Nu-s vreo obsedata de ordine. Pot sa dorm si daca nu mi-s papucii frumos aliniati langa pat si nu simt nevoia sa-mi tai venele fiindca am storcosit un paianjen pe covor. Dar cateva fixuri tot am; cum ar fi sa nu mi se amestece margelele intre ele, sa nu fie oglinda din baie stropita si sa nu intind ruflele pe sarma la intamplare. Sotu’ zice ca astea-s mofturi. Pai da, ca el n-are margele si nici nu se penseaza la oglinda! Iar ruflele… oricum le-ai aseza, tot acelasi soare le usuca! Nu-i asa simplu, bre!
Ies ieri cu ligheanul cu rufe. Ies cam prost, tocmai cand se pregatea sa ploua, asa ca renunt la sarma de rufe din gradina, ma indrept spre terasa. Si incep: de la cele mai lungi, la cele mai scurte si de la cele mai inchise la culoare, la cele mai deschise. Sa fie armonie cromatica, nu-s nepoata lu’ Picasso, sa fac un talmes-balmes abstract!
Blugi, pantaloni de trening maron, pantaloni de casa gri, distanta egala intre rufe, incap toti fix cat e sarma de rufe. Un rand perfect!
Bluzon portocaliu, bluzon bej, tricou (cam) bej, tricou gri, tricou albastru, tricou bleumarin, tricou…ups! Na, ca am mai gasit pe fundul ligheanului un tricou de culoarea piersicii! Sa-l pun dupa ala bleumarin? Exclus, se vede ca naiba, strica tot feng-shuiu’! Sa-l mut pe-ala gri in capul randului si sa-i fac loc langa ala bej? Pai si ala gri, dupa ala bleumarin? Nuuu, nu prea se asorteaza… Sa le inghesui pe toate mai incoace si sa-l indes pe-asta „piersiciu” in capatul celalalt, deschizator de rand? Nici asa nu-mi place, prea se incretesc, fac riduri (eu, nu rufele!)…
Dupa combinatii de n luate cate k , in care simtul meu artistic e profund deranjat, mai ca-mi vine sa pun tricoul buclucas direct la tomberon, ca-i la indemana, cam in capatul terasei, acolo unde ar fi trebuit sa fie si el pozitionat pe sarma de rufe. Dar daca tot m-am muncit sa-l spal (pai ce, e usor sa apesi butonul de pornire la masina? ), acu sa-l arunc asa, curat si mirosind a Lenor? Nu se asorteaza cu cutiile de bere din tomberon…
Sa strang toate rufele, sau macar pe cele de pe randul cu tricoaie tricouri si s-o iau de la capat? Hai, ca a inceput si ploaia de cand tooot analizez de zici ca pregatesc planul strategic de scoatere a Greciei din UE criza. Fir-ar ele de tricouri, cum imi complica ele existenta! Si nici nu-s expuse in vazul lumii, terasa e in spatele casei… Asa ca incep sa insir pe sarma ce-mi vine la mana: o bluza cu dungi, un tricou rosu, o pijama gri, o esarfa galbena… Si la sfarsit, apoteotic, patru perchi de sosete, doua roz si doua bej, pe care le inghesui unde mai gasesc cativa centimetri de spatiu, adica aleator printre blugi, budigai si capotele!
Na, mai Picasso, ca mi-a iesit si mie o opera ca a ta, sa nu ma acuzi acu de plagiat! Are dreptate barbate-miu, acelasi soare le usuca pe toate, oricum le-as aranja! Si nici macar nu-i soare, ca ploua…
Mai e cineva sclav al stereotipiilor de felul asta?
O zeama de cuvinte 
Este lenjeria pe care doarme fina ?
Fina ta sau fina mea? Si nici nu vad nicio asemanare intre aceasta pasarica nevinovata si oricare dintre cele doua fine. 🙂
3 fine
Si nicio extrafina? 🙂
Io,io,io…..daca nu le pun intr-o anume ordine , rufele zic , ma apuca toti dracii. La mine papucii trebuie sa stea aliniati , sticlutele cu oja suntasezatedupa culoare , in degradee , periutele de dinti stau intr-o anume ordine , iar tricourile si camasile sunt asezatedela negru inspre cele albe….in ordine d
„decoloranta” 😀 Credeai ca esti singura pe lume? 😉
Ai mei s-au declarat invinsi si mi-au transferat total indatoritul randuielii , iti dai seama….
Sora mea, cred ca nu mai trebuie sa ne repartizeze in cazane separate, putem sa pastram impreuna ordinea in acelasi recipient. Mai ales ca acolo o sa predomine o singura culoare. 🙂
Haaaaaa……ai dreptate! Si fac si economie…😜
Nu eram sclav, am devenit acum, când mașina e la clătire și stoarcere! Ce mă fac? (nu-mi place să stau mult pe balcon sub soarele puternic și sub ochii vecinilor de vizavi care, nu știu cum fac, dar trăiesc în balcon.) Într-o zi am dat nas în nas cu ei pe stradă și am avut cu toții câte un șoc. PArcă am fi văzut de aproape pe cineva care apare zilnic la televizor:)
Iti dai seama ce-si zic vecinii cand te vad pe strada? „Asta-i aia care pune prosoape albe langa izmene albastre! ” Sau invers, ma rog… 🙂
Si eu, cand am musafiri care stau mai multa vreme si-si spala si rufele la mine, ii rog sa le intinda pe sarma din spatele casei, ca acolo se usuca mai repede(sanchi, mi-e sa nu rada vecinii ca nu-s frumos aliniate pe culori!)
un pas înainte pentru estetică: nu le-am ordonat pe culor, dar măcar cleștii de rufe era de aceeași culoare, dacă era cazul (la lucruri mai mari, care nu stau prinse doar cu unul)
ce aiureli am scris!
uite aici mesajul corect : un pas înainte pentru estetică: nu le-am ordonat pe culori, dar măcar cleștii de rufe au fost de aceeași culoare, dacă era cazul (la lucruri mai mari, care nu stau prinse doar cu unul)
Fără poze nu are farmec 😀
Asta mai lipsea, sa-mi fac un selfie printre budigai si sosete! :))
Păi da, şi nevastă-mea nu suportă oglinda stropită, da de mult ce se admiră la oglindă, chiar şi când se spală pe dinţi, îţi dai zeama ce iese! Ce e naşpa e că io trebuie să mulţumesc audienţa! 😦
Bine ca numai se admira, nu se si scuipa de deochi in oglinda! 🙂 Pai si eu ma spal pe dinti studiindu-mi fiecare dintisor, normal!Ca vreau sa vad daca mi s-au mai tocit incisivii sau inca pot sa mai sar eficient la jugulara cui ma supara.
Da, dom-le, da’ dacă-ţi bagi capu-n oglindă când te speli pe dinţi, sar stropi cu pastă şi fac oglinda de comandă!
Sa nu-mi spui ca tu, cand te barbieresti, stai cu capu-n chiuveta! 🙂
Uscătorul!!!! Albe o tură. Colorate a doua. Le scoți fierbinți și nu mai trebuie nici călcate. Doar cele super sofisticate-mă!
Dar și eu dacă le-aș pune la întins, aș simți nevoia să le pun în ordine. Am stoluri-stoluri de rândunici și pitici pe creier. Îmi place să-mi fie hainele împăturate în dulap precum soldățeii-n front, ori cărțile-n bibliotecă. Tot pe criterii cromatice și categorii. Îmi place ordinea în general. Nu funcționez dacă-s alandala toate. Iar dacă-s bolnavă și nu e ordine, fac ordine și apoi mă pun în pat (stoluri maaari!!!!). Mi se spune că nu sunt suficient de bolnavă. Sunt!
Dar cum poți boli? Cum să te doară capul, sau să ai febră aproape 40, ori să vii de la operație și să fie dezordine în jurul tău? Spune și tu?
Bolești ca omul civilizat cu lucrurile aranjate. Nu? 😀
Fata, uscatoru’ e o chestie capitalista care inca n-a prins pe plaiurile mioritice. Noi inca ne rugam de bunul soare sa faca asta, mai ales ca nici nu costa. 🙂
Recunosc spasita ca in dulapuri nu prea pastrez ordinea si de multe ori, ca sa-mi iau un tricou de la baza raftului, cam daram tot. Ca sa nu mai zic ca am o problema cu sosetele, le pun perechi in masina de spalat si le scot cam…single. Cred ca masina mea are comunicare directa cu Triunghiul Bermudelor! 🙂
Si ai dreptate, cand esti foooarte bolnav e indicat intai sa faci curatenie si-apoi sa zaci; ca daca mori , da lumea navala la priveghi si te faci de ras? 😉
Deci. Cred că-ți place introducerea. Uscătoru e un fel de frate al dihaniei pe care deja o posezi. Adică te ajută să ai mai mult timp de puzzle (puzlițe cum le zice bunica). Eu am casa populată de dihănii pe care le apăs pe butoane și pun să facă treabă în locul meu.
Eu pun șosetele libere și fericite, dar tot în Triunghiul Bermudelor migrează – probabil să se întâlnească cu alte surate. Așa că se întâmplă să se desperecheze…
Fatăăă! Departe-ți fuge mintea. N-am eu gânduri de-alea. (aici oricum nu-ți vine lumea acasă în cazuri de genu, dar e prea lugubru subiectu.) Eu pur și simplu trebuie să bolesc sănătos și armonios. Cu alte cuvinte să mă simt bine când mă simt rău. Clar e? 😀
Răspuns scurt: fuck, no! 😀
Combinările de… mîne-sa contează doar în maşină, ca să nu iasă culorile de-a-n pupăzelea. În rest, să nu plouă, ‘tu-i feng-shuiu’ ei de vreme! Şi acu’ ce crezi că face, la unşpe jumate noaptea?! Plouă! FUCK!!! 😀
Consoleaza-te, vecine, ploua si la mine, chiar si acum! E mijlocul verii si noaptea sunt 12 grade, inca dorm invelita cu patura, cand in anii trecuti muream de cald si stateam cu ferestrele deschise toata noaptea. Da, frate, uite cum ne afecteaza incalzirea globala!…
Şi aici se face că picură, deşi soarele luceşte-n peretele noii vile de alături. Ce, crezi că eu am renunţat la pilota cu cele două pături de deasupra ei? Aş!
Şi nici florile nu mi-au mai înflorit, ba cactusul acela bătrîn superb era cît pe ce să-mi moară în primăvară. Ciuşca se usucă văzînd cu ochii.
A înnebunit vremea, a înnebunit Pămîntul deodată cu omul. Or fi greşit mayaşii cu vreo cîţiva ani la calendar…
Ar fi un stereotip de-al meu pe care nu l-am spus nimănui: niciodată nu mă ridic din pat, decât călcând pe piciorul stâng. Asta e și se pare că mi-a adus noroc, în ciuda celor care spun că-i bine să pornești cu dreptul. 😉
Mare dreptate ai, bravo tie! Confirm ca aduce noroc! Ca ,uite, eu acum cativa ani am stat cateva ore in pat intr-o pozitie in care mi-a amortit piciorul, m-am dat jos calcand in cel drept si l-am fracturat pe cel stang, nici n-am simtit cand l-am rupt, doar am auzit cum a trosnit osul, asa era de amortit! Deci… cu stangul inainte! 🙂
Eu nu dau importanta la nimic pana nu ma calca pe nervi. Din acel moment, vad ce n-am vazut o viata. 😀
Ca venii vorba: cum naiba poti sa calci pe nervi? Ca doar nu-i lasi imprastiati pe jos!… 🙂
Uite sa o luam sistematic: Nervii sunt in corp? da. La degetele de la picioare ai nervi? raspuns DA!. Atunci cand te calca cineva pe picior nu te apuca nervii? raspuns bada! Atunci cei asa greu? 😯
Pai si cu nervii de la maini cum procedam? Trebuie sa merg de-a busila?:)
da stiu ca ti-a dat ceva bataie de cap portocaliosul acela :)))
Si nici nu-mi place portocaliul! Am ramas cu sechele…politice. 🙂
:))) nu pot sa cred, si eu sunt la fel, intotdeauna am grija cum intind rufele pe sarma, desi nu pastrez aceiasi ordine in dulap :). Nu ca le-ar vedea cineva(sunt in foisor iar vederea este spre casa noastra) dar m-ar enerva pe mine sa le pun amestecate. De fapt, cum zice barbatul meu, mie imi place sa intind rufe, ma simt intr-o relaxare totala. Sunt atenta mai ales, la ordinea in care le pun si intinse perfect sa nu faca cute, – nu pot sa nu recunosc aici grija bunicii/ mamei de a le intinde citez:”sa nu te rada lumea”.
Daa, fata crescuta la tara, cu rufele pe sarma in vazul lumii!
Te pup draga mea,
Leea
Pai dulapul e un fel de sipet cu_comori, nu se uita nimeni, nu iscodesc intrusii. iar noi, geniile, n-avem nevoie de ordine desavarsita, ne descurcam si in haos! Cel putin asa zic inteleptii. 🙂
Am vazut la soacra-mea moda asta cu intins rufele perfect si fara a le stoarce, in felul asta nu mai e nevoie sa le calce. 🙂
Eu am o problema cu locul oalelor in bucatarie. Fiecare obiect are locul lui in dulapuri astfel incat sa-l gasesc si fara sa ma gandesc. Ei, sot le mai muta, dar nu grav. In schimb am mai stat cu altii prin apartament si faceam cu nervii cand cautam jumatate de ora un castronel. Nu ca nu as mai fi avut altele, dar era o chestier de principiu sa aflu unde a disparut castronelul!
Imi povestea o colega, dupa ce a citit articolul, ca are si ea o dambla: cestile si canile trebuie aliniate in dulap cu coada pe partea dreapta iar cescutele stivuite cu „floare peste floare”. Deci se poate si mai rau decat sa ratacesti un castronel! 🙂
Pe mine ma enerveaza anumite…cuvinte!!! Ce zici de asta?
Sper ca numai „anumite cuvinte” nu si o zeama din ele! 🙂
Cam ce cuvinte te enerveaza, sa stiu sa le evit?! Ca si pe mine ma enerveaza, mai ales in textul unor cantece.
Sorry, nu le divulg nici picata cu ceara…..! Anumite cuvinte, nu zeama din ele…:).
Ha, ha! Soacra mea mai e cu „regulile” astea. Când o fac pe „gospodinul” (ajung acasă mai repede) şi pun maşina la spălat (adică rufele) le pun la uscat cum mă pricep eu mai bine şi mai repede. Vede „socroşenia” şi începe să-mi explice cum să le pun frumos, pe culori…. şi altele. Da, da, vezi să nu! Le pun cum îmi vine şi gata. În schimb, când le strâng, aşa ce-mi place să le ordonez… Deh, fiecare cu tabieturile lui 😀
Slava Domnului, dar piticul asta l-am ratat. Am altii. Nu neg, incerc sa le aranjez oarecum gen camasi cu camasi, tricouri cu tricouri, albe cu albe, colorate langa colorate, (fara discriminari cromatice) dar daca nimeresc la fundul ligheanilului o camasa si sa langa pantaloni, n-am nicio apasare. Doar ca s-au cvasilipit de mine unele din cicalelile maica-mii.
Ha ! Ha ! Mie chiar imi place desperecherea si unicitatea pieselor individuale in designul interior, adica fotoliile sa fie diferite unul de altul si de canapea, farfuriile si tacamurile sa nu fie in seturi, la fel si obiectele din baie, prosoape, lenjerie, tapetul sa nu se asorteze cu perdeaua, si cu covorul nici atata, etc ! Asa gen bric a brac. Imi plac si librariile unde cartile sunt asezate oarecum la intamplare, atat ca sa nu fie alfabetic, decat poate dupa niste teme cu criterii ff vagi si intotdeauna schimbatoare…cred ca e si din cauza ca sunt lenes dar si o reactie de ca nu vreau sa fiu la fel de birocratic acasa ca la serviciu…si de fapt si la serviciu, pr biroul meu sunt diverse hartii puse in teancuri destul de vagi plus adesea ravasite insa exista o ordine a mea personala in acea dezordine, insa nu e numai a mea, ci depinde si de arhitectura ff dificil de integrat si care e alcatuita din petice chiar diferite a sistemului computerizat, care asteapta sa fie hranite sau preluate asa pe fragmente ca un puzzle…plus un puzzle fara o
forma finita clara, ceva vag mereu in
constructie, un soi de castel Hearst gigantic, oarecum amenintator, cu parti diferite de
stiluri diferite construite in perioade
diferite…insa in care eu incerc mereu sa fac
ordine din haos, cam asa uneori ca personajul Susan Alexander din filmul Citizen Kane (r
Orson Welles)…desi ma rog, imaginea asta o
am in zilele cand ma simt mai duios fata de
sistemul meu computerizat Hal, ca altfel in
zilele obisnuite, mi se pare chiar SF de groaza,
ca in Odiseea Spatiala 2001 (r Stanley Kubrick) !
Eu am doar fixul de a imperechea ciorapii si sosetele pe sarma, chiar daca-s toate de aceeasi culoare, dar au textura diferita.