🙂
    aici salonul de nastere ( nasti singura in salon, nu ai alte mamici care nasc linga tine- este un etaj numai cu saloane de nastere individuale si alt etaj unde te muta dupa ce ai nascut, cu bebele ) are un paravan pe la jumatea lui, deci poti fii prezent acolo, si sa stai dupa paravan daca nu te tine sa vezi chestii . Cred ca cuplul trebuie sa discute inainte de nastere chestia asta, pentru ca nu face sens ca barbatul sa ii poate pica nevesti-sii dupa ce naste, ca l-a facut sa fie prezent – cunosc caz concret, omul a ramas pur si simplu traumtizat si a zis ca el nu se mai poate uita la nevasta-sa la fe si ca nu intelege d ece barbatii trebuie sa fie prezenti la nastere. I-am zis ca nu era musai , putea sa stea in sala de asteptare si el a zis ca nevasta-sa a vrut musai sa fie el acolo. vorba americanului: communication is key!

    • La noi cred ca foarte putini barbati isi pun macar problema daca e posibil sau nu sa asiste la nastere. E o chestie tabu, numai pentru femei nu cred ca vor sa fie implicati. Desi unii ar vrea, dar nu sunt pregatiti psihic pentru asta. Ce zic eu de barbati, ca nici femeile nu sunt pregatite, nu inteleg ce li se intampla, vor sa se termine nasterea in 5 minute daca se poate, ca asa au vazut ele in filme! Nu cred ca le face cineva educatie si pregatire pentru nastere, cum nu le face nici o minima „scoala a mamei”, mizeaza ca vine vreo bunica acasa sa se ocupe de copil pana se obisnuiesc ele. Noi avem saloane de mama si copil, tocmai ca in cele 3-4 zile cat stau aici sa se obisnuiasca si mama cu ce are de facut, dar de multe ori vin sa le infasam noi copilul, ca lor le e frica sau nu stiu, dar nici nu vor sa invete. Eu le arat, il infas, apoi il desfas si le pun pe ele. Sa vezi suparare, ca l-am desfasat, ca nu l-am lasat asa! Sunt sadica, dar vreau sa invete.:)Nu stii, te invat, nu poti, te ajut, dar daca nu vrei, te oblig.

  3. mai, in Be este normal sa intre tatal. Adica sunt anormali tatii care nu intra la nastere. Ba 1-3% din belgience/olandezele mai des nasc acasa, deci nasc cu copiii mai mari alaturi.

    Dar NICIODATA in be nu am auzit de la asistente sa ii lesine tatal. Sa planga emotionati da, dar lesin… ce pana mea au romanii asa firoscoshi? Eu am dat vina pe gluma proasta din familie unde ii ameninta cate o mama/bunica tzacanita cu acul si medicul ….

  4. Mi-as fi dorit sa fie langa mine, sa avem acel gen de relatie. Ca sa nu mai zica dupa aia ca nasterea e o chestie pe care o poate face oricine, ca e usoara.

    • Am vazut un filmulet cu un experiment in care li s-a atasat de abdomen unor barbati un dispozitiv ce determina contractii dureroase ca cele din travaliu si au fost tinuti in aceleasi conditii ca si femeile care trebuie sa nasca. Ultimele ore au fost de ras pentru mine, de plans pentru ei.🙂

      • Ei, sa nu fim nedrepte! Organismul femeii este adaptat de milenii la asa ceva. Nici noi nu putem cara greutăți, clădi imperii. Etc. Dar unele rautaciosenii cred ca sunt absolut indicate :))))

  5. in rest, videoul nu il vad, dar imi imaginez. De la biscuitii cu zahar care i-am gatit si mancat :))) Mai bag unu, sa moara dieta mea de ciuda :))) iar o sa ma ia un coleg de falcute sa imi zica sa trec pe salate. Fi-i-ar vegetarianismul sa ii fie :))))

  6. cu spalatul copilului ala, am o remarca. La voi in spital se invata mama cum se spala? Eu cand am nascut nu mi-a aratat, m-am dus cu 10 lei la o asistenta, si a zis ca ne arata dar NUMAI dupa ce pleaca dr sefa de sectie. A insfacat copilul cel mai mare nascut (ghinion, era copchilul meu) si l-a invartit in chiuveta la robinet si a facut fiica mea prima baie cu public: inca 2 mame de baieti. Si i-a placut!
    In rest … noroc ca am fo babysitter la vreo 2 copchii inainte si i-am mai spalat, dar oricum la copilul meu m-a luat cu transpiratii baitzele…

    • Deoamdata e o problema si la noi, fiindca baia o facem noi, in salonul nostru, nu al mamelor, ele folosesc mai mult servetelele umede intre baite. Dar in noua organizare vom avea cadite de baie in saloane si sigur vor fi invatate. Dar si acum, cu cea mai mare placere invat pe oricine, ma bucur nespus cand vad o proaspata mamica interesata.Insa asta se intampla foooarte rar…

      • Nu imi trebuia nici cadita nici vanita nici servetele, ideea sa imi dea macar voie sa tin copchilul la baie. La cat de mici sunt (desi fiica mea a avut aproapr 4kg) se pot spala si la chiuveta, dar exemplul asta ar conta enorm la unele mamici natange ca cele peste care ai dat tu, sa stie ca la 2 zile tot tre spalata pielea prin anumite locuri.

        Eu sunt modelul „sauvage”, sau sa zicem spartan, dupa cateva sapt. de carat cadita si apa am decis: imi bag picioarele, mai repede car copchilul si tzushti cu el in baie la un dushulica la fundulica.

  7. Frumoasă postare, Adelina! Cred că nouă, ca naţie, ne lipseşte educaţia privitoare la ce înseamnă să asiste tatăl la naştere. Prin alte locuri, viitorul tătic participă permanent la cursul de pregătire a mamei pentru naştere, cu exerciţii speciale de respiraţie şi antrenare a musculaturii, ca să nu mai vorbim despre pregătirea psihologică. În astfel de condiţii, tatăl acceptă cu alţi ochi momentul concret al naşterii copilului său. La noi, de regulă, se întâmplă doar să vrea tatăl, pur şi simplu, să asiste la naştere, care nu e un spectacol şi atât (fac excepţie taţii-medici, care sunt avizaţi). În plus, la noi e bine reprezentată categoria „şosete roşii peste bocanci” …

    • In traditia romaneasca tatal are rol de intretinator si de „sef” al familiei, nu-si pierde el pretiosul timp cu fleacuri privind educatia si cresterea copilului. Adica, daca eu aduc banii in casa, ce-i treaba mea ce mananca copilu’ sau ce lectii are de facut sau ce medicamente trebuie sa ia! Poate ca asistarea la venirea pe lume a copilului le-ar schimba si barbatilor optica, le-ar starni o dorinta mai mare de implicare. Ciudat e ca nu participa la nastere dar pe urma se fudulesc si merg la baut cu toata lumea, de parca ar fi doar isprava lor.
      Ma mai enerveaza si prostul obicei-superstitie de a nu cumpara nimic din cele necesare copiluui inainte ca acesta sa se nasca, apoi femeia sta in spital si asteapta sa cumper barbatul sau nasa sau naiba stie cine trusoul de iesire din maternitate. Nu vrei sa stii cam cu ce lucruri vin taticii sa-si ia copiii acasa! Blugisori, adidasi, costume bune la trei ani…🙂

  8. Nefiind tătic, nu știam că ei n-au voie să asiste la nașterea copilului lor, așa cum am văzut că se procedează în SUA. Acolo, din câte am văzut eu, chiar li se reproșează tăticilor dacă nu ajung la timp pentru a-și încuraja soția și a suporta, eventual, descărcarea nervoasă a acestora.

    • Daca relatia de cuplu este armonioasa barbatul ii e de mare ajutor gravidei in astfel de momente, simte ca nu trebuie sa duca tot greul singura. Dar daca tatal vine doar ca simplu spectator, neimplicat afectiv, mai bine sa stea acasa. Am vazut si genul de barbat pe care nu-l intereseaza chinul femeii, el vrea doar un copil sanatos , de preferinta baiat, si tot ce nu-i asa cum vrea el i se reproseaza femeii. Adica, „proasto, iar mi-ai mai turnat o fata, ca n-aveam deja trei acasa?!”…Asa cum am vazut si tatici care au plans de emotie cand si-au vazut odorul, indiferent de sex si care n-ar mai fi plecat de langa incubator, in stare sa-i numere si degetelele, si respiratiile, si firele de par.

  9. Eu nu pot vorbi nici ca mamă despre asta, că nu sunt, darămite să-mi dau cu părerea; dar ipotetic vorbind nu mi-aş fi dorit asta oricât de miracol ar fi el, şi chiar e, deşi după cum spui tu aici mulţi nici nu înţeleg asta. Tu mă faci să imi fie dor de virtual, de cate ori fug de pe aici. Mulţumesc.

    • Poate tie ti-a fost scris sa traiesti alte miracolo in loc de cel al maternitatii!
      Desi sunt pentru prezenta sotului la nastere, in cazul meu as fi fost impotriva. Cred ca sunt destul de puternica sa ma descurc singura si as fi vrut sa-mi scutesc sotul de a asista la o scena destul de traumatizanta. Sotul meu n-a asteptat nerabdator miracolul, nici n-a stiut cand s-a intamplat, el era plecat dupa niste cumparaturi pentru noua locuinta cand m-au operat pe mine, pe nepregatite. Asa ca s-a trezit cu…miracolul in brate cand a venit sa ma vada.🙂
      Si eu iti multumesc pentru fiecare vizita si pentru fiecare gand bun!

  10. Eu am vazut cum se naste un copil o data si nu am lesinat. Habar nu aveam cine era mama lui, e prea complicat sa explic circumstantele destul de hollywood-iene in care am asistat eu la acea nastere, dar in fine a fost pe baza de o relatie pe care am avut-o cu un medic, (si am avut acordurile necesare pt a fi acolo, inclusiv al parturientei), si pot sa zic ca m-am emotionat ff tare, mi-a venit sa plang dar nu de tristete, ci de fericire emotionata, dar nu am plans, doar am simtit asa lacrimi in ochi si nod in gat plus fericire cateva fractiuni de secunda in suflet si am simtit ca am devenit in clipa aia un om mai bun…acel sentiment de ca am devenit eu un om mai bun a durat chiar cam 30 de minute dupa aia, posibil poate chiar 45 de minute, si dupa aia s-a dispat desigur si am revenit la media mea de bunatate, care nu fluctueaza asa prea des, si in nici un caz la orice intamplare, de fapt pe astea le consider cu totul speciale, la fel si ca alea in care simt ca nu sunt asa de bun, insa asta mi s-a parut ca a durat destul de mult. Pot sa zic ca eu personal nu vazusem niciodata inainte vreo nastere de la vreun animal pe viu, si vazusem doar nasteri de animale si de oameni in film, dar la filme nu ma emotionasem, ca eram distras sa ma uit la diverse detalii, de gen ce culoare aveau bonetele medicilor, chestii din astea total off topic. insa n real life am uitat total de bonete, desi desigur ca eram recunoascator ca erau si aia acolo, ca ajutau femeia sa nasca, eu doar ma uitam. Si ma uitam direct frontal catre vulva ei, si mie acea vulva mi s-a parut la fel de frumoasa ca aceea din tabloul dlui Courbet Originea lumii, eu sunt total sincer, nu fac misto, chiar mi s-a parut in clipa aia ca semana cu acel tablou pt ca vulvele pe care le vazusem eu inainte, ma rog nu asa de multe, doar una, nu semana cu aia, dar poate ca era si pozitia mea fata de ea, la fel ca si cea a privitorului fata de acel tablou, plus anonimitatea femeii, plus aialalta era epilata altfel si avea alta culoare de par in jur plus de fapt nici nu m-am uitat asa de atent la ea, ca mai mult ma gandeam la alte lucruri, de gen, „sfanta Fecioara Maria, ajuta-ma sa se termine totul cu bine si sa nu ma fac de ras, sau sa fac vreo gafa”, sau ceva de genul asta. Si pe urma s-a nascut copilul, si tot timpul asta eu statusem asa cu mainile la spate, chiar prinse una de alta, de teama ca sa nu ating ceva din nebagare de seama pe acolo, desi nu era mediu steril desigur ca nu era o sala de operatii, era doar o sala de nastere, dar erau cateva instrumente pregatite pe o masuta, si erau si alte echipamente in jur, si eu nu voiam sa ating nimica din greseala, plus efectiv nu aveam incredere in mine sau in mainile mele personale, ce naiba or putea face fara stirea mea in caz ca lesinam sau cine stie ce pateam, adica totusi eram cam speriat. Si cand am vazut acel copil adevarat iesind din vulva si fiind un om nou adevarat, eu zau, am zis ca nu se poate, ca eu si acum am impresia ca bebelusii sunt alieni, insa in momentul de imediat dupa nastere, acel nou nascut mie personal mi s-a parut om, nu alien, plus l-am perceput chiar destul de vital si puternic, adica nu asa fragil cum am eu tendinta si acum sa percep bebelusii daca ar fi sa ma intalnesc cu unul asa in carut sau in bratele cuiva. Eu in clipa aia, daca de ex prin absurd as fi fost singur acolo si ar fi fost cazul sa iau eu personal copilul ala in brate, eu in clipa aia nu as fi ezitat, chiar m-as fi simtit in stare, adica acel bebelus mie mi-a insuflat in acel moment curaj de nebanuit si de altfel de negasit in mod obisnuit la mine, si si asta face parte din acea senzatie ca am devenit un om mai bun, oarecum asa mai bun decat pot eu fi, chiar daca a fost doar temporar. Si pe urma dupa ce au luat altii copilul si m-am linistit ca erau experimentati si aveau grija de el, dupa aia am simtit si compasiune si recunostinta fata de mama lui, si am asteptat sa termine cei din jurul ei, si dupa ce i-au arata si copilul, si dupa ce i-au oferit informatiile si felicitarile de rigoare, si au inceput sa se indeparteze de ea, eu m-am dus asa mai langa bratul ei, si am atins-o asa pe brat langa umar ff usor si i-am zis si eu Multumesc plus i-am zis ce copil frumos are. Si dupa aia am plecat si m-am gandit ce sansa am avut eu sa vad acea nastere. Si nu am uitat acel sentiment, care e desigur unul probabil natural biologic mediat de emotia speciala de anxietate amestecata cu speranta, insa este un spentiment care te face sa te simti mai bun.

    Dar desigur a fost „un film” cu circumstante de Happy ending. Plus eu, ca de obicei, intr-o pozitie privilegiata si fara nici o raspundere, decat de martor.

    • Rudolph, aproape ca m-ai emotionat cu experienta ta. Si eu nu ma emotionez usor cand e vorba de nasteri.🙂 Daca tu, simplu spectator fara alte implicatii, ai trait asa intens momentul, iti dai seama ce simte un tatic resonsabil cand vede cum vine pe lume copilul si urmasul lui? Intotdeauna am crezut ca o astfel de experienta te face mai bun, mai uman, indiferent de cate ori se repeta, tot simti ca e un privilegiu sa vezi cum se naste o viata. Pot sa zic ca e mai emotionant decat atunci cand vezi cum se stinge o viata, chiar daca sentimentul e mai dureros. Un profesor ne-a zis odata, la un curs, ca e greu sa nasti, dar e infinit mai greu sa TE nasti! E un proces atat de complex si necesita tata de multe adaptari ale organismului matern si fetal incat e intr-adevar chiar un miracol. Si tot el spunea ca sansele de a muri in ultimul minut de viata sunt egale cu sansele de a muri in primul minut de viata, ata de riscant si la limita e totul! E ca si cum ai pacali moartea ca sa te nasti!

  11. pai daca-ti vine, urla…nu te chinui🙂
    acu e moda in maternitatile particulare sa stea si taticu acolo, numa bunica era incuiata intro camera si statea cu urechea pe usa🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s