Sistemul asta sanitar e al naibii de urat privit si dinauntru, si dinafara!
Ieri am pierdut vreo doua ore si jumatate din viata asteptand sa iau un bilet de trimitere de la medicul de familie. Holul plin de lume, majoritatea persoane varstnice care se intrec in a-si enumera junghiurile si durerile. Plus cativa sugari pe care viroza ii lovise din plin. Desi, teoretic, as fi putut da buzna inauntru si sa-mi rezolv problema in maxim doua minute (ca asa zice contractul colectiv de munca, ca personalul medical are prioritate la orice cabinet medical de stat!) , n-am avut tupeul s-o fac, prea urat s-ar fi uitat batranii care asteptau si ei de ore bune. Asa ca m-am inarmat cu rabdare (rebus sau andrele de tricotat nu m-a dus mintea sa-mi iau) si am asteptat.
Primul soc l-am avut in momentul in care s-a ridicat unul din putinii barbati (deloc tinerel) si mi-a cedat locul. Of, Doamne, e clar, am devenit o venerabila doamna care trebuie asezata in formol ca nu prezinta garantie ca ar putea sta pe propriile picioare! Apoi, ca sa stiu dupa cine urmez din puhoiul ala de lume, intreb :cine este ultimul la rand? Si o cuconita cam de varsta mea, imi raspunde zambind: dumneavoastra! No, mersi, imi faceam griji ca au dat turcii navala dupa mine!
Cele 2-3 persoane mai tinere aflate in fata mea au intrat si au iesit repede, n-aveau nevoie decat de vreo adeverinta sau reteta, lucruri simple care nu necesitau decat cateva clickuri si-o parafa. In schimb, mumiile varstnicii nu se mai dadeau dusi din cabinet. Prin usa intredeschisa auzeam conversatiile cu medicul:
-Acu, daca tot am venit, stati sa va spun si de asta, si de ailalta…si sa stiti ca si fiica-mea are nu stiu ce…dar nu puteti sa-mi scrieti si medicamentul X pe reteta, ca a luat o vecina si mi-a zis ca-i foarte bun?… si ziceti ca Ventolinul imi face mai bine?… sa vin peste trei luni? da’ nu mai vine vin luna viitoare, ca poate nu ma simt bine?…
Langa mine s-a asezat o doamna, care cred ca-si serbase cam de multicel centenarul; o doamna in adevaratul sens al cuvantului: imbracata in costum negru, elegant, pantofi lacuiti perfect, parul coafat valvoi, buzele impecabil rujate, sprancenele pensate perfect. Parea o regina iesita la pensie, dar cu pensia cam mica si traind din amintiri. M-a impresionat placut si am admirat-o (ba chiar am invidiat-o putin gandind ca n-o sa fiu niciodata o baba asa stilata si ca suta de ani tot in blugi o sa ma prinda!), pana m-a izbit parfumul ei, unul de trandafiri in amestec cu tamaie, ceva greu si inecacios, dulce-amarui. Nu stiu de ce, m-am gandit ca, probabil, asa trebuie sa fie mirosul mortii… Si daca tot n-avea doamna ce face, s-a pus pe conversatii si socializare. Cu mine, evident! Ca asa am un succes la babeeee!… Asa am aflat si cum i s-a spart ieri o teava in casa, si cum n-a putut sa vina la ultima programare, ca a adus-o ginerele cu masina ca ea nu prea circula pe jos de frica virozelor, ca noaptea nu poate sa doarma… Si cand vorbea(m) de insomnii, odata se ridica doamna mea de pe scaun si intra la cabinetul de alaturi, cel de psihiatrie. Iese peste zece minute, zambind:
-Daca tot nu era nimeni la psihiatru, m-am dus eu, sa nu se plictiseasca doctorita si sa-mi dea si o reteta de somnifere!…Phuaii, nu poate psihiatrul asta sa-mi dea si mie o trimitere, sa nu mai stau la medicul meu de familie?
In fine, dupa o asteptare de peste doua ore intr-o aglomeratie mai ca la poarta Zavorancei cand a promis ca da de pomana blanurile ma-sii si n-a dat decat cateva carpite, se epuizeaza pacientii (ma cam epuizasem si eu) si reusesc sa intru.
-Domnu’ doctor, sunteti mai tare decat Brad Pitt, zau!
-De ce, mai? zambeste doctorul.
-Pai de la el reuseam sa iau un autograf in mai putin de ora, la usa dumneavoastra am stat mai mult de doua!
-Asa-ti trebuie, cine te-a pus sa stai la rand? Doar stii ca ai intaietate, trebuia sa intri direct, fara sa te uiti nici in dreapta, nici instanga. Data viitoare, mai mult tupeu, da?
Na, ca si doctorul m-a certat ca am fost prea civilizata! In fine, in nici doua minute mi-am luat trimiterea. Dupa mine nu mai era nimeni in sala de asteptare…
Asta a fost de antrenament. Daca la medicul meu de familie am stat peste doua ore, imi inchipui cam cat am de asteptat marti la neurolog!…Sau sa-mi aduc aminte chestia aia cu tupeul?…
O zeama de cuvinte 
Adelină, pe mine singuru’ medic care-o să mă mai consulte vreodată o să fie doctoru’ Pămînteanu’ şi deja ştiu ce reţetă o să-mi dea: Cazmarol, Lopatin, Gropamicină, Poparol şi Amin-amin. Pînă atunci mă bazez pe automedicaţie cu Coniacal şi Ţuicomicină Forte. XD XD XD
Asa am zis si eu, ca nu ma dau pe mana doctorilor si ca cine vrea sa-mi afle diagnosticele sa o faca la autopsie, dar… Unele lucruri chiar devin ingrijoratoare, nu le poti ignora la nesfarsit. La mine Ciocolatina e la putere, am auzit ca genereaza endorfine. 🙂
Pe mine mă îngrijorează un pic curentul (de aer) din buzunare şi ghiorăitul maţelor. Da’ trece şi asta şi ajung la frate-meu la Cazangerie – acolo să vezi trai, bălăceală în piscinele cu smoală fierbinte, alea-alea… XD XD XD
Ce zici: dai o ţuică să-ţi pun o pilă? 🙄
La Cazane vrei tu sa-mi pui pila? Pai eu am arvunita demult functia de sef de cazan! M-am vorbit cu Ana Maria de la Timisoara, eu iau cazanul 5 si ea cazanul 6. Ce zici, ti-l pastram si tie pe 7, sa tinem aproape si sa mai stam la taclale cat facem bulbuci? 🙂
Hehe, la cît de sărman am fost în viaţă, acolo o să fiu inspector-şef! XD
Pe cine crezi c-o să favorizeze frate-meu, ha!? 🙄 Tu şi Ana o să fiţi materie primă pentru supă dacă n-apare ţuiculiţa aia de Văleni şi pălinca de Ardeal repejor. 😛 XD
Adelino, data aviatoare i-ati un medic ca dr mea din Bucuresti. Avea mobil la care raspundea continuu intre orele 8 si 20: facea programari la tel ( ea sau asistenta) unde specificam scopul si durata vizitei, iar pt cei ca tine si ca mine care aveam nevoie de reinoit reteta sau o trimitere imi nota acolo ce e de facut, si asistenta lua unu cate unu de pe lista, in ordinea de pe tricou, si ne scotea la toti fisha si ne completa reteta. Noi mergeam la cabinet cand apucam, ca asistenta intre pacienti iesea pe hol si intreba: ce doriti ce doriti? si venea in 1 minut cu patalamaua.
Cu babele, la fel.
In plus, ea avea pe usa scris: joia dim copiii au prioritate, scris mare. Asta sa priceapa les babettes.
Am inteles ca asa se practica si pe la medicii de pe aici doar ca eu ma duc la medicul meu cam la 7 ani odata (in anii sabatici), deci nu prea stiu care-s regulile. Asa-mi trebuie, daca nu ma informez! dar eram presata de timp, n-am avut de ales.
” o regina iesita la pensie, dar cu pensia cam mica si traind din amintiri„ , o tipăresc și o pun pe cadoul de Crăciun al unei cunoștințe care ne termină cu tot felul de chestii „de pe vremea ei”. Sigur nu ne va mai chema la ea de sărbători. Cât despre stat la doctori, trăiesc cu unul, asa că prefer sa nu comentez..
Deci tu stai „la doctor” non-stop! 🙂 De cele mai multe ori nu-i vina lor ca sunt asaltati de pacienti, nu-i acuz de nimic, doar ca sunt prea putini medici, prea multi bolnavi si prea mult le place unora sa piarda timpul prin cabinete medicale.
Bine că n-ai stat degeaba. Ai socializat frumos și ți-a ieșit un subiect interesant, care mi-a generat zâmbetele de dimineață. Aștept continuarea, cu tupeu. 🙂
As minti sa spun ca n-am si tupeu uneori, doar ca nu ma rabda inima sa-l pun in functiune de fata cu oamenii bolnavi. Dar uite, la neurolog a mers mai repede, a durat mai mult pana a putut veni medicul de la urgentele de pe sectie, consultatia a fost destul de rapida. Asa ca nu-i dracu’ chiar asa de negru. 🙂
Mda, e extrem de frustrant să stai s-aştepţi şi să vină unu/a’-altu/a’ să intre fără să bage-n zeamă restu’ lumii. Mai e o categorie care spune: Numai să-ntreb ceva… . Alta, la mine la medicu’ de famelie scrie pe uşă: cadrele în activitate au prioritate! Băăăă, mâncal-ar neica, la doftor ar trebui ca boala şi ordinea să aibă prioritate. Cum adică? Eu îmi fac programare cel puţin cu o zi-nainte şi vine unu’ sculat de la birou, că l-a apucat… pântecăraia şi-mi dă cu tifla? Eu am bătut drumu’ până acolo, iar el urcă un etaj şi-mi ia faţa? Asta-i lumea în care trăim, în care cică ne naştem egali, da’ până la doftoroaie! Da-mi frec mâinile şi mă bucur anticipat: Las’ că iese şi el la pensie! Ca chestie, când eram în activitate formula asta nu exista!
Pai se presupune ca „rezervistii” sau pensionarii n-au alta treaba, stau in sala de asteptare ca la club, numai sa socializeze si atat. Pe cand „activul”… moare tara daca nu-i el prezent la datorie, trebuie tratat cu intaietate. Eu spun foarte rar ca sunt „din sistem” fiindca nu prea imi aduce beneficii, mai rau sunt injurata sau se uita chioras ca sunt de-a casei, deci probabil n-o sa dau ciubuc. Putini sunt cei care pun pret pe colegialitate si incearca sa te ajute. Uite, de exemplu, mi-am facut si eu analizele (odata la 10 ani!) la urgenta si gratis! Mare avantaj, nu? 🙂
Și eu stau des la cozi pe la lucru deși scrie negru pe alb că am prioritate și mă mai și plimb în capotul de serviciu pe acolo dar mi-e milă de babe destul că săracele or să și-o ia de la instanță că abia mă mai descurc eu cu cele 200 de mii de reguli ale lu pește dar ele
Pentru o amarata de copie xerox dupa buletin am stat o gramada la coada, la receptia spitalului fiindca eu eram un pacient oarecare si aveau intaietate personalul de pe sectii, cu maldare de documente de xeroxat. Am inteles, ca si la spitalul meu poate si eu aveam prioritate, dar nu stiu de ce o fi asa de greu sa puna doua xeroxuri, nu unul? Mai ales ca totul se plateste, nu-i munca in zadar si de clienti nu duc lipsa…
Adelino, venea pe vremuri la Prăvălie un tovarăș care lucra la Guvern sau la Prefectură sau la Primărie sau la Băieți, în tot cazul lucra undeva bine, că nu se uita la bani și la timpul liber pe care și-l lua din timpul serviciului. Și arăta și bine. Era genul mustăcioara lui, pana corbului, ochișori lucioși, inimă zburdalnică – genul frizer stilat. Cu priză la femeile care nu se-ntreabă de ce au tampoanele aripioare, ci de ce se mai comercializează tampoane. Cozeur desăvârșit, ca să mă exprim cam ca mama.
Băi, tipul ăsta ne-a vândut pontul – cum să intri la doctor fără să aștepți la coadă. Chiar dacă pensionarii stau lipiți cu bărbiile de ușa cabinetului, ca stridiile de stâncă.
Ci-că trebuie să ai în servietă un halat alb, pe care ți-l arunci neglijent pe umeri la intrare și când ajungi pe holul cu cabinete medicale, te uiți numai în tavan, arăți cu degetul în sus și bombăni destul de tare cuvinte ca: milioane, igrasie, amendă, condens, mucegai, autorizație. Tot băbetul crede că ești de la sanepid și-ți face cărare, în mod respectuos.
Uite-așa își făcea el un consult, un EKG sau pur și simplu bea o cafea cu o doctoriță anume, pe care o și pârlea, din când în când, într-o garsonieră confort 1 A, sporit, pe Calea Călărașilor (nume predestinat!), sector 3, București.
Adelino, lasă legislația medico-farmaceutică, aia care ne dă prioritate la cabinetul de stat! Ia-ți un halat alb pe umeri și intri ca MIG-ul în brazdă. Garantat!
Recunosc cu smerenie ca am pacticat si eu metoda asta. 🙂 Cand am fost in criza mare de timp si trebuia sa-i rezolv copilului dosarul medical pentru inscriere la facultate, asta am facut: am imprumutat un halat (care era 3 numere mai mic, nici nu puteam sa respir in el!) de la o fosta colega si am trecut prin multimea de zeci de pacienti care voiau aceeasi adeverinta ca si mine si am intrat direct la medic, i-am spus ce vreau, medicul chiar a crezut ca sunt de acolo, din institutia aia (ba m-a mai si intrebat de Xulescu ce face, eu i-am spus ca bine, mersi, desi nici nu stiam de cine intreaba) si mi-a dat documentele imediat. Asa ca faza cu „da’ halatu’, cat e halatu” e valabila, uneori dincolo e mai ieftin. 🙂
Gata, Adelină, acu’ ce mai aştepţi?
Pai, stiu si eu ce mai astept? Marirea de salariu, pensia, ziua de maine, ziua de apoi… Astept un bine utopic, chiar daca stiu ca n-o sa vina…