De-a Pygmalionu’

Standard

Ieri  a venit Fancurierul. Printre alte chestii comandate aveam in pachet si o chestie care se numeste pompos modelator corporal. O dambla de-a mea, la pret de chilipir fiindca a fost cu 70% reducere. Ca de-asta am si comandat, din tentatia pretului, ca oricum nu mai are ce modela (decat daca ar avea vreun strung sau flex incorporat sa mai rascheteze din surplus).

Desfac repede pachetelul si scot minunatia. Eu ca eu, ca stiam la ce sa ma astept, dar Sotu’, cand a vazut budigaii aia cu manecute nici pe sfert cat diametrul meu, a inceput sa se amuze copios si sa faca misto de mine; ca n-o sa incap eu in izmenutele alea orice as face, ca poate doar sa bag mainile, si nici alea mai sus de cot… Da? Stai sa vezi ca incap! Cu riscul de a-mi face un harakri si a ma eviscera in prealabil si tot incap!

Imi iau furioasa noua achizitie si ma baricadez in baie. Si incepe calvarul. Sa-i trag pana deasupra genunchilor a fost usor, de la genunchi in sus a fost cu icneli si opinteli, cu pauze sa-mi trag sufletul si cu sters sudorile de pe frunte. Si de la solduri in sus iar a fost usor, ca s-au dus pana sub axile, daca mai trageam putin imi tinea si loc de fular.

Aproape ca ar fi fost bine, daca n-ar fi fost rau cam pe la jumate. Cam pe la jumatea mea, nu site-ul ala de publicitate… Mai exact aratam de parca m-as fi scapat abundent pe mine si totul s-ar fi acumulat la baza, ca in pantalonii aia oribili cu turul lasat. Adica…ma rog, cred ca intelegeti ce vreau sa spun, nu-i nevoie si de un desen. Problema cu modelatoru’ asta e ca el e facut dintr-un material foarte elastic, bine ranforsat in punctele „cheie”, cu efect de push-up, singura cusatura aflandu-se in rombul dintre picioare, ca sa fie comod si sa n-aiba efect de tanga printre hemoroizi. Si, fir-ar ea de cusatura, aia nu-i elasctica! Da’ deloc-deloc! Drept pentru care s-a proptit cu vreo 5 centimetri mai jos de unde trebuia sa-i fie locul si n-a fost chip s-o urnesc!

Am tras de budigai mai ca Nicu Vlad de haltere! Am incercat mersul piticului, doar-doar s-o mai lasa cusatura! M-am cracanat spagatit de ziceai ca sunt luptator de sumo pregatit sa atace! Am pus si de-o haka neozeelandeze, exact cu limba scoasa ca jucatorii de rugby!Nimic! Cusatura rezista!

silueta-7In cele din urma m-am decis sa ies din baie. Biruitoare! Ca doar am zis ca o sa intru in izmenele alea, nu si ca or sa stea bine pe mine! Se uita Sotu’ uimit de performanta, zice ca da, modelaza ceva-ceva, dar totusi nu par mai slaba… Pai cum nu? stai sa trag blugii pe mine, sa vezi diferenta! Si i-am dovedit! Blugii chiar cadeau usor de pe mine! (ce nu stia el e ca blugii erau elastici si oricum imi erau cam mari, acum, ca mai si alunecau pe materialul ala lucios…🙂 )

Apoi a venit intrebarea bomba: si ai de gand sa porti chestia asta zi de zi?

Doamneee, Dumnezeule, da’ ce mari pacate as avea sa suport supliciul asta al imbracarii in fiecare dimineata?Adica sa pierd un sfert de ora topaind in baie pana ajunge cusatura unde nu trebuie, in loc de gimnastica de inviorare?Exclus! Mai bine nemodelata, ca omuletu’ Michelin decat corvoada asta!

Asa ca am decis: modelatorul corporal va modela corporalul altcuiva!Iar eu, daca vreau silueta mai fina, imi trag cateva randuri de folie de-aia transparenta, ca ma „bobinez” mai repede…

Plus ca mai am un argument: cica femeile, mereu avide de cunoastere, inmagazineaza multe cunostinte; si cand cunostintele nu mai incap in creier, ele le depoziteaza si prin restul corpului , asaaa, printre celule, de-aia se si „implinesc” mai repede. Pai  dupa ce am acumulat atata stiinta, acum s-o storcosesc? Neee…

ruga

41 responses »

  1. Io cred că asta şi e ideea, de fapt. Slăbeşti încercând să te echipezi cu chestia aia care se laudă că slăbeşte. Lasă, Adelina, cusăturile-s pentru fomeile care n-au cu ce se lăuda.

  2. Si eu am avut noroc de asa ceva, dar se pare ca era alta cusatura; fiindca si eu am ce indesa in acesti remodelatori. Mai grav a fost si la mine la parte de la fund; iar dupa ce am reusit sa-i pun, mintea mea odihnita a avut un soc: credeam ca s-au rupt intre picioare. Dar acest model avea o cusatura speciala pentru acea zona, ca sa-ti fie mai usor la baie, sa nu te mai chinui cu dezbracatu’ si imbracatu’ , dupa ce-ti faci nevoile. Apoi si eu i-am uzat cat sa vad daca incape pe mine, dupa care au primit un drum gratuit inapoi de unde au venit😛

  3. Adelino draga ,io ti-am tot zisdespre concluzia lu’ matale de la final de postare , da’ n-ai vrut sa ma asculti!
    In plus , sa-ti zic ca de la detinatoare de modelatori de astia la alta , nu doar chinul imbracarii lor zilnice este naspa , ci tot parcusul zilei , ca se aduna toate matele gramada pe ficat si stomac si te apuca cu lesin si durere la lingurea de zici ca ai dat in ulcer perforat. Asculta baba: lasa naibii modelatu’ , ca suntem femei cu greutate si , vorba ta , la cata stiinta si cunoastere am acumulat , e pacat sa se iroseasca in van. Plus , daca nu era omuletul Michelin , mai castiga Airton Sena atatea circuite de formula 1? Zi si tu….

  4. Doamneeee, am ras cu lacrimi si de postare cat si de comentarii.E mortala descrierea imbracarii modelatorului.Decat supliciul asta, mai bien cu un colac la burta si comoda intreaga zi, zau asa !

  5. Întrebarea cu purtatul zilnic a fost una retorică sau a fost a finului ? ..al meu, bineînțeles (finul).

    Mă pregătesc de ..botez sau de un curs de descarcerare ?

    P.S. Apropo de prima postare, parcă 9, (sărut mîinile), eu îl știam perseverent pe finul meu. Ale

    dracu gliceamii…Este clar, și astea sunt tehnocrate.

  6. Dar ce anume modeleaza acest accesoriu numit modelator ? Ca nu pare ceva gen corset ? Modeleaza regiunea soldurilor ? Ca si cum ai avea talia cazuta in fund ? Zau, am tot incercat sa-mi inchipui pe ce baze anatomice se bazeaza acest modelator. Exista forme diferite si pt baieti ? Eventual cu talia mai sus pt a scapa de manerele alea gen sunculite laterale ? Eu am asa un soi de idee de introducere a unui corset masculin….cam la fel cum fusese man-bra din Seinfeld, dar sa fie gen corset asa cu fundite cum avea Scarlett O’Hara in Pe aripile vantului, dar doar cu talia o idee mai joasa, desigur nu asa de hoses ca in modelatorul tau care pare a propune o talie cam pe la noada, ci mai asa pe langa crestele iliace, in stil frumos clasic masculin.

    • Mai, Rudolph, cred ca modeleaza daca au gasit ceva gata modelat, ca stii vorba aia „de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere”. Si oricat te-ai stradui tot nu inghesui o balena intr-un ambalaj de eugenie. ;)) Iar corsetele alea stranse cu snur sunt chiar instrumente de tortura, ma mir ca nu le-a folosit si Gestapoul.

  7. hahaha esti totala!!!! sa stii ca si eu m-am uitat la black friday sa-mi iau unul d-ala. ca na…dupa 3 sarcini, nu mai sunt toate la locul lor😛 MrT a zis ca-s nebuna. Dupa ce am citit recenziile persoanelor detinatoare de asa ceva, am zis pas. Cel putin pentru acuma, cine stie ce mi se mai nazareste in viitor 🙂

    • Fata, chiar daca nu mai sunt toate la locul lor, mai bine lasa-le asa, vraiste, decat inghesuite de nu mai stii pe unde sa-ti cauti pancreasul ca s-a amestecat cu vezica biliara si au storcosit si stomacul intre ele! Cine te iubeste, te iubeste oricum, nu se uita la ambalaj!🙂

  8. Ce-am mai râs!
    Dar e clar că-s de treabă budigăii, initial desenează așa, câteva forme iar dup-o lună de transpirat si tras de ei slăbești, te tonifiezi, faci mușchi, mai ceva decat ai juca elastic în fiecare zi :))

  9. Io încerc să mi-o închipui pe cea mai tare din parcare, pe Codruţa Kovesi punându-şi modelatoru’ ăla corporal! Ce zici? Torquemada în budigăi cu cusătură întărită la….!🙂🙂🙂

  10. Ha, ha, ha! Am râs cu lacrimi. Ai un umor teribil când povestești pățaniile personale. Mă și imaginam încercând și eu „costumul de balerin”, care să-mi schimbe silueta elefantină. Vorba ta, decât storcoșit la pachet, mai bine lipsă. Cum să mai savurez o berică, gâtuit de așa costum de tortură?😀
    Numai bine și zile vesele!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s