Sa lasi ceva in urma

Standard

Mai intai am vazut la stiri ca a fost dus de urgenta la spital pentru o afectiune pulmonara; apoi ca a facut un infarct, ca a fost resuscitat timp de doua ore; apoi ca a murit… Toti murim, sclipirea de geniu nu e luata din fantana tineretii fara batranete si a vietii fara de moarte.Un Everest de cultura nu adauga vietii nici macar o secunda. O avalansa de rime perfecte nu pot porni o inima oprita.

Se stinse Tribunul. Fie-i vesnicia tihnita! Satul de politica si pamflet a plecat in Lumina, pesemne i-au spus lui – ca intotdeauna!- niste generali din „servicii” ca acolo isi va gasi linistea si muza, ca va putea sta la taifas cu marii ganditori si oameni de litere. Sau poate ca l-a chemat Marioara Zavoranu fiindca se plictisea si nu mai avea cu cine sa se injure…

Pana ieri mai toti il huiduiau.Ca e isteric, mitoman, ultra-nationalist, extremist si xenofob… Azi toti il vorbeau de bine, il ridicau in slavi, ii recitau versurile, ii elogiau spiritul, ii invidiau memoria si cultura. Asa-i la romani, „despre morti numai de bine”!

Nu de Vadim vreau sa vorbesc. Dincolo de toate pacatele si de temperamentul coleric, el si-a meritat un loc in cultura romaneasca. Si poate chiar si in politica romaneasca, chiar daca a fost un vesnic perdant.

Dar nu m-am putut opri sa nu ma gandesc: ce ramane in urma unui om? Dincolo de glorie sau injurii, dincolo de realizari si esecuri, ce lasam fiecare in urma? Disparem in neant si lasam timpul sa ne stearga urma pasilor? Sau continuam sa dainuim in amintirile celor dragi sau in furia nestinsa a dusmanilor nostri?…

Daca maine veti pleca spre o lume mai buna, in lumea asta ce lasati?

nisip-urme-flori

25 responses »

  1. Ca de-obicei, Mass-Media noastră nu s-a dat în lături în a fi şi mai ipocrită decât este în mod normal. Ba chiar, Rareş Bogdan avea un început de lacrimă. Mie nu mi-a plăcut Vadim pentru altceva în afară de propriul amuzament. Sincer. Om de cultură? Hmm. Om politic? Nici hmmm nu pot să zic. Nu sunt de acord cu expresia „despre morţi numai de bine”. Dacă un om mi-a displăcut cât a fost în viaţă, nu îmi va plăcea doar pentru că a murit. Oricum, Dumnezeu să-l ierte! Asta voi spune mereu, indiferent de cine ar fi vorba.
    Cât despre ce aş lăsa în urmă, probabil, dacă aş pleca acum, nişte părinţi îndureraţi, o bibliotecă cu peste 300 de volume, multe haine şi chestii de o importanţă nu tocmai majoră. Peste mulţi ani, în schimb, îmi doresc să las în urmă cu adevărat ceva mare. Ceva, poate, măreţ. Totuşi, momentan nu mă gândesc decât la prezent, iar prezentul este extrem de frumos, viitorul sună şi mai bine şi este în plin proces de construcţie. Deci încă nu mi-am pus, concret, această întrebare.

    • Tu inca nu esti la ora bilanturilor, ai multe planuri de facut si multe de realizat. Pana o sa „ti se dea plecarea” ai timp suficient sa agonisesti si apoi sa te htarasti ce ai de lasat. La varsta ta iti poti permite luxul de a fi putin egoist si de a te gandi numai la tine, nu la ce esti datoare sa lasi posteritati. Ei, daca vrei sa lasi ceva celebritate nu ne suparam, ba chiar ne vom mandri ca ti-am fost contemporani!🙂

  2. Măreţia e efemeră în zilele noastre. Cred că cel mai important e să NU laşi în urmă duşmani – asta ar însemna că ai fost o persoană cît de cît OK. În rest, orice ai lăsa în urmă va dispărea cît de curînd sub un val de alte „urme” mai recente şi tot aşa pînă la sfîrşitul Timpului…

    • Stii tu pe cineva care n-are dusmani?Pana si un porumbel, simbol al pacii si non-violentei, are dusmani in cei care-l acuza ca lasa gainat pe monumente! Chiar si daca ai fi prea bun si generos tot s-ar gasi unii care sa nu te ierte fiindca le-ai facut odata bine …

      • Mda, se pare că aşa-i omul făcut: oricît de bun ai fi fost în viaţă, se găseşte oricînd cineva care să-ţi scuipe pe mormînt…😦
        Şi invers, desigur. Paradoxal.

    • N-ar trebui sa lasam loc pentru lacrimi, e impovarator gandul ca cineva plange pentru tine; as prefera ca cei dragi sa rada pentru mine, as fi mai imacta acolo unde m-as duce.Sa faci pe cineva sa planga e usor, e suficient sa-i dai o palma, sa-l faci sa zambeasca e ceva mai greu.

  3. Lasam in urma fiecare dupa puteri. Cert este ca lasam tot! Nu luam cu noi nimic.Asa ca pot sa zic ca o sa las in urma doi copii normali (ca orice parinte zic eu ca sunt grozavi) trei nepotei (ei da, sunt grozavi) si sper ca amintiri placute in mintea tuturor celor care m-au cunoscut! Cat despre Vadim Tudor, ei bine, va ramane in istorie pentru totdeauna. Hai sa nu fim ipocriti si sa recunoastem deschis (macar in sinea noastra) ca un erudit, un pamfletar si patriot ca el, mai rar! Dumnezeu sa-l odihneasca!

    • Aici ai dreptate, ca lasam totul, nu luam nimic cu noi. Poate doar amintirile ni le luam. Cred ca e foarte trist sa nu ai copii, sa te gandesti ca din genele tale nu ramane nimic, ca un copac salbatic, fara rod; dar si acela are un rost, macar face umbra celor prea parjoliti de soare.
      Vadim va ramane o persoana controversata, multi il vor admira, multi il vor injura, dar cu siguranta toti il vor tine minte (si cred ca il vor si invidia, chiar daca nu vor recunoaste).

      • Asta cu invidiatul m-a mirat…chiar m-am si gandit ca eu pe acest poet-jurnalist nu-l cunosc decat asa de cand era mai in varsta, (desi arata la fel de in varsta asa in poze si la TV si acum vreo 25 de ani cand l-am vazut eu la TV prima oara si asa mai recent, arata asa cam gen barbat de cca 65 de ani)…zau, eu personal sincer nu cred ca as putea vreodata sa fiu invidios pe un barbat care arata asa totusi gen post-andropauza. Adica totusi chiar si un barbat puternic sau super talentat profesional sau ambele…cum sa putem fi de ex invidiosi pe dl Schwarzenegger cand se si vede ca are totusi niste riduri si cute asa si pe abdomen destul de disgratioase, chiar si fotoshopat…sau dl R Reagan (cand inca mai era in viata si chiar si presedinte care inca nu fusese diagnosticat cu Alzheimer)….totusi mie mi-e absolut imposibil sa fiu invidios pe barbatii asa mai in varsta, ma apuca subit compasiunea…adica ei par cu un picior asa in groapa, (chiar cf tema articolului de mai sus si chiar daca in realitate nu vor deceda chiar asa curand, adica de ex eu ii mai dau vreo minim 15 ani dlui Schwarzenegger), si eu sa fiu invidios pe ei ?

  4. Lasi durere… ce-as lasa eu, n-ar mai avea importanta.
    Pentru fiecare „mort” bun sau rau va exista macar o inima care sa se rupa in doua de durere, macar Unul.
    Ii detest pe 2-3 care m-au furat. M-au mintit. M-au prejudiciat zambind, incat am vrut sa sar pe Seroxaturi si orice te-ar face happily maimuta. As minti daca as zice ca le doresc tot binele din lume.
    Dar mi-ar ajunge sa nu-mimai iasa in cale vreodata, sa nu mai am de-a face cu ei.
    Si pe mine cred ca m-ar da la reptile unii. Dar nu pentru c-am furat din ce-i al lor. Pentru ca sunt o persoana care i-a ranit.

    • Cum ar fi daca n-ar exist durerea? Sau nu ar fi ea urma trecerii noastre prin viata. Cum ar fi daca toti ar zambi brusc cand s-ar gandi la tine si ar spune simplu „Aaa, chiar era o figura!” si n-ar trai decat bucuria ca te-au cunoscut, nu si durerea ca te-au pierdut? La urma urmei toti plecam pe acelasi drum, de ce trebuie sa-i jelim pe cei care doar au luat-o cu un pas inaintea noastra?!…

  5. Ce-ar rămâne? Bună intrebare, pentru unii, nu și pentru mine care sigur nu lasă ceva notabil ci doar o incercare de a fi. Durere pentru unii, cum bine spune Hapi, și cu certitudine am și eu cateva persoane care nu m-ar regreta. Dar din poze îngălbenite de vreme tot oi zambi și eu cuiva.

    • Nu e musai sa lasi ceva memorabil, ca doar n-avem toti cate o placa comemorativa sau o statuie pe undeva. Importat e ca si urma pasului tau sa-si lase amprenta in existenta cuiva, care sa se gandeasca cu duiose la tine chiar daca nu simte nevoia sa-ti inchine si o oda. Nu suntem zei, nu suntem eroi, suntem doar oameni printre oameni. Dar e mare lucru sa nu uitam sa ramanem oameni pana la sfarsit!

  6. Aoleu ! Bine ca ai ridicat problema…ca uite, eu nu m-am decis inca ce sa informez pe Facebook sa faca cu pagina mea. M-a intrebat atunci cand mi-am facut contul si nu am stiut ce sa zic si am amanat…insa cred ca e important sa ne ingrijim din timp, ca uite, de ex eu poate nu as dori ca gandurile mele sa ramana neaparat asa pe Internet pt eternitate, adica totusi unele au fost emise poate cand eram mahmur, altele or avea greseli de ortografie sau, mai rau, gramaticale. Plus ce ma fac cu blogurile, zau, e o adevarata problema…

  7. „Ce urmă lasă şoimii-n zbor?
    Ce urmă, peştii-n apa lor?
    Să fii cât munţii de voinic,
    Ori cât un pumn să fii de mic,
    Cărarea mea şi-a tuturor
    E tot nimic!”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s