Protocolu’ mamei lui!!

Standard

Ne modernizam. Ne adaptam la cerintele medicinei mondiale. Descoperim tehnici noi, terapii noi, invatam de la cei mai emancipati. Si bine facem, nu zic nu. Ideea e ca , oriunde ne-am duce, in orice spital european, sa facem exact ce fac ceilalti. Iar pacientii nostri sa beneficieze de standarde europene, sa simta cat mai putin diferenta intre noi si „ceilalti”. Si ca totul sa fie conform standardelor iar noi sa fim cat mai protejati de acuzatiile de malpraxis s-au inventat protocoalele. Adica pentru simptomatologia X se urmeaza pasii Y, Z, W, apoi se asteapta rezultatul. Daca rezultatul nu e cel scontat…ghinion de nesansa, asa i-a fost scris pacientului si nimeni n-are nici o vina!

Buuun, pana aici e biiine! E bine ca exista reguli generale, e bine sa existe acelasi comportament terapeutic, unul verificat si aprobat ca fiind cel mai eficient. Adica eu fac ce trebuie sa fac si mai departe e doar voia Domnului. Dar daca Domnul e putin ocupat, are alte urgente in Univers si il scapa din vedere pe pacientul meu? Eu, conform protocolului, consemnez evolutia, declar ca nu-mi pot depasi competentele si, eventual, trec la terapia Angeli, adica fac rost de o lumanare si-un chibrit, sa-i calauzesc pasii spre Marea Lumina.

experientele-din-apropierea-mortii-5Ete, chestia asta nu-mi mai place! Uneori am senzatia ca aceste protocoale ma limiteaza si-i refuza pacientului dreptul la o ultima sansa, chiar daca sansa asta se cheama mai degraba miracol. Cand nu mai e nimic de facut, cand verdictul e nefast si nici nu mai e nimic de pierdut de ce nu pot sa fac si altceva, orice cred ca ar putea folosi? In aproape 30 de ani de munca am vazut si lucruri aproape fara explicatie stiintifica sau medicala, pacienti care aproape au fost declarati decedati dar care si-au revenit.Dar pe atunci nu erau protocoale, iti permiteai si sa faci masaj cardiac jumate de noapte, sa cateterizezi ombilical, ba chiar sa scoti pe fereastra afara un sugar care nu mai respira, asta daca ti se termina butelia de oxigen si nu puteai sa te uiti la copil cum se invineteste pana ce vine personalul tehnic de acasa sa schimbe buteliile.Acum nu poti sa faci nimic din ce nu e trecut in protocol, orice gest pe care tu il consideri salvator ti se poate imputa ca malpraxis. Asa ca nu-l faci, te multumesti sa injuri marunt printre buze si sa speri ca Cineva, acolo sus, e in toane bune…

Aseara am vazut un documentar medical care m-a impresionat; o doctorita de nici 30 de ani, in timp ce schia intr-o zona izolata din Norvegia, a cazut intr-un rau inghetat . Au scos-o cu greu, dupa 30 de minute, a mai durat aproape inca o ora pana a venit un elicopter, plus tot atata timp pana ce a ajuns elicopterul la cel mai apropiat spital, la peste 500 de kilometri. Echipajul de prim ajutor a gasit-o fara functii vitale, fara cord, fara activitate cerebrala si cu o temperatura a corpului de 13,5 grade. Adica decedata, dupa toate regulile din manual! Tot ce ar fi avut de facut era sa declare decesul, era imposibil ca intr-o astfel de hipotermie severa si cu un creier neoxigenat atata vreme sa mai poata sa traiasca. Dar cineva a refuzat sa urmeze protocolul, s-a incapatanat s-o ventileze manual pana la spital, s-o incalzeasca treptat si sa faca tot ce ar fi facut pentru un pacient cu sanse reale la viata. Dupa cateva ore inima a inceput sa bata, treptat si-a reluat functiile, nici macar nu a manifestat sechele neurologice si, dupa o recuperare de cateva luni, a ajuns sa profeseze ca medic chiar in spitalul in care i-a fost salvata viata, lucru ce parea imposibil. Cazul ei a devenit tema de studiu si a dus la noi descoperiri medicale, ba chiar o clinica a inceput sa faca operatii foarte riscante folosind hipotermia indusa: i se scade pacientului temperatura corpului pana la 18 grade, apoi i se opreste inima, toate monitoarele inregisreaza practic un deces, timp in care medicii pot indeparta anevrisme grave ce ar pune in pericol viata pacientului sau i-ar afecta functiile cerebrale. Dar asa, prin aceasta metoda, creierul isi creaza un mecanism propriu de aparare, un fel de autoconservare care-i permite sa supravietuiasca pana la 45 de minute fara oxigen. Asta in timp ce manualul zice ca 10 minute fara oxigen transforma creierul intr-o leguma sau il omoara de tot!

Pare miraculos, nu? Si asta doar pentru ca cineva a preferat sa ignore niste protocoale si sa treaca dincolo de orice regula si logica pentru a incerca sa salveze o viata! De-asta ma enerveaza uneori cele trei bibliorafturi de protocoale dupa care trebuie sa-mi ghidez toata activitatea. Miracolul nu e trecut nicaieri, trebuie sa-l ignori si sa-i intorci spatele chiar daca iti iese in cale…

Ce credeti despre protocoalele medicale? Daca ati fi cadru medical le-ati respecta cu sfintenie? Sau, la limita, ati trece peste ele?

Anunțuri

25 de răspunsuri »

  1. mai, protocoalele sunt bune. Acolo unde este personal suficient si corect implicat.
    Eu am protocoale la munca, am pasi unde nu zic nik pana nu zice seful ok-ul, dar seful e acolo dinaintea mea si dupa mine!!!! si stie sa faca munca tuturor, daca eu m-am imbolnavit stie sa preia ce si cum.

    • In 99,9% din cazuri protocoalele sunt bune, sigur. Dar ce faci cu ala 0,1%? Mai ales daca esti singur si trebuie sa iei o decizie rapida? E clar, o sa le respect si eu, dar ma oftic uneori ca nu imi permit sa incerc mai mult. Mai ales cand nu mai e nimic de pierdut dar e o sansa minima de castig…

      • pai daca nu mai e nimic de pierdut, nu mai e nicio procedura acolo….
        Si eu caut brese in proceduri (si ii zic si lui seful) . Mereu e incantat de ce gasesc (i-am zis ca am antrenament de romanica, el de la Uk nu stie din astea….e doar incapatanat)

      • Romanul cred ca poate sa-si dea oricand doctoratul in improvizatii! Fiindca am avut resurse limitate ne-am obisnuit sa ne descurcam cu mai nimic, chiar putem face din rahat bici si sa mai si pocneasca! Imi amintesc uimirea, spaima dar si admiratia multor straini veniti in vizita la noi imediat dupa ’89 care nu intelegeau cum putem sa avem reusite facand lucruri care lor nici nu le treceau prin cap. Iar mai tarziu am vazut si eu cat de dependenti sunt ei de tehnologie , nu se pot baza pe intuitie sau forte proprii. Daca lor le pica un server , pica toata activitatea intr-o institutie. Daca pica curentul se opreste mai toata aparatura medicala, pana porneste un generator (daca porneste!) multi mor cu zile…

      • cam asa, doamna, cam asa.
        Ne descurcam noi.

        Sa te amuzi, ce lucrez eu acum e …sa caut… brese in sistem. Failures. Defecte. Gauri. Adica cum sa fentez procedurile. Moama, si ce talentate la asta suntem 4 romance pe aici:)

  2. Ce cred despre protocoale? Le-aş băga-n mă-sa! Dac-aş fi cadru medical le-aş respecta, că altfel vine unu’ şi mă bagă la bahaus! Acu’, dac-ar fi vorba de fiu-meu, fie-mea, mi-aş alina cu ele hemoroizii!

  3. Progresul omenirii, în toate domeniile imaginabile, a fost iniţiat şi realizat de către oameni care n-au cunoscut cuvîntul ‘protocol’. A urma protocolul înseamnă a renunţa la dreptul de a fi extraordinar.

    • Tare mi-e dor uneori de vremurile cand ma simteam extraordinara!… Cred ca pot sa contorizez sute de ore de masaj cardiac, sute de cateterisme ombilicale, sute de situatii de „pupat mortu-n bot” (asa spuneam cand faceam respiratie atificiala doar insufland cu gura proprie) si milioane de rugaciuni altoite cu injuraturi fiindca functionam pe principiul „in tura mea nu moare nimeni!”… Acum, faci strictul necesar si suni repede la ambulanta sa transferi pacientul la un spital de grad superior. Mai mult faci hartoage decat activitate medicala…

      • Aşa este şi chiar mai mult decît atît. Viaţa omenească e atît de ieftină la nivelul de jos încît protocoalele nu sînt decît o acoperire a crimelor în numele reducerii populaţiei globului. Mulţi nu ştiu, mulţi nu cred, dar lasă-mă pe mine în paranoia mea şi să dea Ăl-De-Şi-a-Întors-Faţa-De-La-Omenire să mă înşel!

  4. Respectam protocolul pana cand ne vine vreun caz limita. Acolo, daca e mai in varsta, de obicei vine la pachet cu declaratie notariala de neresuscitare, deci ne oprim automat. Omul nu si-a dorit manevrele, respectam. La cei fara acte, fara declaratii, fara rude, fara sanse: facem orice. Chiar daca nu e trecut in protocol. Avem un sef de terapie intensiva deschis la minte si cu multa experienta, l-am vazut facand chestii fara de care cel putin 4 oameni ar fi azi morti, cand clinicile de specialitate din jur refuzau pacientul pe motiv de sanse „sub 5 %”. Chestii care nu erau in protocol. Si pe care nu stiu cum ar fi reusit sa le justifice, daca mergeau prost. Pentru ca protocolul prevedea clar transferul de urgenta intr-o clinica specializata, care in teorie nu are dreptul sa refuze astfel de transferuri, chiar daca pacientul moare pe masa lor de operatie. Cred ca depinde de cadrul medical implicat, daca se agata sau nu de protocol, in ce masura si in ce situatie. Sunt convinsa ca, in situatii cu adevarat limita, exista destui care ar ignora protocolul si ar incerca imposibilul. Mai ales la copii sau tineri. Pe terapie intensiva avem cateva asistente care vin cu idei, care nu renunta, pe care te poti baza in orice situatie, care ar face orice pentru pacient, plus seful si cativa colegi minunati, care compenseaza din plin restul de personal obsedat doar de protocoale si pauze de tigara/cafea/barfa.

    • Bun venit si multumesc mult de comentariu! Toata admiratia pentru cei ce indraznesc sa treaca „granita” unui protocol, care cred ca pot mai mult decat au putut cei dinainte! Si daca in sectia mea lucrurile sunt oarecum mai simple (mai ales ca e o sectie micuta), intr-o sectie de terapie intensiva fiecare clipa e o batalie, fiecare gest poate face diferenta dintre victorie sau infrangere. Daca esti doar spectator neutru zici „da, protocolul e minunat, garanteaza reusita!”. Dar daca esti implicat direct, ca personal medical sau ca apartinator al unui om in situatie limita, te agati de orice minima speranta, orice sansa minima e paiul de care se agata inecatul.
      Si daca medicul, seful in general, e un „revolutionar” si mai are si multa empatie, atunci e un model pentru restul lumii.Si cui nu-i pasa decat de hartoage si nu vede intr-un pacient decat un „caz”, nu un om, n-are ce cauta intr-o sectie de terapie intensiva. Jos palaria pentru cei ce muncesc acolo!

  5. Cred ca, la limita si din disperare, poate as incalca un protocol vreodata. Dar ar fi probabil primul si ultimul, ca dupa fapta asta m-ar suspenda cred, sau altceva mai rau.
    Dar e ceva ce nu inteleg : daca il incalc si iese rau ma pedepseste cineva, dar daca risc si iese bine dupa „incalcare”, se modifica fostul protocol, in sensul completarii lui cu manevrele facute de mine si care au avut succes ? Ca daca doar ma lauda pe mine asta nu tine de cald nimanui in viitor.

    • Cum sta treaba la noi: avem linie de garda combinata pe doua specialitati, medicala si chirurgicala. Sunt medici putini, asa ca eu, pe neonatologie, pot avea de garda un internist sau un specialist de fizioterapie, iar pe obstetrica-ginecologie poate fi un chirurg. Asa ca esti cam pe cont propriu, trebuie sa stii exact ce poti face si ce nu. Daca treaba iese prost te umpli de bobarnace ca nu te-ai orientat sa transferi repede cazul care te depasea; daca iese bine…bine si atat, fara nici un alt comentariu! Asa ca ajungi sa preferi sa nu risti, e o responsabilitate prea mare,doar parafa unui medic nu e suficient cat sa te simti acoperit. Chiar daca eu sunt convinsa ca pot sa fac mai mult, nu fac fiindca ma simt vanata la cotitura.Asa ca e mai simplu sa faci un transfer, mai ales ca un nou-nascut e imprevizibil, cand zici ca merge spre bine poate sa-ti faca „pocinogul”.Acum vreo 15 ani, cand nu prea exstau protocoale de transfer, un caz , oricat de dificil,se termina fie cu cu o externare cu diagnostic „vindecat”, fie cu un certificat de deces. Si mie nu mi-a placut niciodata sa completez certificate de deces…

      • Traiti periculos voi in sistem, expusi la tot felul de situatii. Ca si pacientii, pe de alta parte, si toate astea pentru ca „nu sunt bani suficienti” (am citat). Apoi vedem cat s-a furat in trecutul nu foarte indepartat si ne luminam de ce nu merge nimic bine…. cu perspective asemanatoare si in viitor.

  6. „Protocolul” a fost impus ca o necesitate dată de lipsa de disciplină. Mai nou însă el vine să acopere grave carențe nu doar profesionale ci și de educație. Aveam de-a face cu generații din ce în ce mai slabe. Și dacă-l vezi că nu este obișnuit să-și folosească neuronii și îi lipsește exercițiul gândirii, ce faci ? Îi pui în față un protocol pe care să-l urmeze pas cu pas. Ca la proști. Tu ai scris văzând lucrurile prin prisma ta. Dar ia uită-te în jur la junii și junele ce-ți calcă pe urme. Pe câți i-ai lăsa să ia o decizie în afara unui protocol ?

    • Ai dreptate si tu, la asta nu m-am gandit. Eu am luat in calcul doar cazul meu, propria nemultumire ca nu pot sa fac mai mult, nu m-am gandit la cei care au mai putina experienta si care nu se pot (inca) orienta dupa instinct ci numai dupa niste reguli clare.Multi nu stiu sa numere corect un puls daca nu-l vad afisat pe un ecran de puloximetru… Acum 30 de ani am fost si eu „tufa de Venetia”, poate nici acum nu stiu prea multe, dar mie mi s-a dat sansa sa invat, mi s-a acordat incredere si am avut si mentori buni care mi-au explicat, nu doar mi-au impus sa fac ceva numai fiindca „asa se face”.

    • Protocolul e doar un gid de bune practici, cred ca e suficient ca iti arata calea, nu trebuie si sa-ti spuna cand sa te opresti sau nu. Pacientul e om, nu robot cu instructiuni de folosire, oricand poate reactiona altfel decat scrie la manual.
      In emisiune mai era prezentat un caz la fel de „experimental”, al unui nascut care nu putea respira singur, avea un verdict de moarte iminenta; dar un medic din spital stia de experimentele unei colege care incercase (doar teoretic, fiindca nu avusese accept de punere in practica) o combinatie de hipotermie indusa si administrare de xenon. Toti erau mai mult decat sceptici dar parintii, disperati, au acceptat terapia iar copilul lor a fost salvat in mod miraculos si fara sechele. Doar ca asta nu era inclus in nici un protocol…Cine nu crede in miracole e prea orb ca sa le vada, desi sunt pretutindeni!

      • Protocolul e minunat cât nu impune opreliști. Rolul de a organiza e binevenit. Însă când limitează devine nociv. Îți spun din experiență proprie că miracolul (ditamai MIRACOLUL) a fost la un punct și în viața mea. A fost cât se poate de real, palpabil, vital… și incredibil.
        Miracole sunt peste tot, e drept. 🙂

  7. Cu sfintenie?Nici un caz…Nici macar procedurile pe care ar trebui sa le respect la job ,nu le pot respecta , pentru ca unele sunt imposibil de respectat. Nu stiu cine a realizat sau scris protocoalele despre care ai povestit in postare , in domeniul tau , insa in domeniul meu tehnic , din nefericire , procedurile de aplicare au fost facute de catre juristi sau , mai exact , de persoane ce nu fac decat sa stea in birou , neavand absolut nici o legatura cu muca de teren pe care o persoana de pe tehnic o face….Asa ca nu , Adelina , eu nu am cum fizic sa respect ceea ce scrie in procedura mea ,iar de as fi medic , desi este cu totul altceva , cred ca nu as respecta procedura , de asemeni…As incerca sa eludez protocolul , pana la un punct…

    • La spitalul din Italia unde am fost in vizita de lucru ne spuneau ca au facut protocoalele in colaborare cu pilotii si controlorii de zbor de la aeroport, ei fiind cei mai avizati sa socoteasca totul in secunde si sa ia decizii corecte in situatii de criza. Probabil ca daca as fi fost pilot as fi respectat si eu cu sfintenie conduita impusa si verificata de ei. Dar ei au in vedere masini de zbor, nu oameni, fiinte vii care pot reactiona imprevizibil. Desi, la cat de inventivi si specialisti in improvizatii ii stiu eu pe romani, ai ar face un avion si sa se comporte ca un submarin. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s